Avec.ro - Ce s-a intamplat cu blogurile romanesti de muzica electronica (V)

In penultima parte a anchetei despre bloggingul romanesc de muzica electronica, cu un raspuns sintetic si o perspectiva detasata, raspunde mai jos Florin O. (@ avec.ro si Control).

Cu un public de aproximativ 350 unici pe luna, avec.ro s-a remarcat fata de celelalte bloguri in primul rand pentru ca a avut parte de o lansare programatica, anuntata in saptamanalul Dilema prin 2010 (ceea ce l-a pozitionat din start ca un demers serios ce aspira la ocuparea locului gol al scriiturii intelectuale/elitiste despre muzica), si in al doilea rand pentru ca a fost singurul care a regizat o astfel de lansare. Nu se pune faptul ca in spatele lui este un om care se ocupa cu succes de un club axat pe indie/electronica, pentru ca avec.ro nu a fost folosit ca platforma de promovare a acestuia (desi e o carte de vizita aparte). Florin ne spune de ce.


Florin: Ideea initiala a fost sa fac un site specializat de muzica noua (sau mai veche, dar total necunoscuta in Romania). Ca model am avut The Wire, dar evident am vrut sa adaptez povestea la “realitatea din teren”, care este urmatoare: sunt foarte putini oameni care au au know-how in zona asta si evident, sunt si mai putini care pot sa scrie bine. Si asta a fost un punct esential pentru mine, sa gasesc oameni care sa scrie bine. Nu i-am gasit, de fapt am gasit vreo doi, dar evident fiind o treaba neplatita au intervenit repede lipsa de chef, de motivatie, de timp, etc. si lucrurile s-au stins pentru o perioada lunga.

[Nota boing bum-chak: Perioada urmatoare primului climax a fost una in care au aparut nume noi pe avec.ro - Vlad S. si Mihnea - care au facut ca blogul sa devieze usor dinspre zona de muzica spre una de atitudine, sa zicem, Vice-like.]

Florin: In momentul asta si a doua etapa este terminata si lucrurile sunt in stand-by. In continuare cred ca as putea sa adun 4-5 oameni care sa scrie bine pe teme muzicale, dar in lipsa unei motivatii (finantari) e greu de crezut ca o sa reusesc.  Pe de o parte sunt multumit ca s-a adunat acolo o colectie de texte bine scrise, dar sunt frustrat ca m-am indepartat de scopul initial  si ca nu am eu insumi timp sa ma ocup serios de treaba asta.

Si, ca model de marketing, am plecat pe ideea sa fac intai un site legat, updatat constant, sa cresc numarul de vizitatori si pe urma sa incerc sa monetizez. Sincer nu m-am gandit niciodata la Avec ca la o afacere, speram doar sa pot, cum se zice, sa ies pe zero. Tot ce am bagat in el a fost din banii mei personali, deci intra la categoria hobby.

Pentru ca nu am reusit sa sa updatez site-ul intr-un ritm oarecum predictibil nici traficul nu cred ca este concludent.

BBC: Ce inseamna blogging in epoca fb?
F.O.: sunt doua variante:
1. ori esti un specialist si reusesti sa vii cu continut original (analize, review-uri, materiale exclusive de la artisti, cronici bine scrise de evenimente)
2. ori esti un agregator de informatie pe care ti-o iei de pe alte site-uri (sau din reviste) si devii un fel de autoritate intr-o anumita zona muzicala. Foarte multa lume nu are timp si pricepere sa scoata “relevantul” din sute de site-uri (reviste)  specializate si chiar cred ca este mare nevoie in .ro de asa ceva. Doar ca asta este un fel de full time job.

BBC: Cum poate suplini un blog de muzica absenta unei prese specializate?
Florin: Nu poate suplini asta, dar poate sa devina o “autoritate” intr-o nisa ingusta si  care are public in .ro ( ma refer la blog personal, daca ai echipa de 10 oameni e altceva).

BBC: De ce este / nu este bine sa incerce sa o faca?
F.O.: Asta este o intrebare pe care este bine sa nu ti-o pui, in Romania nu poti sa faci asa ceva decat strict din pasiune. Acum mai exista varianta unui blog in engleza, care poate schimba radical lucrurile, dar evident si concurenta este alta.

