E clar ca suntem programati sa diverse pentru cel putin cele trei instante pe care le numim eu. Programe si programute la care facem mereu update-uri, adaugam, scoatem, punem si ajustam codurile proprii ca sa ne interfatam si interconectam mai bine cu lumea si cu programele ei/altora.
O seara de club activeaza specific toata cablaraia invizibila care ne configureaza pentru momentul respectiv, in timp ce dam shutdown sau lasam sa se deruleze in background, cu luminile stinse, toate celelalte softulete de care suntem constienti, ca ne place, sau inconstienti, ca nu ne place.
Asa ca ceea ce urmeaza e o fictiune in masura in care cuvintele patrate si cubice, digitii simplificatori cu care traducem si amintirile si lumea, nu au cum sa vorbeasca prea mult despre fractali si holisme.
Eu subiectul am intrat in Dekolectiv:Dark Matters cu cateva programe setate mai degraba in raport cu exteriorul evenimentului raportat la propria subiectivitate. Deci, era asa: a must see, nu pentru ca muzica sau ceva in mod special, ci pentru ca trebuia sa fiu afara, sa nu stau in obligatiile de acasa, intr-unul din putinele staturi afara peste noapte care mai imi sunt accesibile (din cauza altor softuri personale si conjuncturale, fireste). Pentru ca am fost invitat, pentru ca puteam, pentru ca nu am mai facut-o de foarte mult si pentru ca asa era ocazia (intamplator suprapusa lineupului).
Cu saptamani in urma am discutat cu S., mi-a trimis seturile, mi-a spus ca ii plac. Techno - si mie, mai putin ce am ascultat. Si o lunga discutie apoi despre tripuri si despre faptul ca ce aud e prea brutal (Phase Fatale) sau prea departe ca si sfera de preocupari (An-I), sau prea contingent/imanent (ca Toulouse Low Trax). Ca am nevoie si imi aduc aminte de momente in care sa ma scufund, ca vreau o calatorie si mai ales catharsis. Sa intru intr-un fel si sa ies in alt fel din muzica, si ea din mine. Cu explicatia primita apoi de la M., in cadrul altei resoftari, ca e o muzica pentru o generatie care nu mai are rabdare si asculta in/out un set. Nu ca pe vremuri.
So, sambata, in fata la Guesthouse, first timer (atat de deconectat, ca eram sigur ca e Kulturhaus, omg), unde de la ora 10 si putin incep sa se adune coincidentele. Ca ma asteptam sa nu recunosc pe nimeni, afara de organizatori si S. Doi cunoscuti din paradigma nonclubbing, M. si S. la intrare, semn foarte bun. Inauntru ok, spatiu bun. O, chiar dublu, cu tot cu incaparea bar din stanga. Stat la masa, baut beri din borcan verde cu maner de zacusca, discutat despre diverse, inclusiv filme, inclusiv Westworld. (by the way, Westworld, anyone? Senzatia de mare univers care devine mic fiindca programat si in care ai impresia ca ai inceput sa vezi limitele si sa atingi marginile si ca nu poti trece dincolo blocat de un soft la care nu ai acces? Enfin, digresiuni care ruleaza mental in background, un soft care murmura si bruiaza peisajul, dar destul de sub control ca sa nu se vada doar purici).
Si hop, se mai aduna doi cunoscuti (a fost cu cate doi), dragi si simpatici si apropiati (P. si M.). Si se stinge lumina si sint langa scena, in stanga, rezemat de un paravan, si ma uit la Pan Daijing care incepe sa interpeleze participantii, sa ii ia in brate, sa mearga in genunchi. Cineva zice de undeva: ce-are frate asta de se imbratiseaza cu oamenii? Pai a inceput performance-ul, zic. A, ok.
Din dreapta, din fata scenei, mixerul trimite un sound foarte disruptiv din cavernele softurilor ei, catre ale noastre deci. Cum sta fix in fata mea, langa bar, Pan Daijing ma repereaza, ma fixeaza, si vine la mine cu intrebarea: "So? You think you know better than me?" Stiam ca o sa fie o intrebare gen Matrix, de cand am vazut-o ca vine spre mine, asa ca am zis un simplu si sincer "I don't know". "You don't know?" "No, I mean, we'll see, care cine stie ce mai bine, la sfarsit o sa vedem, doar ca nu o sa mai si impartasim acest input final (si cand zic final ma refer mai ales ultimul. Dar si la primul). "We'll see!" a repetat ecoul martial Pan Daijing si s-a indepartat.
