Boing Bum-Chak in Sapte Seri

In 2013 am inceput o colaborare cu Sapte Seri, gasiti in numarul aparut vineri un articol despre fenomenul Discotecă (creatia lui Coughy, Batiscaf si Sillyconductor), o reluare prescurtata a articolului despre Peripatetic aici, si pe viitor cand nu va iese in drum revista, cautati pe pagina rubricii Boing Bum-Chak.

Norzeatic: "Tot ce am făcut ţine de un “underground sufletesc” – o trăire, o libertate interioară"

Photo by Liviu Albei aka Vlahu

Chiar daca relatia mea neevoluata cu hip-hop-ul romanesc e de tip ureche ciulita la versuri in care vad un El Dorado de bogatii sociologice cu care as face o avere de analize pe Boing Bum-Chak (m-am abtinut, din fericire sau nefericire, pana acum), ea se datoreaza celui care acum se numeste Norzeatic, pe care l-am cunoscut in 1999 sub numele de Vexxatu Vexx, cand lansa un album istoric (Veriga lipsa), cu deocamdata irepetabila piesa in romanes Ec, Dui, Trin Me Dusmanonghe.

De atunci lucrurile s-au schimbat subtil si radical: dupa ce a facut o revolutie in hip-hop, Vexxatu a facut o revolutie cu el insusi si s-a transformat in Norzeatic, iar ultimul sau album "Exercitii pe ritm de pace" a fost desemnat in Dilema Veche drept unul dintre albumele anului 2012.

Cam asta e, pare ca sensul schimbarii trebuie indreptat spre interior si da rezultate mai bune chiar si in exterior. Cam asa predica poemic Norzeatic, pe linia lui Gil Scott-Heron, in Revolutia proprie : ne-am obisnuit de la jurnalisti sa auzim multa critica sociala care de fapt nu a schimbat nimic. E plina lumea de declaratii de intentie, manifeste, platforme program etc. care au vrut sa schimbe ceva, cand de fapt primul lucru pe care trebuia sa il schimbe, de mii de ori mai benefic pentru toti, era propriul autor.

Zicea un slogan pus intr-o semnatura electronica a unui client cu care am lucrat vreo doi ani in urma: "cel mai puternic mod de a schimba lumea este sa introduci povesti in ea". Probabil ca asta face si Norzeatic, povesti cu poezia strazilor exterioare si a aleilor interioare, de notatie si conotatie sociala,  povesti cu oameni de p-acilea, si mai putin povesti cu utopii si idealuri sociale/estetice care s-au prabusit si se prabusesc in praf rand pe rand. Mai ramane un singur lucru.

Interviul dat de Norzeatic pentru Veioza Arte completeaza raspunsurile pe care le-a dat pentru articolul Ziua independentei din Dilema Veche.


1. Ce arie de expunere ai in prezent si spre ce tinzi (local, national, european, international)? In ce locuri concertezi de obicei si unde ti-ar placea/ti-ai dori sa fii invitat sa participi?
Aria mea nu e condiţionată de graniţe, ci de răspândirea limbii române. De exemplu, de curând am cântat pentru prima data la Chişinău, dar n-aş spune c-a fost în străinătate – ţine tot de spaţiul limbii române. Am evoluat şi în deplasare, în Germania, la un festival internaţional, şi sunt calificat universal: repertoriul meu include texte în rromani, engleză, am cunoştinţe de japoneză deci există potenţial, în plus pregătesc un text în limba gimnastică şi mă interesează modurile de comunicare extraterestre.

2. Cum ai ajuns sa intri in circuitul muzical in care evoluezi in prezent?
M-a introdus Orlando, un vecin de bloc. El era afiliat, trăgea în studio, mergea în cluburi. Asta era prin 94-95. Mai departe am mers pe pana mea.

3. Cum iti promovezi muzica si cum te promovezi ca artist? Descrie te rog toate canalele si mijloacele folosite, de la cele formale (comunicate presa, agentii PR etc.) la cele informale (fb, bloguri, twitter, myspace etc.).
Încerc să aduc informaţia acolo unde publicul s-o poată accesa atunci şi atât cât vrea, fără promovare agresivă sau excesivă. Am un site, un cont de Facebook, canale de YouTube şi SoundCloud, deci cine mă caută ştie unde să mă găsească. Pentru evenimente am un mailing list şi trimit invitaţii pe Facebook. Sunt propriul meu producător, manager, PR, A&R, label owner şi contabil.

