S-a lansat "Enciclopedia muzicii electronice romanesti" de Septimiu Moldovan

Septimiu Moldovan a reusit ce si-a propus cu multa vreme in urma: sa adune informatii despre muzica electronica romaneasca si sa publice o carte. Deocamdata doar in format electronic, costa simbolic 1 USD ("profitul" va fi directionat catre tiparirea pe suport fizic) si se gaseste la adresa http://www.scribd.com/doc/175633596/Enciclopedia-muzicii-electronice-romane%C5%9Fti-S-Moldovan.

E cartea unui pasionat, scrisa si conceputa in regim DYI, cu aparat critic si conceptual apartinand 100% autorului.  E viziunea democratica a ascultatorului asupra materialului pasiunii sale, nu viziunea obiectiva sau stiintifica a muzicologului detasat de obiectul studiului. Asa ca daca veti gasi lucruri cu care nu sunteti intru totul de acord, veti trece usor cu vederea, avand in vedere dimensiunea impresionanta a volumului de munca depus si unicitatea demersului. Septimiu a identificat "sase etape cronologice, desfasurate intr-un spatiu temporal ce totalizeaza 47 de ani". Iar cartea contine nici mai mult nici mai putin de 223 de biografii fiind scrisa cu sprijinul a 266 de artisti.

Autorul si-a inceput activitatea prin intermediul blogului electroblogro.com,  pe care intre timp l-a abandonat, si a reusit ceva ce putini o vor mai face: sa intre in legatura cu toti artistii de gen si sa creeze o platforma prin intermediul careia acestia sa poata dialoga peste generatii cu publicul de acum. Pe tot parcursul unui an de zile (2012), muzica electronica romaneasca a avut un spatiu care i-a adunat la un loc pe toti artistii care activeaza in prezent si le-a dat posibilitatea sa ajunga la un public la care Facebook-ul nu poate ajunge. Nu mai exista asta ceva in prezent; dupa disparitia electroblogro.com scena de electronica s-a atomizat din nou si a pierdut radarul care incerca o viziune totalizatoare.  Cu atat mai mult cu cat nu exista presa specializata pentru asa ceva, nici macar la nivel virtual. Merge mai departe si asa, dar parca lipseste ceva.

Daca unele dintre numele prezentate apartin unor artisti din generatia veche care au fost deja consacrati (compozitori ca Iancu Dumitrescu, Aurel Stroe, Dinu Petrescu, care au scris lucrari de pionierat in domeniul muzicii electronice culte, sau artisti ca Adrian Enescu, Florian din Transilvania, Doru Caplescu etc.), intre reprezentantii generatiei contemporane aduse in discutie de Enciclopedia lui Septimiu probabil ca vor fi unii care nu se vor bucura de recunoasterea timpurilor viitoare. Istoria pe fast forward care se scrie acum mai are putin de lucru la validarea sau invalidarea lor, daca nu a si facut-o deja. Sa nu uitam ca traim in acea perioada in care fiecare isi are partea lui de 5 minute de glorie. Cu toate acestea, viziunea integratoare a autorului i-a gasit fiecaruia locul pe care si-l merita, cel putin in constiinta lui Septimiu si in perceptia acestuia asupra scenei.

"Enciclopedia Muzicii Electronice Romanesti" va ramane o lucrare de referinta, si o invitatie la o explorare cel putin interesanta a acestei zone. Informatia pe care a coagulat-o nu isi va mai gasi multa vreme un arheolog si documentarist care sa o dezgroape din cotloanele internetului si sa o faca publica. Meritele apartin autorului.

The father of disco, legendarul Giorgio Moroder, a mixat la Red Bull Music Academy la 73 de ani

Giorgio Moroder, legenda vie, mitul și părintele fondator al stilului disco, a mixat pentru prima oară în Statele Unite la New York, în cadrul gigului Deep Space, un eveniment Red Bull Music Academy Special.

Înregistrarea live a setului său poate fi ascultată pe site-ul Red Bull Music Academy Radio.

.

