Ceva trendy si urban. Povesti despre clubbing intr-un mare-Trainspotting 2.0-fel romanesc

Lumea e impartita intre aia care stau in spatele netului si cunosc realitatea, si aia care stau in spatele realitatii si inventeaza netul.

Ceva trendy si urban face parte din a doua categorie. E un blog pe care l-am redescoperit azi, plin de povestiri urbane despre consumatorii de clubbing si fenomene asociate, care o ard pe tot felul de substante.
E atat de minimal si expeditiv in stil, si atat de cinematic, de parca autorul ar fi varsat un text de scenariu BD care isi asteapta ilustratorul (Milosz, this one is for you: it could be the next hardcomics, if you manage to find a Sorina or Sinboy, you name it, to draw. Or maybe not).

Povestirile si relatarile despre universul interior al (foarte) tinerilor consumatori de clubbing, internet 2.0 (de la filesharing la hi5), precum si despre dramele subculturale si tripurile fantastice ale acestora sunt la fel de des intalnite pe net si afara lui cum sint mamutii skinhead in troleibuz, dar ce face Speis aici e mimesis de mare clasa, poate cu zece clase peste sarcasmul lui Vlad Warmer scuipat peste clubosfera.

Nu  stiu daca autorul - pe nume Speis (aparent un tip din Ferentari) - e un antropolog deghizat in clubber, care studiaza realitatea nocturna undercover, sau daca e un clubber cu talent scriitoricesc pierdut in fata boxelor. Nu stiu nici daca e in tripuri ketaminice sau e doar intr-un anturaj din care se inspira la greu; sper sa reuseasca sa mai posteze (nu a mai facut-o din noiembrie anul trecut), si daca a ajuns la dezintoxicare sa isi gaseasca un ilustrator care sa puna pe hartie povestile lui.

E savuros. Nu ma mai lungesc, redau mai jos ultima povestire (Marcel si drujbele porcine), si recomand Calistrat si hipsterii netrebnici (partea I si partea a II-a). E material de studiu pentru oricine viseaza la o teza de doctorat pe tema imaginarului clubberului de rand din mileniul tri. Where's your head at?

Marcel și drujbele porcine (partea I)

<<De data aceasta, intrarea nu și-a mai făcut-o flashy ca ultima dată, a ales să fie mai discret. A luat-o pe jos prin parc, căci s-a gândit că o plimbare prin natură nu are cum să-i facă decât bine. I se părea ciudat că la ora aia, era totuși trecut de 11, erau atât de mulți copii neînsoțiți. Dar nu era treaba lui, în curând se va distra ca în vremurile bune. La intrarea în arene era o coadă imensă. Se aşeză la capătul ei şi îşi aşteptă răbdător rândul. Era foarte entuziasmat. Scoase din buzunarul de la spate pachetul de Parliament şi îşi aprinse o ţigară. În jurul lui nişte băieţi jucau leapşa, iar puţin mai în spate câteva fete jucau şotron. Se uită un pic ciudat la ei, dar nu băgă de seamă. Urma să-i vină rândul. În spatele lui doi tineri, unul cu o șapcă pe al cărei cozoroc scria ”swag” iar celălalt la cămașă și cardigan aveau un fel de discuție despre căcat și pișat, dar n-a înțeles foarte bine despre ce era vorba. Într-un fel era mai bine, căci părea foarte scârboasă. Asemenea oameni n-ar trebui lăsați liberi in societate, se gândi el.

Plăti brățara și în sfârșit intră la arene, pregătit de party. Era multă lume în jur, câteva fete leșinate pe la intrare, dar era ok, asta însemna ca petrecerea e frumoasă, hardcore, cum îi place lui. Își cumpărase un pill de care a auzit că e bombă, bun rău. Trebuia să-l ia cât mai urgent. Dar înainte, se duse până la toaletă să se verifice un pic în oglindă, să vadă dacă mai avea același swag. Își luă mersul de boss și intră lejer în baie. Acolo, însă nu-i veni să-și creadă ochilor ce se întâmplă. Un tânăr cu o mască de gaze pe față lovea cu un târnăcop o chiuvetă. I se făcu frică și a vrut să părăsească cât mai repede locul, dar totuși îl rodea curiozitatea.

