Face-Off Montgomery Clunk/Ion Dumitrescu. Un epilog la episodul Schutzhaft EP.

A trecut ceva vreme de cand un torent de comenturi a inundat ca niciodata subsolurile fresh good minimal (un alt episod remarcabil a fost cel cu interviul luat de Ioana lui Mircea Florian). Mai precis, 2 luni. Din cauza discutiilor sau pseudo-discutiilor care au avut loc acolo, unii s-au grabit sa numeasca EP/ul Schutzhaft al lui Ion  "cel mai controversat album al anului". O eroare de atribuire desigur, pentru ca in cele peste 270 de commenturi nu muzica a facut obiectul celor mai virulente atacuri verbale concertate vreodata de un artist si fanii lui  impotriva altui artist si a sustinatorilor lui. Vinovatul si declansatorul a fost textul de descriere de mai jos, care a insotit al 3-lea release lansat de platforma locala numita Local Records, o initiativa care a reusit foarte rapid de la lansare sa imparta publicul romanesc vizat, inclusiv artistii, in doua; partea contra devenind, mai mult sau mai putin fatis, din ce in ce mai numeroasa. 

"Titlul Ep-ului si numele pieselor sunt mai mult un joc in contextul politic depresiv actual in care toate proiectele ideologice au esuat si ultima utopie a ramas un capitalism morbid care inca traieste desi e mort.
Muzica de club si techno-ul in special au atrofiat orice dimensiune politica a muzicii electronice underground, life-style-ul ce insoteste azi clubbingul, asa cum sustinea Terre Thaemlitz, e un soi de de escapism tribal. Ne consumam anxietatile in marsuri de 4 pe 4, prelungim starea asta decerebrata la adapostul senzatiilor tari ale bass-ului si ale substantelor. In acest mediu este nevoie de ambiante sonore surprinzatoare, de texturi rafinate, de melodie distanta repetitiva, de psihedelism autentic, de ce-a mai ramas din soul, pentru a incerca o meditatie superficiala, fara sambure mistic.
Desi club-oriented, dub techno, deep house, acest EP incearca un demers muzical mai complex, la limita granitelor... Este format in proportie de 90% din surse audio si instrumente agonisite de-a lungul timpului si profita de limitarile acestora."  (Ion - Schutzhaft EP/Politics of smooth - LCL03)

Aparent, episodul a fost rezolvat aproape/chiar in timp ce avea loc; unul dintre comentatori a dezvaluit identitatea celui care il ataca direct si frontal pe Ion. Era vorba de un tanar artist care nu fusese bagat in seama de fgm/Local Records si care aparent se razbuna pe aceasta eroare de apreciere. Unii au spus ca a facut acest lucru din frustare, si asa episodul a fost clasificat destul de rapid printr-o schema confortabila si reductionista: artistul x neconsacrat, in cazul nostru Montgomery Clunk, il injura pe artistul y (Ion) care are deja un EP scos, deci e semiconsacrat. X atrage atentia asupra lui, si devine vizibil in "spatiul" public. Polita s-a platit si in offline: la scurta vreme dupa inundarea subsolurilor fgm, Montgomery Clunk apare in line up/ul unuia dintre cele trei eveniment Maschine, in care headliner era Falty DL, iar muzica lui este foarte apreciata. Invitatia aparea in paralel cu episodul fgm/Local Rec, deci nu a incercat nimeni sa il "mituiasca" ca sa isi tina gura. Dupa care lui Montgomery Clunk ii aparea un EP la error broadcast, un label mai mult decat ok si mai mult decat digital label (intrucat scoate si viniluri), unde primeste confirmari ca ce a facut a facut bine (oricum, Montgomery Clunk, care mai are un proiect numit Contorsionist, este la al patrulea release, scos la un label din alta parte decat Romania, ceea ce inseamna ca muzica lui si-a gasit toata aprecierea in alta parte decat acolo unde ar fi vrut; oare si aici se aplica chestia aceea nefericita cu nimeni nu e profet in tara lui?)