4. Albumele/piesele tale au fost publicate prin intermediul unor case de discuri sau indendent sau in regie proprie? Care e aportul adus de networkul de productie si de distributie in care evoluezi muzicii pe care o faci?
În anii ’90 am avut contracte de impresariat şi producţie cu o casă de discuri care scotea doar casete, dar între timp mi-am revenit, mi-am schimbat identitatea şi am luat calea independenţei. Am făcut totuşi un deal de distribuţie cu un label, pentru ca şi aceia care citesc doar o revistă şi vizitează o singură librărie să aibă acces la muzica mea.

5. Consideri ca expunerea ta unui public mai larg ar fi sau nu benefica pentru evolutia ta ca artist? Poti sa argumentezi pozitia ta?
De principiu ar fi doar benefică, fiindcă sunt purisan şi ştiu cum să fac ca publicul mainstream să nu mă tragă după el. Totuşi, prefer un public restrâns şi pregătit unuia mare şi diluat. Am avut concerte cu 30 de “cunoscători” cu o atmosferă mult mai vie decât la evenimente cu sute de oameni care nu ştiau cum să ia muzica mea.

6. Ce inseamna pentru tine artist independent si muzica independenta? Care este relatia acestora cu undergroundul si cu mainstreamul?
Independent e cel a cărui artă nu depinde de nimeni. Poţi avea contracte, casă de discuri – atâta timp cât nimeni nu îţi induce/recomandă/impune/ ce să faci, e OK. E foarte bine când artistul are acces şi la alte pârghii – producţie, management – atâta timp cât acest control îi protejază arta. Când business-ul devine prioritar, osia trece de car, iar materialul devine precar.

7. Evoluezi in perimetrul de manifestare al cuiva care a decis sa ramana in underground in opozitie cu mainstreamul sau al cuiva care considera ca undergroundul e o perioada de tranzitie la mainstream si ca incadrarile sunt fluide si nu te intereseaza decat sa te exprimi? De ce?
Sunt două componente: una de sound şi una de acoperire. În ceea ce priveşte soundul, eu am ţinut tot timpul de underground – experiment, reinventare, verticalitate. Legat de acoperire, de ceva vreme sunt într-o zonă “între” – am un public restrâns, format din cunoscători, dar care creşte treptat, de curând am avut şi piese la radio, deci sunt pe o cale de mijloc care-ţi oferă ce-i mai bun din ambele lumi: din underground – respectul, publicul avizat şi lipsa de compromisuri, iar din mainstream – banii, faima, fetele frumoase etc.
Ar mai fi încă ceva: tot ce am făcut ţine de un “underground sufletesc” – o trăire, o libertate interioară. Nu-mi doresc să fac parte din ceea ce e acum mainstream, ci mai degrabă sunt unul dintre cei care încearcă să schimbe polii.

8. Ai avut tendinta sa exprimi o pozitie sociala prin muzica ta sau doar una estetica si functionala?
Ambele, în paralel, în funcţie de situaţie.

9. Cum te situezi si cum iti faci cunoscuta pozitia fata de mainstreamul muzical romanesc actual? Ai avut luari de pozitie, formale (publicatii si site-uri de profil) sau informale (pagina proprie de facebook, twitter, myspace sau comentarii online)? Situarea ta in underground si perceptia ta ca artist independent este ea insasi o astfel de pozitie?
M-am lansat la mijlocul anilor ’90 în plin boom al mişcării hip hop de la noi, când opoziţia underground-mainstream era un subiect mult disputat. Obişnuiam să teoretizez în piese legat de aceste aspecte. Acum nu mă mai preocupă atât de mult această dualitate, aş vrea să schimb lucrurile prin ceea ce fac eu, şi întrucât n-am legătură cu mainstreamul – de ce-aş intra acolo?
Interesante sunt problemele care ne scapă în timp ce urmărim lumea mainstream, fie aspirând la ea, fie criticând-o.

10. Cum te raportezi la popcultura contemporana romaneasca si de aiurea? Esti critic, integrator, te infuenteaza, nu te intereseaza, aspiri sa intri in ea etc.? Cum argumentezi?
Din când în când mai iau contact cu ea, fără să vreau sau atunci când iau mostre, fiind lucrez în manieră hip hop şi fac sampling – idei, sunete, fapte şi aşa mai departe. În rest trăiesc în lumea mea, paralelă cu toate astea.