20120404

INTERVIU: Montgomery Clunk, Coughy si Andu Simion despre Buzz.RO! 2011

Am avut ideea (careia i-am acordat putine sanse de reusita) sa ii rog pe artistii care semneaza pe Local Records - Buzz.RO 2011 sa vorbeasca despre piesele de pe compilatie, cele care le-au atras atentia in mod deosebit, intr-un fel mai aplicat si mai atent decat o facem noi in conversatiile de rutina. Intreprindere riscanta din mai multe motive care graviteaza in jurul ideii de protejare a sensibilitatii si orgoliilor artistice ale fiecaruia, cum e si firesc.

Am pornit de la doua premize: 1) ca artistii si producatorii de muzica electronica au o ureche mai atenta la detalii tehnice formale si 2) ca fiind familiarizati cu productia pot aduce o analiza verbalizata care sa imbogateasca corola de texturi a lumii Buzz.RO! 2011, si implicit a exigentelor celor care citesc si sunt pasionati de fenomen.

Invitatia a fost adresata tututor celor care au participat la Buzz.RO! 2011, punand doar doua intrebari:
1. Care sint cele 3 piese care ti-au atras atentia in mod special?
2. Cum le comentezi dpdv tehnic?

Initial, cei mai multi si-au manifestat interesul fata de acest demers in termeni foarte pozitivi, doi sau trei nu au raspuns deloc, doi au spus ca nu vor sa scrie si sa comenteze (Minus mi-a spus ca isi doreste mai putin sa scrie cat sa se intalneasca cu mine si sa comenteze fata in fata (ceea ce mi se pare absolut normal si pozitiv; sper sa am timpul sa o si fac).

Dintre cei care s-au aratat deschisi initial, o parte s-au retras pe parcurs motivand, explicabil, ca le e greu sa scrie despre muzica altora si sa spuna ceva relevant. In final au ramas trei: Montgomery Clunk, Coughy si Andu Simion, ceea ce e foarte bine, pentru ca astfel fiecare sectiune a compilatiei are coincidential cate un reprezentant foarte sincer si personal in abordare, exact asa cum imi doresc sa fie fiecare.

Asadar, iata un Monty onest, temperat si extrem de discret, un Coughy volubil si dornic sa experimenteze cu reflectia asupra muzicii altora si un Andu Simion precis, liniar si aditiv ca o piesa 4/4.
________________________________________

Montgomery Clunk (Monty): Pot sa-ti spun care sunt piesele care imi plac dar nu pot sa ating detalii tehnice, n-am cum, am tot incercat, nu vreau sa fac asa ceva public pt ca o sa ma roada pe interior. Faza e ca sunt 4 piese care imi plac in mod egal, nu 3, asta a fost alta problema: Minus, Huzur, Coughy si Empt. E ciudat, asta zic... in afara de Coughy pe care nu il cunosc, ceilalti trei imi sunt cunostinte si s-a nimerit sa imi si placa piesele lor. 0 (zero) obiectivism asa cumva... mai ales daca apare public, se va sti treaba asta.

Nu vreau sa alimentez nici un comentariu nimic si faze de genul. E vorba de un mood pe care il ofera aceste melodii, ma trimit undeva. Asta inteleg.
In rest mi-ar fi usor sa speculez despre cum au produs. Si eu de exemplu produc si masterizez in cateva feluri, nu imi fac griji pt multe chestii la care altii petrec ore intregi sa sune intr-un fel. De multe ori e random, e o asociere fericita de instrumente.

La Coughy si Empt imi place mult si structura pe langa alegerea instrumentelor. La Minus imi place trademark-ul lui, prafuit, melodic si cum a zis cineva odata, ludic cumva. La Huzur e vorba de bass si samples plus ceva negura.

Observatie de ansamblu e cu masterul intregii compilatii (desi inteleg dificultatea de a masteriza asa 15 feluri de melodii)...as fi fost putin mai agresiv, mi se pare cam soft asa, ceea ce nu e neaparat rau... de asta i-am zis si observatie. N-am cum sa disec la sange, nu sunt critic la nivelul asta. Pot sa fiu autocritic la modul asta dar nu cu alte piese. Cam asta ar fi.
________________________________________

Vlad (responsabil de partea de sampling si electronics la Coughy):
Trebuie sa recunosc ca am ascultat si reascultat compilatia din decembrie de cand a aparut si cred ca o buna parte din timp am fost atras de primele piese ale compilatiei, dar pe parcurs atentia mea a migrat spre miezul mai bizar al compilatiei. Nu ma pricep prea mult la productie muzicala (si nici nu sunt sigur ca vreau sa invat prea multe din motive pe care nu am nici un motiv sa le explic acum), asa ca aprecierile mele vor viza piesele pe care cred eu ca le-am inteles, si vor fi extrem de simpliste, uneori de-a dreptul naive.