”Men, de ce dai cu târnăcopul în chiuvetă?” îl întrebă Marcel de la o distanță considerabilă.

”Boss taci, că vine dropul. Are you ready for the ruffneck bass?” și cu încă o lovitură de târnăcop distruse chiuveta.

Marcel ieși stupefiat din toaletă, înghiți pillul repede și se duse să danseze, poate își va mai reveni puțin. Muzica era cu mult diferită față de când a fost el ultima oară. Acum parcă cineva tăia un porc cu o drujbă, dar totuși lumea dansa. Nu că lumea n-ar fi diferită. Se aștepta ca pe asemenea muzică hardcore să vada numai puștani la hanorace, tatuați, rași în cap, cu rasta, cu creste dar nu. Toți erau îmbrăcați la 4 ace, băieții la pantofiori, cămașă, cravată, sacou, fetele pe tocuri, fustițe scurte. Se simțea ca într-un club de fițe, totuși muzica era demonică rău. Era convins că se făceau exorcizări pe piesele ăstea sau că deținuții erau torturați pe ele. Dar asta e până la urmă, vremurile se schimbă, muzica se schimbă, oamenii se schimbă. Dacă tot e aici și are la bord un pill, de ce să nu se distreze? Așa că se duse până la bar, comandă niște vodka și se puse pe dans.

Pillul strașnic își făcu efectul. Era bubuit bine. Combinat cu atâta alcool, de-abia se mai putea ține pe picioare, așa că ieși puțin din cort ca să se așeze pe un scaun ceva, să fumeze o țigară și să-și revină. Își scoase pachetul și constată cu stupoare că era gol, nu mai avea nicio țigară. Trebuia să facă ceva, trebuia să se calmeze. Ce noroc că lângă el se afla o doamnă trecută bine de 40 de ani, dar elegant îmbracată, ce îi ținea capul copilului ei în poală.

”Mă scuzați că vă deranjez, dar aveți cumva o țigară?„

”Scuze puișor, dar nu fumez. Totuși, cred că are fiul meu. Cătălin, mamă, ai și tu o țigară pentru nenea?”

”Uhm...Da...” spuse Cătălin cu bale la gură. Scose de la spatele blugilor pachetul de țigări fără să se ridice.

Marcel îl luă frumos, scoase o țigară și o aprinse.

”Mulțumesc, uitați aici pachetul, că văd că fiul dumneavoastră se simte cam rău. Dar ce a pățit?”

”Aaaa...nimic grav. A luat niște ketamină deși știa că e năzdrăvană rău și uite, că acum s-a gherlit. Nu-i așa Cătăline, mamă, năzdrăvană rău ketamina aia, ți-a zis și tati să nu mai iei că îți strici toată petrecerea. Uite, acum a intrat headlinerul și îi pierzi setul. Data viitoare să iei și tu pill ca nenea sau magic ceva să ai energie.”

”Să aveți grijă de el, doamnă. Sunt mulți nebuni aici, nu știi niciodată peste cine dai. Mulțumesc încă o dată pentru țigări și petrecere plăcută în continuare.”

”Cătăline mamă, salută-l pe nenea. Uite ce cumsecade e.”

”S...Salut fra...”

De-abia după ce a intrat în cort, și-a dat seama Marcel de cele văzute. O mamă era cu fiul ei la arene, fiu care era pe ketamină iar aceasta avea grijă de el. Mai mult de atât, l-a sfătuit să bage pill sau magic, și de unde știa ea, că el era pe pill, oare era atât de evident? Până la urmă, era totuși mort. Oh doamne, ce deveniseră arenele ăstea?>>

Avec.ro - Ce s-a intamplat cu blogurile romanesti de muzica electronica (V)

In penultima parte a anchetei despre bloggingul romanesc de muzica electronica, cu un raspuns sintetic si o perspectiva detasata, raspunde mai jos Florin O. (@ avec.ro si Control).