E clar ca e greu ca intr-un performance in care programul/regula jocului te lasa intr-un cadru artificial sa interactionezi limitat si epidermic chiar la nivel de limbaj cu publicul, nu prea e un dialog. Dar momentul a fost suficient de puternic sa ma faca atent. La acel acum din acel moment, cel putin. Apoi ea s-a retras in fata scenei si a devenit ecoul propriilor caverne sonore, which was ok, si cumva de asteptat. Dar bine, e bine ca acest tip de energie neincadrabila (i.e. dintre si dincolo de tipare si direct din viscerele, carnea, oasele si singele cui o detine) sa iasa catre public asa. Chiar daca nu e o experienta pe care s-o asezi cuminte si rationalizata undeva unde sunt programele structurante ale lumii in care traiesti/traim./
Am dat shutdown relatiei cu ea imediat ce toata disruptia s-a transformat in ritm; mi s-a parut ca nu se leaga si as fi mers mai departe cu ea in caverne irationale decat in structuri, chiar si alterate. Dar asa nu am mai urmat-o.
Am urmat in schimb o iesire afara la o tigara (unde niste discutii despre filmul romanesc, cinematografe, tuica cu slanina ca un cel mai mic numitor comun male only romanesc, pe frig, in fata intrarii)./ Am revenit cu plimbari pe la bar, prin backstage, in timp ce Toulouse Low Trax adunase oamenii in fata lui. Eu in cautare a unui loc propriu in context aud de la un alt P. un nu se stie niciodata/you never know, deci leitmotiv. Intre timp incepe Phase Fatale, cu mine pe acelasi picior de fataiala, asteptand sa intru pe o lungime de unde, cu cineva, cumva. B. spune nu te loveste un sentiment de anii 90 si zic (poate mai tarziu) ca e o muzica foarte dubioasa, o furie intre techno (fara povesti si buildup-uri) si goa (fara layering si paranoia fractala). Dubioasa, dar intersanta, zice B.
Si ma mai duc la bar odata, si fac o aroganta mica de campari orange, si fac permutari mentale de elemente care lipsesc sau sint in plus fata de ce imi zice mie programul ca e techno./ Cand, dintr-o data, brusc si fatal, gandurile mi se duc in jos, devin quite dumb, un reflux din afara le scoate din mine, ca sa faca loc pentru altceva. Poate ca un mic big bang, un moment in care corpul se opreste din functionarea invizibila si ignorata, de rutina si background, si ma trezesc ca din backstage spun trebuie sa plec ma duc sa dansez. Si muzica se imparte in doua, muzica dinainte, si muzica de dupa, si apar si povestile din ea, dincolo de violenta. Pulsez in timp ce inaintez, si e intuneric, si tot ce vreau e sa fiu in mijloc si in fata, indiferent cu cine.
Dar nu e chiar indiferent, fiindca in stanga, o ea ma intreaba cine sint, pentru ca ma stie dar nu ma cunoaste, urmeaza un schimb de trei replici: eu sunt ...si asa, tu esti ... asa. De unde
? de acolo, si tu? de aici - haha, isi da capul pe spate - si de acolo - din nou./ Si generatorul care pompeaza de undeva din afara flux si reflux senzorial, plus si minus, alimenteaza la maxim toate tactilitatile si sunt dintr- data o masina de mii de receptori, si simt cum se misca aerul ca ecou al miscarii unei rochii, simt capilaritatea celuilalt care se atinge de mine si aud perfect izolat patternurile fiecarui track din piese (ajuta Funktion One) si marginile se topesc. Cred ca sintem mai multi care pulseaza asa, nu ii vad, banuiesc ca si C. de langa mine este, nu intreb, dar se simte. Suntem toti patternuri intr-un mare multitrack layering, sincronizat pe beat cu muzica si Phase Fatale isi duce povestile mai departe.
Sint in alta paradigma decat cea in care am inceput seara, toate programele de rutina functioneaza la fel, dar nu mai ocupa locul central, sint toate acolo si constient de asta, dar cumva nu mai dirijeaza binar comportamentul si poate asta e o treaba, sa poti sa le vezi in actiune din afara, dar sa nu te iei dupa niciunul fiindca nimic nu e izolat.
Sint in centru, si din dreapta apare o alta ea, se apropie si imi spune/ sa nu ma supar dar ca intr-un fel m-a ales sa ii fiu reper in seara asta, ca o sa iasa dar o sa se intoarca la mine, ca sint in centru, sint centrat, miscarile sunt bune, sint acolo. Ok sigur, oricand, nici nu cred ca mai e nevoie sa spun ceva, dar e atat de limpede vocea si cuvintele si felul in care o spune, toate inflexiunile, timbrul usor cantat si foarte usor abraziv, e cea mai buna comanda vocala pe care am primit-o in seara aia.
