20140317

Dreptunghiul alb (remix la un articol)

Electronic Music Studio of Nordwestdeutscher Rundfunk (NWDR) 
1950s - Cologne, Germany

Cine a citit articolul din dosarul tematic "Muzica electronica in comunism" aparut in Dilema Veche nr. 526/13-19 martie 2014, a vazut intre coloana I si a III-a de pe pagina VI a editiei tiparite un dreptunghi care semnaleaza o gaura alba in macro-analiza contextului economic, social si politic in care s-a dezvoltat muzica electronica. E lasat special acolo ca sa poata fi umplut de randurile care urmeaza.

Materialul din dosar este un text destul de dens si cu putine referinte, ca sa nu se ingreuneze subsolul revistei. Pe scurt, Romania electronica? pune cap la cap niste idei despre contextul in care a aparut muzica asta fara radacini, si enumera patru forte care au facut posibila atat productia cat si receptarea ei. Reiau pe scurt ideile, pentru viitorii arheologi ai primelor rationalizari ale muzicii electronice facute in Romania, in paginile unei reviste care nu se ocupa cu muzica. Sa aiba si ei niste indicii despre cum gandeau inaintasii din sec. XXI. 


1. Cautarea artistica si estetica venita din zona inalta a culturii academice s-a intalnit in mod fericit cu o sustinere din partea statelor pentru astfel de demersuri. Asa incat, prin anii '50-'60, in multe tari occidentale, chiar si in fosta URSS, au fost infiintate pe banii contribuabililor studiouri pentru experimente pe taramul muzicii electronice si electro-acustice. Asta pentru ca, pina la productia de masa a sintetizatoarelor, masinariile respective erau absolut prohibitive ca pret. In plus, nu puteai sa pui un sintetizator cat un apartament intr-un apartament. Partea simpatica e ca daca in articol e pomenit acest interes al Statului fata de electronica ca o alta fata a Razboiului Rece, mentiunea se sprijija pe un fapt istoric: primele sintetizatoare erau folosite pentru bruiajul telecomunicatiilor din razboi :)


2. A mai existat o cautare venita din zona de jos a culturii, cultura pop, din partea unor clase care isi cautau propriile mijloace de expresie. Dupa Al Doilea Razboi Mondial, in Germania s-a nascut Kraut/Kosmische, ca modalitate radicala de a rupe cu trecutul si cu zona anglo-americana a muzicii. Exista un documentar realizat de BBC 4 care trateaza aceasta tema. Titlul documentarului este Krautrock - The Rebirth of Germany si face o interesanta legatura intre razboi si aparitia unui nou gen de muzica. Asa cum se vad lucrurile acum, Germania - o natiune traumatizata de traumele facute in istorie in timpul celui de-al doilea razboi mondial prin tacanitul si mecanica infernala a distrugerii - isi cauta un alt spatiu estetic in care sa se exprime, iar acest spatiu erau chiar sonoritatile spatiale si out of this world produse de sintetizatoare.


3. Aceasta miscare de indepartare fata de anglo-americanismul muzical a fost preluata in mod paradoxal de celebrul trio  afro-american din Belleville, cartier marginas fata de Detroit. Belleville Trio inseamna trei tineri negri, Juan Atkins, Derrik May si Kevin Saunderson, eurofili din clasa de mijloc a unui oras in care doua generatii se imbogatisera pe seama productiei industriale de masini. Tinerii astia aveau nevoie de o noua forma de expresie muzicala pentru statutul lor. 


In mod paradoxal, niste afro-americani cautandu-si alte origini, s-au inspirat de la Kraftwerk, europeni care s-au indepartat in mod programatic de istoria si trecutul muzical apropiat, dar si de curentele anglo-americane, si s-au adapat de la un curent care nega orice fel de origini. Anti anglo-americanismul a fost preluat de niste afro-americani care au dat lumii curentul techno al sfarsitului anilor '80. Techno poarta astfel in sine ADN-ul unei duble negari a originii: negare a unui europenism care a masacrat lumea, dar si a unui anglo-americanism dominant care nu era inghitit de afro-americanii industrializati din Detroit.

