Piesa are o foarte frumoasa versiune unplugged pe care o puteti vedea/asculta aici. Iar melodicitatea si frumusetea originalului, aerul retro si foarte personal, m-au facut sa cer - si sa primesc - acordul si trackurile pentru un remix a carui poveste o puteti citi in continuare. (Daca nu aveti rabdare, puteti asculta remixul sarind peste ce urmeaza pana la finalul articolului).
Cea mai interesanta problema a fost armonizarea structurii cu sensul versurilor. Asta pentru ca, nicaieri in text si muzica nu e vorba de o stare legata de euforie/ludism, mai degraba e un sentiment acut de despartire/singuratate/depresie care are doua miscari: una in strofe - cu ritmul neaccelerat de partea de hihats - si alta in refren, unde hihats-urile si sintetizatorul arpegiat dau senzatia de miscare inainte. Iar in sectiunea bridge din finalul originalului, versurile au ceva intrigant care pare ca ar contrazice ceea ce se spune inainte: "Smile, I lied, I'm a trickster dressed in white". Am aflat de la Galetheia ca aceasta mica parte textuala nu se refera la continutul anterior, ci este strict una dintre ocurentele strategiei de voci multiple pe care Teodora o aplica si aici, si in Vespera. Un fel de comentariu metatextual, cu referire la actul auctorial.
Am luat decizia de a amplifica aceasta strategie, sa o scot mai mult in evidenta si sa o pun intr-o relatie de simultaneitate cu restul piesei. Si am mai decis ca strofele, care fac referire la un trecut metaforic fara referent explicit (ca o miscare a unor sentimente orientata spre trecutul interior) sa aiba parte de un tratament ritmic diferit de refren.
Strofele ar fi impartasirea unui blocaj personal ("Since you left me by the shore/ I'm breathing salty air and more"), iar refrenul ar fi depasirea prin verbalizare a unei concluzii legate de experiente anterioare ("We crossed the borderline/Leaving it all flaming hours behind/Then we're shifting overdrive"), care se fac prin invocarile din sectiunile bridge ("Please, break me! so I could rise again whole"). Asta ar putea raspunde si la intrebarea de ce ai dansa pe un refren care face referire la ceva pe care ai vrea mai degraba sa il uiti? Pentru ca e o invitatie la depasirea colectiva a unei traume, sa zicem. Prin miscarea propriului corp care se propaga catre altii. Miscarea nu poate sa vina din depresie, ci e fix semnul terminarii acesteia.
In timp ce lucram la remix, reascultam FKA Twigs cu LP1. Si acolo este vorba de chestiuni extrem de personale, atat de personale incat nu pot fi sustinute/nu sustin nici o structura ritmica coerenta, de unde si senzatia ca totul se rupe in fiecare piesa. Sintem in LP1 intr-o zona textuala care exploreaza teritorii abisale, de un interior adanc si profund fragmentat. Si este exceptional cum instrumentatia sustine versurile in cazul descris. Mi s-a parit ca aceasta senzatie de rupere si fragmentare trebuia sa se se regaseasca si pe strofele din Borderline, dar nu atat de acut. De unde alegerea facuta pentru inserarea unor elemente de percutie offbeat presarate peste ritmuri de trap care alterneaza cu kick drums liniare (4/4).
Ritmurile din strofe trebuia sa contrasteze cu refrenul, care e alert si dansant, cu synthuri impinse in spate de un reverb care le tine energia sub capac. Toate astea pentru ca personajul principal in remix e vocea, iar restul elementelor am simtit ca trebuie sa o izoleze cumva, sa nu fie intr-o legatura directa cu ea, ci ca ecouri indepartate ale ceva care nu patrunde in general in izolarea singuratatii. Pentru a o face si mai acuta si mai dramatica vocea trebuia sa mai primeasca un tratament care a fost legat de marturisirea cu strategia vocilor si, accidental de piesa Vespera - "Your Weakness", unde am auzit un intro vocal cu influente arabice. De aici au iesit si pasajele orientale (indiene/arabice) care dau o amploare pe verticala versurilor, tocmai pentru ca sunt neinteligibile si spun ceva care in general nu se poate spune, care e dincolo de verbal.
Cam aceasta a fost strategia, si, revazand logica reconstructiei, imi dau seama ca un remix reprezinta doar amplificarea unor aspecte si diminuarea altora, nicidecum intelegerea totala a unei piese. Si nici un demers cu totul rational, pentru ca si in cazul remixul analizat aici au fost destule accidente si coincidente care tin de context si care l-au facut sa fie ceea ce este. Sunt inca in versuri lucruri pe care nu le inteleg, si e clar ca remixul nu a epuizat sensurile piesei. Asta e frumusetea remixurilor, si Teo (aka Galatheia) o zice si mai bine despre cazul de fata: "asta e poate cea mai interesanta parte a remixului, anume cioburile de voce din oglinda, reconfigurate. Piesa in sine reprezinta o experienta psihanalitica, iar remixul nu face decat sa forteze această experienta, dincolo de ce ar fi crezut ea ca poate fi sau atinge - iar asta e esenta experientelor psihanalitice, n'est-ce pas?" si: "O colaborare reusita consta in comuniunea a doua viziuni asupra aceleiasi idei. Versiunea asta a piesei comprima timpul si spatiul - ne putem da seama de ce, ascultand piesa cu atentie si intrand in dinamica si feelul acesteia.")
In final, ramane de adaugat ca, indiferent de gandirea din spatele unui remix, oricat de rationala si verbalizata/argumentata ar fi aceasta, pana la urma remixul trebuie sa functioneze singur, si sa placa prin ceea ce este, nu prin ceea ce se spune despre el. Dincolo de scalabilitatea placerii pe care o poate aduce ascultatorilor, un lucru e clar pentru cel care il face: remixul este si ramane o ocazie unica de a intra intr-o relatie foarte personala si intima cu logica si sentimentele unei piese.
Va las acum sa evaluati rezultatul:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Leave a comment