Ion, un om care isi aduna energiile din mai multe directii, si se exprima pe mai multe fronturi, fara sa fie neaparat un artist multilateral dezvoltat, pare ca exceleaza cel mai bine in teoretizare, spre care are o aplecare aparte. Dupa textul de prezentare a EP/ului, care evolueaza in spatiul unei (auto)critici sociale cu legatura la muzica si fenomenul clubbingului, Ion a postat un lung comment la sfarsitul desfiintarii virtuale, in care trage niste concluzii legate de tiparele mentale in care evoluam ca romani si incearca o definire a ideii de cocalar, a modului in care se face critica, a simtului critic atasat acestei muzici electronice (fara prea mare impact, caci energia atacului se epuizase, iar textul lui era prea din alta parte si poate prea lung ca sa mai aiba cineva rabdare sa il analizeze; oricum o alta piesa remarcabila).

Apoi discutia s-a mutat in alta parte, respectiv pe chestionabil.ro, dupa aparatia piesei lui Monty Clunk acolo, si s-a transformat intr-o sarja foarte precisa care avea ca obiect gestionarea “frauduloasa” a fondurilor programului guvernamental ICR care sustinea proiectul. Intr-o clipa de slabiciune paranoida ai fi zis ca nu a fost vorba de un nevinovat atac, ci de ceva mai orchestrat care il avea ca target pe H.R. Patapievici, cel care a mai facut obiectul unui proiect controversat promovat de ICR. Tiparul a fost cumva similar discutiilor (sau pseudo-discutiilor) pe care le auzeam in anii '90, dupa Revolutie: ce-ati facut cu banii nostri? (respectiv: ce-ai facut in ultimii cinci ani?). Plus atacuri personale la adresa fondatorilor Local, printre care se numara si creatorii blogului fgm, care gazduieste masochisto-stoic de ani buni,  si (inca) cu zambetul pe buze, diverse injuraturi si atacuri personale la fel de diverse in subsolurile postarilor.

Acesta a fost pe scurt episodul Montgomery Clunk vs Ion. Ce stim sigur e ca cei care administrau ce se posta deasupra s-au intalnit cu cei care comentau dedesubt, si-au zambit (sau cel putin nu s-au injunghiat imediat ce s-au vazut). Urmele importante sunt desigur la nivel de sensibilitate de ego, despre ele insa nu va scrie nimeni, si desigur ele vor fi cele care vor directiona micuta si tumultuoasa istorie viitoare a muzicii electronice romanesti, bloggingului etc. Atitudinea sincera si directa a lui Montgomery, in care argumentele si retorica viscerala s-au amestecat cu argumentele sale extrem de precise si in nuante fine au fost un amestec inspirant, cel putin pentru autorul acestui blog. Tocmai aceasta inspiratie s-a reflectat si in demersul de mai jos, care a generat o noua categorie de articole pentru Boing Bum-Chak, care se va intitula The Politics of Dancing. Multumesc, Monty.

Din toata confruntarea Monty vs. Ion (fgm&Local Rec vs o parte din restul lumii), sunt cateva probleme care merita dezvoltate. De fapt, tot episodul merita o analiza minutioasa, pentru ca, in ciuda injuraturilor si a limbajului gros folosit in comentarii, nivelul de inteligenta si sensibilitate al celor implicati este mult peste medie. Atunci, in cadrul manevrelor de trolling si anti-trolling, au aparut niste inceputuri de concepte si cadre de referinta care nu s-au mai folosit niciodata in discutiile despre muzica electronica, care, in general in lume si in particular in Romania, cu foarte foarte mici exceptii, este dincolo de sisteme critice prin simplul fapt ca ceea ce propune ea e in primul rand o experienta senzoriala, care tine de forma si al carei vehicul este corpul sunetului, si nu un mesaj de tip rational. Chestii care nu au mai aparut probabil de la Mircea Florian incoace.

Boing Bum-Chak a vazut aici o oportunitate de a ridica putin nivelul discutiei si raspunde acestor intrebari mai aplicat, pentru ca mai multa lume sa beneficieze de o perspectiva articulata si rationala  asupra problemelor dezbatute. Pentru aceasta i-a invitat pe Montgomery si pe Ion sa raspunda unor intrebari care erau acolo dar pe care nu le-a pus nimeni, in asa fel incat sa reiasa un inceput de discurs mai coerent despre muzica electronica, despre clubbing, politica, anxietati, droguri samd. A rezultat ceea ce urmeaza.

