Future Nuggets si subversiunea ca agent psihedelic

In epoca democratizarii muzicii electronice, prin folosirea extensiva si uneori exclusiva a calculatorului personal (aka laptop) si a software-urilor DAW, putini scapa atractiei irezistibile a patronarii pe post de unic creator a unui univers muzical care, de regula, are ca unic spatiu de difuzare clubul. Atractia nu se opreste aici: influenta hype-ului se manifesta si in alegerea genurilor care urmeaza a fi explorate si al caror zeu este demult, de departe si fara intrevederea vreunei posibilitati de a fi detronat ubicuul EDM, in toate formele sale.

E o limitare a tehnologiei muzicale cele mai accesibile la ora actuala care se rasfrange asupra modului in care se produce si se consuma muzica electronica, si vorbim aici de dificultatea de a comunica in timp real prin intermediul laptopului. Cu alte cuvinte, monologul interior amplificat de tehnologie reuseste arareori sa migreze spre un dialog in care spontaneitatea, limbajul si backgroundul muzical al celuilalt sa conduca la ecuatia 1+1 >2.

De aceea, existenta unui studio plin cu instrumente electronice analogice care trebuie cablate si care nu functioneaza doar la simpla apasare a unui play e o raritate si iese din schema de asteptari obisnuite. As plusa putin intr-o viziune marxista a distribuirii mijloacelor de productie electronice si as spune ca, daca laptopul (+software-ul aditional) e instrumentul predilect al paturii largi de producatori de electronica, studioul - cu locatia, echipamentele, accesoriile si specializarea proprii acestui spatiu - e apanajul unei mici parti a celor alesi,  un fel de aristocratie a producatorilor.

Iar atunci cand outputul improvizatiilor si dialogului care se desfasoara intre peretii antifonati ia forma unui album care apare pe vinil intr-o editie limitata de 300 de bucati la casa de discuri a unui globetrotter si sound explorer global cum e Steve Kotey de la Chiken Lips, lucrurile devin acut de interesante.

In cazul Future Nuggets si al compilatiei Sounds of the Unheard from Romania (Ambassador Reception, 2012), autorul colectiv si materialul care au initiat scrierea acestor randuri, vorbim de doua studiouri si de un grup de artisti/DJ/producatori romani ai carui membri se reunesc random si fac feature-ruri diverse explorand o zona a muzicii electronice care scapa voit atractiei irezistibile a genurilor actuale, pentru a crea spatii sonore impregnate de ADN-ul sonic local (de la rock progressiv, la acorduri orientale, manele, electronica, kraut etc.). Citez: 

"Future Nuggets is a collective from Bucharest (Romania), they operate out of two studios filled will analogue equipment which we first visited 18 months ago. We were blown away with the "all hands to the deck" ethos and without knowing; they had created a music making scene with which all members could experiment and help each other on their own musical journeys.

Every piece of kit at the studio was hardwired for instant use, which to my ears gives the music of the Future Nuggets a real edge so we decided to help get this music to a wider audience. This is just the tip of the iceberg so join us on the quest to dispel the myth that is limitation!"

(Stevie Kotey, 2012) 

Chiar daca prezentarea pe care i-o fac autorii implicati aminteste de cautarea graalica a unei scene psihedelice locale, mi se pare ca albumul Sounds of the unheard from Romania vol. 1  exceleaza mai putin in forjarea sensurilor denotate ale conceptului de psihedelie, cat mai ales intr- deturnare care reflecta tocmai modalitatea de productie analogica din cadrul unui studio.

Asadar, uitati de copertile halucinogene, coloristica fluorescenta a albumelor din perioada lui Hendrix, de mistica, iluminare si de expansiunea constiintei. Piesele de pe Sounds of the unheard from Romania vol. 1 sunt absolut delicioase in a evita tot ceea ce inseamna alteratie psihica si in a construi cu meticulozitate spatii imaginare de consum atipice si ironice pe care le-am vizualizat la fiecare ascultare a compilatiei (fara nici un fel de adjuvant, se intelege) si care sunt plauzibile numai in spatiul nostru carpato-danubiano-electronic.

Fiecare track m-a purtat pe rand intr-un spatiu unic si singular in care am vazut toti protagonistii: de la public la artistii de pe scena. A fost salonul unui restaurant de provincie plin cu chelneri barbosi si oachesi, imbracati ca la Milano si pe scena caruia cafe concertul a luat o turnura aberanta de improvizatie linistita la sintetizatoare modulare (Anahoretii - Padurile fosneau).

Apoi a fost un restaurant arabesc, in care patronul libanez este un electronica aficionado inconjurat de prietenii care impartasesc aceleasi preferinte subtile, rasucindu-si mustatile mari in jurul unei narghilele in timp ce asista la performanta unui seic al muzicii electronice, inconjurat de Korg-uri si clape si cu un model special de casti adaptat inaltului turban pe care il poarta si pe care scrie "Soft is dead", trademarkul lui personal (Anatol - Darbuka for the death).

Si pe rand, spatii si evenimente plauzibile dar improbabile ca mijlocul unui concert la o casa de cultura a nu stiu carui sat pierdut de prin Romania, unde un grup de tineri linistiti pletosi, imbracati in costume barboase, isi gasesc locul in energia unei piese de electronica progresiva ce ajunge la auditoriu printr-un reverb exagerat (Concentration Band - Reduntanta acum). Sau intr-o sala de nunta improvizata in cantina unei fabrici si pe scena careia canta o trupa cosmopolita, invitata de niste miri postpunk si gotici care au simpatii electropshychorock  (The Nuggers - Sonic Doom).

E in toate piesele, asa cum au sunat intre castile mele, o subversivitate blanda si in acelasi timp acida a obiceiurilor de consum, a situatiilor in care producem si ingurgitam muzica, care se regaseste si in suportul ales pentru lansarea si care, ca sa zic asa isi merita toti banii (daca vreti sa achizitionati dublul album la aproximativ 95 de lei, cu tot cu taxe de transport de aici). Intr-un context dominat de club music, sa alegi sa faci piese din sesiuni de improvizatie care nu tin cont de patternurile perceptiei EDM e o optiune alternativa (si subversiva tocmai prin nealiniere la zeul dominant). Sa introduci elemente orientale intr-o cultura care e structurata de mecanica rigida a compozitiei occidentale (fara unduiri si buriceala), e alta optiune alternativa si la fel de subversiva. Nu stiu cat este de asumata (la modul, alegeme calea aceasta ca reactie la ce se intampla), dar mi se pare ca, in batalia pentru sincronismul transnational, o cultura marginala minora cum e a noastra nu are decat sa bata acest drum pana la epuizare.

Va las sa descoperiti mai multe nu inainte de a anunta, pentru cine nu stie deja, ca diseara la Control parte dintre ei pot fi vazuti live (pagina evenimentului aici).