Cu un public de aproximativ 350 unici pe luna, avec.ro s-a remarcat fata de celelalte bloguri in primul rand pentru ca a avut parte de o lansare programatica, anuntata in saptamanalul Dilema prin 2010 (ceea ce l-a pozitionat din start ca un demers serios ce aspira la ocuparea locului gol al scriiturii intelectuale/elitiste despre muzica), si in al doilea rand pentru ca a fost singurul care a regizat o astfel de lansare. Nu se pune faptul ca in spatele lui este un om care se ocupa cu succes de un club axat pe indie/electronica, pentru ca avec.ro nu a fost folosit ca platforma de promovare a acestuia (desi e o carte de vizita aparte). Florin ne spune de ce.

Warmer Climes: Ce s-a intamplat cu blogurile romanesti de muzica electronica (IV)

Vlad S. de la Warmer Climes a raspuns si el anchetei legate de blogingul romanesc pe zona muzicii electronice, intr-un mod transant care dezvaluie o viziune directa si radicala despre bloguri, promoteri si organizatori de evenimente, miniscena de electronica romaneasca  si artistii care evo/invo-lueaza pe ea.

freshgoodminimal.ro: Ce s-a intamplat cu blogurile romanesti de muzica electronica (III)

Ancheta despre blogging continua azi cu Shere de la freshgoodminimal. Pentru cine nu stie inca, Shere este o redutabila institutie dubla, cel putin in lumea muzicii electronice: institutia dedans si institutia Local Records. Inaltului ambasador si emisar al clubbingului aflat pe baricade din vremuri imemoriale scena de muzica electronica (cel putin in partea ei de straight beat, experimental, ambient, dar mai nou si hip hop instrumental) ii datoreaza faptul ca a oficializat-o atat prin postarile de pe fgm, cat mai ales prin releasurile de la Local Records. 

electrocutare.ro: Ce s-a intamplat cu blogurile romanesti de muzica electronica (II)

Anuntam ca in 2011 mai multe bloguri despre muzica (ca si personaje de pe scena de electronica) au disparut anuntat sau neanuntat, ori au luat o directie diferita fata de ceea ce isi propuneau. Mai anuntam ca mi-am dorit sa sap dupa cauze, sa aflu care este apetitul publicului pentru analize si comentarii, si daca gasesc ceva coerent sa fac un material pentru modestul blog pe care il intretin. 

Electrocutare.ro este unul dintre marii inchisi, a fost un blog de referinta si tocmai pentru ca a disparut am apelat la autorul lui, Victor S., si l-am rugat sa ma ajute cu niste raspunsuri la cateva intrebari. Le redau, cu scuze pentru delay, mai jos.

Chestionabil.ro: Ce s-a intamplat cu blogurile romanesti de muzica electronica (I)

S-a observat cu siguranta ca bloggingul romanesc nu mai e ce-a fost. Constrans de marea cantitate de informatie in principal audio-vizuala de pe net, provocat continuu de noua forma de viata sociala virtuala numita facebook si si de modalitatile mai estetice si mai putin consumatoare de resurse ca microbloggingul tip tumblr, batranul format tip blogger (fara a exclude wordpressul), fostul mediu mixt perfect pentru internautii crescuti intr-o cultura pre-www - numai bun pentru scris asezonat cu multimedia - s-a restrans, retras in sine, si a lepadat html-urile pana la a deveni si el o varianta moderna a telegrafului.

Boingbumchak isi cere scuze electroblogosferei romanesti

Nu mi-am dat seama ca postarea aia a mea despre blogosfera romaneasca de muzica electronica ar putea sa supere pe unii care chiar fac treaba mare virtuala de ani buni. Asta fiindca din toata lista de 10 bloguri discutate am descalificat ca un h8er pe toate in afara de zoltanvarga, singurul citat intr-o lumina pozitiva.

