Freqax remixeaza Animal X

  Animal X - Love Philosophy (FREQAX rmx) CLIP

Freqax sunt plini de suprize. Dupa ce i-am descoperit acum doua saptamani, si inca mai crosetam postul despre ei, iata ca ii gasesc astazi cu un excelent remix dubstep pentru Animal X. Piesa Love Philosophy e un single de pe noul album al animalelor fara Soparla, anuntata de Radio 21 in aprilie, chiar pe 1 daca nu ma insel. Uite ca atat Animal X cat si Freqax s-au miscat super repede si a aparut aceasta colaborare (sper ca e colaborare - o sa sap mai adanc si revin asupra subiectului).
Dupa mine e unul din cele mai fericite momente cand mainstreamul se intalneste cu undergroundul. Sunt un mare fan al remixurilor, de cele mai multe ori imi plac mai mult decat originalul, pentru ca intr-o lume in care exista nshpe mii de puncte de vedere asupra unui lucru e foarte fresh sa asculti o piesa in alta interpretare, vazuta din alta lume si din alt univers artistic. In plus, din intalnirea dintre mainstream si underground fiecare parte are enorm de castigat. Odata ca piesele de circulatie intra in atentia unui public pretentios, nisat si altfel destul de ermetic la ce se intampla in afara. Pe urma, undergroundul castiga in melodicitate si impact, iar stilurile lui greu de digerat pentru publicul larg ajung la suprafata si pot sa erupa brusc ca vulcanul din Islanda. Din energia care se degaja la intalnirea asta, mainstreamul ajunge sa inglobeze stiluri de productie pe care pana atunci le ignora, iar undergroundul scoate capul afara si isi arata forta si maturitatea.
Big up. Imi doresc sa se intample cat mai des chestia asta pe scena din Romania. E de mare efect.

Exorcist pentru blog

Ca idee: un post ca cel despre Freqax m-a bantuit vreo 2 saptamani si l-am scris intr-o noapte, de pe la 3 a.m. pana pe la 5 a.m.  Adica m-am trezit din somn si m-am dat jos din pat ca sa il scriu, ca venise momentul. A meritat; si e o chestie care merge de la sine cand ai cititori constanti cum se pare ca si am (thanx).

Acum. Imi trebuie un ajutor profesionist  ca sa nu mai fiu bantuit de subiecte care nu intereseaza pe cititorii mei. Un fel de exorcist de subiecte. Functioneaza asa: exorcistul citeste intrebarea din dreapta - de vizavi - se inarmeaza cu cel mai ascutit pointer de mouse din sistem, si il infige in subiectele care il intereseaza. Practic, cercetarile arata ca odata ce ai infipt un pointer intr-un subiect, subiectul ramane virtual in acel loc pentru totdeauna (exista si un forever al internetului, da). Subiectul nu se mai poate ascunde in html/urile altor bloguri sau site/uri. E captiv acolo unde a fost impuns cu pointerul. Treaba asta, dupa calculele mele, se face in 60 de secunde. E ca in film. In 60 de secunde the bad subjects are gone forever.

So. All the blog exorcists out there, take the allmighty pointer and chase the bad subjects around here... Let the boing bum chak.ro exorcism begin!

Whooaaa... daca Agent Smith ar fi ascultat muzica, sigur ar fi fost Freqax

  Freqax - Music box (Preview)

Citez direct din Agent Smith (Matrix) ca sa se inteleaga de ce: I'd like to share a revelation that I've had during my time here. It came to me when I tried to classify your species and I realized that you're not actually mammals. Every mammal on this planet instinctively develops a natural equilibrium with the surrounding environment but you humans do not. You move to an area and you multiply and multiply until every natural resource is consumed and the only way you can survive is to spread to another area. There is another organism on this planet that follows the same pattern. Do you know what it is? A virus. Human beings are a disease, a cancer of this planet. You're a plague and we are the cure.

Am primit un friend request pe facebook de la baietii astia care se cheama Freqax si am ascultat. Mi-am adus instant aminte de creaturile alea metalice care taiau navele lui Morpheus, Trinity & Co. Mi-am adus aminte de Agent Smith si de ura lui digitala pentru tot ce e specie umana si miroase si transpira si se dezvolta ca un virus. Mi-am adus aminte de Simon Reynolds si de societatea lui neprietenoasa post-rave si post-ecstasy.