BBC: Cum comentezi afirmatia ca bloggingul si sharingul se transforma intr-un multimedia fast food?
[vezi la final]

BBC: Cat de buni prieteni sint sau ar trebui sa fie bloggerii cu artistii?
F.O.: Este bine sa fie prieteni in sensul in care pot obtine material exclusiv de la artisti si o cunostere mai apropiata a scenei si a evolutiei ei. Numai ca prietenia asta trebuie sa aiba o limita care sa nu excluda obiectivitatea.

BBC: Mai au artistii (romani) nevoie de sustinere din partea blogurilor, pentru un public atat de mic?
F.O.: Au mare nevoie, pentru ca blogurile (in stransa legatura cu retelele de socializare, pentru ca scrii pe blog si raspandesti pe alte canale) pot face publicul unui artist sa creasca.

O mica divagatie referitoare la public: din ce observ eu in ultimii ani se formeaza usor-usor un public curios si interesat de muzica. Marea problema este la background si la deschidere fata de muzica. Oamenii devin brusc interesati de muzica in imprejurari, sa le zicem “sociale”,  reusesc sa prinda “momentul” si pleaca de la momentul respectiv inainte, fara sa se uite foarte mult in urma si nici macar in dreapta sau in stanga. In creierul lor se formeaza un fel de “pattern” simplu referitor la “cum trebuie sa sune muzica buna”. Intr-o parte, daca se aude o chitara, e rock, e dated si groaznic, in partea cealalata, daca nu se aude vreo chitara este electro, muzica de pastilati si cocalari. Apare atat de multa muzica pe “felia lor” incat nici macar nu au timp sa mai asculte si altceva si atunci eroarea in care se afla se adanceste. La asta, dupa parerea mea au “ajutat”, fara rea intentie si blogurile muzicale si cei care pot sa determine “hype-ul” la un moment dat. Este normal sa fii intr-un anumit moment preocupat doar de o anumita zona muzicala, dar trebuie sa precizezi clar ca asta te intereseaza in momentul respectiv si sa nu lasi impresia ca “asta e de fapt muzica buna” si nimic in rest nu merita ascultat. Mai grava este povestea pe care o aud foarte des cu “ suna a 2012”. Este clar ca in permanenta se progreseaza in ceea ce priveste “sound-ul”, dar muzica este mult mai mult decat sound. Astfel se ajunge la situatia hilara in care o piesa care “este foarte tare, frate” peste numai un an este invechita si de neascultat. Aici apare efectul “multimedia fast food”, in care muzica isi pierde valoarea universala si devine un produs pe care il consumi pana expira ( si cu cat apare mai multa muzica noua, cu atat expira mai repede). Paradoxal, asta ne situeaza cumva in timp cu cateva decenii in urma, undeva inainte de aparitia postmodernismului.

Aici vad o problema la publicul romanesc. Asa cum lipseste din societate clasa de mijloc, asa si muzical lipseste clasa “echilibrata”, capabila sa discearna intre muzica buna si cea proasta, indiferent de stil si gen. Unii au ramas in anii ’70 (hai ’80), altii nu discuta decat despre muzica de luna asta. Unii discuta numai despre rock, altii numai despre electro. Este o polarizare nefasta care face, si aici revin la o problema personala, sa nu participe decat 40 de oameni la concerte cu PVT, Rainbow Arabia, Thieves Like Us sau Warren Suicide (care de exemplu acum par sa devina brusc interesanti de cand deschid concertele Modeselektor, eu i-am adus acum aproape trei ani). Conteaza mai mult brand-ul, promoterul si “hype-ul” decat muzica.

As putea sa mai spun multe lucruri la capitolul asta, unele legate de faptul ca se asculta muzica  aproape exclusive pe youtube, ca piesele sunt ascultate la calitate proasta si scoase din context (albumul, pe care artistul il gandeste ca o poveste mai mare decat suma partilor <> componente), dar  probabil ies total din subiectul pe care l-ai propus.