20110726

Burundi Black by Mike Steiphenson & Iliesco


Ascultata in Viena prin 2000, intamplator, intr-un record shop obscur. M-a marcat, mai ales dupa ce i-am aflat mult mai tarziu povestea, odata cu inventia Wikipedia. Oh, fericite vremuri pentru urechile care puteau sa asculte muzica fara sa dea atentie zgomotului de fond creat de hype, comunicate de presa si bloguri! Citez desigur de pe Wikipedia:

"The original source of this tribal rhythm is a recording of 25 drummers, made in a village in the east African nation of Burundi by a team of French anthropologists. The recording was included in an album, Musique du Burundi, issued by the French Ocora label in 1968. It is impressively kinetic, but the rhythm patterns are not as complex as most African drumming; they are a relatively easy mark for pop pirates in search of plunder. During the early 1970s, a British pop musician named Mike Steiphenson grafted an arrangement for guitars and keyboards onto the original recording from Burundi, and the result was Burundi Black, an album that sold more than 125,000 copies and made the British best-seller charts... Adam and the Ants, Bow Wow Wow, and several other bands have notched up an impressive string of British hits using the Burundi beat as a rhythmic foundation. But the Burundian drummers who made the original recording are not sharing in the profits. Nobody told them to copyright their traditional music, and trying to obtain copyright for a rhythm would be a difficult proposition in any case." (New York Times, Robert Palmer, 1981)

Deci, poliritmie din Burundi, live cu 25 de tobari, prelucrata de producatorul de pop Mike; conteaza mai putin ca a vandut 125.000 de copii si a ajuns pe locul 30 in charturile UK, ca a fost reeditata in 1981 si prin '90. Sau ca a marcat popul perioadei '80 (cum am aflat tot de pe WKPD), mai ales pe Adam & The Ants si trupa Bow Wow Wow a lui Malcolm McLarren, impresarul Sex Pistols. Combinatia de pian, bass electric, percutie si vocile de pe final ma ating acum, ca si atunci, indiferent de toata povestea din spate. Mi-am adus aminte de piesa zilele astea, tot vorbind de sharing si illegal shit. E foarte bine.

20110722

Ganduri partiale despre electronica si Romania

Aud des ca scena de electronica e mica, ce sa facem sa o crestem si alte lucruri similare.  Sau cel putin exista acest regret tacit ca nu exista resurse umane pentru ca numarul fanilor muzicii electronice sa fie mai mare...
Ma intreb de ce ar fi si cum ar fi posibil asa ceva, in special in contextul numit Romania. 
Cateva raspunsuri/ganduri si ipoteze:

In primul rand, e mult mai eficient din punct de vedere al relationarii sa asculti muzica pe care o asculta cea mai mare parte a lumii din care faci parte. Sansele sa poti purta discutii, raporta activ la un context social, lega prietenii etc sunt mult mai mari daca esti fan al muzicii la care are acces cea mai mare parte a lumii. O "cultura" (aka cunoastere muzicala variata) e in consecinta mai profitabila. 
***
Folderele si ipodurile tinerilor care folosesc muzica ca si liant social, cum e si firesc, e plin de lucruri foarte diverse. Pentru puristi ai genului, e incredibil cum pe acelasi hard stau pop, manele, minimal, hip-hop, rock, punk, alternative samd, de cele mai multe ori reprezentate doar de cateva piese si nu de albume intregi. Un studiu pe genurile de muzica de pe hdd/urile userilor de DC+ ar fi foarte interesant.
***
Muzica electronica, in cea mai mare parte, e o muzica instrumentala. Nu ca versurile sunt ascultate cu atentie, studiile arata ca dimpotriva. Dar fara apel la o rationalitate minima, un carlig verbal de care sa te agati, si care sa existe doar ca simplu fundal pentru actiuni ulterioare, muzica electronica si felul in care e consumata reduc spre zero comunicarea verbala. Tinerii care asculta manele si hip-hop si alte piese cu versuri in romana probabil ca o fac si pentru ca acea muzica exprima niste valori intr-un mod verbalizat, cu cuvinte. Chiar daca ideologia prezenta in versuri nu e analizata cu atentie si constientizata, versurile functioneaza ca o haina. Nu te gandesti la materialul din care sunt facuti pantalonii. 
***
Se asculta tare, invaziv si in conditii care de cele mai multe ori altereaza perceptiile. Nu te poti exprima decat fizic (dansand) atunci cand asculti aceasta muzica, sau o poti face verbal - fiindca exista totusi si discutii in cluburi - dar numai sustragandu-te ei. Fara factorul uman (trupa pe scena, versuri, solist) poate fi perceputa ca o muzica agresiva, care agreseaza individualitatea.
***
E o muzica care datoreaza mult tehnologiei, inovatiei, individualismului. La polul opus felului traditional in care (inca) mai este construita societatea romaneasca. Care, sa nu uitam, e o societate inca rurala ca si suprafata si repartizare a populatiei. Zona urbana vine in cea mai mare parte tot din zona rurala, mostenire a industrializarii fortate facute de regimul comunist. Inevitabil trecutul cultural e marcat tot de muzica populara sau cea usoara din vremea lui Ceausescu, bunicii si parintii nostri au ascultat asa ceva. Nu e ceva ce se sterge usor.
***
Cel mai bun context in care am vazut cum functioneaza cultura muzicala extinsa e cel de la nuntile "traditionale" ale romanilor. Nu ma refer la cele cu costume populare, ci la cele care au loc la restaurant, in cadru organizat, cu DJ de nunta, cu mese la care stau rude din diverse categorii sociale, diverse regiuni etc. Playlistul de nunta e un caz foarte interesant. E gandit ca o medie de gusturi din toate genurile muzicale, intr-un mod foarte functional si rationalizat. E adevarat ca si  cadrul de nunta e foarte permisiv. Nunta e tocmai o modalitate de a intari legaturile intre generatii si de confirmare reciproca a valorilor: de-asta tinerii danseaza melodii batranesti si hore populare iar batranii danseaza pe eurohouse. Playlistul DJul de nunta poate constitui si el un studiu de caz interesant.
***
E o muzica al carei consum si uneori si productie, sunt asociate cu un comportament deviant, adica, asta e, consumul de droguri usoare. Desi deviant se defineste de la tara la tara altfel. De cele mai multe ori cluburile sunt locuri de consum. Drogurile potenteaza experienta sonora si senzoriala, a fost asa de la inceputurile miscarii rave din Anglia (sfarsitul anilor '80 si inceputul anilor '90). E de retinut insa ca acest fapt a fost privit ca o alterare nedorita si criticat de americanii din Detroit (creditati ca parintii moderni ai muzicii techno - AtkinsMay si Saunderson) veniti in Manchester unde au vazut o scena impura, in care consumul de droguri era la fel de important ca si cel de muzica. Mass media au contribuit si ele la crearea acestui curent negativ de opinie. Nu se mai intampla cum se intampla in anii '90, cand consumul nu era inca restrictionat de legi. Dar nici o societate traditionalista nu priveste cu ochi buni nimic din ce este legat de stari alterate de constiinta. Romania nu face exceptie.
***

20110720

Un raspuns la un raspuns al lui slowforward

Postarea precedenta a generat un lung raspuns din partea lui slowforward la care voi raspunde aici. Discutia s-a mutat in zona cat de bun e downloadingul ilegal vs. cat de rau e; insa postarea cu pricina trata despre niste efecte in offline ale unor realitati online, nu despre moralitatea faptelor. Asta inseamna ca, bun-rau, fenomenul exista si are niste implicatii, si da, ele sunt produse si de sharing, poate nu asa de exclusiv cum ar parea la prima vedere. Intotdeauna exista o multitudine de factori pentru diferite realitati; decupajul meu s-a oprit la sharing.

Scoaterea citatelor din context e cel putin bulversanta pe blogul slowforward, despre care credeam ca nu functioneaza dupa legile offline. Dar iata si aici e un caz interesant invers fata de cel al efectelor sharingului: aici realitati jurnalistice offline se manifesta online pe un blog. Altfel, he made his point (nici nu trebuia sa se oboseasca sa scrie, stiam deja ca este torrent&sharing friendly).

Acum, partial si pe sarite.