Producătorul septuagenar de origine italiană a schimbat istoria muzicii disco și electronice, aducând un sound european, sintetic și futurist groove-urilor dance de origine afro-americană. Cele mai cunoscute piese ale sale rămân productiile iconice pentru Donna Summer, regina disco a anilor '70: "I feel love" și "Love to love you baby". Aceste două piese au influențat generații întregi de producători - de la disco, synth pop și până la techno - nu doar prin folosirea sintetizatorului, ci și prin structura revoluționară care a abandonat compoziția bazată pe strofe și refren, pentru a crea ritmuri captivante având la bază câteva versuri, arpegii și beaturi.

Impactul folosirii sintetizatorului în locul orchestrei a fost recunoscut de Brian Eno (un alt invitat al Red Bull Music Academy New York 2013), care, aflându-se la Berlin împreună cu David Bowie în 1977-78, i-a pus acestuia piesa "I feel love" și a exclamat entuziast că a descoperit "muzica viitorului" iar că acest single va schimba soundul muzicii de club pentru următorii 15 ani. Avea desigur dreptate: producțiile lui Giorgio Moroder au schimbat pentru totdeauna muzica disco-pop.

Dar Moroder nu înseamnă doar hiturile disco pentru Donna Summer. "E=MC²", albumul lansat în 1979 a marcat "prima înregistrare electronică prin tehnologie digitală". From Here To Eternity" sau "The Chase", tema din filmul " Midnight Express", cu care a câștigat un premiu Oscar in 1977 pentru cea mai bună coloană sonoră, sunt alte piese care poartă amprenta unică a lui Moroder și care i-au adus consacrarea. 

Pe lângă multiplele colaborări cu artiști ca David Bowie, Bonnie Tyler, Blondie, Falco, Human League, Japan, Irene Kane, Moroder este și un prolific compozitor de muzica de film. Top Gun (“Take my breathe away”), American Gigolo, Scarface, Flashdance, Rambo III, Superman III, The Never Ending Story, Cat People, Electric Dreams, Over The Top, sunt doar cateva dintre filmele la care a colaborat sau pentru care a compus integral coloana sonoră.

La 73 de ani, Giorgio Moroder, legendarul producător și compozitor rămâne de o vitalitate ieșită din comun. Cea mai recentă colaborare a sa include apariția pe ultimul album al supertrupei Daft Punk, Random Access Memories, în piesa-omagiu "Giorgio by Moroder", în care povestește cum a reusit să își împlinească visul de a deveni muzician, eliberându-și creativitatea prin folosirea sintetizatorului și, suprinzător, ignorarea oricărei reguli despre armonie și muzica.

E un testament ce poartă marca Moroder și care rămâne la fel de actual ca și creațiile sale. DJ-setul susținut în cadrul gig-ului în care i-a avut alături pe DJ Francois K, Benjamin Damage și T. Williams confirmă acest lucru. În interviul acordat Red Bull Music Academy și care poate fi citit pe site-ul oficial la adresa http://www.redbullmusicacademy.com/magazine/giorgio-moroder-interview, Giorgio Moroder detaliază relația lui cu DJingul, cluburile, Louis Vuiton și Soundcloud. We feel love too.

Red Bull Music Academy se desfășoară în acest an la New York între 28 aprilie și 31 mai, și reunește 62 de artiști, producători, DJ, instrumentiști din 29 de țări, într-un maraton de evenimente, workshopuri, proiecții documentare, gig-uri la care vor fi invitați Brian Eno, Giorgio Moroder, Lee Scratch Perry, James Murphy, Flying Lotus și multe alte nume sonore care au scris istorie în muzică.

Aflată la a 15-a aniversare, Red Bull Music Academy este responsabilă pentru propulsarea celui mai fecund dialog global între legendele industriei muzicale și talentele emergente. Începând din 1998, acest dialog se poartă în fiecare an în orașe precum Berlin, Cape Town, Melbourne, Barcelona, Rome, São Paulo, Londdra, iar în acest an New York. Această combinație unică dintre cunoașterea specifică reprezentanților old school și soundul promovat de noile școli de muzică electronică este neegalat pentru impactul asupra explorării și finalizării creativității. Cu fiecare ediție, Red Bull Music Academy lasă în urmă structuri nou create în scopul de a încuraja colaborarea și schimbul creativ pentru anii ce vor urma.

