Tone de hituri din 4 acorduri

Am mai auzit chestia asta. Felul in care o face trupa din clip e pe genul show, pentru ca ilustreaza la modul mecanic o progresie de acorduri populara (acordurile construite pe tonica, dominanta, submedianta si subdominanta sau dupa o notatie clasica: I - V -vi - IV). Trucul e ca folosesc aceeasi gama muzicala. Which is fine, and funny too. 

Insa ce te faci cand descoperi in muzica electronica structuri care se repeta identic in piese? E o linie de bass in house care suna mereu la fel. E o mare de house romanesc, eurodance/eurotrance (trebuie cautat alt nume, pentru ca actualul e prea generic) care are aceleasi sunete, aceeasi structura. E o lume muzicala, poate chiar 90% asa cum zice Monolake, facuta din aceleasi prefabricate. Aceleasi preseturi, acelasi timbru, aceeasi tematica a versurilor, acelasi fel rasfatat de a canta (voce de one night stand pisi trezita din somn).

E o nivelare pe care o auzim, dar, pentru ca la scoala am invatat doar despre muzica clasica, nu avem ureche sa o discernem. Pentru ca de fapt ne lipsesc cele mai elementare notiuni de muzica, alea care ne ajuta sa facem diferenta dintre ce e efemerida sclipicioasa cu strasuri, si ce e expresie autentica. Nu stim sa facem diferenta intre un kick de preset si unul care are patru layere de sunete ca sa dea un kick nemaiauzit. Nu stim de ce un sunet de bass suna mai bine decat altul.

Si incet-incet am ajuns sa traim intr-un mare mall muzical, unde toate copertile sunt la fel, toate clipurile arata (aproape) la fel, ritmurile seamana ca doua picaturi de apa, si ne seduc hipnotic fara sa putem opune nici cea mai mica rezistenta. Un mall aflat in stransa legatura cu radio/urile si posturile TV comerciale, difuzand aceeasi muzica la nesfarsit, in calupuri tembelizante care seamana cu nesfarsite reclame la paste de dinti, detergenti, inalbitori si Coca-Cola, beri ieftine cu oameni fericiti degeaba.

Muzica a ajuns sa copieze durata de viata a acestor FMCG (Fast Moving Consumer Goods), sa aiba aceeasi aparenta artificiala, sa fie facuta ca sa umple rafturile supermarketurilor, sa o auzim in timp ce cumparam paste de dinti si detergenti si PET/uri pe ritmuri de eurohouse sau R&B. O muzica care e facuta ieri, usor accesibila, supersclipicioasa, vanduta ieftin azi, si aruncata maine la cosul de produse muzicale, fara a avea macar posibilitatea sa o reciclam, muzica tip PET, ajungand sa polueze orice spatiu verde ramas intre scarita si ciocanelul din urechea noastra interna. Proba? Asculta astazi hituri electronice de acum doi ani, sau trei, sau cati vrei. O sa ai o senzatie de produs expirat, pe care nu stiai de unde sa o apuci. Acum stii: e facut din prefabricate perisabile, umflate cu silicon produs intr-un studio obscur.