Kraut 2010 a.k.a. varza pe val(uri)

Anul trecut BBC 4 a facut un documentar  dramatico-elogios, aproape cosmic, despre cautarile artistilor germani de dupa razboi care au dus la un tip de muzica experimentala, psihedelica si progresiva pe care presa britanica l-a poreclit ironic Krautrock (kraut=varza). Documentarul se numea Rebirth of Germany si prezenta trupe ca Neu, Can, Amon Dull, Faust, Guru Guru, Organisation (devenita mai tarziu Kraftwerk) s.a, artisti care vroiau sa faca un rock din care sa extraga radacinile blues americane.  Atunci englezii nu i-au luat in serios.

Fresh Good Minimal a postat la inceputul lunii martie un link cu o mare compilatie de Kraut. Music for your brain vol. 1-3 1968-80. Postarea are un aer fresh, cu legaturi subterane invizibile intre minimalul comercial si experimentul teuton de dupa razboi, e atat de fresh ca Ich weiß nicht, was soll es bedeuten / Daß ich so traurig bin... - Ma intreb ce-ar putea sa insemne/ Mahnirea din sufletul meu/ E-o veche poveste, pesemne, / Ce-mi staruie-n minte mereu (cum spune poetul pre-minimalist H. Heine.) In 2010, FGM ia krautul in serios dupa ce a epuizat minimalul (un rebranding/o repozitionare n-ar strica). De pe varfurile muzicii electronice, FGM arata spre psihedelia cosmica germana.

La sfarsitul lunii martie, in The Guardian, Jon Savage, un oarecare autor titrat si premiat pentru o istorie a punkului made in UK, spune ca, "chiar daca e vechi de 30 de ani, krautrock-ul, muzica experimentala a Germaniei anilor '70, are inca o prospetime pe care a 6-a generatie de trupe indie britanice nu o pot egala". E de inteles pentru un intim al fenomenului sa fie in sevraj dupa energia bruta a acestuia, chiar si dupa a sasea generatie. Insa tot articolul e plin de reverenta. Si la inceputul lunii aprilie acelasi oficios face o scurta prezentare a compilatiei Deutsche Elektronische Musik, care va aparea in curand. (Asta e marketing). Una peste alta, The Guardian ia krautul in serios, de data asta privind dinspre versantul rockului.

Asadar, obscuritatea krautului si elogierea unui fenomen care a fost cult pentru unii putini e o chestie in care mainstreamul BBC/The Guardian si nisa FGM se intalnesc. Nu e doar o eroare de sincronizare. Nu e ca scena electronica e in impas inspirational si a ajuns sa isi inghita coada ca sarpele cosmic. NIci ca genurile muzicii electronice de dans au inceput sa se restranga unul cate unul: de house ne-am acrit pana peste cap, minimalu' a crapat de mult, unul din promotorii dubstepului spunea ca e ceva prea rece si gri in el, trance/ul s-a dus naibii cu populismul lui, goa incearca un Rebirth la Targu Jiu, se zvoneste ca drum'n'bassul a murit, lounge/ul si buddha bar au ajuns coloane sonore pentru filme porno. E ca fiecare dintre genuri ar vrea sa isi depaseasca granitele: rockul sa fie minimal, iar house/ul sa aiba ceva indie sau alternativ in el, gothicul sa fie funk si goa ceva brit pop.

Adevarul e ca ne-am cam plictisit de clubbing si soundul asta fara cohones care sa se reclame dintr-o filiera intelectuala cu cohones, asa cum se reclamau detroitistii din Alvin Toffler cu sintagma lui "techno rebels". Se face muzica de consum usor, fara prea multa filosofie, de catre producatori fara fetze si fara discurs accesibil in media (cine s-ar obosi sa citeasca ce vor si ce gandesc artistii electronici? - se stie doar: ceva notorietate, sa semneze cu un label,  si sa castige niste banuti; nu mai sunt pretentii revolutionare in muzica, nu stiu daca se observa. Mai e cate un Villalobos care sustine ca muzica de dance si politica nu ar trebui sa se excluda, ca partiurile sint de fapt o atitudine politica. Dar numai el intelege ce zice). Dupa cum si rockul a obosit sa fie purtatorul unui mesaj coerent si rational, si a unei structuri care sa stea spate in spate cu muzica pop.

DJ/ii sunt obositi de atata glob-trottereala, Norman Cook e surd de o ureche, Ibiza a devenit o insula pentru pensionari. Si daca mai ai rabdare sa asculti piesele care faceau deliciul topurilor o sa vezi cat sint de obosite. Oboseala asta nu se vede in public pentru ca luminile sunt stinse, se poarta ochelari iar noaptea in club devine o pastila foarte superenergetica. Publicul e neatent la muzica pentru ca e preocupat sa se faca varza. E mult tam-tam in jur, e si ceva agitatie hormonala la mijloc, si asta da impresia ca fenomenul EDM e pe val, cand de fapt el e tinut in viata artificial de sponsori si de curentul care trece prin amplificatoare.

Tehnologia nu a evoluat asa de mult in ultimii ani. Se fac multe combinatii intre lucruri care nu trebuiau sa se combine dpdv sonic si se experimenteaza la greu, dar scena si-a atins limitele cumva si din cauza instrumentelor. Chiar daca sintetizatoarele s-au expandat si au devenit mai puternice, principiile au ramas aceleasi. La fel e si cu softurile. Vremea revolutiei e pa, deocamdata. Nu ne mai miram aproape de nici un sunet. E timpul pentru hibridizare, acum ca digitalul poate fi integrat mai bine cu analogul, si o sa vedem multi mutanti experimentali. Scena EDM se misca cu oboseala din cauza automatizarilor si mecanicii predictibile date tocmai de perfectionarea skilurilor de productie. A ajuns sa fie ingreunata de regulile si restrictiile propriilor genuri. Are nevoie de niste aer fresh, si cum acesta nu vine din tehnologia actuala, ca intotdeauna, cauta inspiratie intr-un moment obscur care sa poate fi exploatat.

Asa ca nisa si mainstreamul au ales sa dezgroape krautul, la egala distanta de rock si de electronic, structura si antistructura. Rockul viseaza sa fie o blonda superba, minimalul viseaza sa ajunga o bruneta carliontata. Rockul vrea sa isi regaseasca energia de altadata, electronica e nostalgica dupa momentul unic si irepetabil in care a adus pe lume revolutia unui nou sound.

Rockerii si electronistii pot sa faca pace acum. Sa iasa din schemele consumeriste, mainstream, hi(p)steristice etc. Sa ia o pauza, sa faca o salata de kraut pentru revitaminizare, si sa vada unde va ajunge tehnologia daca trecem cu bine de 2012. Viata merge inainte, chiar daca privim spre viitor prin oglinda retrovizoare a trecutului, dupa cum a spus marele filozof bulgar Stancio Stanchev sau Marshall McLuhan, nu mai stiu. E o mare varza in capul meu.