20091024
Villalobos: Sound Brotherhood
Despre monstruozitatea internetului, despre impuritatea computer/digital music (Live vs Logic), despre un soundtrack facut pentru "Berlin: Symphony of a big city" (asta e un deja-vu), despre faptul ca techno este politic, si prostia de a depolitiza muzica de dans, despre prietenii romani (Raresh, Pedro, Radoo) cu care e foarte placut sa faci back to back si altele aici.
20091022
Interviu Autechre in Sound On Sound: Recording electronica
Aici, un excelent interviu despre una din cele mai low profile trupe de electronica, in termeni de prezenta in media: Autechre. De unde vine numele, de ce piesele au nume de proiect, la limita inteligibilului, despre o intreaga estetica a improvizatiei creative in abordarea instrumentelor. Despre obsesia controlului: ceea ce s-a numit secventa generativa la Autechre nu este lasata la voia intamplarii. De ce nu e bine sa iti organizezi setup/ul in jurul unui singur instrument, si de ce e bine sa folosesti toate softurile si instrumentele care iti cad in mana intr-o vineri noapte.
20091021
De ce e greu sa gasesti un live act electronic bun?
Mai jos sunt niste ganduri puse cap la cap dupa o discutie cu m@rklctv dupa ce mi-a spus ca e foarte greu sa gaseasca live acturi bune. Intrebarea mi-a rasunat in cap cateva zile, si a primit toate raspunsurile de care am fost in stare. Am venit dinspre rock spre electronica, asa ca termenul de comparatie este live actul rock.
Deci.
Muzica electronica e cerebrala. Instrumentele electronice nu au in ele expresia corporala spectaculoasa pe care o gasesti in instrumentele reale, care te fac sa rock. The sexiness of playing keyboards or turning knobs&faders up&down is not sexy at all. Pe dimensiunea ADSR performerul intervine discret, amplitudinea miscarii e invizibila. Tehnologia tranzitiei, in armonie sau in ritm, e virtuala, si prin asta invizibila.
The machine doesn't have muscles, it has a circuit brain. Una e sa asculti un pianist sau un chitarist cantand arpegii pe care le si vezi, si te impresioneaza acuratetea executiei si dialogul pe care il simti intre un creier care coordoneaza, niste muschi care executa si un suflet care e incarcat de o emotie. Alta e sa vezi un instrument care oculteaza toate astea, oricat ar dansa performerul pe langa el (si la drept vorbind, cat poti sa dansezi langa un sampler sau langa un laptop?)
Circuitele sunt nano, instrumentul e mic si atunci si miscarea din jurul lui e discreta. Variatiile velocitatii, presiunea si actiunea asupra instrumentului sunt mult mai putin viscerale, asa cum se intampla in rock, sau moody ca in jazz. In cel mai bun caz sunt si ele cerebrale, dar felul cum dai din cap in timp ce apesi un pad nu influenteaza foarte mult outputul.
Plus ca majoritatea instrumentelor electronice ecraneaza contactul vizual dintre performer si public din cauza displayului (al laptopului, al keyboardrului, samplerului etc.) la care acesta trebuie sa fie concentrat. Perfomerul de electronica se uita in jos, rareori inainte. Sunt lucruri care vin din specificul instrumentului. Mai sunt si cele care vin din structura.
Am gasit intr-un articol despre groove si drumming in era electronica ca groove inseamna acel moment cand intr-o trupa dialogul muzical si ritmic creeaza ceva care merge de la sine, si care e mai mult decat suma partilor. E un ritm care are viata si in care trebuie sa fie in mod necesar doi:
The groove laid down by the drummer and bassist is tough and funky (zice dictionarul despre uzanta cuvantului in engleza). Groove is the sense of propulsive rhythmic "feel" or sense of "swing" created by the interaction of the music played by a band's rhythm section (drums, electric bass or double bass, guitar, and keyboards).
Daca e un singur performer, groove-ul, oricat de punchy ar fi beatul, lipseste. Beat este un stimul-raspuns, rece si calculat. Nu e un dialog hot, e mai mult un cool programming. Amenintarea masinii e undeva prezenta in background, cel putin pentru mine. Odata programat patternul, nu mai e nevoie de performer pentru ca acesta sa mearga de la sine.
Mare parte din tot ce e muzica electronica azi este computer music, adica programare. Iar programarea e cerebrala, asa cum ziceam mai sus. In techno music esti invitat mai ales intr-un univers cerebral, care se cere contemplat cerebral. Te loveste in stomac mai ales prin calitatea cantitatii de sunete: boxe mari, puternice, sound care misca peretii.
Pe urma mai e ceva legat de structura. Techno music e in mare parte fie repetitie, fie acumulare, sau masificare de sunete. Emotia muzicii vine din ceva care se misca spre altceva. Ceva care se transforma si te transforma. E-motion. Dar fiindca e repetitiv, techno nu are cum sa te miste, cel putin interior. Asta daca nu are structura melodica clasica, imprumutata din muzica pop. Daca o are atunci nu stiu cat mai este de techno si de electronic. Iar electronica mi se pare ca este o celebrare cerebrala a tehnologiei.
E felul in care omul stapaneste masini care se misca mai repede decat el. Aici e toata emotia (cerebrala) a techno/ului. Ca in celebrele partide dintre sahisti si computere. Un live act electronic are ca si termen de comparatie un live band act (rock, jazz, vocal, whatever). Acolo complexitatea expresiei umane si muzicale e mai mare si va fi mai mare din motivele enumerate mai sus.
Imi place groove/ul si libertatea absoluta din jazz, dar sunt complet fascinat de felul in care muzica electronica mixeaza functii matematice, algoritmii si automatizarea, chiar daca ii lipseste orice urma de emotie sau armonie.