Această subcultură este ajutată de apariţia unor organizatori precum Rokolectiv, Chestionabil, Maschine, Circus care le furnizează respectivilor superconnaisseuri show-uri pe măsură şi a unor producători precum Bogdan, Sillyconductor, Minus, Silen (sic!) Strike etc. care încearcă să ţină pasul cu scena muzicală de afară. Fără sharing, mă îndoiesc că aveam 10% din scena actuală.”

Daca slowfwd ar vorbi cu organizatorii de festivaluri ar afla ca scena evenimentelor a crescut tocmai datorita sharingului. Ask Mr. president of Rk. Un factor pe care slowfwd nu il ia in considerare in cresterea "scenei" e facebook/ul si agregarea memetica via retele sociale. Factorul band wagon si hype, despre care am mai vorbit aici. Festivalurile nu ajuta scena sa creasca, ci satisfac o cerere,  pe mai putini bani si in conditii mult mai modeste decat s-ar cere afara pe prestatii similare.

In alta ordine de idei, faptul ca niste conationali au furat mai demult prin toata Europa nu a adus un plus de civilizatie in Romania. Singurul beneficiu, temporar, a fost pur individual: niste tipi s-au imbogatit ilegal si si-au gonflat egoul. Cam la fel e si cu elita de connaisseuri.

„Cum banii din vânzări nu se întorc în economia locală, e clar că singura modalitate de a avea o activitate lucrativă sunt concertele. Problema nu e că superconnaisseuri nu cotizează suficient, ci că publicul e prea restrâns, iar sharingul ar putea fi una dintre puţinele soluţii pentru a creşte numărul celor dispuşi să plătească bilet de intrare la, să zicem, Nicolas Jaar. Nu te poţi baza prea mult pe presă, spaţiul restrâns şi numărul mic de jurnalişti de specialitate, facă mainstream-ul să iasă în evidenţă şi mai rău decât ar trebui.”

Aceasta elita nu a creat nici cerere pentru o presa specializata, nici premize pentru crearea unor departamente speciale in cadrul facultatilor de profil sau socio-umane, nici o rafinare generala a gustului. Sau o cerere pentru studii calitative si cantitative de sociologia muzicii, psihologia muzicii etc. Nici oferirea de canale de expresie si explicitare a demersului artistilor autohtoni sau internationali. Cate interviuri serioase am citit pe blogurile romanesti, cu artisti ai momentului, cu multi dintre cei care au avut giguri la noi? Daca slowfwd ar putea sa iasa in afara grupului din care face parte ar vedea ca elita, ca si internetul, se autoalimenteaza: schimburile se fac pe circuite inchise iar grupurile raman inchise; e primul lucru pe care l-am auzit cand am intrat in aceasta lume, tocmai de la un organizator.

„Unu' au lucrat cu Moga, Rusu la fel, Loredana a scos nu-ş câte milioane de remixuri la Rain Rain apelând la scena underground, Şuie Paparude pendulează de zece ani la graniţă. Artiştii cu succes comercial exploatează până la epuizare filonul pe care l-au apucat atunci când au dat lovitura, dar asta nu înseamnă că sunt neapărat inculţi muzical. mai degrabă simt o reticenţă din partea lumii underground de a colabora cu personaje "compromise" de prea mult succes pe radiourile comerciale.” 

Exemplele de schimb intre underground si mainstream sunt prost alese. Zecile de remixuri la piesa Loredanei "Rain Rain" au fost promovate si regizate de un curator si reprezinta un caz unic (si cel putin curios) de supraproductie pentru supraconsum, facut nu pe afinitati muzicale ci pe grandomanie. (Spre comparatie uita-te cu cine colaboreaza La Roux pentru remixuri). In spatele lor nu sta nici Loredana, si nici artistii implicati, ci Bjorker - e proiectul lui care il promoveaza exclusiv pe el. Suie Paparude au fost intodeauna in mainstream iar remixurile in care sunt implicati raman in sistem (de la artist mainstream la artist mainstream). Sillyconductor nu incearca si nici nu a incercat sa tina pasul cu ce se intampla afara (asta a inteles slowfwd?), e pe un drum paralel si absolut original. Iar Silent Strike e singurul din zona de intersectie intre comercial si underground. Un exemplu mai bun, pe afinitati si pe o directie asumata de schimbare de stil e colaborarea dintre Freqax si Animal X.