FACE-OFF MONTGOMERY CLUNK/ION DUMITRESCU

BOING BUM-CHAK: In ce fel reuseste sa fie critica muzica electronica?

MONTGOMERY CLUNK: Din punctul meu de vedere, muzica electronica, fara vers, voce, compozitie lirica nu poate critica decat o reteta iar eu nu cred in retete.

BBCK: Cine ar fi trebuit sa semneze un material pe care sa apara textul criticat pentru ca acesta sa fie ok, si sa fie sustinut de acest material?

MONTGOMERY CLUNK: Ben Frost , nu am alte comentarii.

BBCK: In ce fel crezi ca artistii si fanii muzicii electronice se implica sau nu politic pe scena de clubbing si in afara ei?

MONTGOMERY CLUNK: Multi dintre fanii muzicii electronice sunt de fapt fanii drogurilor care se distribuie prin club, nu cred ca ar fi interesati sa se implice politic pe aceasta scena. In ceea ce priveste artistii...n-as putea sa raspund, dupa cum am mai spus, nu sunt pasionat de reteta sau de forma la acest nivel. Toate comentariile la adresa materialului lui ion au fost pur subiective.

BBCK: Ce fel de relatie crezi ca exista intre muzica electronica (de dans sau nu) si politica?

MONTGOMERY CLUNK: muzica electronica poate schimba structura sociala

BBCK: De ce e bine sau rau ca artistii sa teoretizeze arta lor?

MONTGOMERY CLUNK: Cred ca teoria artei tale o discuti cu alt artist, apropiat tie care intelege ce indrugi. Pentru mine, ca si ascultator, nu ca si artist, este fascinant sa descopar singur aspectele unei melodii/material. Sa ne gandim ca eu ascult o drona de tim hecker si imi imaginez o masina rosie dupa care tim hecker apare si teoretizeaza cum ca el a vrut sa sugereze o masina verde...as fi putin dezamagit...s-ar altera un sistem de valori, n-as avea cum sa fiu subiectiv, sa imi croiesc o haina pe masura mea....

BBCK: Crezi ca fanii muzicii electronice si cei care traiesc fenomenul clubingului incearca prin asta sa scape de anxietate, o fac ca sa fuga de ceva asa cum sustine textul?

MONTGOMERY CLUNK: Fie asta (putin probabil in romania) fie anturajul porcin in care te simti ca acasa dupa ce inghiti un borcan de tusine, anturaj care te scoate din casa la un "party" de disco vineri seara.

BBCK: De ce e potrivit sau nepotrivit ca artistii/un label sa aiba un mesaj care critica ordinea sociala existenta?

MONTGOMERY CLUNK: Daca discutam despre un label de crust metal mi se pare mai mult decat potrivit pentru ca si "forma" muzicii oferite spre consum de catre label este adecvata mesajului transmis. Gandindu-ma la muzica electronica, mi se pare cam dificil sa transmiti un mesaj critic la adresa ordinii sociale folosind oscilatoare...poate doar daca vrei sa sabotezi o reteta? :)

BBCK: Cum anesteziaza sau intaresc muzica electronica si fenomenul clubingului simtul politic (daca exista asa ceva)?

MONTGOMERY CLUNK: Pai e simplu...anturajul porcin, total dezinteresat de muzica, total interesat doar de hype-ul din jurul muzicii, total interesat doar de niste prafuri...mai e loc si de simt politic?

BBCK: Esti impotriva textelor in general sau doar in particular, atunci cand ele sunt lipsite de substanta?

MONTGOMERY CLUNK: Sunt impotriva explicatiilor necerute de ascultator. Este clar ca sunt adeptul subiectivismului in ceea ce priveste muzica...nu mi se pare ca muzica vine ca un flacon de ampicilina...cu instructiuni de ascultare etc.

BBCK: Ce relatie crezi ca ar trebui sa existe intre muzica electronica si textul despre ea?

MONTGOMERY CLUNK: Nu sunt impotriva recenziilor...asta o sa precizez din start. Sunt doar satul de etichetele pe care le vad deja pe sticlele de bulion din frigider...sunt satul sa mi se spuna ca nu contine conservanti si de fapt contine.