Am vazut cu ochii mintii ca daca ar exista niste fierastraie digitale in underground care sa muste ritmic si atonal din coloanele care sprijina valorile societatii asteia, atunci sigur Freqax, adica C9H13NO3 (asta e simbolul chimic pentru adrenalina) si WEIRDO, ar lucra la ele in schimburi de dimineata pana seara. Si am avut si o revelatie cum ca de fapt punk-ul si atitudinea asta anti-establishment din rap care pana la urma ajunge succes comercial sunt instrumente de dresat si de tinut in cusca niste tineri (tineri-tineri, sau batrani-tineri, sau tineri-batrani, whatever) care altfel ar cadea in extreme si mai grave (pentru sanatatea lor). Punk-ul, cu toata energia aia a lui haotica s-a mutat in studiouri si se desfasoara minutios pe trackurile din Digital Audio Workstation-urile cu care Freqax si altii ca ei programeaza sadic si masochistic beaturi care sa inghita energia, refuzul, angoasa si tot terorismul sonic ce bantuie prin underground, prin comunitatile de pe net, prin cluburi obscure, intrand pe frecventa paranoiei care ne inconjoara, pe care o evitam si care vibreaza in spatele fiecarei teorii conspirationiste, a fiecarui tur de scrutin nefrecventat decat de pensionari, in spatele fiecarei tepe de care mai auzim, nedreptati pe care o traim, neputinte pe care o inghitim in sec.

Acolo unde rap-ul a capitulat si a sfarsit in lamentari obosite despre romanisme sau americanisme presarate cu melodii catchy pentru mase, acolo unde punk-ul a esuat intr-o zdranganeala energica sa se proiecteze in viitor (vezi Sex Pistols; ca daca tot au murit ii putem vorbi de rau), acolo unde rockul filosofeaza retoric si abstract situat aproape complet in afara lumii digitalizate 2.0, uite ca vine drum and bass-ul, cu variantele lui hardcore darkstep si techstep, si preia fara multe cuvinte toata angoasa, violenta si anomia din lumea asta mica in care traim. Si niste baieti ca Freqax programeaza la sange cu furie si cu forta niste beaturi in care sa ne proiectam personalitatea aia pe care ne e teama sa o etalam. (Da, muzica pe care alegi sa o asculti face si chestia asta; nu sta marturie doar pentru valorile la care aderi, ci, daca sari gardul in tabara cealalta, domnule si doamna Hyde, exprima si valorile si partea aia din tine de care ti-e frica; nu o zice autorul, o zic niste sociologi respectabili).

Nu mai ajunge sa iei o chitara bass cu care sa nu ai prea multe taine sau sa te bati cu tipi din public, doar asa, ca e cool si neasteptat. Modelul Neo e mai frecventabil si mai cautat. Trebuie sa stii sa faci synhturile sa scrasneasca automatizat, sa asezi fiecare gand negativ intr-un beat pe un track si halucinatia lumii asteia in efectele de pe langa, sa programezi la sange toata paranoia si la sfarsit sa zambesti, cum zambeste Dexter cand iese din casa. (Apropo de Dexter, baieti, daca va insurati si va lasati burta, vorbesc cu urmasii vostrii sonici sa va castreze de grasime, cu propriile voastre beaturi firefight).

Altfel, Freqax au semnat pentru piesa The Ax cu o casa de discuri din afara, si nu de oriunde, ci dintr-o tara care stie ce e aia extrema: Africa de Sud. Mai au un ep semnat cu PRSPCT Recordings din Rotterdam pentru piesele World in a Box si The Witch. Sunt de 6 luni pe soundcloud. Sunt de ascultat. Ei si toti ceilalti teroristi sonici care vin din urma. Lumea nu e facuta din cluburi cool si post-cool, tentativele de reintroducere a dragalaseniei in lume sunt mici pastile de opium (pentru elite de data asta), progresul e vrajeala, advertisingul e spoiala si in general traim intr-un intuneric care e luminat aleator dupa cum se aprind beculetele de audienta din media. Inchei cu un citat din The Chronicles of Riddick, ca sa ne amintim ca muzica asta electronica a inceput ca o celebrare a viitorului tehnologic si a Singularitatii si a sfarsit in extrema post-apocaliptica: In normal times evil would be fought by good, but in these times, well, it should be fought by another kind of evil.