Altfel, daca ne-am uita cine remixeaza pentru Inna, Play&Win, DJ Project, HiQ si restul am vedea ca remixerii alesi sunt dintr-o cu totul alta zona decat cea a dj-ilor si producatorilor din underground. Sunt doua lumi inchise, probabil inca prizonierele unor prejudecati.

"Credeam că muzica e o experienţă, nu o activitate lucrativă. Chiar şi aşa, presupunând că muzica ar fi cumpărată în totalitate şi având în vedere faptul că vorbim, în proporţie de 99% de muzică străină, nici măcar un cent nu s-ar întoarce în economia autohtonă."

Muzica inseamna nu doar un fenomen izolat, arta pentru arta, ci un sistem de relatii, dintre care cele economice si sociale nu sunt deloc putin importante. Bogatia ei vine tocmai din asta. Consumul tip sharing care submineaza aceste relatii o saraceste; e posibil sa ajungem la un circuit mai restrans al muzicii: din bedroom studio direct in boxele tale, dar garantez ca nu o sa fim fericiti cu rezultatul. Cu cat mai mult curent trece prin piesele pe care le alegi cu atat mai bine. Te imbogateste persoana si contextul in care primesti un album sau o piesa noua. Il invit pe slowfwd sa iasa din tiparul online si sa mearga in record shopurile din oras ca sa intrebe care e cererea de cd-uri si de viniluri de profil. Daca ar exista, ceva centi s-ar intoarce si in economia autohtona.

"Dacă n-aş şti că îţi aminteşti cum era zona muzicală înainte de internet, aproape că aş crede fraza asta. Dar tu ne cerţi că, folosindu-ne de internet am aflat de lucruri mai interesante şi mai undergorund şi că suntem din ce în ce mai mulţi cei care ne refugiem de J Lo & co în nişe tot mai numeroase, şi apoi dai vina vina tot pe internet că low-mainstreamul are succes."

Problema nu e ca internetul sporeste cunoasterea, ci ca aceasta cunoastere ramane in cadrul internetului, in cel mai rau caz, iar in cel mai bun foloseste pentru chestiuni legate de tehnologia sinelui si constructia identitatii, adica centrate pe individ.

Zona muzicala dinainte de internet era plina de lucruri interesante la care nu aveam acces direct in primul rand din ratiuni economice: nu aveam autostrada, viza si bugete care sa ne duca acolo, dar erau destule muzici care veneau la noi, gratie unora care dadeau bani pe viniluri, albume si sau casete. Iti amintesti de emisiunea Lipstick Traces a lui Nic? Sau de Chill Out zone si Alternative Zone de la MTV, ceva mai tarziu? Ascultam compilatii de techno pe casete venite din Germania si cd-uri cu jungle in 1996. Nu era doar mainstream, erau relatiile bazate pe afinitati care serveau de canal pentru muzicile cautate. Era o initiere personala. Acum e o vanatoare impersonala de lucruri-meme care pot impresiona (aka genera trafic).

"Mainstreamul are succes tocmai fiindcă e mainstream - e media culturii muzicale a câteva miliarde de oameni. Va fi mereu low şi va fi mereu de succes."


Mainstreamul are succes datorita canalelor de distributie si bugetelor de marketing superioare. Cultura muzicala? Nu stiu la ce se refera slowfwd; cultura nu e doar o chestiune de alegere ci si de argumentare a alegerii - iar la nivelul asta (si chiar la nivelul de mai sus) nu o sa primesti alte raspunsuri decat cele subiective legate de stari si emotii pe care muzica le trezeste in ascultator. Inca pentru Adorno cultura muzicala si aprecierea  inseamnau doar recunoastere: "a placea inseamna a recunoaste", fara sa implice receptare critica.

