Despre Younkarls, Hipdiebattery, Coughy, Sillyconductor + Rekabu @ Control

Coughy live @ Control, sept. 2012. Tweaking the feel good knobs

Concertul de lansare a albumului de debut scos de Coughy la Local Records se anunta ca un triplu examen: test de anduranta pentru public (5 nume in line up dintre care doua live-uri si trei dj seturi!), examen de sunet si de capacitate pentru Control si, bineinteles,  validare a noului material semnat de cei doi tipi cu placeri vinovate pentru electronica de la The Amsterdams. Nu mi-am pus nici o clipa problema ca albumul nu o sa fie bine primit sau ca Vlad si Ovidiu au vreo sansa sa dea chix. Asta nu doar pentru ca i-am mai vazut live la Control, sau ca au avut una dintre cele mai bune piese de pe compilatia Buzz!Ro 2011 de la Local Records, ci mai ales pentru ca, venind dintr-un background de trupa de rock sunt rodati in dialogul dintre ei si dintre sound-ul creat si public.Care public a fost la fel de dens si de divers ca o felie de tort cu texturi fluorescente ale carui straturi s-au consumat pe scena unul dupa altul in functie de artistii din spatele pupitrului. A parut ca oamenii prezenti au venit sa savureze numai cate una-doua sectiuni din afis: unii pentru ca la Control a fost hihglight-ul evenimentelor de sambata seara, unii pentru ca vroiau sa ii asculte/vada pe Coughy, altii pentru live-ul Hipdiebattery (HDB, pentru economia scrisului), iar altii pentru pentru seturile de dans din care au avut ce alege: de la Younkarls pana la Sillyconductor + Rekabu, Coughy si Hipdiebattery. Cap la cap si ureche langa ureche cred ca s-au plimbat prin cele trei spatii principale de la Control cam 800-1000 de oameni. Fara doar si poate, daca evenimentele muzicale dinauntru au fost crema evenimentelor de sambata, terasa spectaculoasa a Controlului a fost bomboana de pe crema: plina ochi de la inceput pana dupa concertul Coughy, adica ora 3 noaptea.

Avand in memoria auzului ecourile chillwave-like ale pieselor de pe album si gothronica idmista a lui HDB, deci un mind set pregatit sa exploreze texturi eterice mai degraba decat pulsatiile materiale ale basilor, seara a inceput neasteptat si foarte abrupt cu setul pus de Younkarls. Excelent, muzica de ora 4 a.m. pe care sa tot dansezi, nimic de zis. Atata doar ca era ora 10 p.m. si urmau alte chestii melodico-experimentale, mai meditative, mai personale, cel putin in partea cu live-urile. Publicul dinautru a avut parte de un amestec energetic de 4-to-the-floor in multiple instante de house, techno dubbish samd. Fara mila pentru live-ul HDB, dar a functionat ca o deschidere inteligenta (si cred ca involuntara) pentru acest eveniment care trebuia sa impace excitatia urbana de sambata seara cu asteptarile de concert.

Hipdiebattery a intrat tarziu, si fara nici un pasaj de trecere: de la basii galopanti si kick drumurile saltarete direct intr-o atmosfera de confesiune emotionala construita din spatii reverberante, delay-uri si vocea Ancai "Hipdiebattery" Stirbacu, pe care nu am ascultat-o live pana acum. Asa ca am fost ochi si urechi: canta si controleaza live diversi parametrii si sectiuni instrumentale din propriile piese, s-a prezentat pe scena cu o aluzie discreta la un outerworld techno-rave-ologic prin banda fluorescenta desprinsa oarecum din TRON, care a detronat vizual coronita de pe crestet. HDB creeaza o prezenta energica care reuseste cumva sa ancoreze publicul altfel lesne de pierdut intr-un abuz de delayuri si reverburi situate mai ales in plaja frecventelor medii si inalte, topite intr-un hiss penetrant de efectele folosite.

