Idiosincrazii de blogger

In primul rand e penibil sa citesc bloguri scrise de autori romani care, ca niste sateni globalisti constiinciosi ce sunt, scriu in engleza. Astea sunt blogurile care din start au pretentii de produse de export - postari ieftine, scrise prost sau cel mult mediocru, destinate unei piete occidentale deja suprasaturate de recenzii, comentarii, opinii, editoriale si articole, cu publicuri bine sedimentate pe nise si post-nise pe care cititorii de acolo le pot experimenta in mod direct, pentru ca se intampla sa aiba loc chiar sub nasul lor. E ca si cum cativa bloggeri din Berlin s-ar apuca sa scrie in engleza despre trupele din Bucuresti despre care au citit pe alte bloguri/siteuri din Franta. E o varianta de iPhone replica/blogging chinezesc: cunoastem procedurile si tehnologiile web si sarim si noi in trenul cu bloguri care ne poate scoate din anonimatul est-european.(Macar daca bloggerii astia ar avea constiinta ca fac parte din satul global si ca aduc in micul targ rural care a devenit internetul manufacturile virtuale ale producatorilor locali. Nu banuiesc la nici unul ambitia de a ajunge sa scrie la The Wire, de exemplu). Numesc tipul asta de blogging "hop.si.eu".

Urmatorul e bloggingul de tip index. Nu ca autorii nu ar avea un sistem critic, cat de rudimentar ar fi, dar nu se obosesc sa comenteze nimic din ce posteaza - poate ca e mai bine asa; e suficient sa indexeze ceea ce deja au indexat altii, sa semneze in condica de prezenta pe blogurile, siteurile si newsletterele la care oricum are acces toata lumea, si sa multiplice la nesfarsit o masinarie de promovat in care ei sunt doar niste jucatori ramasi pe pozitii dintr-un sentiment rar, pe care l-am auzit exprimat de Artanu: "m-am apucat sa fac muzica din vanitate". Vanity blogging. Sa speri de la pescuitorii astia de clipuri, trackuri si evenimente la ceva mai multa atitudine, la o pozitie articulata (alta decat comerciala masinarie de promovat artisti si, in ultima instanta, un stil de viata in care autorii respectivi semnifica ceva - anume pretinsi alpha bloggeri) ... mai bine lasa. Muzica (laolalta cu alte productii culturale mai mult sau mai putin DIY) e imprumutata ilicit de la producatori pentru ca cei care o afiseaza sa isi mentina identitatea intr-o lume confuza. Muzica si trupele ajung sa fie un brand intre alte branduri care definesc stilul autorului pentru cea mai importanta afacere de la inventarea marketingului incoace: brandingul personal. E suficient sa pui un titlu sau un tag funny, intr-o structura care aminteste vag de niste hedlainuri de copywriter lenes imbatrinit in metoda jocului de cuvine, si cu asta ti-ai indeplinit menirea de fiinta rezonanta de grad zero: piesa/creatia altuia a rezonat pe blogul tau in cea mai pura forma, prin oglindire. Simplul fapt de a indexa echivaleaza cu critica: ce nu apare pe blog e prost, e neinteresant, e not funny, e inutilizabil, pentru ca nu il reflecta pe autor.

Un alt grup il constituie autorii care incearca sa cucereasca sau sa pastreze, la modul cel mai freudian sau lacanian cu putinta, locul tatalui absent. Tatal absent este metafora pentru hiatusul complet si iremediabil al presei muzicale specializate romanesti (tip The Wire). Sau Resident Advisor, Pitchfork, XLR8R si Fact Magazine sunt taticii nostri de prin alte tari iar noi suntem copiii ilegitimi care ne adapam la bassul (este laptele) si tobele (sunt soaptele) acestei mame bune si  impersonale care se cheama club-land-ul romanesc? (Club land in care soaptele sunt destul de ragusite iar laptele destul de acrutz, avand in vedere sistemele de sunet obosite prezente in locatie - taticii virtuali furnizeaza doar feedul informational, infrastructura revine mamicii, frumoasa si buna dar provenind dintr-o tara saraca). Cu sau fara raspunsul la aceasta ultima intrebare, se vede limpede ca felul pionieristic si oficios in care scriu respectivele bloguri tradeaza aspiratiile de "only me & mine is better" ale autorilor. Intentia e buna - cineva trebuie sa ocupe un vid de putere, rezultatul e discutabil. Unul din rezultatele acestui tip de blogging in care nu se fac transparente criteriile, e ca el nu genereaza discutii iar atunci cand o face, da cu standardul de pamant si cu mucii in trolling, si postarile se muta automat in fata la shaormeria Dristor.

Redutabili concurenti la blogurile personale care incearca sa joace rolul civilizator sunt blogurile/siteurile comerciale specializate pe viata de noapte, clubbing si cultura urbana: acolo insa masinaria hype functioneaza la ea acasa; triburile si genurile favorite ale autorilor se promoveaza de la sine, sponsorii sar cu banu' si toata lumea experimenteaza si arde cliseele obisnuite despre cat de tari sunt artistii care apar pe paginile respective, cu mai multa sau mai putina obiectivitate..

Din zece bloggeri mititei au mai ramas doi. Unul este blogul lui Zoltan Varga - De ascultat -  despre care am mai scris: e cel mai consecvent, serios si nepretentios blog de muzica pe care l-am citit pana acum in Romania. Al doilea s-a autosuspendat, din motive despre care o sa scriu, daca mai am chef sa ma bag in rahat, altadata. 

Pana atunci, ghici pe cine am indexat aici?