www.redbullmusicacademy.com

www.rbmaradio.com

www.facebook.com/redbullmusicacademy

twitter.com/rbma

Too old to be new, too new to be classic: 12 years of DFA. Un documentar despre soundul anilor '00 si New York

Am mai scris despre DFA si sound-ul iconic al anilor '00 si intalnirea dintre punk / disco din perspectiva intalnirii dintre James Murphy (LCD Soundsystem) si Marcus Lambkin (Shit Robot).
E o poveste amuzanta cu multe petreceri, revelatii, cautari si bineinteles gasiri.
Documentarul produs de Red Bull Music Academy si m ss ng p eces, difuzat in cadrul sesiunilor Red Bull Music Academy New York 2013, spune pe larg si pe beat povestea DFA, casa de discuri/familia care i-a facut pe amatorii de indie sa danseze. Featuring: LCD Soundsystem, The Rapture, Holy Ghost!, The Juan MacLean, Shit Robot, Sinkane, YACHT, Gavin Russom si multi altii.

Interviu: Vangelis la Al Jazeera

Coincidenta. Scriam despre concertul KSiA la Bucuresti acum cateva zile, si am ajuns la Vangelis. Incercam sa inteleg, in urma unei mini-dezbateri de pe fb despre ce e muzica electronica, de ce cred unii ca ea se opreste la Kraftwerk, Jarre, Tangerine Dream, si am ajuns la Vangelis. Citeam despre muzica ambient incercand sa fac o legatura cu spiritualitatea tip new age gen Kitaro si... am ajuns la Vangelis. Recunosc ca desi e un artist gigantic cu o productie gigantica de 50 de albume, am incetat sa urmaresc evolutia lui de prin '80, dupa colaborarea cu Jan Anderson, mai ales dintr-o eroare de apreciere/depreciere (succes comercial = dilutie/coborarea spre cel mai mic numitor comun muzical pentru apel la un public foarte general/autopastisa/etc). Eroare. Am citit biografia lui de pe Wikipedia si am fost din nou frapat de legenda urbana care circula despre el (si care e confirmata) - anume ca nu are nici un fel de studii muzicale. Mai mult decat atat am fost atins de credo-ul lui (care se inrudeste cu al lui Kitaro) ca el e un fel de "transmitator", un "vas" pentru o muzica care se face in afara lui, pe care el o canalizeaza si o considera un instrument de vindecare a lumii. Intr-adevar, generatia aceea de compozitori avea o spiritualitate declarata legata de muzica; au ceva de founding fathers - parinti fondatori - in lumina unei teorii care interpreteaza existenta pe Pamant drept o incarnare pentru a oferi asistenta in dobandirea adevarului cu A mare. (Si e adevarat ca n-as fi putut face asocierea asta scriind despre, sa zicem, Aphex Twin, sau The Chemical Brothers, The Prodigy, ca sa numesc a doua mare generatie de founding fathers pentru IDM/clubbing electronica). Vangelis, in ciuda succesului urias, a fost foarte retinut cu interviurile, foarte rezervat in a vorbi despre viata personala. Dupa douazeci si ceva de ani de tacere, el vorbeste in acest interviu despre rolul muzicii, despre industria muzicala, raportul dintre succes si libertate, the beauty of music vs the chaos of the world, si alte lucruri cel putin interesante, daca nu chiar marcante.
PS. Coincidenta la patrat. In timp ce scriam aceasta postare aveam readerul deschis la un articol recent din Lost in Sound. Articolul se numeste Artist as Shaman.

Pionierii muzicii electronice, de Simon Reynolds

Un documentar scris  de nimeni altul decat Simon Reynolds, care completeaza excelentul documentar BBC 4 despre Krautrock de aici - si care constituie o buna introducere in istoria muzicii electronice. Si nu, nu incepe cu Kraftwerk, ci cam asa: tot ce stii despre electronic pop este gresit.

