Cu Bogdan Serban terminandu-si introducerea despre "What difference does it make? A film about making music" cu o fraza gen luati niste lumina despre muzica, si cu proiectia care a avut loc in spatiul intim si special al Bisericii Anglicane de langa Parcul Icoanei, setup-ul a fost facut pentru o poate cel mai involuntar mistic film despre muzica.
Un film intens, despre sunet, despre alegerea pe care o face cineva care canta despre viata, chiar daca o face fara versuri. Despre toata provocarea, suisurile si coborasurile acestei alegeri intr-un mix de documentar si interviu extins. Un film despre New York si zgomotele lui, care capteaza in imagini dincolo de cuvinte pulsatia orasului si care insereaza cele mai profunde meditatii si autoreflectii - uneori grave, alteori entuziaste si autoironice - despre o viata obsedata de sunet.
E greu de povestit, filmul se poate vedea gratuit de astazi pe site si face pereche cu "For the Record". Dupa atata unghiuri din care e privita relatia dintre muzica si viata, pasiune si felul in care te predai ca artist muzicii, sutele de cuvinte spuse fix din gura celor care au modelat muzica pe care o ascultam, e greu sa redai in cateva fraze obiective ce inseamna acest film. E greu sa treci de impresia pe care o lasa sentimentul ca pentru doua ore ai avut privilegiul sa fi vazut lumea muzicii dintr-o perspectiva intima si autentica descrisa si povestita de cei care o traiesc, artisti, producatori, muzicieni legendari sau emergenti.
Si in capcana asta am cazut atunci cind mi s-a luat un interviu despre ce inseamna acest film pentru industria muzicala. In lumina reflectoarelor, asezat pe o strana de biserica si sub impresia puternica lasata de marturiile celor care apar in film, am uitat sa spun ce era mai important. Iar ce e mai important este ca "What difference does it make? A film about making music" este probabil primul film din ultimii 15 ani care reuneste deopotriva artisti consacrati si (mai mult sau mai putin) debutanti, in care acestia vorbesc, ca intr-un testament, despre cum vad ei muzica si ce inseamna aceasta la nivelul cel mai profund si intim pentru ei si pentru lumea in care traiesc, ca oameni constienti ca nu e vorba de succes, de bani, despre pozitie sociala sau acel deja vulgar "sex, drugs si rock&roll". Sau este, daca scoti rock&roll si adaugi arta si religie sintagmei epatante a rockerilor clasici, asa cum o face Brian Eno.
Dincolo de bling-bling, de hype, de sloganurile de carton despre clubbing si party, de zonele mai urate ale industriei muzicale samd, si fara nicio o aura de (star)rockism, muzica e o religie in sensul ca il pune pe om in legatura cu ceva mai mare decat el, din care el face parte. Fara sa fie un film despre credinta, e un film in care am auzit multi artisti vorbind despre acel ceva, fie ca i-au zis "God", fie ca i-au zis altfel, si asta cred ca spune multe despre proiectia si pozitia pe care cei intervievati o a au in legatura cu ce sint si cu ce fac.
Am mai spus ca face pereche cu "For the Record", cartea in care artistii de ieri si de azi sint pusi in contexte speciale in care poarta un dialog despre muzica. Filmul aduce insa energia si emotia pe care o transmit toti cei care vorbesc in fata camerei despre alegerea lor, fie ca sint la inceputul unei cariere, fie ca sint la sfarsitul ei.
Nu pot sa nu admir aici un extraordinar concept de marketing pe care Red Bull Music Academy la pus la punct pentru aniversarea a 15 ani de existenta: atat cartea, cat si filmul sint un teaser si un payoff pentru ce inseamna Red Bull Music Academy, intalnirea concentrata dintre experienta matura si timiditatea entuziasta, care de 15 a deschis un dialog global intre generatii.
Mai trebuie spus ca proiectia a inceput cu un surprinzator concert al organistului Raul Kusak in dialog instrumental cu Electric Brother, care au trecut succesiv de la orga de biserica la synthuri contemporane, chitara electrica, gadgeturi recente, efecte si chitara "romantica", ca pentru a evoca dialogul despre care vorbeste filmul, cel dintre muzica si viata, indiferent de epoci si tehnologiile prin care acesta se face. Si au fost destule si frumoase momente in care am trecut dincolo de evaluarile rationale si m-am lasat dus de muzica.
Dar momentul in care am inchis ochii predandu-ma cu totul sunetului a fost acea scurta secventa de concert inserata in film, in care apar Kid Millions si Jim Sauter, doi grei ai improvitatiei de jazz/noise. Un moment sublim de big bang sonic care a avut loc pentru un minut intr-o biserica anglicana din Bucuresti, cand s-a deschis o fereastra catre dincolo prin care am inteles inca odata incredibila forta vitala a muzicii ca expresie a unor energii pentru care nu exista nume si despre care nu se poate vorbi. Scuzati entuziasmul usor confuz al autorului, vedeti filmul si sint sigur ca veti intelege.