Faithless, please go home

 I watch the rhythm slide right up your dress... It's not over, I'm not going home till I can take you with me... Outside the club there's a line of taxi I want you climax to me on the backseat I need your company to relax me In your black dress you never look less than sexy

 Not going home, nu mai e o noutate ca Faithless a comis-o din nou cu extrasul asta animat si o sa ajunga in topurile cele mai mainstream. De remarcat domnisoara din cusca, si tenta sexy a versurilor. Faithless erotic rezista eroic pe baricadele aceluiasi tip de structura care i-au consacrat incepand cu Insomnia. Intro cu refren, talk talk talk, pauza, build up, ceva synth sound cu reverb, trucuri de programare pe alocuri.
Totusi, explicatia cu nesomnul putea veni mai devreme; nu era cine stie ce filosofie ca sa lasi asa publicul in suspans timp de cativa ani. Ca de obicei, era vorba de o fata. Devine cam repetitiv, chiar si pentru muzica asta repetitiva. Acum ca am inteles, poate cineva sa cheme taxiul ca Faithless sa se duca acasa?! Merge si taxiul cu climax din versuri. Please, get out of clubs and go home.

Rap romanesc mainstream pe culmile resemnarii: Guess Who si Puya

Presa de muzica romaneasca a ratat momentul nasterii unui mutant national in mainstream: Miorita rap. Am cautat sa vad daca cineva zice ceva mai mult despre aceste doua piese - Locul potrivit (Guess Who) si Undeva in Balcani (Puya) - care au intrat direct pe primele locuri din topurile romanesti.

Nu am gasit nimic, asa ca povestea Mioritei 2010 a devenit subiectul acestui nou eseu boing bum chak.ro

Rapul made in RO s-a maturizat si odata cu maturizarea a capatat un discurs fatalist si s-a resemnat. Gata cu versurile de cartier care ilustrau lupte intre baietasii din spatele blocurilor. Era o realitate a unei varste, varsta cand scoteai nasul intr-o lume libera si ti-o furai de la golanii si infractorii mai mari si nu aveai nici o sansa sa iesi din saracie si sa iti depasesti conditia decat fictiv si simbolic, aderand la versurile, muzica si stilul unora care descriau lucrurile astea dar le si depasisera.

Acum putina teorie despre rap, si nu doar pentru cei care evita sistematic zona asta. E  bine de stiut ca rapul nu se schimba odata cu instrumentele folosite, oricat de magic ar parea beatul batut pe mpc, ci odata cu ce spun artistii din cultura hip hop. Muzica rap e prin excelenta o povestire ritmata a unei realitati obscure, si a unei forme de antreprenoriat si reusite sociale diferita de ceea ce se intelege in mod obisnuit prin cariera. E o muzica care se naste in saracie, o depaseste, dar nu o uita niciodata. 

Darul unui raper nu e capacitatea de a face beaturi ci de a rapai. El trebuie sa aibe flow, sa rimeze intr-un mod unic povestea lui. Versurile au mereu o dialectica care penduleaza intre a reusi (makin it) si a ramane loial valorilor din care a plecat (keepin' it real). Reusita e ilustrata in clipuri prin simboluri - uneori ostentative - ale succesului social (bani, masini, aur, haine, femei). Loialitatea e ilustrata de versurile si tematica aleasa: opozitie, critica fata de sistem, fata de modalitatile consacrate de a reusi, discriminare etc. 

Pentru ca genul asta, ca si drum'n'bass, e genul care ramane cel mai conectat la si critic fata de realitatea sociala. Si face asta mai ales prin versuri si rapaiala. E un gen cu picioarele pe pamant si cu ochii in patru pe strada, la televizor, la ce se intampla, la familiile vecine din bloc, la viata de cartier, la societate. E o platforma intreaga care se poate numi pe scurt "keepin' it real".