Space music sau analog synth epic, genul despre care scrie cu verva Reynolds, este soundul cosmic al unor ani '70 care au fost in multe o extensie a psihedelicilor ani '60. In epoca starea de spirit era "sa iei droguri ca sa faci muzica pe care sa iei droguri" (Spacemen 3). Acest sound nu a inceput si nu s-a terminat nici cu Jean Michel Jarre, nici cu Tangerine Dream, Vangelis sau Klaus Schulze, sustine Reynolds. Pe de alta parte el a inaugurat un gen de productie reprezentata de albume obscure cu doua piese a cate 30 minute fiecare. Explicatia - cine se stoneaza nu se simte confortabil in 3-5 minute - vine de la unul din pionierii genului, Schulze: "fumam toti si intram in stari de durata lunga. Piesele de patru minute se terminau prea repede, nu era o muzica relaxanta, ca un vis. Vroiam sa facem muzica care sa fie ca o bucata clasica, cu leitmotivuri si coada."

Electronic space music a intrat pe scena londoneza de dance a inceputului anilor 90, prin DJ Dr Alexander Paterson (The Orb) care pus piesa-album de 60 de minute, E2-E4 a lui Manuel Gottsching (uite un strabunic al trupei romanesti KarpovKasparov), fondatorul trupei de Krautrock german, Ash Ra Tempel. Suficient de lunga cat sa poata face trecerea de la synthurile spatiale ale anilor 70 la cultura post acid house. Si sa hraneasca pe unii ca Biosphere, Future Sound of London, Pete Namlook si bineinteles The Orb. Si mai nou sa isi gaseasca in space disco o formula de convietuire cu cultura dance, asa cum fac Lindstrom sau Prins Thomas care, citez, "sunt obsedati de un episod obscur al sfirsitului anilor 70 din nordul Italiei, cand muzica disco si space rockul s-au ciocnit si a rezultat ceva pe care tinerii italieni dansau in transa toata noaptea".

Cred ca documentarul lui Reynolds merita citit tot, poate chiar conspectat si salvat pe hard. Linkul e aici.

Inspirational Mad Wisdom

I know that words belong to a different universe than the one of music (and CD-covers philosophy don't add value to any music, if the music is bad). But this is a beautiful thought of a sound engineer, and, yes, it still moves me. Because of its gentle and kind involvement in rising the community  consciousness. Also it's deeply rooted in that "I" reggae philosophy (very different from the contemporary apple "i" philosophy, indeed). It's a must listen voodooless dub album, one of my favorite ever. Check the lyrics also. Truly inspirational. Or, the way he puts it: "this is not mono, this is not stereo, this is for people with more than two ears."
Enjoy.

Nasterea soundului DFA (a boing bum-chak E-story)

Trivia intro

Daca ar fi sa scriu o destul de schematica nota despre nasterea soundului DFA Records as incepe cu o intrebare de tip trivia extins:
Indie-rock guy convertit la dance music pe un E-trip, la un party cu un prieten irlandez?

Asa incepe povestea influentei pe care a avut-o un DJ irlandez asupra uneia dintre cele mai inovatoare case de discuri independente new-yorkeze, cu un impact enorm asupra muzicii de dans: DFA Records, infiintata de James Murphy aka LCD Soundsystem si Tim Goldsworthy fondator Mo-Wax si parte din supergrupul UNKLE.

Cum a ajuns James Murphy pre-DFA (el era acel indie-rock guy) sa se converteasca la muzica de dans e punctul de intersectie a doua destine, iar povestea asta ar trebui sa faca parte din bibliografia obligatorie pentru istoria muzicii electronice de dans recente. Pentru ca e o parte mai putin cunoscuta.  Pe scurt, fara Marcus Lambkin aka Shit Robot (el era acel DJ irlandez) si fara intalnirea si apoi prietenia dintre el si Murphy, DFA Records nu ar fi ce este azi. Si ca intotdeauna in istorie, the winner's take it all. Nu ca Marcus ar fi pierdut vreo batalie, ci pur si simplu pentru ca dintre el si Murphy acesta din urma este frontmanul DFA Records si figura emblematica care l-a impins, l-a sustinut si l-a invatat pe Marcus sa-si produca propria muzica. Si probabil nu doar pe el - dar asta e alta poveste.

Un raver de la tara castiga un Green Card

Back in time, adica prin anii '80, cum ii statea bine oricarui tanar irlandez crescut la tara in imprejurimile Dublinului, Marcus era si el un skinhead in cautare de aventuri, cu capul plin de Killing Joke si Dead Kennedys, intr-o tara a carei istorie traversa o mare gri in petrecerea timpului liber: pe atunci Irlanda tinea de lumea a treia si avea multe probleme legate de consumul de heroina, crime si someri.

