Aparitia
lui Sillyconductor este legata de evenimentul global Fete de la Musique, care
are loc simultan in mai multe orase din lume, iar acesta e cel mai
potrivit moment pentru a face o recapitulare si o introducere in fenomen. Sa
incepem prin a spune ca Sillyconductor este probabil cel mai conceptual si mai
mutant artist din cati activeaza in prezent pe scena muzicii electronice
romanesti. Si pe cat e de expansiv si minutios in elaborarea proiectelor, pe
atat e de rezervat, expeditiv si auto-ironic atunci cand rupe tacerea si se
prezinta public. E adevarat ca muzica ar trebui “sa vorbeasca” de la sine (desi
arta abstraca nu o face niciodata), dar atunci cand intra in zone care au
atingere cu muzica concreta, si prin asta deschide usa galeriilor si
evenimentelor dedicate artei contemporane, feedbackul emotional (si, prin
ricoseu, financiar) generat de sunet nu mai e suficient.
Lasati
deoparte definitia ingusta a scenei de muzica electronica pe care multi o
asociaza cu locurile in care se consuma de regula aceasta, adica serile
dansante de club. Sillyconductor a trecut pe acolo cu primul sau proiect public
de wooden techno, prezentat
la Rokolectiv si apare in continuare in gig-uri mai mici sau mai mari in
formula duo cu Rekabu, sau in formula trio a brandului de evenimente Discoteca. Cu toate acestea, Sillyconductor nu se limiteaza doar la aspectul functional al muzicii
electronice, acela de a oferi un context si un soundtrack pentru un evenimente
centrate pe consum (de C2H5OH/altele) si socializare.
Sillyconductor
se manifesta de cele mai multe ori in contexte speciale construind - ca sound
designer, field recorder și pasionat de scule defecte - universuri sonore pentru
manifestarile altora, de la prezentari de moda in Saptamana Modei de la Berlin,
Viena sau Londra, performance-uri și instalații expuse la nenumarate bienale și
festivaluri din Norvegia, Spania, Germania, Italia, US, la filme mute,
site-uri, desene animate și încă câteva alte chestii, cum spune chiar el.
(Iar
printre chestiile mai memorabile, "s-a folosit de 100 de
pisici maneki-neko aurii care au aprofundat
aventurile mecanice ale lui Ligeti cu metronoame, a creat Shuffler – un soft micro-pistă megarapid care
folosea zeci de mii de imagini și sunete la viteze colosale, a folosit sunet de
mașini care tin un ritm oarecare pentru a resampla surse orchestrale, a
improvizat aerian-sonor cu un ventilator USB și o pedală de chitara, a adaptat
folk suburban la piane preparate microtonal, a condus chiar și coruri de
pasarele cu ajutorul unei videocamere Kinect și a dirijat un cutremur”).
Intuiesc
pe undeva ca daca cineva se declara artist intr-un univers sonor, atunci, ca si
creator locuind acest spatiu infinit al frecventelor, populeaza lumea vazuta si
simtita cu noi si noi instante sonore, ca un demiurg harnic care isi ingrijeste
lumea si aduce ce stie el mai bun in ea. Si tocmai aici cred ca sta frumusetea
si unicitatea demersului acestui artist care are cea mai lunga si mai pasionala
relatie cu sunetul, sursa/sursele si organizarea acestuia din cati am cunoscut
pana acum: fiecare instanta sonora adusa pe lume e creata dintr-un ADN ce are
complexitatea simpla a fractalilor, anume capacitatea de a genera infinite
structuri pornind de la o schema - procesual-conceptuala in cazul lui - simpla.