Muzica se duce in fundal cuminte, si acum cineva e langa mine pe care il percep in toate detaliile. Si se intoarce si vorbim, cred ca mult, si ajungem la diverse, la relatii, experiente, age. E pe alta frecventa, dar e incredibil ca e si pe frecventa mea, si ca pe ecranul mintii nu apare niciun fel de warning sau analiza sau orice care sa bruieze flow-ul. Sint acolo, fiindca m-a definit ca centrul ei in seara aia, si am acceptat aceasta softare in plus fata de ale mele. Ii dau mainile mele, pentru ca sint mai calde decat ale ei care a fost afara, ii prind maxilarul si i-l deschid spunandu-i sa tina gura deschisa, ca asa e mai bine. E o invitatie, nu e o invitatie, e o grija, e ca si cum ar fi grija mea. Dansez, ma misc odata cu discutia, dar nu doar cu ea. Ma duc, o caut pe M., o aduc si pe ea acolo (a fost inainte, sau dupa, who knows). Trebuie sa fie acolo, linga mine, cu noi.
Acum as putea fi de exemplu mama lui Ponyo, sau valurile cu ochi care se transforma in pesti si care ajung sa inghita orice si se extind peste tot ceea ce inainte e limitat. Nu mai este doar aer sau muzica in jur, este aer-cu-muzica-lumina-caldura-si-puls, este un clopot mai mare in care e un clopot fluid mai mic in care sint eu care sint in centru, centrat din stanga si din dreapta, si nu mai vad marginile a nimic, ci doar detaliul contactului. Proiectiile de pe ecranul din spatele dj-ului care pana atunci au vibrat microtonal intr-o zona de pinknoise vizual, explodeaza in fractali si patternuri si geometrie, si e buna trecerea de la una la alta. Si imbratisarile vin si pleaca, cei multi care pulsau au plecat si au ajuns in recunoastere la fiecare si patternul s-a facut mai mare. Din spate se aude ecoul unui soft mai vechi care zice ca in seara asta nu o sa f--- nimic. sau nici in seara asta nimic. Pai da, pentru ca nu e despre asta. Pentru ca dupa micile big banguri individuale materia neagra a fiecaruia s-a extins rapid si catifelat si sintem intr-o suspensie dark invizibila, in care ne miscam, dar de fapt nu cred ca ne mai miscam, doar transmitem si emitem energie, si incercam sa ne transformam in muzica si muzica sa o transformam in noi. Blackout.
Nu a fost prima data.
Nu am fost niciodata la Guesthouse.
20161116
Ancient Methods - New Brvtalism No. 075 (10 November 2016 new mix)
Tracklist:
1. Mark Kozeäek - Castle / Coil - The Sea Priestess
2. UVB - Disobey Your Kids
3. Mind Teardown - Lamar Extermination
4. Celldöd - Kulturkrieg (Remix)
5. Alexey Volkov - Curtains Of Flesh
6. Thomas P. Heckmann - Violent Stains
7. Synths Versus Me - 1987
8. The Advent - Hybridize
9. Rendered - Bendover / Echo West - Soul Cleaning
10. Huren - Radrebell - Changing Face
11. Future9394 - Oktav99
12. Codex Empire - Exchanged Worlds / Gagarin Kombinaatti - Tiedonantaja Kirjoittaa
13. Aphex Twin - Metaphrastic
14. P.E.A.R.L. - HOG II (Stave Rmx)
15. Ancient Methods - Now Come Closer
16. Huren - $K0T0MA / Pure Ground - Poison
17. Ontal - Boot Sector Infection
18. Plovdiv - Lossy Star
19. Transform Collage - Tribal Order (edit)
20. Neel - Vandal / Pact Infernal - Circle VII (Anger)
21. D.Carbone - Antisystem
22. Lewis Fautzi - Eerie (Sleeparchive Rmx) / Caroline K - Chearth
23. MRTVI - IBUKRON / Ortrotasce - Losing Mind
24. Fanon Flowers - Mode 12 / Dead Tech - Desolate - Demolition
25. Spectre - Waiting For Mio
26. Pfirter - Euritmia / Ausdärmen -ג
27. Schwefelgelb - Aus Dem Hals Der Flasche
28. Orphx - Molton Heart / Thorofon - Flesh & Steel
29. Outsider - Bombin’
30. Frontline Assembly - Resistance (edit)
31. Sawf - High Ways / Calva Y Nada - Rascheln
32. Zex Model - Dead City Central
All credits to The Brvtalist and Ancient Methods.
Original links:
http://www.thebrvtalist.com/newbrvtal...
https://soundcloud.com/thebrvtalistxx...
Follow The Brvtalist here:
http://www.thebrvtalist.com/
https://www.facebook.com/thebrvtalist
https://soundcloud.com/thebrvtalistxx
https://www.instagram.com/thebrvtalist/
20161111
Style Guide: Techno – Part 1: History and Sound Design
James Wiltshire (Freemasons, F9 Audio, Beyoncé) returns with Point Blank' Style Guide: Techno. In part one, he looks at the history of techno, and some simple sound design techniques.
20161109
Self-centering: Cosmin TRG new focus
Sportiv is a dexterous white label operation that brings heavyweight rhythmic performances from the world of techno athletics. September 12" inch release Sportiv 001 features two outworldly tracks by Cosmin TRG, with good insights on techno (and dancefloor) as an instrument for some serious inner trips.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)