Deci.
Muzica electronica e cerebrala. Instrumentele electronice nu au in ele expresia corporala spectaculoasa pe care o gasesti in instrumentele reale, care te fac sa rock. The sexiness of playing keyboards or turning knobs&faders up&down is not sexy at all. Pe dimensiunea ADSR performerul intervine discret, amplitudinea miscarii e invizibila. Tehnologia tranzitiei, in armonie sau in ritm, e virtuala, si prin asta invizibila.
The machine doesn't have muscles, it has a circuit brain. Una e sa asculti un pianist sau un chitarist cantand arpegii pe care le si vezi, si te impresioneaza acuratetea executiei si dialogul pe care il simti intre un creier care coordoneaza, niste muschi care executa si un suflet care e incarcat de o emotie. Alta e sa vezi un instrument care oculteaza toate astea, oricat ar dansa performerul pe langa el (si la drept vorbind, cat poti sa dansezi langa un sampler sau langa un laptop?)
Circuitele sunt nano, instrumentul e mic si atunci si miscarea din jurul lui e discreta. Variatiile velocitatii, presiunea si actiunea asupra instrumentului sunt mult mai putin viscerale, asa cum se intampla in rock, sau moody ca in jazz. In cel mai bun caz sunt si ele cerebrale, dar felul cum dai din cap in timp ce apesi un pad nu influenteaza foarte mult outputul.
Plus ca majoritatea instrumentelor electronice ecraneaza contactul vizual dintre performer si public din cauza displayului (al laptopului, al keyboardrului, samplerului etc.) la care acesta trebuie sa fie concentrat. Perfomerul de electronica se uita in jos, rareori inainte. Sunt lucruri care vin din specificul instrumentului. Mai sunt si cele care vin din structura.
Am gasit intr-un articol despre groove si drumming in era electronica ca groove inseamna acel moment cand intr-o trupa dialogul muzical si ritmic creeaza ceva care merge de la sine, si care e mai mult decat suma partilor. E un ritm care are viata si in care trebuie sa fie in mod necesar doi:
The groove laid down by the drummer and bassist is tough and funky (zice dictionarul despre uzanta cuvantului in engleza). Groove is the sense of propulsive rhythmic "feel" or sense of "swing" created by the interaction of the music played by a band's rhythm section (drums, electric bass or double bass, guitar, and keyboards).
Daca e un singur performer, groove-ul, oricat de punchy ar fi beatul, lipseste. Beat este un stimul-raspuns, rece si calculat. Nu e un dialog hot, e mai mult un cool programming. Amenintarea masinii e undeva prezenta in background, cel putin pentru mine. Odata programat patternul, nu mai e nevoie de performer pentru ca acesta sa mearga de la sine.
Mare parte din tot ce e muzica electronica azi este computer music, adica programare. Iar programarea e cerebrala, asa cum ziceam mai sus. In techno music esti invitat mai ales intr-un univers cerebral, care se cere contemplat cerebral. Te loveste in stomac mai ales prin calitatea cantitatii de sunete: boxe mari, puternice, sound care misca peretii.
Pe urma mai e ceva legat de structura. Techno music e in mare parte fie repetitie, fie acumulare, sau masificare de sunete. Emotia muzicii vine din ceva care se misca spre altceva. Ceva care se transforma si te transforma. E-motion. Dar fiindca e repetitiv, techno nu are cum sa te miste, cel putin interior. Asta daca nu are structura melodica clasica, imprumutata din muzica pop. Daca o are atunci nu stiu cat mai este de techno si de electronic. Iar electronica mi se pare ca este o celebrare cerebrala a tehnologiei.
E felul in care omul stapaneste masini care se misca mai repede decat el. Aici e toata emotia (cerebrala) a techno/ului. Ca in celebrele partide dintre sahisti si computere. Un live act electronic are ca si termen de comparatie un live band act (rock, jazz, vocal, whatever). Acolo complexitatea expresiei umane si muzicale e mai mare si va fi mai mare din motivele enumerate mai sus.
Imi place groove/ul si libertatea absoluta din jazz, dar sunt complet fascinat de felul in care muzica electronica mixeaza functii matematice, algoritmii si automatizarea, chiar daca ii lipseste orice urma de emotie sau armonie.
Interviu Trentemoller (sep. 2006)
"The most important thing is to believe in your own sound and not to listen too much to what the top DJs are playing or what’s hip right now. Just make the music that you feel yourself and try not to listen to other people telling you what style you should do.”
Din nou ma entuziasmez la interviuri in care gasesc o urma de fisura umana, marturisita, oricat de compact ar fi succesul celui care o afirma. Sa crezi in sunetul tau, sa vrei sa faci un fel de muzica in care sa iti poti exprima melancolia, nevoile, nesiguranta, aspiratiile, viata, gandurile; sa poti sa iti pui emotiile intr-un album care sa nu fie functional. Sa poti sa spui ca ai avut o perioada in care trackurile tale ti se pareau proaste, si te-ai oprit pentru ca ti-ai pierdut increderea. Si in acelasi timp sa fii Trentemoller. E ceva. E un interviu bun.
Din nou ma entuziasmez la interviuri in care gasesc o urma de fisura umana, marturisita, oricat de compact ar fi succesul celui care o afirma. Sa crezi in sunetul tau, sa vrei sa faci un fel de muzica in care sa iti poti exprima melancolia, nevoile, nesiguranta, aspiratiile, viata, gandurile; sa poti sa iti pui emotiile intr-un album care sa nu fie functional. Sa poti sa spui ca ai avut o perioada in care trackurile tale ti se pareau proaste, si te-ai oprit pentru ca ti-ai pierdut increderea. Si in acelasi timp sa fii Trentemoller. E ceva. E un interviu bun.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)