De acord ca, scoasa din context, ultima fraza citata e obscura si contradictorie si nu e deloc clar formulata. Infantilizarea inseamna si satisfacere imediata, dar si pasivitate. Starea de dependenta nu se refera la elita, ci la restul lumii. Elita de care vorbim nu isi negociaza cererea public, fapt prin care si-ar face auzita vocea si ar oferi bazele unor alegeri mai informate pentru restul lumii. Acesta ramane captiv diverselor butoane, de pe mouse sau telecomanda, care fac sa se reverse in jur, gratuit, cultura de masa: usoara, previzibila, reconfortanta.

Elita nu provoaca mainstreamul, iar mainstreamul se complace in a produce o cultura populara care nu zgandare gandirea, nu trezeste nici o constiinta critica, nu pune intrebari sistemului, si poate nici nu voteaza pentru schimbare. De ce ar face-o? Doar beneficiaza de sharing, poarta de acces virtual si partial catre alte zone de civilizatie. Ca sa ma intorc la exemplul cu conationalii care au ripuit Europa de masini, e adevarat ca ei au avut Mercedes tze-classe in timp ce in Romania mergea inca Dacia Nova sau Solenza, dar tot pe drumuri cu gropi si pe o autostrada amarata au mers. Degeaba unii si-au construit case cu vedere la faleza, daca tot terenul din fata lor e un teren viran plin de balarii si ciulini.

„Tot ce poţi încerca e să smulgi din masa aia cât mai mulţi oameni şi să-i faci să asculte ceea ce le oferi tu. Şi nu văd altă soluţie mai bună decât sharing-ul ca să faci asta.”

Privitor la cine si ce ofera, slowfwd traieste o iluzie. Ca blogger nu oferi nimic prin sharing: faci doar spam cu oferta altora (artistii si casele de productie ofera, dar in cadrul unor relatii de schimb mai complexe), tu preiei si propui. Daca o faci fara sa pregatesti terenul si sa alimentezi argumentarea viitoarelor alegeri, nu cresti nimic. Asta e si ideea postarii cu idiosincraziile, si critica maxima a blogului citat aici si a oricarui blog de tip index sau mixt, ca nu creeaza o voce si nu argumenteaza o alegere. Fara voce si sindicalizare nu se misca nimic si nu te ia nimeni in serios, nici economic, nici social, nici cultural.

Altfel traim la nesfarsit acest ultim si final efect pervers al downloadingului ilegal: schimbul de idei intre bloguri paralel cu schimbul de amabilitati si nimicuri de pe strada sau din club.

20110718

Efecte perverse ale downloadingului ilegal asupra scenei de electronica din Romania

In timp ce majoritatea discutiilor despre illegal downloading sunt initiate de marile case de discuri care poarta razboiul impotriva noilor tehnologii in numele intregii "industrii muzicale", practica descarcarii si sharingului ilegal de muzica si soft aditional are efecte secundare mult mai perverse si mai interesante. Cel putin in Romania.

Primul si cel mai spectaculos dintre ele este aparitia unei subculturi de superconnaisseuri de club, mai informati ca niciodata despre tot ce misca si cum misca in zona muzicii electronice. Ajutati de site-uri si de blogurile de nisa dedicate, si avand acces la ultimele aparitii muzicale sincron cu publicarea (sub forma de torente sau in mai vechile platforme DC), aceste cateva sute  formeaza o elita a cunoscatorilor care conditioneaza restul scenei de muzica de dans in mai multe feluri.

Pe de o parte faptul ca aceasta cunoastere este obtinuta in afara circuitelor economice si sociale din zona alba a economiei face ca elita respectiva sa aiba un statut aparte: in ciuda inaltei specializari, reprezentantii ei nu sunt produse ale unei economii de piata, dupa legea clasica a cererii si ofertei. Cu alte cuvinte, scena a crescut prin supraconsum, nu supraproductie, similar cu economia de carton a creditului romanesc doar cu buletinul, care tocmai s-a prabusit. Tinerii in cauza ripuiesc societatea de cunoastere si de produsele ei culturale fara sa dea ceva in schimb. Cunoasterea nu e dublata de vreo forma lucrativa, e o cunoastere inutila in termeni economici. Ea nu produce bani, ci doar identitate si status: apartenenta la un grup restrans de initiati.

