Peripatetic: Ode to MJ. Despre Eros, Thanatos si disonante cognitive in muzica electronica

Asteptam de multa vreme lansarea oficiala a proiectului Peripatetic. Am ascultat in urma cu 4 ani o piesa si am fost impresionat de aceasta capacitate de a canta, scrie versuri si compune in regie DIY muzica electronica cu un touch personal si, asa cum anunta si pagina de facebook, o inclinatie spre nostalgie/melancolie. E un talent aparte si cu atat mai special cu cat in general muzica electronica e destul de machista, cu exceptiile feministe notabile, dar putine. As zice ca Peripatetic se alatura, pastrand toate proportiile, acestora din urma.

Piesa se chema "Ode to MJ" (as in Michael Jackson, da) si vine la pachet cu un videoclip semnat Ivana Mladenovic. Daca versurile vorbesc despre frici, umbre, intuneric si alte motive din teritoriul marcat de Thanatos, muzica are accente disco-erotice, cu dramatismul minor asociat. Insa piesa, per total, e mai putin disonanta cognitiv decat clipul, si asta e frumusetea acestei lansari.

Strabunicul Freud ne invata ca functionam grosso modo intre pulsiunile erotice si cele thanatice (Eros si Thanatos), unele inclinand spre cautarea si satisfacerea placerii (sexuale sau nu), celelalte spre autoshutdown. Nu e cazul aici sa facem psihanaliza muzicii electronice, insa e usor de remarcat ca aceasta, prin repetitivitatea hipnotica asociata majoritatii genurilor, face parte din teritoriul Thanatosului. Repetitivitatea e de altfel trasatura principala a copilariei si a stadiului infantil al dezvoltarii noastre, prin care ne intoarcem mereu si mereu, dupa aceleasi patternuri, la modalitati de satisfacere a placerii care, daca te uiti la evolutia lor in timp, iti dai seama ca pastreaza aceeasi structura. Disco e una dintre zonele cele mai erotice ale muzicii electronice (daca se poate numi electronica), spatiul discotecii e unul al seductiei extroverte, opus clubului - spatiu prin excelenta al repetitivitatii introverte, asexualitatii si mecanicii bum-chak ("Ca sa joc, ca sa joc/ Dantul buf/ Cu reverente/ Ori mecanice cadente", cum zice poetul).

Poate ca varsta cea mai potrivita in care amandoua aceste pulsiuni se pun in scena si regizeaza comportamentele noastre e adolescenta, cu suisurile si coborasurile abrupte intre dorinta de explorare (auto)erotica si tendintele suicidale, mod de expresie a dorintei de ingropare a persoanei vechi care era copilul pentru nasterea celei noi care este adultul. Ingropare a trupului, a normelor sociale aplicate in microsocietatea care se cheama familie, a tabuurilor etc. E destul de glosat pe tema asta.

Poate ca acesta e si motivul pentru care scenariul videoclipului e o reflectie a soundului erotic al piesei, transpus aproape literal printr-un pool side party aniversar al cuiva care implineste 20 de ani. Prilej de explorare a senzualismului si sexualitatii fatale a varstei, dincolo de orice tabuuri si restrictii, cu aluzii mai mult sau mai putin discrete la threesome, gay love si multe bikini shots.

Abordarea cinematografica construieste foarte bine disonanta cognitiva de care ziceam, fiindca senzualitatea/sexualitatea nu are corespondent in versuri. Toata povestea asta solara a unui party de teenageri isi gaseste dublura dark in umbrele aruncate de versurile tenebroase si in cateva scene in care una dintre party girls (poate chiar sarbatorita) pluteste intr-o piscina intr-un rigor mortis care semnaleaza ca cineva a deschis complet usa lui Thanatos pentru a trece pe poarta de unde nimeni nu s-a intors vreodata.

Mi-a placut mult twistul asta, mai ales ca stiam piesa de mai multa vreme si, obsedat de versurile ei, ii asociasem deja o imagistica mult mai tenebroasa, dark disco. E cu atat mai inteligent cu cat sintetizeaza milimetric personalitatea lui M.J.: amestec incredibil de libido si mortido, cu un twist mereu disonant.

Director: Ivana Mladenovic
DOPs: Daniel Kosuth, Mihai Marius Apopei
Editing: Gabriel Basalici, Theodora Penciu
Producers: Abis Studio & Macadam Studio
Actors: Ada Musat, Andra Serban
Mastering: Macadam Studio
Music & Lyrics: Peripatetic