Ca in toata Europa, venirea acid house-ului de peste ocean - importat in Dublin de doi amici ai lui Marcus - a fost simtita ca o revolutie: cei trei au avut intuitia ca ceva se va schimba pentru totdeauna in lume. Asa cum zice si Marcus: “Cu siguranta, de atunci am devenit alt om.” Cum irlandezii au gravata in ADN ideea de emigrare, aceasta a fost imediat activata de Marcus care a simtit ocazia de a porni in cautarea a altceva decat gri-ul natal. Ocazie potentata si de niste unchi hipioti care l-au incurajat sa plece din tara. Iar destinul si-a varat coada la modul cel mai incredibil cu putinta: Marcus a aplicat la o loterie Green Card pentru America si a castigat. Destinatia: New York. Se intampla in 1992.

Rau de clubbing comercial

Timp de doi ani in NYC, Marcus a invatat sa mixeze ca DJ punand Daft Punk si hituri eurorave unui public compus in general cam din 15 tipi care veneau duminica in Brownies, o locatie dedicata celor care asculta rock. Prin 1994, mixand piese de trip-hop timpuriu a ajuns sa aiba o rezidenta la celebrul club underground semi-ilegal Save The Robots, acolo unde se produceau nu mai putin celebrii Club Kids. Combinatia de hedonism, teribilism, spectacol bizar si substante, care s-a sfarsit cu asasinarea unuia dintre Club Kids, i s-a parut nebunie totala: “pentru un pusti din Dublin, era mereu ceva de genul: what the f*ck!?” Asa incat prin 2000, desi serile de sambata de la Centro-Fly erau mereu pline, Marcus era complet satul de toata scena: "Era al naibii de MTV, New Jersey, sticle de vodca pe masa, high-end si chi-chi stuff, si imi manca sufletul. Cumparam toate releasurile astea groaznice de house comercial ca sa le pun acolo, si scriam pe ele ‘shite’. Si intr-o buna zi, acasa, in timp ce ma ocupam cu  asta am zis: F*ck, nu mai pot sa fac asta!”

Intalnirea cu Murphy, fratele sonic al lui Marcus

Intre timp Marcus incepuse si un business: casa de discuri Plant Records, impreuna cu un irlandez ex-pat. Dupa petrecerea de lansare care a dat numele unei serii de evenimente numite Plant Saturdays cei doi si-au dat seama ca se pricep mai bine sa dea petreceri decat sa administreze un record house... Asa ca au facut si un club de noapte Plant Bar, ca doi buni irlandezi ce erau. Barul si birourile Plant s-a aflat intr-o cladire in care mai tarziu avea sa devina HQ DFA Records.

Totusi Marcus era hotarat sa renunte, doar ca in pragul deciziei de a renunta la tot, la sfarsitul anului 1998, un prieten le-a facut cunostinta cu un inginer de sunet - James Murphy aka LCD Soundsystem - care sa-l ajute sa isi faca muzica. Marcus isi aminteste ca la prima intalnire James era foarte tacut: ei erau doi tipi care ascultau muzica dance iar el un tip indie-rock tipic american (cu cizme army) despre care credeau ca ii ia drept idioti. Atat de tipic ca era hater convins al muzicii de dans despre care credea ca e toata in genul C&C Music Factory...

Convertirea pe E

Cum Murphy incepea in acea perioada sa isi construiasca un studio, Marcus, care venise din Irlanda ca si artizan de boxe, s-a oferit sa il ajute.  Si normal, ca in orice encounter adevarat intre doi artisti din culturi diferite, au inceput sa isi puna muzica favorita unul altuia. Marcus a descoperit ca toti idolii lui imprumutasera cate ceva din muzica pe care i-o punea Murphy. Murphy a inceput sa aprecieze muzica de dans si sa dea petreceri impreuna cu Marcus. Aici ajungem in miezul E-storiei. La una din aceste petreceri de subsol unde punea muzica David Holmes, DJ si producator care vroia sa isi scoata un album de tip soundtrack pentru un film imaginar, Murphy, in vreme ce facea primul sau E-trip, s-a convertit la muzica de dans. Marcus il convinsese pe Holmes sa isi inregistreze albumul in studioul proaspat construit de Murphy...