Singura zona de contact economic are loc in zonele gri ale festivalurilor de muzica electronica, unde platesc niste bilete si consumul de bauturi de la bar sau substante de acasa, bani care se intorc numai partial la stat. (Statule, stai linistit ca e vorba de foarte putini bani). Elita cunoscatorilor de electronica, desi ar putea fi situata foarte bine in neo-tribalismul urban despre care s-a tot vorbit si care propune o forma de politici de zi cu zi alternative la sistemul oficial, ramane intr-o zona subversiva pana la urma fata de propria ei pozitie, pentru ca nu creeaza premizele imbunatatirii infrastructurii care sa sustina productii si reprezentatii pe masura asteptarilor ei.

Efectele adverse se resimt in conditiile de desfasurare ale respectivelor festivaluri: sonorizarea, climatizarea, aerisirea, scenografia, feelingul locatiei sunt de cele mai multe ori contestabile. Infrastructura virtuala a circulatiei ilegale a informatiei pe internet nu a reusit sa creeze o infrastructura a consumului care sa raspunda exigentelor estetice ale grupului in cauza. Pentru ca, in cazul unui concert/festival nu mai e vorba doar de un fenomen estetic, ci si de unul social: pretentiile cumulate ale conaisseurilor nu sunt satisfacute aproape niciodata de intregul reprezentat de eveniment: artist + locatie, sound, servire etc. Cu alte cuvinte, artistul e ok, locatia sucks din diferite motive. E o evolutie cel putin bizara fata de raveurile din anii '90, cand nu conta locatia ci doar soundul. Acum raveurile sunt sponsorizate, dar cu bani putini si in conditiile unei complicitati cu consumul ilegal (i.e. la adapostul banerelor cu branduri isi mai fac aparitia si un cui sau niste pils, ca asa e settingul). Elita s-a "imburghezit", dar fara sa isi asume faptul ca satisfacerea propriilor asteptari e si responsabilitatea ei. Asta o face putin atractiva pentru sponsori, si in consecinta o tine captiva intr-un sistem paralel de lucruri care nu are cum sa fie similar festivalurilor de afara.

Pe de alta parte, reprezentantii ei sunt intangibili si opaci pentru majoritatea productiei de muzica de dans autohtona mainstream (de la Edward Maya pana la Inna, Morandi, Play&Win & co). Publicul din cluburile bucurestene Kristal, Studio Martin, Berlin, Space samd nu o sa se amestece niciodata cu publicul de la, sa zicem, Club Maxx, care tocmai face un sondaj despre ce nume sa aduca, oferind DJ Project, Deepside Deejays, Deepcentral. Apropo, mai stie cineva ce muzica se asculta ain Maxx? - pariez ca in playlisturile DJilor de la Club Maxx  figureaza si piese care sunt in topurile curente are radiourilor comerciale din zona Contemporary Hits - Kiss, Radio 21, Dance FM.

Nu ca i-ar pasa Innei de cei 10k - 15k de puristi si forward thinkeri. Dar incrucisarea dintre productiile dance autohtone si producatori mai rafinati ar face ca artistii romani cu succes comercial sa nu se mai bucure ca au reusit sa vanda si sa cucereasca lumea pentru ca sunt kitsch. Doar ca acest public de elita nu reuseste sa genereze suficienta cerere pentru a crea si o elita a producatorilor underground romani, care sa se poata situa intr-o pozitie de egalitate cu producatorii mainstream romani. Cate trupe si artisti din cei consacrati si prezenti in topurile radiourilor comerciale cunosc si colaboreaza cu producatorii si artistii din zona underground?

In felul asta, exista doua categorii de publicuri si de artisti reprezentativi aflati intr-o pozitie de ignorare reciproc dezavantajoasa. Asta pentru ca muzica romeneasca underground nu are suficienta expunere si nu evolueaza cu adevarat in a face o contributie de substanta la scena globala. Apoi pentru ca tot ce e mainstream romanesc e aproape copypaste dupa succese anterioare. Soundul producatorilor autohtoni a intrat intr-o zona care se automultiplica si autopastizeaza in ciuda succeselor notabile obtinute la export. Sound contestat chiar dinauntrul "industriei": vezi aici si aici.