Zice hipster runoff ca aia care posteaza doar mepetreiuri si spoturi pe blogurile lor nici nu se pot numi blogeri. (Hipster runoff e blogul vinovat de crearea termenului de chillwave, vinovat la randul lui ca o gramada de baietashi si fetitze dau attending la evenimentele maschine). Mp3&video blogs in Romania avem doua-trei, fapt care nu ar conta daca astea nu ar fi cele dupa care se ia tot tribul. In rest, nimic mai rasarit.

Inchei - ca peste patru paragrafe nu mai citeste nimeni - am zis ca zoltan varga e cel mai consecvent, serios si nepretentios blog de muzica. Blogosfera nu avea - ca de obicei - acces la background thinking, asa ca vreau sa imi cer scuze si sa ii spun de ce am zis asta. Fiindca zoltan varga e singurul care face review-uri dupa o metoda personala si transparenta. E om de radio, si e din "industrie".  E singurul care spune de ce ii place ceva sau nu ii place, indiferent de hype-ul de kko care e in jurul unui "fenomen" muzical. Altii nu o mai fac. Iar restul blogosferei, liderul preia de la altii, alege dupa norme obscure (thanks god ca nu explica). Nu spune nimic despre criteriile aprecierii, indexeaza, face act de prezenta (si asta in engleza) si cam atat. Un fel de coloane de la Romana, doar ca in mediul virtual.

Concluzie. Avem doua bloguri romanesti de muzica electronica cu peste 15000 unici pe luna, care fac si festivaluri. Nici unul nu e in stare sau nu se oboseste sa scrie un review. E sub demnitatea bloggerului. Nu avem jurnalism de muzica specializat pe electronica, asa ca suplinirea virtuala fara argument creeaza doar o scena virtuala, si aia fara repere. Liderii erau singurii care puteau sa faca si educatie, ca sa nu avem doar trei piete de electronica in RO/BU: the mission, rokolectiv si maschine. Liderii "decat" posteaza ce au postat fratii lor mai mari din alte tari si alte festivaluri. WTF. Sper ca nu s-a suparat nimeni ca am zis ca zoltan varga e cel mai bun. Pana acum e singurul cu metoda. Cum ar veni, e presa specializata. Restul de lideri sint simpli followeri. Sa nu ne mai plangem de cum e scena de electronica romaneasca. E ca bloggurile care au creat-o. QED.

Idiosincrazii de blogger

In primul rand e penibil sa citesc bloguri scrise de autori romani care, ca niste sateni globalisti constiinciosi ce sunt, scriu in engleza. Astea sunt blogurile care din start au pretentii de produse de export - postari ieftine, scrise prost sau cel mult mediocru, destinate unei piete occidentale deja suprasaturate de recenzii, comentarii, opinii, editoriale si articole, cu publicuri bine sedimentate pe nise si post-nise pe care cititorii de acolo le pot experimenta in mod direct, pentru ca se intampla sa aiba loc chiar sub nasul lor. E ca si cum cativa bloggeri din Berlin s-ar apuca sa scrie in engleza despre trupele din Bucuresti despre care au citit pe alte bloguri/siteuri din Franta. E o varianta de iPhone replica/blogging chinezesc: cunoastem procedurile si tehnologiile web si sarim si noi in trenul cu bloguri care ne poate scoate din anonimatul est-european.(Macar daca bloggerii astia ar avea constiinta ca fac parte din satul global si ca aduc in micul targ rural care a devenit internetul manufacturile virtuale ale producatorilor locali. Nu banuiesc la nici unul ambitia de a ajunge sa scrie la The Wire, de exemplu). Numesc tipul asta de blogging "hop.si.eu".