==============================

BBCK: In ce fel reuseste sa fie critica muzica electronica? In ce fel crezi ca artistii si fanii muzicii electronice se implica sau nu politic pe scena de clubbing si in afara ei? Ce fel de relatie crezi ca exista intre muzica electronica (de dans sau nu) si politica? 


ION DUMITRESCU: Fie ca esti constient sau nu arta are si o dimensiune politica, scapa si în afara intentiei pur estetice. E important ce putem articula in afara descrierilor stilistice, in afara de “suna bine” si de aproape religiosul “eu asa simt”. Ce genereaza muzica ta ca discurs contemporan? La un moment dat exista o relatie profunda intre muzica electronica si politica, indraznesc sa afirm, caci la inceput toate inovatiile si noile genuri proveneau din subculturi autentice, necosmetizate si neintegrate inca nici macar in muzica pop. Kraut-ul nemtesc isi cauta o anumita identitate, incerca sa iasa din mimetism, disco-ul a aparut in cluburile gay, black la inceputul anilor ’70 (muzica de dans avea ceva revolutionar), dupa care a fost tranferat in “curentul principal” dupa 1974-75. Muzica electronica industriala pionierata de Genesis P-Orridge si Chris Carter era total periferica (avea si o dimensiune performativa substantiala) si se opunea “muzicii agricole”, rock-ul pe filiera plantatiei de bumbac. Muzica house a aparut din interiorul comunitatii negre si pentru cativa ani avea o dimensiune critica, un “fringe” similar cu cel din “Paris is Burning” dar de data asta in zona noului adapost al muzicii, lifestyle-ului si al party-ului. House-ul si tehno-ul erau un soi de refugiu autonom totusi, in care ritmurile patrate apartineau unei culturi endemice ce voia sa se delimiteze de sistem. Hip-hop-ul la fel a aparut ca reactie - permanent observi aceeasi scoatere din subteran a genurilor care reprezentau ghetoul, acolo unde perifericii isi construiau propriul limbaj “nepopular”. Un fel de empowerment care a disparut azi prin aceasta integrare in piata. Pana si mult hulitul minimal-tech avea ceva subversiv la inceput. Pe langa moartea utopiilor, si la asta ma refeream cand ziceam “contextul depresiv actual”. La aceasta renuntare cumva: nu mai luam in considerare posibilitatea unei atitudini politice, avem sertarul nostru si locul nostru acceptat. Pe de alta parte totusi acesta recombinare actuala de stiluri si atitudini muzicale creeaza la infinit noi genuri, e un peisaj sonor extrem de interesant, descentralizat, deierarhizat, democratizat, in care multe luari de pozitie si formulari - care incearca sa categorizeze - devin astazi ridicole.

BBCK: De ce e potrivit sau nepotrivit ca artistii/un label sa aiba un mesaj care critica ordinea sociala existenta? De ce e bine sau rau ca artistii sa teoretizeze arta lor?

ION DUMITRESCU: Ar fi bine, fiindca pentru a intelege arta contemporana nu mai e suficient sa te uiti pe poze (“cum a pus culoarea”). Trebuie un extra demers intelectual si da, asta inseamna sa citesti chestii care depasesc nivelul asta imediat al esteticului, al tehnicii, al ingineriei, al “craft-ului”. Prin urmare in lumea asta post-post moderna nu mai poti sa te bucuri pentru ca ti-a iesit un beat si sa consideri ca misiunea artistului s-a incheiat (virtuozitatea productiei ca ultim scop). Cand toata omenirea tine un jurnal global in care varsam toate micile/marile “creatii” sonore, vizuale pe platformele puse la dispozitie, cand suntem imersati definitiv in imagini si sunete eu zic ca nu te poti distinge decat in mod constient si pentru o scurta durata; trebuie si distanta teoretica. Traim intr-o auto-reprezentare, ne exprimam si consumam tot ce ne parvine “pe canale”, imediat, intr-un prezent care-si refuza memoria. Dovada ca si genurile se succed aiuritor de repede, nimic nu rezista, totul se hibridizeaza, valurile trec si schimba perceptiile, se recicleaza tot ce-a fost inainte. Ca DJ Shadow in subsolul cu sute de mii de discuri (in filmul Scratch), esti oarecum fortat la o oarecare umilinta si in acelasi timp luciditate, o sa ajungi oricum acolo in “haznaua” istoriei, whether you like or not. Iar azi e mult mai grav/intens, piata e hamesita, sa tii pasul a devenit imposibil, ne-am nisat si supra-nisat incat imi vine cu greu sa cred, de exemplu, ca in macelul de comentarii de sub EP-ul meu nimeni nu a facut si apologia nisei. Aproape nimeni (caci au fost incercari) nu a pus lucrurile in context, sau contexte… ca erau mai multe. S-a mers pulsional, iar din pacate si asta e una dintre tendintele actuale, nicio urma de reflectie in spatele actiunii, al gestului. Am un impuls, ii urasc p-aia si tipul ala ma enerveaza, incep sa torn, sub anonimat bineinteles. Asta e cultura actuala, deja banalizata, a criticului de serviciu (hater, trol). Si-a scos filtrele definitiv, sistemul virtual ii permite. Cred ca la asta duce lipsa de familiaritate cu teoria si dezbaterea reala, de pe pozitii de interes/curiozitate si nu de pe pozitii frustrate de lipsa de putere. “Dupa bloguri suntem noi care… ” ca sa parafrazam.

