Matthew Dear este vrajitorul din spatele unei abordari ale muzicii electronice care facea prin 2003 sa fuzioneze minimalul si muzica pop. De fapt, structuri pop (vers, strofa etc.) individualizate printr-un mod foarte personal de productie. Mai bine zis, Matthew Dear face parte din acea categorie pe care Paul Breazu, vorbind in Dilema despre Gold Panda, a denumit-o inspirat artisti reprezantand un gen muzical: "Dacă greblaţi Internetul în acest moment, încercînd să găsiţi o ramă
ataşabilă muzicii artistului englez Gold Panda, vă veţi îneca într-o
confuzie fără fund. Reviste, site-uri, blog-uri, reţele sociale,
forumuri, simpli useri se întrec în a lipi o etichetă sau alta
cîntecelor produse de tipul ăsta ciudat: post-dubstep, glo-fi,
post-hip-hop, minimal electronic, IDM, electronica, psychedelic house
etc."
Cam la fel stau lucrurile si cu Matthew Dear. Dincolo de trackurile create speciale pentru dancefloor si scoase la Spectral Sound (apropos, Put your hands up 4 Detroit a lui Fedde le Grand sampleaza o voce de pe piesa cu aceeasi nume semnata de Audion aka Matthew Dear), artistul producator texan relocat in Detroit (de unde fascinatia spre chitari, look cowboy si techno) evolueaza muzical in sensul unui artist care are cautari legate de expresia personala. Black City, albumul precedent al lui, este o distopie a unui New York care nu doarme niciodata, permanent conectat si consumator de resurse, "a composite, an imaginary metropolis peopled by desperate cases,
lovelorn souls, and amoral motives. Like most literary Gothams, Black City is a place to love and hate, as seedy as a nightclub’s back room and as seductive as the promise of power."
Odata cu lansarea noului album, Beams, la sfarsitul lui august 2012, Matthew Dear dezvaluie in clipul de mai sus cate ceva din laboratorul propriu de creatie, in care include organicul inregistrat din mediul ambiant cu productia automatizata din muzica electronica. (Parte mai larga a campaniei de promovare care include interviuri, making off-uri ale albumului cum e cel de mai sus, sau al copertii albumului, toate acestea glosand pe tema expresiei artistice ca modalitate coeziva a unei personalitati/vieti fracturate). Rezultatul e unul foarte personal.
Matthew Dear - Beams by ghostly
Dar nu scriu pentru ca vreau sa fac o recenzie unui album care mi-a placut (precedentul mult mai dark a fost mai pe gustul meu), insa apreciez maniera personala de a vorbi despre viata prin muzica. Apreciez foarte mult faptul ca desi s-a lansat ca producator solo, Dear merge in turnee cu o trupa, canta, scrie versuri si e constient de faptul ca muzica electronica e o doar o calatorie in mintea cuiva. Iesirea pe scena in cazul lui e chiar iesirea din universul inchis al studioului in care un singur om monologheaza creativ pe diferite teme si obsesii. Dear o face recunoscand multitudinea personalitatilor care coexista in el intr-un moment, incercand sa uneasca ceea ce de fapt e separat, prin versuri si muzica. Ca si Gold Panda, ca si Four Tet in albumele dinaintea lui Pink, Dear intruchipeaza o stralucita directie moarta a muzicii electronice: pariul meu este ca abordarea lor atat de personala nu va lasa multi urmasi. E greu sa te pui in pielea altcuiva si sa ramai autentic, in ciuda faptului ca piesa cea mai rock de pe tot albumul (Earthworms) contine un vers pacificator: It's alright to be someone else.
"When all is said and done, the central tension in Matthew Dear's Beams— musical mischief vs. lyrical maturity—may not be a tension at all. After all, growing up involves learning to integrate all of one's disparate selves. "I’m about 4 to 5 different people at any given time," Dear says. "By allowing all of those different personalities to exist… the most pure and direct self can come through in the music. [The songs] may still be cryptic, and full of contradictions—but in my opinion, that is pure, unadulterated thought in musical form. They are direct lines to the center. In other words, Beams."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Leave a comment