Cum poti privi Luna dupa ce ai vazut Soarele? Nu e genul de intrebare pe care sa ti-o pui prea des, dar daca totusi ai ajuns in punctul in care sa cauti dincolo de datele cotidianului general acceptat, raspunsul il da un album de o solara coerenta, meticuloasa si pozitiva pana la ultimul detaliu. De fapt, in noul sau LP intitulat
"How can I look at the Moon when I have seen the Sun?", care va beneficia de un showcase live in decembrie 2013 si va aparea in primul semestru al anului 2013 la o casa de discuri internatinonala (vinil + CD; mai multe detalii la vremea potrivita),
Indie Jules da mai multe raspunsuri. Si o face folosindu-se de persona sa de
producator/DJ/artist pentru a stabili o conexiune la nivel foarte personal, de unu la unu, ca si cum prin cele 13 piese care constituie materialul audio ar construi o interfata de relationare emotionala directa ce atinge cu delicatete zone profunde ale constiintei, fara a cobori vreo clipa intr-un teritoriu abisal si tenebros, cum suntem obisuiti atunci cand pornim in astfel de explorari (si care, in treacat fie spus, rezoneaza cu zeitgeist-ul dark si tenebros al unei mari majoritati a muzicii electronice de dans contemporane).
Revenind la intrebarea initiala, pare ca solutia propusa de Indie Jules, un producator/DJ care a activat cu
succes in zona trance pentru a se instala de ceva vreme (si tot cu
succes) intr-un teritoriu hibrid impartit intre dance si suprarealism cu
celelalte trei avataruri ale sale (Dalvador Sali, Jules und Jazper si Ada Kaleh) e continuta in succinta prezentare a albumului facuta de autor: "post-rock indie
electronica awesomeness". Pe scurt, la nivelul uman al economiei emotiilor si amintirilor, solutia este de a pastra si de cauta in momentele zilei
stralucirea aceea nedefinita,
the glow sau
the bliss, pe care o sesizam (arareori) in spatele lucrurilor fizice, in momentele de prospetime mentala si afectiva, cand chestia aia din noi care se cheama,
faute de mieux, suflet, are aparenta suprafetei limpezi a unui lac ce oglindeste in toata stralucirea detaliilor si fara sa deformeze atat chipul insetat al animalului care vine sa se adape, cat si figurile umane traversate de tristeti sau bucurii cu infinite variatii pasagere.
Ideea, intr-un limbaj mai urban si club related, este de a pastra
the bliss asociata cu starile de profunda si chimica "intimitate colectiva" (apud
Simon Reynolds -
Generation Ecstasy) si ocoli downside-urile distopice ale regasirii si imediatei pierderi ale acelui sine mijlocite si imediat tradate la nivel neuronal. Neindoielnic, fiecare avem momente de bliss legate sau nu de experiente de club, dar multi am cunoscut si intunecarile de dupa, in aceeasi dialectica a epifaniilor si perplexitatilor pe care o traim non-stop de la tinerete pan' la batranete. Se poate pacali legea asta implacabila care face ca toata bucuria creatiei si clubingului din
Berlin Calling sa fie separata de pasajele in care personajul-DJ Ikcarus se confrunta cu demonii sai interiori si sa ramana doar stralucirea redata de acest
videoclip?
Nu intamplator am citat Berlin Calling, nu sunt pasionat de descoperirea influentelor dintr-un album/piesa si mi se pare ca asta spune mai mult despre traseul si cultura celui care face review-ul nu despre autor, dar
How can I look at Moon... are acelasi aer de soundtrack cinematic ca si coloana sonora realizata de Paul Kalkbrenner pentru filmul amintit.
Ca producator, Indie Jules raspunde afirmativ la intrebarile de mai sus, si o face la nivelul productiei procesand un loop de chitara uplifting sintetizata care formeaza textura melodica minimala materializata in baza pe care sunt construite piesele. E elementul cel mai post-rock dintre toate cele desafasurate pe parcursul pieselor si prezent mai cu seama in coverul care deschide albumul (
The birth and death of the day al trupei de post-rock
Explosions in the sky). E si un element care pare ca vine din perioada trance a producatorului care a lasat in spate progresiile tipice de acorduri monumentale pentru a pastra efectul acestora condensat intr-un trigger sonor mult mai eficient si neinvaziv.