Imi place Hipdiebattery... si ma intriga felul cum isi construieste melodiile. Aproape lipsite de orice ritm recognoscibil, facute parca pe genunchi, fara metronom, de multe ori chiar fara masuri egale, fara structuri previzibile, fara versuri inteligibile, toate piesele inecate intr-un reverb-delay exagerat. O apreciez enorm fiindca imbratiseaza chestii care pe majoritatea producatorilor i-ar scoate din sarite. Sunt multe momente in care nu stiu la ce sa ma astept iar in piesa de pe compilatie recunosc ca am izbucnit in ris cand am auzit snare-ul ala pe final tocmai pentru ca e atat de "outrageous" si de naiv. Tre' sa ai coaie ca sa fii naiv in muzica electronica. Si practic asta e chestia care imi place cel mai mult sa aud cand dau play.

Piesa de la Danaga nu am remarcat-o decat mai tarziu. Are un feeling destul de interesant. Genul de piesa care s-ar potrivi perfect ca soundtrack al unui film romanesc cu ciorditori din Bucuresti in anii 2000. Sau poate o ecranizare a unei carti mai vechi a lui Petru Cimpoesu sau Radu Aldulescu. Poate e din cauza titlului. Initial mi s-a parut putin obositor kick-ul continuu pe alocuri dar sa zicem ca asta contribuie la trippyness. Nu stiu ce altceva sa mai spun despre piesa asta. Mi se pare una din piesele interesante ale compilatiei si am ascultat-o cu placere.

Invidiez relaxarea cu care produce Kapnobatai. Imi place sa cred ca piesa Caye Caulker e un jam de-al lui mai vechi pe care l-a redescoperit recent printr-un folder uitat. Nu stiu sigur daca e asa si nu am nici o dovada, dar cred ca i-a luat foarte putin sa o aiba intr-o forma finala si ca i-a fost foarte greu sa o imbunatateasca ulterior. Este intr-un fel atipica pentru ce stiam eu de la el (hip-hop-ish glitch-funk ??) si recunosc ca initial nu m-am prins ce e cu ea. Cred ca este de departe cea mai detasata piesa de pe compilatie. Pare ca nu vrea sa demonstreze nimic nimanui ci doar se complace in atmosfera pe care o creeaza fara sa-si puna prea multe probleme in rest, si pretuiesc mult acest tip de abordare.
____________________________

Andu Simion: Compilația Buzz.RO! m-a surpins plăcut încă de la prima ediție, dar nici acum, odată cu lansarea ediției cu numărul doi, nu a încetat să o facă. Pe cât de diferită pare la prima audiție, pe atât de unitară devine în timp ce pășești prin toate piesele, diversele aspecte sau noutăți aduse în față de producătorii români  bucură enorm.

În ordine toatal aleatoare, au intrat la casa sufletului, Caye Caulker de la Kapnobatai – pe aceeași pozitie cu HuzurDaterape, alături de Smoothies, prezentată de Vlad Onu și Ballistic Field de la Autsaid3r.

Caye Caulker s-a făcut remarcată prin poziția ei strategică, plasarea ei spre finalul compilației reprezentând încheierea călătoriei audio. E o piesă de final de zi, sau de ce nu, de început. Joacă un dublu rol foarte mișto cu un sound călduț, un bassline fix pe placul meu, construit pe structura clasică și o gamă variată de sunete care evoluează și involuează pe tot parcursul său.

Daterape e clar coloana sonoră a unui film de acțiune grav. E genul ăla de piesă care te îndeamnă la  întâmplări năstrușnice, fie că ești un graffer ce rupe în două pereți, un ultras furios sau un păsărică gata să decoleze spre țările calde. Deși pare repetitivă, linia de bass surprinde de fiecare dată, alăturată fiind de synth-ul care rămâne în minte mult timp după ce-ai terminat de ascultat piesa. Contrastul dur între sunete,  pe fundal gravitatea bass-ului, în față afirmându-se  cu o finețe demnă de admirat restul instrumentelor. Mi-a atras atenția încă de la prima ascultare modul în care e modelată.