Practica accesului neplatit la albume si piese foarte noi creeaza si o alta asteptare: aceea a satisfacerii imediate. Daca statul paternalist a murit locul lui, cel putin in domeniul entertainmentului, a fost luat de Pirate Bay si toate siteurile de torrente de pe care se face downloading ilegal. Internetul ofera totul si totul se gaseste pe internet, nu mai merita sa fie platit pretul pentru un eveniment real; sau daca e sa fie platit atunci trebuie sa fie suportat partial de branduri comerciale. Simultan consumerista si anticonsumerista, elita cunoscatorilor de electronica scurtcircuiteaza subversiv sistemul, platind de fapt un pret mai mare: dupa surogatele de festivaluri de la noi, ea cotizeaza bani grei pentru festivalurile de afara, mai bogate ca oferta si infinit mai bine organizate. Cei care se resimt din asta vor fi desigur DJii si artistii autohtoni, care nu isi pot permite accesul la tehnologie  si informatie decat pacalind la randul lor sistemul si cotizand si ei la miscarea globala de download ilegal, pentru ca vor fi intotdeauna subplatiti si obligati la randul lor sa ripuiasca ilegal.

Asteptand sa primeasca totul de-a gata, fara sa plateasca decat pentru cel mult infrastructura acestei satisfaceri imediate (adica abonamentul la Internet), elita ramane astfel intr-o stare de infantilism (numai copiii se asteapta ca toate dorintele sa le fie indeplinite acum) intr-un vector centripet: lucrurile trebuie sa vina la ea, cu cat mai putina negociere si cat mai putine resurse cheltuite. O stare de infantilizare care de altfel e un efect pervers global al internetului si care intretine dependenta de cultura de masa low-mainstream, comerciala, singura capabila sa satisfaca prin surogate de produse asteptarile nesustinute financiar.

20110715

Pionierii muzicii electronice, de Simon Reynolds

Un documentar scris  de nimeni altul decat Simon Reynolds, care completeaza excelentul documentar BBC 4 despre Krautrock de aici - si care constituie o buna introducere in istoria muzicii electronice. Si nu, nu incepe cu Kraftwerk, ci cam asa: tot ce stii despre electronic pop este gresit.

Space music sau analog synth epic, genul despre care scrie cu verva Reynolds, este soundul cosmic al unor ani '70 care au fost in multe o extensie a psihedelicilor ani '60. In epoca starea de spirit era "sa iei droguri ca sa faci muzica pe care sa iei droguri" (Spacemen 3). Acest sound nu a inceput si nu s-a terminat nici cu Jean Michel Jarre, nici cu Tangerine Dream, Vangelis sau Klaus Schulze, sustine Reynolds. Pe de alta parte el a inaugurat un gen de productie reprezentata de albume obscure cu doua piese a cate 30 minute fiecare. Explicatia - cine se stoneaza nu se simte confortabil in 3-5 minute - vine de la unul din pionierii genului, Schulze: "fumam toti si intram in stari de durata lunga. Piesele de patru minute se terminau prea repede, nu era o muzica relaxanta, ca un vis. Vroiam sa facem muzica care sa fie ca o bucata clasica, cu leitmotivuri si coada."




Electronic space music a intrat pe scena londoneza de dance a inceputului anilor 90, prin DJ Dr Alexander Paterson (The Orb) care pus piesa-album de 60 de minute, E2-E4 a lui Manuel Gottsching (uite un strabunic al trupei romanesti KarpovKasparov), fondatorul trupei de Krautrock german, Ash Ra Tempel. Suficient de lunga cat sa poata face trecerea de la synthurile spatiale ale anilor 70 la cultura post acid house. Si sa hraneasca pe unii ca Biosphere, Future Sound of London, Pete Namlook si bineinteles The Orb. Si mai nou sa isi gaseasca in space disco o formula de convietuire cu cultura dance, asa cum fac Lindstrom sau Prins Thomas care, citez, "sunt obsedati de un episod obscur al sfirsitului anilor 70 din nordul Italiei, cand muzica disco si space rockul s-au ciocnit si a rezultat ceva pe care tinerii italieni dansau in transa toata noaptea".

Cred ca documentarul lui Reynolds merita citit tot, poate chiar conspectat si salvat pe hard. Linkul e aici.