Aceasta ancorare intr-un riff de chitara uplifting intrerupt putin inainte sa se termine (ca si cum nu ar vrea sa epuizeze pana la capat o emotie pozitiva complexa, de teama de a nu se satura de ea) si punere a lui in loop, de obicei pe parcursul intregii piese, pare tehnica predilecta a lui Indie Jules de a transmite pe cale electronica o emotie de comuniune tip flower power/post-trance. Asta, impreuna cu folosirea kiturilor de tobe acustice/semiacustice si usor procesate, a sunetelor de syntetizator armonice si curatate de orice urma de noise pentru a lasa loc pulsatiei discrete a bassului, dau o senzatie de profunzime si claritate a detaliilor dar mai ales o coerenta impecabila la nivelul productiei care se manifesta in toate piesele de pe album.
La un cu totul alt nivel, titlurile pieselor, succesiunea si mai ales modul simetric in care sunt plasate acestea in desfasurarea albumului sunt un frumos exemplu de folosire a unei abordari de tip post-rock la nivel narativ. (Ca o paranteza, post-rock inseamna chitara ca textura vs. chitara pentru structura verse-chorus, dar si aluzie verbala iesita din fluxul constiintei mai degraba decat poveste organizata in strofe - mai multe
aici). Fie ca e vorba de constructii metaforice cosmice (
The birth and death of the day, How can I look at the Moon when I have seen the Sun, Aus Heiterem Himmel [lb. rom. Din senin]), de decupaje din peisaje florale acvatice sau terestre (
Corral blue si
Tulip fields), de momente de epifanie si acutizare a constiintei (
I know who I am but who are you, Eyes like burning glass, Still life moving fast), sau scurte capturi
(Fruh am Morgen si Spatter am Abend [lb. rom. Dimineata devreme si
Seara tarziu]), exista o schema a dispunerii acestora care urmareste dualitatea din titlul albumului. Daca Luna e elementul nocturn, tenebros, abisal si oniric, iar Soarele e elementul solar si dionisica, locurile in care se opreste Indie Jules pentru a-si extrage codul conform caruia construieste raspunsul la intrebarea din titlu sunt repartizate urmarind aceeasi pereche duala antagonica: dimineata-seara, acvatic-terestru, repede-incet, instant-nedefinit.
E aceasta o modalitate eleganta care pulseaza ca si basii discreti mentionati mai devreme pentru a defini o atitudine post-rock in cautarea unui zen cotidian, si care evita naratiunile lungi si "obiective" pentru a modifica fluxurile de constiinta printr-un delicat impuls personal si subiectiv. La o lectura mai atenta, intrebarea cu care am inceput acest review isi gaseste un raspuns codat si pe care l-am modelat din titlurile pieselor intr-un raspuns demn de
Bhagavad Gita:
Intrebare: Cum te poti uita la Luna dupa ce ai vazut Soarele?
Raspuns: Privind nasterea si moartea zilei (The birth and death of the day) iesi din dispozitia fluid-melancolica a a unui coral albastru (Corral blue), si intelegi cine esti privind in jur la ceilalti (I know who I am, but who are you), pentru a contempla stralucirea din spatele lucrurilor asemanatoare stralucirii unui camp de lalele (Tulip fields) privit dimineata devreme (Fruh am Morgen) pana cand ochii devin dureros de incandescenti (Eyes like burning glass) si apare teama ca nu vei mai putea trai niciodata fara aceasta viziune iluminata (How can I look at the Moon when I have seen the Sun). Iti vei imagina atunci inflorirea ciresilor dintr-o gradina japoneza (Cherry blossom) si vei intelege miscarea rapida a vietii ca nemiscare (Still life moving fast) dintr-o data (Suddenly), din senin ((Aus Heiterem Himmel), iar aceasta iluminare e departe de a se sfarsi vreodata (Far from over) si dureaza pana in amurgul vietii (Spatter am Abend) cand vei vedea din nou nasterea si moartea zilei si ciclul se va relua.
Acestea fiind zise, cred ca suntem in prezenta unui album solid, unul din cele mai coerente si pozitive pe care le-am ascultat anul acesta venind de la un producator roman, si care functioneaza discret pe mai multe paliere: de la un simplu companion cinematic de drum, pana la material de reflexie personala trecand bineinteles, cu mult succes, si pe scena de dans (piesele de pe album au fost incluse in dj seturile unora ca Four Tet, Nathan Fake, Matthew Dear si altii asemenea iar piesa
Tulip fields va aparea in ianuarie ca single la
Border Community). A fost o bucurie sa il descopar.
Bliss on
P.S. Astazi la Control are loc un eveniment Static in care Indie Jules va fi prezent alaturi The Model: indie electronica meets baroc techno.
Pagina evenimentului aici.