4. Reusita celor trei tineri din Detroit s-a datorat productiei industriale de sintetizatoare, facute accesibile de Roland. Iar aici ajungem la climaxul articolului: similitudinea dintre automatizare, industrializare si ritmurile abstracte technoide. Fara industrializare, dorinta de a evada intr-un alt spatiu ideatic si bunastarea data de industrializare nu poate fi posibila o estetica futurista a automatizarii, ca proiectie utopica a unei alte lumi. Citez:


"Cine ascultă ţăcănitul alienant şi ritmat al maşinăriilor dintr-o fabrică nu poate să nu facă legătura dintre el şi muzica techno, construită aproape exclusiv din variaţii de zgomot ritmat suprapuse peste ritmuri produse de tobe sintetice şi alte maşinării muzicale. Gîndiţi-vă la faptul că instrumentul emblematic al acestei noi muzici se numeşte drum machine." 

Cititi (daca n-ati facut-o deja) concluzia 
in articolul Romania electronica. E de facut un paralelism evident cu Romania acelor ani, o tara industrializata fortat, saraca si saracita de multiplele fracturi pe care istoria i le-a aplicat, si pe deasupra traditionala & preponderent rurala. O tara in care libertatea de expresie tinuta in lanturi si dupa gratii, isi cauta orice portita pentru a ajunge sa comunice cu lumea din afara marii inchisori care se numea Romania acelor ani. Iar lumea era anglo-americana, in viziunea artistilor care si-au testat libertatea construind in regim DIY sintetizatoare si sarind (la propriu) bariera dintre ei si lumea libera. Impreuna cu celelalte materiale si interviuri care spun lucruri noi si in premiera despre pionierii romani ai acestei muzici se poate trage o concluzie, cum altfel decat in nuante gri. 

Citind materialele din numarul in cauza al revistei Dilema Veche se insinueaza ca aproape tot ce au facut putinii pionieri din Romania a ramas acolo, si poarta marca epocii. Genul de abordare DIY al precursorilor este acea mica floare cu care nu se face primavara, si ale carei seminte - daca are - dau nastere unei mini-culturi micro-legendare ce transforma demersul pionierilor intr-un soi de florilegiu de imortele. Muzica electronica din Romania acelor ani a fost curajos de colorata si inedita, pare nemuritoare, si este, deocamdata, stearpa. Istoria nu i-a dat inca sansa sa se perpetueze.



20140305

Control Club isi face blog


Daca a existat vreodata o congruenta ideala intre muzica, clubbing, productie, business si hobby in Bucuresti ea a inceput cu Control Club, locul unde toata lumea stie ce se promoveaza, ce se intampla si cum se intampla. Si zic congruenta pentru ca la Control Club este un fericit caz in care o triada formata dintr-un detinator de club, un organizator de evenimente music related si un DJ, toti pasionati de muzica din zone extrem de diverse, conduc ceea ce sta in spatele politicii muzicale a clubului si tin standardele sus.

Recent, triada a decis ca aceasta politica trebuie sa aiba si o voce care sa spuna/rationalizeze alegerile si demersul, si sa se implice in cresterea scenei locale nu doar facand ci si povestind. Asa s-a nascut blogul, fara tam tam, ca parte a site-ului Control Club, asadar o rationalizare integrata economic.

Citez din prima postare:

"Control Club, într-un final, își face blog. Ne facem blog pentru că vrem să comunicăm mai bine ce facem, ce vrem să facem și ce credem ca e de făcut, în general. Suntem pasionați de muzică și credem că este important să aflați ce și de ce ne place. Evident, apreciem și alți oameni pasionați de muzică, vrem să îi cunoașteți. Îi știți de la petreceri, pe mulți i-ați văzut pe scenă sau în spatele pupitrului, dar nu credem că este îndeajuns. Unii dintre ei au ceva relevant de spus și de făcut în acest sens, reușesc să construiască un sound specific pentru nișe ale scenei locale. Nouă ni se pare important să îi ținem aproape și să le oferim un loc în care să își etaleze discursul, să experimenteze și să ne încânte. Ei sunt rezidenții clubului: Bogman, Disco Sigaretta, Luger & Profet."
Deci, de acum inainte, de urmarit acest link: http://www.control-club.ro/blog/