Best party in Bucuresti. O experienta subiectiva.

Desen de Esra Roise

Am avut pentru a doua oara in viata experienta pozitiva a unei petreceri dintre cele in care faci infuzie de o stare de nedefinit de mult bine si pace not under the influence, de fapt indiferent de under/not under the influence. Prima a fost la Control, un concert al unei trupe care se va lansa in primavara probabil la Rokolectiv, proiectul lui A.D. cu Ion si nu spun mai mult. Evenimentul a fost neanuntat pe fb, nesponsorizat si pus ca naiba in mijlocul saptamanii. Dupa concertul lor, in care am auzit basi de dubstep cantati pe clape + alte momente de virtuozitate cu foarte multe elemente ludice aka cei trei baieti se distrau facand jamuri foarte energetice , a pus muzica un DJ de la The Chicken Lips girat/invitat de Bogman. Bogman care mi-a zis ca e un party in aer. Si party a fost. Ad-hoc si extrem de memorabil, cu toata lumea dansand, una cu muzica, fiecare in tripul lui dar cumva toti impreuna, ca sa folosesc cele mai la indemana clisee.

Al doilea party a fost cel de Revelion, nu-i dau numele si nu spun nici locul. A fost anuntat pe fb, poate era mai bine sa nu fie, pentru ca alternativa sa fie si mai bine conturata. Poate m-am exaltat prea mult pentru ca am asteptari foarte mici de la evenimente in care e mandatory sa te simti bine, si mai ales de la un Revelion inceput la ora 2:00 cand acasa te asteapta doi copii mici. Poate pur si simplu energia locului, daca exista asa ceva. Dar a fost intens, memorabil si concentrat, si in acelasi timp foarte relaxat si difuz. Cel putin intre 2:00-4:30, cat am stat eu).

In primul rand spatiul era neasteptat de bine: poate primul (post)warehouse party la care am fost. Un studio amplasat intr-o fosta hala industriala, mic, cu un aer foarte intim si friendly in care se intalneau simultan vibe-uri din mai multe epoci: ceva rock, ceva punk, ceva hippie, ceva glamour, ceva foarte hip electronic, retro si cu un touch discret de glam, o tusa de carnavalesc, bine mixate cu muzica din toate felurile. Ca amator de electronica nonDJ si care nu s-a pliat pe cultura cautatorilor de comori sonice, ci a ramas un audiogurmet degustator ocazional de piese puse bine intr-un context, am fost into playlistul din seara aia care s-a dus in niste zone cu adevarat obscure. Cineva mi-a zis ca TrackID-ul de pe Sony Ericsson nu a recunoscut nimic de la un moment dat incolo, desi cunoscatorii profesionisti mi-au zis de niste titluri de piese si trupe; dar asta conteaza mai putin.

Conteaza mai mult ca toata atmosfera era foarte inclusivista, un womb virtual creat din energii care nu pareau ca au ca motor afirmarea ego-ului, sport practicat din greu in forme mai subtile sau mai grosolane la toate intalnirile mondeno-artistice centrate pe muzica. Era ca si cum personalitatea fiecaruia (aia ofensiv-asertiva) ar fi fost aruncata pe cuierul enorm de la intrare in aceeasi gramada cu toate hainele abandonate una peste alta si pe jos (Desi am auzit niste povesti despre o intalnire in jurul unui cui la o masa aflata pe hol in afara wombului, unde s-a etalat cat se poate de macho dotarea din arsenalul masculin al unui adintre participanti, in timp ce un altul avea la buzunarul din spate un pistoleto. Dar: povestea era afara). Si dintr-o data povara si rigorile rolurilor autoimpuse disparusera lasand locul unui dans al interactiunilor intr-o formula mai simplificata, in ton cu dansul naiv-decorativ al luminitelor colorate de pe pereti. 

Poate ca totusi exista niste compensari energetice, sau cum le-ar numi altii ROI (return on investment) la niveluri mai subtile, poate ca nu, cert e ca ce investesti intr-un eveniment si ce vrei sa obtii din el, aia iese. Daca la party-urile sponsorizate asteptarile sunt banii, asta se simte de cele mai multe ori, pentru ca e o scurgere subtila de energie catre altceva. Adica oamenii se intalnesc, muzica e buna, dar rolurile sunt fixe, iar outputul e de cele mai multe ori unul financiar si lipsit de emotie. De unde si fuga multora de evenimente comerciale, sponsorizate, grandioase sau nu, si saturatia de comercial: sunt lucruri care tin de un schimb mercantil. Poti sa ai orgasm si cu fetele de pe centura, dar e un orgasm care implica portofelul si nu toata fiinta posesorului. Asa si cu majoritatea party-urilor: platesti, dar nu intra in schema toata personalitatea ta, ci doar parti din ea. Ceea ce ma face sa cred ca marea majoritatea a petrecerilor sponsorizate e sortita esecului, pentru ca e produsul dubios al unor dubiosi care lucreaza in marketing si care se incapataneaza faca ceea ce se face de cand s-a inventat capitalismul, chestii ale caror rezultate le traim pe pielea noastra acum: transformarea fiecarei particele din noi intr-o ceva monetizabil si cumparabil. Oamenii parca nu se intalnesc ca sa petreaca, ci ca sa fie actori in decorul si settingul comercial pus la cale de unii si altii. De unde si tot felul de dezamagiri. Ma opresc ca sa nu incep sa devin exclusivist cu celelalte petreceri si evenimente si imi doresc utopic ca in anul asta controversat si cu asteptari minime fiecare sa aiba parte de cat mai multe petreceri si intalniri in womb, calde si inclusiviste cu toata personalitatea.