Postarea precedenta a generat un lung raspuns din partea lui slowforward la care voi raspunde aici. Discutia s-a mutat in zona cat de bun e downloadingul ilegal vs. cat de rau e; insa postarea cu pricina trata despre niste efecte in offline ale unor realitati online, nu despre moralitatea faptelor. Asta inseamna ca, bun-rau, fenomenul exista si are niste implicatii, si da, ele sunt produse si de sharing, poate nu asa de exclusiv cum ar parea la prima vedere. Intotdeauna exista o multitudine de factori pentru diferite realitati; decupajul meu s-a oprit la sharing.
Scoaterea citatelor din context e cel putin bulversanta pe blogul slowforward, despre care credeam ca nu functioneaza dupa legile offline. Dar iata si aici e un caz interesant invers fata de cel al efectelor sharingului: aici realitati jurnalistice offline se manifesta online pe un blog. Altfel, he made his point (nici nu trebuia sa se oboseasca sa scrie, stiam deja ca este torrent&sharing friendly).
Acum, partial si pe sarite.
„Această subcultură este ajutată de apariţia unor organizatori precum Rokolectiv, Chestionabil, Maschine, Circus care le furnizează respectivilor superconnaisseuri show-uri pe măsură şi a unor producători precum Bogdan, Sillyconductor, Minus, Silen (sic!) Strike etc. care încearcă să ţină pasul cu scena muzicală de afară. Fără sharing, mă îndoiesc că aveam 10% din scena actuală.”
Daca slowfwd ar vorbi cu organizatorii de festivaluri ar afla ca scena evenimentelor a crescut tocmai datorita sharingului. Ask Mr. president of Rk. Un factor pe care slowfwd nu il ia in considerare in cresterea "scenei" e facebook/ul si agregarea memetica via retele sociale. Factorul band wagon si hype, despre care am mai vorbit
aici. Festivalurile nu ajuta scena sa creasca, ci satisfac o cerere, pe mai putini bani si in conditii mult mai modeste decat s-ar cere afara pe prestatii similare.
In alta ordine de idei, faptul ca niste conationali au furat mai demult prin toata Europa nu a adus un plus de civilizatie in Romania. Singurul beneficiu, temporar, a fost pur individual: niste tipi s-au imbogatit ilegal si si-au gonflat egoul. Cam la fel e si cu elita de connaisseuri.
„Cum banii din vânzări nu se întorc în economia locală, e clar că singura modalitate de a avea o activitate lucrativă sunt concertele. Problema nu e că superconnaisseuri nu cotizează suficient, ci că publicul e prea restrâns, iar sharingul ar putea fi una dintre puţinele soluţii pentru a creşte numărul celor dispuşi să plătească bilet de intrare la, să zicem, Nicolas Jaar. Nu te poţi baza prea mult pe presă, spaţiul restrâns şi numărul mic de jurnalişti de specialitate, facă mainstream-ul să iasă în evidenţă şi mai rău decât ar trebui.”
Aceasta elita nu a creat nici cerere pentru o presa specializata, nici premize pentru crearea unor departamente speciale in cadrul facultatilor de profil sau socio-umane, nici o rafinare generala a gustului. Sau o cerere pentru studii calitative si cantitative de sociologia muzicii, psihologia muzicii etc. Nici oferirea de canale de expresie si explicitare a demersului artistilor autohtoni sau internationali. Cate interviuri serioase am citit pe blogurile romanesti, cu artisti ai momentului, cu multi dintre cei care au avut giguri la noi? Daca slowfwd ar putea sa iasa in afara grupului din care face parte ar vedea ca elita, ca si internetul, se autoalimenteaza: schimburile se fac pe circuite inchise iar grupurile raman inchise; e primul lucru pe care l-am auzit cand am intrat in aceasta lume, tocmai de la un organizator.