BBCK: Crezi ca fanii muzicii electronice si cei care traiesc fenomenul clubingului incearca prin asta sa scape de anxietate, o fac ca sa fuga de ceva asa cum sustine textul?

ION DUMITRESCU: Party-ul a ajuns sa monopolizeze toate energiile, suntem de fapt perfect indisponibili. Oamenii nu ies din casa decat cu acest motiv, nu vreau sa generalizez dramatic, dar “for the sake of the argument” sustin ca neglijam orice alte intrari/iesiri in/din social. Ma simt aliniat la acest fenomen, dar ma gandesc serios sa apar cat mai rar ca DJ, pentru inceput. Daca ma auto-scrutez recunosc ca gasesc mult loc gol, fara sens. Voi incerca din nou sa lucrez sub concept, trebuie sa incerc si alt tip pozitionare. Mult timp am trait oarecum schizoid, delimitand clar intre apropierea de dans contemporan/arta contemporana si muzica in care am intrat tarziu, ca diletant. Le-am disociat pana acum, dar ma simt usor erodat, de aceea am parasit dansul, de exemplu, si am decis sa candidez la presedintie. Trebuie facute mutari radicale si in zona muzicii electronice, in club, unde conventia e imuabila: Trebuie sa te distrezi!!

Altfel vom contiuna starea de betie senina/senila ce rezulta din orice viata dusa inertial si, ca sa-l citam pe guru-ul conceptual John Cage: “Art should not be about self-expression, it should be about self-alteration”

BBCK: Ce relatie crezi ca ar trebui sa existe intre muzica electronica si textul despre ea?
(Acum te invit sa faci un exercitiu de detasare si modestie - daca nu vrei sa raspunzi la urmatoarea intrebare e ok): Cine ar fi trebuit sa semneze un material pe care sa apara textul criticat pentru ca acesta sa fie ok, si sa fie sustinut de acest material?

ION DUMITRESCU: Intrebarea ta porneste de la 2 premize problematice. Prima ar fi ca nu oricine are dreptul de a scrie ceva critic, politic, pana nu livreaza un produs artistic “genial”, life-changin’ etc. Desi nu vad pe nimeni sa faca niciuna dintre chestiile astea, credeam ca am scapat de ierarhiile astea total inoperante in mediul actual. Poate de aceea cand adresezi ceva atipic pentru zona asta (blog de muzica electronica) folosind acel vocabular (si asta a fost ceva ce nu mi-a fost iertat) trezesti impulsurile obscene care pana la un punct fac savoarea oricarui  antropolog.