Am incercat sa descifrez ce canta/spune, ca un tiranozaur de versuri ce sint, dar mi-a fost imposibil. E un regret personal pe care il am si in cazul altor artisti care nu s-au decis inca daca vocea trebuie sa fie textura sonora sau gestanta de sensuri. Probabil ca a cantat in engleza, dar engleza mea nu ma ajuta la descifrarea tuturor nuantelor, iar mixajul nu a ajutat versurile sa se detaseze de voce. In timp ce puneam la cale o microteorie despre efectele reverbului tip catedrala si a delayurilor tip canion asupra unui club in contextul unei iesiri de sambata seara, schitand niste concluzii legate de raceala si sentimentul de ratacire pe care o da aceasta combinatie - pret platit pentru efectul de grandoare monumentala garantat - o rafala de basi si idm dansant au spulberat implicatiile incipientei teorii si au inceput sa miste lumea, inclusiv pe mine. La nivelul asta de energie s-a si terminat live-ul HDB, si recunosc ca mi-ar fi placut sa insiste mai mult in aceasta zona. Trecand de inceputul liniar si reverberant, de vocea din care nu am descifrat versurile si de apetenta pentru frecvente medii si inalte, a fost un live care a avut parca prea mult din extreme si prea putin timp sa se dezvolte asa cum mi-as fi dorit. A fost cu aplauze, e de urmarit, pentru ca are multe parti bune, dar parca a lasat o senzatie de insatietate: teasingul cu basi trebuia dezvoltat.

Intre HPD si Coughy a fost un intermezzo mai contrariant decat setul de deschidere pentru HDB: nici mai mult nici mai putin decat footwork. Surprise, surprise. Am incercat sa aflu a cui a fost alegerea, dar nu am reusit. Problema cu tortul de care pomeneam mai devreme s-a dovedit astfel cea mai greu de descifrat in toata economia evenimentului de sambata, aratandu-si adevarata si enigmatica structura. Layere-le care au unit act-urile au fost puse cu mana printr-un procedeu de colaj inexplicabil, dar de efect, cam ca toba aia care se auzea in Simfonia 94 a lui Haydn, Supriza. Visualurile made by Color Nurse au luminat brusc atmosfera destul de dark in care intrasem odata cu actul precedent.

In deschidere Coughy au inceput cu "Precambrian", piesa de pe Buzz!RO 2012, o deschidere excelenta ca si captatio benevolentiae. Ce a urmat a fost cumva previzibil pentru cineva care era familiarizat cu albumul Coughy. In cazul lor, avand in spate conceptul de muzica/piese nascute din intalnirea unor artisti in real time, e greu de spus ceva despre live-ul unei trupe care scoate un album facut din bucati de live-uri inregistrate. O trupa care are in spate exercitiul concertelor si obisnuinta repetitiilor si a jam session-uri, e putin probabil sa nu performeze bine mai ales la un eveniment de lansare. Cine a ascultat albumul a ascultat concertul, si viceversa; ideea de jam session si de improvizatie e destul de transparenta pe album si, in contextul unui live de 40-50 minute nu a fost schimbata fundamental. Au aparut mai multe pasaje de experiment psihedelic tinut sub control si balansat de melodicitatea fiecarei piese. Iar Coughy au stiut de fiecare data sa se opreasca, exact acolo unde dronele si delayurile incepeau sa imprastie pozitivismul vibrant din aer. Ca si pe album, cei doi au si pe scena atat un dezvoltat simt al duratei unui micro-eveniment muzical in cadrul unei piese, cat si un cronometru atent la ansamblu, asa ca stiu cand si cum sa se schimbe macazul fara sa devina prea insistenti sau prea diluati. Au fost bine primiti, aplaudati sincer si cu cu luminite in ochii participantilor. Ma astept sa ii vad pe line-up-ul unui viitor festival Pitchfork, daca acesta se va muta vreodata in Europa.

Pe un fundal de techno disfunctional, c'est a dire Andy Stott (o alta iesire brusca din contextul sonor precedent, adica un intermezzo contrariant asa cum a fost mai devreme footworkul),  Color Nurse si-a stins proiectorul, baietii dinainte au luat sculele cu ei au plecat non-Macurile si sculele live, iar pe scena au venit Macurile subversive ale lui Sillyconductor+Rekabu. Poate a fost cu talc, pentru ca specialitatea S+R este sa faca reconfigureze un context (de clubbing pe tipar occidental) si sa il recompuna ironic din piese care altfel sunt disfunctionale pentru contextul respectiv. Prima data cand am scris despre ei, in contextul raposatului Circus din Carpati, am crezut ca e doar o alegere exotica pentru seara respectiva. Acum cred ca deocamdata e una dintre putinele modalitati viabile de distanta critica si detasata fata de un imperialism technoid inexpugnabil. Iar asta se traduce prin selectia si includerea in seturile lor a tot felul de piese din zonele non-occidentale, care mai de care mai orientale si mai buricoase, spre disperarea multor puristi. Spatiul nostru acustic a pendulat, ca si cel intelectual, intre Orient si Occident, si nu s-a gasit inca o solutie care sa le integreze pe amandoua.
Trebuie sa recunosc din seturile lor ca si Orientul si coloniile muzicale ale vestului au forta lor si stau in picioare si functioneaza daca sunt primite/privite prin acest filtru.