Smoothies ne trimite pe plajă, lejer. Vedem răsăritul si savurăm o bere rece. Deși repetitivă, piesa variază destul de mult. Lucrează în spate, așezate foarte frumos, o mulțime de instrumente, clap-urile adânci ne mai trezesc din somn, delay-ul lor rupe pe alocuri ritmul firesc fapt ce intră în conflict cu synth-ul relaxat, de aici născându-se antiteza evidențiat subtilă, pe măsură ce trecem prin capitolele importante ale construcției.

Cu un techno menit să-ți nenorocească creierul, Ballistic Field trebuie ascultată la maximum în timp ce te deplasezi cu mașina personal sau de serviciu. Calci accelerația, depășești pe lina dublă continuă, ești pe film mai rău ca-n NFS. Încă de la început, piesa ni se destăinuie rapid, cu rafale de hat-uri și clap-uri, presărate cu un synth psihedelic, un bassline perfect mulat peste numele piesei și alte instrumente ce-și văd de treabă lejer, dar care contribuie la atmosfera totală. Structurată ca o povestioară, cu început, desfășurarea acțiunii și încheiere, aceasta piesă ocupă locul central în techno-ul compilației Buzz.RO!.
_______________________________

Note:
1. Ideea a pornit din obsesia mea legata de conceptualizare si rationalizare (stralucit manifestata de Robert Henke), si din viziunea conform careia o scena poate creste mai putin din productia random, bruta si neexplicitata, cat mai ales din integrarea critica (rationala) beyond un simplu like sau un simplu "e foarte tare". Mi se pare jenant ca in 2012, cu atata amar de informatie si ascutime a perceptiei, sa aplicam inca preceptul formulat de Heliade Radulescu in a lui Dacie Literara de secol 19 ("Scrieti, baieti, orice, numai scrieti!"). Pare ca scena se misca acum dupa formula "Produceti, baieti, orice (se vinde), numai produceti!"

Atunci era vorba de a acoperi distanta intre literatura romaneasca si cea europeana, intre care exista un decalaj de secole, conta mai putin calitatea, cat mai ales cantitatea. Risc sa zic ca s-a deschis un tipar de productie artistica pe care l-a sanctionat mai tarziu formula maioresciana a "formelor fara fond: in absenta autocenzurii si a raportarii critice la ce se intapla in afara culturii noastre s-a ajuns la o proliferare a importului si creatiei de noi artefacte de dragul de a depasi acel decalaj si de a fi sincron de dragul sincronismului (formula consacrata deja de cultura populara contemporana a advertisingului: Hai ca se poate!).

Acum nu mai poate fi vorba de asta, sint destule semne ca se cauta un specific al muzicii electronice (cea mai inculta dintre formele de muzica, daca imi e permis sa spun asa ceva, fiindca e bazata in principal pe productie si mai putin pe dialog critic si asimilarea unor traditii teoretice extrem de articulate, dar asta e alta discutie), prin incercarea de a integra elemente autohtone si aer local (vezi de la primitivul DJ Phantom si mixurile lui, trecand prin Adrian Enescu cu Maria Tanase on drum'n'bass, Shukar Colectiv, Rochite si techno-ul infantil (auto)ironic pana la mai recentul Anadolchioi).

Long story short, cred ca daca artistii care si-au asumat zona de electronica produc ceva, e o vreme mai mult decat potrivita sa spuna (din cand in cand si de ce o fac).

2. Unul din motivele nereusitei acestui demers a fost standardul pe care l-am indus din explicitarea intrebarilor puse. Am fsot cam stresant cu indicatiile care directionau gandirea critica spre urmarirea acelor lucruri care aduc in fiecare piesa ceva nou in termeni de:
- structura,
- sound design,
- folosire inovatoare a efectelor (de la delayuri si reverburi la compresii, limitere si side chaining samd),
- cross breeding intre genuri,
- contraste (sunete dure vs sunete delicate, melodie vs. atonalitate, variatie vs. repetitie, front vs. back sounds, cheesy vs. bold sounds etc.)

Dupa ce mi-am dat seama de exigenta prea didactica (care impunea o ascultare dirijata si rigida) am incercat sa mai slabesc aceste lanturi conceptuale fara insa sa reusesc.

3. Acum ca gheata e sparta, imi doresc ca si ceilalti care nu au raspuns sa gaseasca ragazul sa o faca. Stiu cat timpul tuturor e pretios, tocmai de aceea sper la cateva minute de impartasire a perceptiei personale a fiecaruia asupra contextului muzical in care a aparut.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Leave a comment