Pentru
Sillyconductor a fi conceptual nu se rezuma la a face zeci de trackuri care
apartin unui stil definit, sau care mixeaza diverse stiluri de muzica
electronica pentru a obtine acel factor de unicitate sau de floor filler vanat
de multi producatori contemporani. Conceptual nu inseamna nici a face trackuri
care sa fie oglinda sonora a unor stari particulare ale producatorului, dupa
cum suna o foarte potrivita definitie citita recent la un producator roman
obscur. E vorba aici de un proces de conceptualizare a modului de producere a
muzicii si a rezultatelor obtinute inainte chiar de a incepe. Tradus
simplu, si regasibil in toate proiectele sale, acest proces suna asa: se iau aceste sunete din cutare si cutare surse (de regula cat mai obscure: mergand de
la field recording pana la sunete incidente ale unor instrumente dezafectate), se proceseaza prin cutare si cutare hardware-uri si se face un material
unitar care are numele cutare.
Asta il
face pe Sillyconductor un predator agil de scule, sintetizatoare, procesoare de
efecte si mixere de ocazie, dar si un monstru cu urechi si simturi auditive
hipertrofiate, atent si rapace in interior si in exterior la orice sursa de
sunet noua si neexplorata. (Pentru amatorii de muzica electronica neinitiati in
productie, calculatorul a facut procesul mult mai rapid: toate sunetele exista
deja ca banci de date, de la instrumente clasice pana la instrumente digitale,
exista programe care le integreaza rapid si tutoriale care explica in amanunt
cum sa faci o piesa solida in cutare sau cutare stil. Si astfel, relatia cu
universul sonor se reduce la relatia cu relatia pe care producatorii de
softuri o au cu sunetele si modalitatea de procesare a acestora).
Frumusetea
de care aminteam nu se reduce doar la procesualitatea controlata si extrem de surprinzatoare a
izolarii sau integrarii unei surse de sunet (cum e de exemplu cazul cu
Ventichitara, un ventilator USB de calculator amplificat si trecut printr-o
pedala de chitara, prezentata in 2009 la CNDB). E o frumusete si in
atentia cu care Sillyconductor urmareste livrarea la rezolutie maxima a
rezultatelor obtinute, prin alegerea surselor de inregistrare, redare,
procesare astfel incat sa amplfice la maxim rezultatele, si asta cel mai probabil datorita propriei istorii de audiofil, care se simte in
continuare in tot ceea ce face. Audiofil in sensul ca a avut si a speculat la maxim oportunitatea de a-si forma urechea in vecinatatea acelor scule pentru care cei care pretuiesc mult peste media obisnuita sunetul, si relatia acestuia cu felul in care il percepem, sint capabili sa
cheltuiasca sume cu peste 4 zerouri in coada ca sa obtina cea mai fidela
reprezentare a surselor si spatiilor sonore in care se produce organizarea a ceea ce numimi muzica.
E o si
mai mare frumusete in toata aceasta cautare, ascunsa in faptul ca integrarea
intr-un studio a unor surse hardware din diverse epoci, intelegerea modului in
care functioneaza acestea si gaselnita prin care aceste instrumente revolute si
abandonate sunt facute sa mia spuna ceva (la modul abstract, desigur) e un fel de
dialog nostalgic si de o tandra ironie cu o intreaga cultura a productiei
de muzica si instrumente muzicale, electronice sau nu, si cu cei care au creat in alte epoci si pentru alte
sensibilitati instrumente ce faciliteaza expansiunea universurilor sonore. E
un traseu mai dificil, avand in vedere ca abordarea contemporana e de cele mai
multe ori total sincronica si nicidecum diacronica, folosind exclusiv si
extensiv resursele de ultima generatie puse la dispozitie de industrie.
Sillyconductor
va prezenta in cadrul evenimentului de sambata, 22 iunie, Pianosaurus-ul sau Pianodiastrous, un instrument
inventat de el, de o simplitate si complexitate simultan desavarsita. Pianosaurusul e simplu
pentru ca e construit cu un controler minimal, adica o chestie cu butoane si
slidere care nu scoate nici un sunet, ci doar transmite niste mesaje unui soft.