In fond nu putem decat sa ne luam peste picior ca suntem un popor cu populatie rurala de peste 50%, cu o penetrare a manelelor si a muzicii populare de cel putin 80% si ca ne chinuim in fel si chip sa ajungem din urma o civilizatie urbana a culturii de club care are trilioane de nume si piese si ramificatii sociale in care s-a dezvoltat. Sa ne luam peste picior si sa dansam pe seama asta, fara sa punem neaparat botul si urechea purista doar la clasamentele din DJ Mag, Resident Advisor, FACT Mag  si Pitchfork. Dar publicul nostru pare ca nu e pregatit pentru aceste citate culturale ironice si autoironice si aproape cu ocazia fiecarui set se creeaza cate un mic scandal legat de faptul ca selectia include piese foarte apropiate de manele, daca nu chiar manele de-a binelea. E o ipocrizie cam dubioasa, daca stai sa te gandesti ca la fiecare nunta romaneasca se asculta o populara sau o manea si lumea danseaza in hore corecte politic care includ si hipsteri, si rapperi si rockeri, si pe mamaie si pe tataie. Si sigur aia care pleaca din sala injurand se angreneaza cand e ocazia la o astfel de hora, si nu pleaca injurand pe nasu' mare. In fine, am stat pret de 7-8 piese cu parere de rau ca setul nu va fi inregistrat, si am auzit niste chestii pe care nu ma puteam hotari daca se le ascult cazut pe spate sau sa ma las antrenat complet de ele. Ritmuri de hip hop, breakuri si basi sintetici distorsionati pe fiecare beat, laolalta cu acorduri orientale, ce sa zic, au sunat bine pentru urechile mele. Nu si pentru ale altora care s-au scandalizat (impiedicat) de o alegere pe care au interpretat-o la modul literal: adica DJ-ul pune doar muzica care ii place. O sa dau din casa si voi spune ca subversivitatea lui Sillyconductor + Rekabu merge mai departe. Am auzit ca ar scrie chestii rusinoase pe masini sau pe biciclete prafuite, asa ca ar trebui sa ne gandim de doua ori inainte sa ne ridicam glasul impotriva lor. O sa ne gasim masina pe care un deget criminal a dezgropat de sub praf adevarul freudiano-jungian despre destinul muzical romanesc: "Villalobos + manele = love" si o sa ne facem de ras in tot blocul/caminul studentesc.

Din fericire nu au plecat prea multi si am auzit ca petrecerea a durat pana pe la 8 a.m. Deci evenimentul a iesit bine si a avut savori din cele mai diverse, ca o adevarata experienta de micro-festival multi-cultural in care ne intalnim cu propriile noastre impersonari (de la goth la idm, chillwave si shoegaze pana la orientalisme mai apropiate sau mai indepartate) pe care nu reusim sa le integram in totalitate dar langa care putem sta la o petrecere toata noaptea.

LATER EDIT: Cate ceva despre sunet, ca sa nu lasam subintelesurile sa bruieze riviuul. Inteleg ca HDB (mai si) improvizeaza, si nu e un act in cadrul caruia sa existe o abordare constanta a vocii: unele piese au nevoie de un mixaj care sa ajute textura si trademark-ul, altele au nevoie de un mixaj care sa evidentieze vocea. Cu vocea insa a fost o problema, atat la Coughy, pe alocuri, cat mai ales la HDB. Asta din doua motive: in primul rand din cauza sursei, in al doilea din cauza mixajului de la pupitru. Probabil ca o discutie prealabila intre artist si inginerul de sunet l-ar fi ghidat pe acesta din urma in proces (de ex. sa stie cand vocea trebuie sa fie layer si cand trebuie sa fie element individual). Oricum, era un lucru dificil de facut cata vreme exista reverb si delay in cantitati industriale. Probabil ca soundcheck-ul pentru Coughy, care foloseste alt tip de procesare pentru voce, desi din aceeasi familie, nu avea cum sa se potriveasca pentru toata seara. All in all, si la Coughy au fost momente cand vocea s-a pierdut si a trebuit sa o caut printre frecvente pana sa o dibuiesc. Sistemul de sunet de acum este 10 clase peste vechiul Control, fara indoiala; ar mai ramane de facut ceva mai mult fine tunning pe materialul care iese din laptop/scule si ceva mai putin fine tunning on the spot din partea sunetistului care sa isi arate/perfectioneze/evidentieze arta.