Interesant e ca piesa pe care E-ul isi facea efectul era Tomorrow Never Knows de The Beatles. In creierul scurtcircuitat de MDMA al creatorului monstruosului sistem de sunet Death From Above - construit de Murphy special pentru turneele Six Finger Satellite - a aparut atunci ideea de a face o muzica de dans care sa reuneasca soundul tip Donna Summer cu cel al trupei The Stooges. Ideea s-a transformat in casa de discuri care poarta numele acelui amplificator de putere monstruos.

In 2002 soundul s-a regasit in piesa House of jealous lovers a trupei The Rapture. Restul, adica ce au facut si continua sa faca LCD Soundsystem, Shit Robot, The Rapture, Juan MacLean, Hot Chip, YACHT, Black Meteoric Star si ceilalti artisti de la DFA, e istorie, dupa cum s-a mai zis.

Odissey - Who

O piesa din 1974 descoperita accidental, a unei formatii despre care nu am gasit nicaieri informatii... E scoasa in 1974, in UK, pe un single rar cu inca o piesa (Sad Face). E compusa de Robert Fitoussi si are versuri de Richelle Dassin, doua nume cu care Vangelis a colaborat in 1973 la albumul Earth. De altfel, Demis Roussos, partener al lui Vangelis in Aphrodite's Child, avea sa preia piesa pe un single din 1977. A doua piesa pe care nu am gasit-o nicaieri e compusa chiar de Vangelis, care isi foloseste al doilea prenume ca pseudonim. Pare ca single-ul e atat de rar incat nu exista informatii despre el pe Discogs si All Music. (Sub numele de Odissey figureaza o formatie din US, infiintata de doua din cele trei surori nascute in Virgin Islands care cantau armonie pe la nunti, botezuri si alte evenimente de familie sub numele de Lopez Sisters. Soundul nu are nici o legatura cu piesa de mai jos).Vezi mai jos si reeditul facut peste 25 de ani de Todd Terje, care lasa in urma orice feeling cosmic si sensibilitate prea accentuata pentru a creea un infectios track discosmic. Daca ai ceva mai multe informatii despre acest Odissey, please let me know.

Lectia de dub cu dom' profesor. Mad Professor

 
"Dub is a genre of music which grew out of reggae music in the 1960s, and is commonly considered a subgenre, though it has developed to extend beyond the scope of reggae. Music in this genre consists predominantly of instrumental remixes of existing recordings and is achieved by significantly manipulating and reshaping the recordings, usually by removing the vocals from an existing music piece, emphasizing the drum and bass parts (this stripped down track is sometimes referred to as a 'riddim'). Other techniques include dynamically adding extensive echo, reverb, panoramic delay, and occasional dubbing of vocal or instrumental snippets from the original version or other works. Dub also sometimes features electronically generated sound effects, or the use of distinctive instruments such as the melodica."

Iar Mad Professor, poreclit asa inca din scoala pentru aplecarea lui spre tehnica si inginerie, e unul din pionierii dub music, celebru pentru unii - si nu in sensul mtvist - pentru seriile Dub me crazy, Dub you crazy with love, Black liberation, pentru colaborarile cu Jah Shaka, Pato Banton, Sly and Robie si Lee Scratch Perry, remixurile la piese de Massive Attack, The Orb, Depeche Mode, Sade, Jamiroquai, Beastie Boys. Mai multe pe ariwa.

Deep house origins according to Terre Thaemlitz

"There must be a hundred records with voice-overs asking, 'What is house?' The answer is always some greeting card bullshit about 'life, love, happiness....' … House is not universal. House is hyper-specific … 'The contexts from which the deep house sound emerged are forgotten,' states Terre Thaemlitz, aka DJ Sprinkles, in a wistful spoken intervention on Midtown 120 Blues. 'Sexual and gender crises, transgendered sex work, black market hormones, drug and alcohol addiction, loneliness, racism, HIV, ACT-UP, Tompkins Square Park*, police brutality, queer-bashing, underpayment, unemployment and censorship – all at 120 beats per minute.' Midtown 120 Blues is educational, for sure; but it’s no lecture – Thaemlitz demonstrates the emotive and (believe it or not) political potential of deep house not just through rhetorical preaching, but by assured and heartfelt practice. (via FACT and RA)