A doua premiza ciudata ar fi ca textul nu ma include, ca eu sunt exterior lui. Eu/noi (cel putin am incercat) sunt cel vizat de text, si ma refer aici la cei care ma inconjoara, un grup - eterogen in fapt - care ulterior sunt atacati in comentarii (desi primitiv) ca hipsteri (termen care deja ma ingretoseaza). Aici a fost marea neintelegere, poate si din lipsa exercitiului analitic (ca sa fiu in continuare arogant). Totusi EP-ul era un pseudo-deep house, era un 4x4 destul de usor de identificat, fara multe pretentii. Montgomery (and co.) chiar nu era in categoria asta, nu l-am vazut prin cluburile de house tehno disco, nu pune beat-uri pe fiecare timp din masura, nu e regulat, as zice ca reprezenta exact opusul, era pe cealalta baricada definitv, prin tot ceea ce facea. Asta e stranietatea, ca s-au simtit lezati… desi in fine, in spate functiona aversiunea fata de Local Rec. Asta e scena provinciala in care traim, ne stim toti cu toti, “ne dam in cap” foarte usor, dialogul e repede strangulat cu ceva gen ”Pune-ti tricoul roz”. Avem puterea de a jigni linistit fara remuscari, sa demolam ceea ce oricum “nu e”, sau ii e greu sa fie. Desi scenele de muzica electronica din Romania sunt atat de atrofiate, desi asta era EP-ul de debut al meu, desi nici party-urile nu mai sunt asa efervescente, desi Vice incearca sa niveleze tot si pe oricine, noi ne razboim pe bloguri… intr-un derizoriu definitiv.                                            

Discursul critic e bun, clar, nu trebuie sa ne menajam, asta incerc sa sustin si eu, dar cum, in ce cadru si cu ce consecinte, care e scopul din fundal? Ca celalalt sa dispara? E nevoie si de auto-interogatie, asta reprosez si Local Rec, care sunt intr-adevar usor criticabili. Asocierea recenta cu Vice, fara nicio intrebare catre artistii cu care sunt asociati, mi s-a parut problematica, intrarea acestei reviste in general in Romania este extrem de nefericita si trebuie spuse cateva lucruri si in sensul asta, trebuie deconstruit avantul asta total decerebrat.

Textul “infam” din subtextul EP-ului a parut ca fronda, ce-i drept, nu fusese menit sa apara asa, dar asta-i alta discutie, caci nici inocent nu l-am vrut. E o doza de sentinta acolo care poate enerva. Aparent fara nicio legatura cu muzica monotona de mai sus. Dar acum mi se pare si mai ok ca a aparut in forma aia. Caci se pare ca ce afirmi rar lasa urme, are efecte, chiar si “negative”, asa vezi cum se rup relatii, se refac aliante, ca un organsim ce nu mai are nevoie de nimeni. Brusc s-au definit teritorii, care pana acum nu erau clare (ceea ce era bine), ne-am intors la statutul de animal, din pacate - iti lasi secretiile ca sa marchezi teritoriul (depesharii si rockerii din anii '90). Ce mi se pare si mai interesant e ca textul a produs (fara sa-si propuna initial) un fel de radiografie a subconstientului colectiv, au aparut toate marile fobii si truisme, oamenii acolo se descriau pe ei insisi, asta era incitant trebuie sa recunosc, doar pana la un moment dat cand a devenit previzibil. Recunosc totusi ca nu ma asteptam la ferocitatea aia si iti trebuie ceva nervi tari sa ramai imun.

BBCK: Esti pentru sau impotriva textelor, si de ce?

ION DUMITRESCU: Reactiile la EP m-au convins ca trebuie scris cat mai mult. Trebuie analizat cat mai mult, total in raspar cu aceasta democratie instant, in care doar mentionam (tribal) codurile pe care le vor recunoaste cei de acelasi leat cu noi. Trebuie stat si reflectat, adastat pe nuantele unui text, ceea ce necesita un efort imens azi cand esti infestat de informatii in orice directie te-ai duce. Caci oriunde te-ai indrepta cu interesul tau, gasesti un teritoriu imens, vast, greu de cuprins. Asa ca trebuie sa iesi din circuit, din rutina asta a consumului imediat, trebuie sa luam pauze contemplative. Caci imboldul ar fi sa producem neincetat, sa fim hi-fi, sa fim expusi continuu, sa schimbam alert informatii si sa ne reconfiguram cat mai repede in functie de cererile pietei, sa fim cat mai flexibili si dinamici. Sa bagam viteza (la mall-ul AFI in job description intrebarile recurente sunt, “vrei sa apesi pedala de acceleratie?”, “Esti dinamic si flexibil?”)