Care soft contine mai multe sunete de pian procesat sau nu. Frumusetea e ca
nici controlerul nici softul nu erau gandite sa faca ce le-a pus Sillyconductor
sa faca: tranzitii de la tempo-uri mici la unele uriase, minimalism si
repetitivitate melodica imposibil de reprodus la scara umana si reala. Mai jos
este descrierea instrumentului. Remarcati tenta ironica dubla din denumirea Pianosaurus:
un instrument fabulos de talia unei reptile uriase preistorice, dar si un instrument
descoperit pentru a fi expus intr-un muzeu ca obiect de admiratie muta, pentru
ca, deocamdata, functionalitatea lui intr-un context general acceptat de consum
al muzicii electronice e greu de imaginat.
“Pianodisastrous (numită și Pianosaurus) este o platformă multinstrumentală de tip surround care investighează posibilitățile unui soft de a prepara un pian sau un număr infinit de piane printr-o anteprogramare extensivă. Cu ajutorul unui controller simplu, Pianodisastrous oferă căi rapide sau mai intricate de manipulare a volumului, lungimii, timbrului, tonalității, vitezei, octavei, schimbând instantaneu moduri tonale sau creând pe loc unele noi, etc. Aplicații avantajoase pentru improvizatori prin oscilarea permanentă între ritm sau ton și o rată sprintenă de trecere de la 20 BPM la 999 în mai puțin de 0.3 secunde, Pianodisastrous permite crearea unui material sonor bogat pentru drone sau un pizzicato ultra rapid, acestea putând fi distribuite pe un număr infinit de canale surround și instrumente. Pianodisastrous este potrivit pentru a interpreta compoziții la două maini și 8 piane, cel mai adesea cu înclinații spre stiluri ritmice, minimaliste și repetitive.”
“Pianodisastrous (numită și Pianosaurus) este o platformă multinstrumentală de tip surround care investighează posibilitățile unui soft de a prepara un pian sau un număr infinit de piane printr-o anteprogramare extensivă. Cu ajutorul unui controller simplu, Pianodisastrous oferă căi rapide sau mai intricate de manipulare a volumului, lungimii, timbrului, tonalității, vitezei, octavei, schimbând instantaneu moduri tonale sau creând pe loc unele noi, etc. Aplicații avantajoase pentru improvizatori prin oscilarea permanentă între ritm sau ton și o rată sprintenă de trecere de la 20 BPM la 999 în mai puțin de 0.3 secunde, Pianodisastrous permite crearea unui material sonor bogat pentru drone sau un pizzicato ultra rapid, acestea putând fi distribuite pe un număr infinit de canale surround și instrumente. Pianodisastrous este potrivit pentru a interpreta compoziții la două maini și 8 piane, cel mai adesea cu înclinații spre stiluri ritmice, minimaliste și repetitive.”
Adresa din Bd. Dacia 77 a
Institutului Francez o cunoasteti, iar pagina de facebook a evenimentului este aici: https://www.facebook.com/events/152692774919096/?fref=ts
Payoff pentru cine a ajuns pana la finalul articolului si care sper sa justifice lungimea lui: acest blog exista ca urmare a lungilor discutii pe care le-am purtat cu Sillyconductor si care mi-au deschis apetitul pentru analiza muzicii din alta perspectiva, de fapt din cat mai multe perspective posibile, de la productie pana la context cultural, si au initiat un dialog pe care il port cu fenomenul de mai bine de 10 ani.
Payoff pentru cine a ajuns pana la finalul articolului si care sper sa justifice lungimea lui: acest blog exista ca urmare a lungilor discutii pe care le-am purtat cu Sillyconductor si care mi-au deschis apetitul pentru analiza muzicii din alta perspectiva, de fapt din cat mai multe perspective posibile, de la productie pana la context cultural, si au initiat un dialog pe care il port cu fenomenul de mai bine de 10 ani.