//////////////////////////////////////////////////////////

"Probabil ca exista sute de piese cu voice-over-uri care intreaba, 'Ce este [muzica] house?'. Raspunsul seamana intotdeauna cu o carte postala plina cu urari de kkt despre 'viata, dragoste, fericire...' [Muzica] house nu este universala. [Muzica] house este hiper-specifica... 'Contextul in care s-a nascut [muzica] deep house-ul e uitat', afirma Terre Thaemlitz, aka DJ Sprinkles, intr-o discutie plina de regret despre albumul Midtown 120 Blues. 'Crizele sexuale si de gen, hormonii de pe piata neagra, dependenta de droguri si de alcool, singuratatea, rasismul, HIV, ACT-UP, Parcul Tompkins Square*, brutalitatea politiei, violenta fata de fenomenul queer, sub-salarizarea, somajul si cenzura - toate la 120 BPM'. Midtown 120 Blues (asculta aici) este educativ, cu siguranta; dar nu e un curs, iar Thaemlitz demonstreaza prin el potentialul emotional si - sa vezi si sa nu crezi - politic al deep house/ului, nu doar printr-o predica retorica, ci prin practica simtita din inima si asumata." (via FACT si RA)

*By the 1980s Tompkins Square Park had become for many New Yorkers synonymous with the city's increased social problems. The park at that time was a high-crime area that contained encampments of homeless people, and it was a center for illegal drug dealing and heroin use.

In August 1988, a riot erupted in the park when police attempted to clear the park of homeless people; 44 people were injured. Bystanders as well as homeless people and political activists got caught up in the police action that took place on the night of August 6 and the early morning of August 7, after a large number of police surrounded the park and charged at the hemmed-in crowd while other police ordered all pedestrians not to walk on streets neighboring the park. Much of the violence was videotaped and clips were shown on local TV news reports (notably including one by a man who sat on his stoop across the street from the park and continued to film while a police officer beat him up), but ultimately, although at least one case went to trial, no police officers were found culpable.

The park had become a symbol of the problems in the city. Against that backdrop, Daniel Rakowitz^[11] Rakowitz, nicknamed "The Butcher of Tompkins Square", was found not guilty by reason of insanity and remains incarcerated at the Kirby Forensic Psychiatric Center on Ward's Island.^[12] shocked the neighborhood in 1989 when he murdered Monika Beerle, dismembered her, made a soup out of her body and served it to the homeless in the park.

Cantece de balena non-electroacustice (nu ca ar exista pe undeva unele electroacustice)

(E o regula a bloggingului ca daca nu dai linkul direct nimeni nu sapa mai departe.)
Asa ca pentru cine nu are timp sa caute prin cele 157 de linkuri postate aici, iata unde s-au ascuns balenele intre titlurile de la AGP. E singurul album de muzica de avangarda de la AGP care contine sunete organizate create de animale non-umane, insa seamana bine cu o productie de sinteza electronica. Impresionant. Inregistrarile sunt realizate in 1970, de Roger Payne. Fisierele sunt in format FLAC, pentru care trebuie un player special: VLC sau Songbird. Producatorii recomanda ca materialul sa fie ascultat in casti, pentru a reduce efectul zgomotului de fond al oceanului si a-l percepe asa cum e el de fapt: parte naturala din lumea balenelor.

Ishkur's Guide to Electronic Music

 

Un ghid introductiv si complet despre genurile muzicii electronice, scris lejer si cu umor, bun pentru exemple, sample, legaturi intre genuri si istorie accesibila.

Colectie de muzica electroacustica si experimentala din sec. 20

 

De sapat aici: http://www.avantgardeproject.org/

Sunt 157 de titluri, de la lucrari din Berlinul anilor 20, Pierre Henry, John Cage, Schoenberg, Berg, Stockhausen pana la balene, Ulpiu Vlad, Horatiu Radulescu etc in format FLAC. Exista si un site romanesc partizan, unde sunt aceleasi titluri in format mp3:http://agp.433.ro/