„Unu' au lucrat cu Moga, Rusu la fel, Loredana a scos nu-ş câte milioane de remixuri la Rain Rain apelând la scena underground, Şuie Paparude pendulează de zece ani la graniţă. Artiştii cu succes comercial exploatează până la epuizare filonul pe care l-au apucat atunci când au dat lovitura, dar asta nu înseamnă că sunt neapărat inculţi muzical. mai degrabă simt o reticenţă din partea lumii underground de a colabora cu personaje "compromise" de prea mult succes pe radiourile comerciale.”
Exemplele de schimb intre underground si mainstream sunt prost alese. Zecile de remixuri la piesa Loredanei "Rain Rain" au fost promovate si regizate de un curator si reprezinta un caz unic (si cel putin curios) de supraproductie pentru supraconsum, facut nu pe afinitati muzicale ci pe grandomanie. (Spre comparatie uita-te cu cine colaboreaza La Roux pentru remixuri). In spatele lor nu sta nici Loredana, si nici artistii implicati, ci Bjorker - e proiectul lui care il promoveaza exclusiv pe el. Suie Paparude au fost intodeauna in mainstream iar remixurile in care sunt implicati raman in sistem (de la artist mainstream la artist mainstream). Sillyconductor nu incearca si nici nu a incercat sa tina pasul cu ce se intampla afara (asta a inteles slowfwd?), e pe un drum paralel si absolut original. Iar Silent Strike e singurul din
zona de intersectie intre comercial si underground.
Un exemplu mai bun, pe afinitati si pe o directie asumata de schimbare de stil e colaborarea dintre Freqax si Animal X.
Altfel, daca ne-am uita cine remixeaza pentru Inna, Play&Win, DJ Project, HiQ si restul am vedea ca remixerii alesi sunt dintr-o cu totul alta zona decat cea a dj-ilor si producatorilor din underground. Sunt doua lumi inchise, probabil inca prizonierele unor prejudecati.
"Credeam că muzica e o experienţă, nu o activitate lucrativă. Chiar şi aşa, presupunând că muzica ar fi cumpărată în totalitate şi având în vedere faptul că vorbim, în proporţie de 99% de muzică străină, nici măcar un cent nu s-ar întoarce în economia autohtonă."
Muzica inseamna nu doar un fenomen izolat, arta pentru arta, ci un sistem de relatii, dintre care cele economice si sociale nu sunt deloc putin importante. Bogatia ei vine tocmai din asta. Consumul tip sharing care submineaza aceste relatii o saraceste; e posibil sa ajungem la un circuit mai restrans al muzicii: din bedroom studio direct in boxele tale, dar garantez ca nu o sa fim fericiti cu rezultatul. Cu cat mai mult curent trece prin piesele pe care le alegi cu atat mai bine. Te imbogateste persoana si contextul in care primesti un album sau o piesa noua. Il invit pe slowfwd sa iasa din tiparul online si sa mearga in record shopurile din oras ca sa intrebe care e cererea de cd-uri si de viniluri de profil. Daca ar exista, ceva centi s-ar intoarce si in economia autohtona.
"Dacă n-aş şti că îţi aminteşti cum era zona muzicală înainte de internet, aproape că aş crede fraza asta. Dar tu ne cerţi că, folosindu-ne de internet am aflat de lucruri mai interesante şi mai undergorund şi că suntem din ce în ce mai mulţi cei care ne refugiem de J Lo & co în nişe tot mai numeroase, şi apoi dai vina vina tot pe internet că low-mainstreamul are succes."
Problema nu e ca internetul sporeste cunoasterea, ci ca aceasta cunoastere ramane in cadrul internetului, in cel mai rau caz, iar in cel mai bun foloseste pentru chestiuni legate de tehnologia sinelui si constructia identitatii, adica centrate pe individ.