Urmatorul e bloggingul de tip index. Nu ca autorii nu ar avea un sistem critic, cat de rudimentar ar fi, dar nu se obosesc sa comenteze nimic din ce posteaza - poate ca e mai bine asa; e suficient sa indexeze ceea ce deja au indexat altii, sa semneze in condica de prezenta pe blogurile, siteurile si newsletterele la care oricum are acces toata lumea, si sa multiplice la nesfarsit o masinarie de promovat in care ei sunt doar niste jucatori ramasi pe pozitii dintr-un sentiment rar, pe care l-am auzit exprimat de Artanu: "m-am apucat sa fac muzica din vanitate". Vanity blogging. Sa speri de la pescuitorii astia de clipuri, trackuri si evenimente la ceva mai multa atitudine, la o pozitie articulata (alta decat comerciala masinarie de promovat artisti si, in ultima instanta, un stil de viata in care autorii respectivi semnifica ceva - anume pretinsi alpha bloggeri) ... mai bine lasa. Muzica (laolalta cu alte productii culturale mai mult sau mai putin DIY) e imprumutata ilicit de la producatori pentru ca cei care o afiseaza sa isi mentina identitatea intr-o lume confuza. Muzica si trupele ajung sa fie un brand intre alte branduri care definesc stilul autorului pentru cea mai importanta afacere de la inventarea marketingului incoace: brandingul personal. E suficient sa pui un titlu sau un tag funny, intr-o structura care aminteste vag de niste hedlainuri de copywriter lenes imbatrinit in metoda jocului de cuvine, si cu asta ti-ai indeplinit menirea de fiinta rezonanta de grad zero: piesa/creatia altuia a rezonat pe blogul tau in cea mai pura forma, prin oglindire. Simplul fapt de a indexa echivaleaza cu critica: ce nu apare pe blog e prost, e neinteresant, e not funny, e inutilizabil, pentru ca nu il reflecta pe autor.

Un alt grup il constituie autorii care incearca sa cucereasca sau sa pastreze, la modul cel mai freudian sau lacanian cu putinta, locul tatalui absent. Tatal absent este metafora pentru hiatusul complet si iremediabil al presei muzicale specializate romanesti (tip The Wire). Sau Resident Advisor, Pitchfork, XLR8R si Fact Magazine sunt taticii nostri de prin alte tari iar noi suntem copiii ilegitimi care ne adapam la bassul (este laptele) si tobele (sunt soaptele) acestei mame bune si  impersonale care se cheama club-land-ul romanesc? (Club land in care soaptele sunt destul de ragusite iar laptele destul de acrutz, avand in vedere sistemele de sunet obosite prezente in locatie - taticii virtuali furnizeaza doar feedul informational, infrastructura revine mamicii, frumoasa si buna dar provenind dintr-o tara saraca). Cu sau fara raspunsul la aceasta ultima intrebare, se vede limpede ca felul pionieristic si oficios in care scriu respectivele bloguri tradeaza aspiratiile de "only me & mine is better" ale autorilor. Intentia e buna - cineva trebuie sa ocupe un vid de putere, rezultatul e discutabil. Unul din rezultatele acestui tip de blogging in care nu se fac transparente criteriile, e ca el nu genereaza discutii iar atunci cand o face, da cu standardul de pamant si cu mucii in trolling, si postarile se muta automat in fata la shaormeria Dristor.

Redutabili concurenti la blogurile personale care incearca sa joace rolul civilizator sunt blogurile/siteurile comerciale specializate pe viata de noapte, clubbing si cultura urbana: acolo insa masinaria hype functioneaza la ea acasa; triburile si genurile favorite ale autorilor se promoveaza de la sine, sponsorii sar cu banu' si toata lumea experimenteaza si arde cliseele obisnuite despre cat de tari sunt artistii care apar pe paginile respective, cu mai multa sau mai putina obiectivitate..

Din zece bloggeri mititei au mai ramas doi. Unul este blogul lui Zoltan Varga - De ascultat -  despre care am mai scris: e cel mai consecvent, serios si nepretentios blog de muzica pe care l-am citit pana acum in Romania. Al doilea s-a autosuspendat, din motive despre care o sa scriu, daca mai am chef sa ma bag in rahat, altadata. 

Pana atunci, ghici pe cine am indexat aici?