Trivia intro
Daca ar fi sa scriu o destul de schematica nota despre nasterea soundului DFA Records as incepe cu o intrebare de tip trivia extins:
Indie-rock guy convertit la dance music pe un E-trip, la un party cu un prieten irlandez?
Asa incepe povestea influentei pe care a avut-o un DJ irlandez asupra uneia dintre cele mai inovatoare case de discuri independente new-yorkeze, cu un impact enorm asupra muzicii de dans: DFA Records, infiintata de
James Murphy aka LCD Soundsystem si Tim Goldsworthy fondator Mo-Wax si parte din supergrupul UNKLE.
Cum a ajuns James Murphy pre-DFA (el era acel indie-rock guy) sa se converteasca la muzica de dans e punctul de intersectie a doua destine, iar povestea asta ar trebui sa faca parte din bibliografia obligatorie pentru istoria muzicii electronice de dans recente. Pentru ca e o parte mai putin cunoscuta. Pe scurt, fara Marcus Lambkin aka Shit Robot (el era acel DJ irlandez) si fara intalnirea si apoi prietenia dintre el si Murphy, DFA Records nu ar fi ce este azi. Si ca intotdeauna in istorie, the winner's take it all. Nu ca Marcus ar fi pierdut vreo batalie, ci pur si simplu pentru ca dintre el si Murphy acesta din urma este frontmanul DFA Records si figura emblematica care l-a impins, l-a sustinut si l-a invatat pe Marcus sa-si produca propria muzica. Si probabil nu doar pe el - dar asta e alta poveste.
Un raver de la tara castiga un Green Card
Back in time, adica prin anii '80, cum ii statea bine oricarui tanar irlandez crescut la tara in imprejurimile Dublinului, Marcus era si el un skinhead in cautare de aventuri, cu capul plin de Killing Joke si Dead Kennedys, intr-o tara a carei istorie traversa o mare gri in petrecerea timpului liber: pe atunci Irlanda tinea de lumea a treia si avea multe probleme legate de consumul de heroina, crime si someri.
Ca in toata Europa, venirea acid house-ului de peste ocean - importat in Dublin de doi amici ai lui Marcus - a fost simtita ca o revolutie: cei trei au avut intuitia ca ceva se va schimba pentru totdeauna in lume. Asa cum zice si Marcus: “Cu siguranta, de atunci am devenit alt om.” Cum irlandezii au gravata in ADN ideea de emigrare, aceasta a fost imediat activata de Marcus care a simtit ocazia de a porni in cautarea a altceva decat gri-ul natal. Ocazie potentata si de niste unchi hipioti care l-au incurajat sa plece din tara. Iar destinul si-a varat coada la modul cel mai incredibil cu putinta: Marcus a aplicat la o loterie Green Card pentru America si a castigat. Destinatia: New York. Se intampla in 1992.
Rau de clubbing comercial
Timp de doi ani in NYC, Marcus a invatat sa mixeze ca DJ punand Daft Punk si hituri eurorave unui public compus in general cam din 15 tipi care veneau duminica in Brownies, o locatie dedicata celor care asculta rock. Prin 1994, mixand piese de trip-hop timpuriu a ajuns sa aiba o rezidenta la celebrul club underground semi-ilegal
Save The Robots, acolo unde se produceau nu mai putin celebrii
Club Kids. Combinatia de hedonism, teribilism, spectacol bizar si substante, care s-a sfarsit cu asasinarea unuia dintre Club Kids, i s-a parut nebunie totala: “pentru un pusti din Dublin, era mereu ceva de genul: what the f*ck!?” Asa incat prin 2000, desi serile de sambata de la Centro-Fly erau mereu pline, Marcus era complet satul de toata scena: "Era al naibii de MTV, New Jersey, sticle de vodca pe masa, high-end si chi-chi stuff, si imi manca sufletul. Cumparam toate releasurile astea groaznice de house comercial ca sa le pun acolo, si scriam pe ele ‘shite’. Si intr-o buna zi, acasa, in timp ce ma ocupam cu asta am zis: F*ck, nu mai pot sa fac asta!”
Intalnirea cu Murphy, fratele sonic al lui Marcus
Intre timp Marcus incepuse si un business: casa de discuri Plant Records, impreuna cu un irlandez ex-pat. Dupa petrecerea de lansare care a dat numele unei serii de evenimente numite Plant Saturdays cei doi si-au dat seama ca se pricep mai bine sa dea petreceri decat sa administreze un record house... Asa ca au facut si un club de noapte Plant Bar, ca doi buni irlandezi ce erau. Barul si birourile Plant s-a aflat intr-o cladire in care mai tarziu avea sa devina HQ DFA Records.
Totusi Marcus era hotarat sa renunte, doar ca in pragul deciziei de a renunta la tot, la sfarsitul anului 1998, un prieten le-a facut cunostinta cu un inginer de sunet - James Murphy aka LCD Soundsystem - care sa-l ajute sa isi faca muzica. Marcus isi aminteste ca la prima intalnire James era foarte tacut: ei erau doi tipi care ascultau muzica dance iar el un tip indie-rock tipic american (cu cizme army) despre care credeau ca ii ia drept idioti. Atat de tipic ca era hater convins al muzicii de dans despre care credea ca e toata in genul C&C Music Factory...
Convertirea pe E
Cum Murphy incepea in acea perioada sa isi construiasca un studio, Marcus, care venise din Irlanda ca si artizan de boxe, s-a oferit sa il ajute. Si normal, ca in orice encounter adevarat intre doi artisti din culturi diferite, au inceput sa isi puna muzica favorita unul altuia. Marcus a descoperit ca toti idolii lui imprumutasera cate ceva din muzica pe care i-o punea Murphy. Murphy a inceput sa aprecieze muzica de dans si sa dea petreceri impreuna cu Marcus. Aici ajungem in miezul E-storiei. La una din aceste petreceri de subsol unde punea muzica David Holmes, DJ si producator care vroia sa isi scoata un album de tip soundtrack pentru un film imaginar, Murphy, in vreme ce facea primul sau E-trip, s-a convertit la muzica de dans. Marcus il convinsese pe Holmes sa isi inregistreze albumul in studioul proaspat construit de Murphy...
Interesant e ca piesa pe care E-ul isi facea efectul era Tomorrow Never Knows de The Beatles. In creierul scurtcircuitat de MDMA al creatorului monstruosului sistem de sunet Death From Above - construit de Murphy special pentru turneele Six Finger Satellite - a aparut atunci ideea de a face o muzica de dans care sa reuneasca soundul tip Donna Summer cu cel al trupei The Stooges. Ideea s-a transformat in casa de discuri care poarta numele acelui amplificator de putere monstruos.