Zona muzicala dinainte de internet era plina de lucruri interesante la care nu aveam acces direct in primul rand din ratiuni economice: nu aveam autostrada, viza si bugete care sa ne duca acolo, dar erau destule muzici care veneau la noi, gratie unora care dadeau bani pe viniluri, albume si sau casete. Iti amintesti de emisiunea Lipstick Traces a lui Nic? Sau de Chill Out zone si Alternative Zone de la MTV, ceva mai tarziu? Ascultam compilatii de techno pe casete venite din Germania si cd-uri cu jungle in 1996. Nu era doar mainstream, erau relatiile bazate pe afinitati care serveau de canal pentru muzicile cautate. Era o initiere personala. Acum e o vanatoare impersonala de lucruri-meme care pot impresiona (aka genera trafic).
"Mainstreamul are succes tocmai fiindcă e mainstream - e media culturii muzicale a câteva miliarde de oameni. Va fi mereu low şi va fi mereu de succes."
Mainstreamul are succes datorita canalelor de distributie si bugetelor de marketing superioare. Cultura muzicala? Nu stiu la ce se refera slowfwd; cultura nu e doar o chestiune de alegere ci si de argumentare a alegerii - iar la nivelul asta (si chiar la nivelul de mai sus) nu o sa primesti alte raspunsuri decat cele subiective legate de stari si emotii pe care muzica le trezeste in ascultator. Inca pentru Adorno cultura muzicala si aprecierea inseamnau doar recunoastere: "a placea inseamna a recunoaste", fara sa implice receptare critica.
De acord ca, scoasa din context, ultima fraza citata e obscura si contradictorie si nu e deloc clar formulata. Infantilizarea inseamna si satisfacere imediata, dar si pasivitate. Starea de dependenta nu se refera la elita, ci la restul lumii. Elita de care vorbim nu isi negociaza cererea public, fapt prin care si-ar face auzita vocea si ar oferi bazele unor alegeri mai informate pentru restul lumii. Acesta ramane captiv diverselor butoane, de pe mouse sau telecomanda, care fac sa se reverse in jur, gratuit, cultura de masa: usoara, previzibila, reconfortanta.
Elita nu provoaca mainstreamul, iar mainstreamul se complace in a produce o cultura populara care nu zgandare gandirea, nu trezeste nici o constiinta critica, nu pune intrebari sistemului, si poate nici nu voteaza pentru schimbare. De ce ar face-o? Doar beneficiaza de sharing, poarta de acces virtual si partial catre alte zone de civilizatie. Ca sa ma intorc la exemplul cu conationalii care au ripuit Europa de masini, e adevarat ca ei au avut Mercedes tze-classe in timp ce in Romania mergea inca Dacia Nova sau Solenza, dar tot pe drumuri cu gropi si pe o autostrada amarata au mers. Degeaba unii si-au construit case cu vedere la faleza, daca tot terenul din fata lor e un teren viran plin de balarii si ciulini.
„Tot ce poţi încerca e să smulgi din masa aia cât mai mulţi oameni şi să-i faci să asculte ceea ce le oferi tu. Şi nu văd altă soluţie mai bună decât sharing-ul ca să faci asta.”
Privitor la cine si ce ofera, slowfwd traieste o iluzie. Ca blogger nu oferi nimic prin sharing: faci doar spam cu oferta altora (artistii si casele de productie ofera, dar in cadrul unor relatii de schimb mai complexe), tu preiei si propui. Daca o faci fara sa pregatesti terenul si sa alimentezi argumentarea viitoarelor alegeri, nu cresti nimic. Asta e si ideea postarii cu idiosincraziile, si critica maxima a blogului citat aici si a oricarui blog de tip index sau mixt, ca nu creeaza o voce si nu argumenteaza o alegere. Fara voce si sindicalizare nu se misca nimic si nu te ia nimeni in serios, nici economic, nici social, nici cultural.
Altfel traim la nesfarsit acest ultim si final efect pervers al downloadingului ilegal: schimbul de idei intre bloguri paralel cu schimbul de amabilitati si nimicuri de pe strada sau din club.