Acum ca am incheiat cu teoria, "keepin' it reelu" asta face o chestie foarte tare in mainstreamul nostru romanesc. Foloseste in anul 2010 o tema muzicala compusa cu 40 de ani in urma si care prezinta sperantele puse de vechea generatie in anul 2000: Pionierii, de Horia Moculescu. Si inchide usa in nas  sperantelor de atunci cu o mare cheie melancolica, de care Alecsandri, inventatorul Mioritei, ar fi mandru.

Ca si generatia care a prins comunismul, generatia libera din '89 (din care face parte si Guess Who) a sperat intr-un viitor bun. A invatat probabil de la Puya si Parazitii (Guess Who juca  cu Cheloo CS) ca viata pe aici nu e ca in cantecele patriotice si ca viitorul nu o sa fie chiar roz. Si, dupa 20 de ani, trage concluzia: nu ne-am nascut in locul potrivit. Si ce? Nu-i nimic, e o generatie consolata si dresata de mica sa nu mai spere, si care ajunsa la maturitate da un semn si o mostra despre intelegerea sensului astuia fatalist al vietii din Romania.

E aici de fapt un atasament pro si o reactie contra fata de media romaneasca care a promovat un model al negativismului la adresa Romaniei: pe de o parte prin prezentarea zilnica de nasoleli romanesti, pe de alta parte prin diferite personalitati care isi injura conditia de romani. Tematica rapului de acum e o critica globala a sistemului romanesc (Parazitii fac de mult chestia asta), in fond tot un romanism mainstream de succes. Parte integranta din a fi roman dupa 1989 e sa iti plangi conditia si sa critici romanismele. Daca o faci la modul melodic, well, cu atat mai bine.

Sunt constient de ce zici, yo. Sunt constient si de faptul ca refrenul resemnarii (iata de ce Miorita a inceput sa cante rap) sustine o pozitie care nu se incadreaza in tiparele transcendente nici ale locului astuia si nici de aiurea. In religiile monoteiste aparitia unui suflet pe pamant nu e o intamplare sau o greseala; locul si contextul sunt intotdeauna cele mai potrivite pentru mantuire. In religiile care cred in reincarnare, nasterea intr-un anumit spatiu e o consecinta a actiunilor din vietile anterioare. Alte religii, care sustin ca sufletul exista inaintea intruparii, zic ca ne alegem dinainte locul si momentul potrivit pentru a ne naste pe pamant.  Miorita rap sustine ca generatia asta noua care canta e o generatie de oameni buni si ok, doar ca undeva s-au incurcat lucrurile, si in loc sa fim in SUA sau UK suntem in Romania, tara care ne ocupa tot timpul. Si in care peste 80% din populatie e ortodoxa. Si care mai si face ore de religie in scoala, degeaba.

Puya lasa deoparte descrierile luptelor dintre baietasi si rafuielile cu colegii de breasla si ataca si el frontal sistemele romanesti care sustin coruptia si se sustin reciproc: cel politic si cel media. Mai mult decat atat, versurile descriu si combat romanismele (e numele albumului), dar refrenul din Undeva in Balcani, ca si cel din Change (alta piesa intrata in topuri), e o intrebare retorica. Cu retorica nu dai o directie noua pentru lupta de clasa si nici nu mobilizezi energii, ci pui lumea pe ganduri. Mai ales daca vocea care canta pe refren e o voce feminina (Change). Intr-o cultura masculina cum e a noastra e greu de crezut ca vocea asta va mobiliza pe cineva. Nici macar pe adolescentii carora li se adreseaza. Cel mult o sa le intareasca stereotipurile prin care se autoevalueaza ca romani, si vor pleca mai repede din tara. Sau, printr-un pervers efect de bumerang vor alege calea succesului pe care il combate Puya.

E adevarat ca in versurile de pe celelalte piese, cele care nu au intrat in top, Puya - desi mai melodios ca niciodata prin colaborarea cu George Hora si Kamelia - e mai caustic ca oricand. Dar daca doar piesele despre care scriu au intrat in top, inseamna ca ele sunt impinse in fata, poate chiar de sistemul cu care Puya se bate in vorbe. Mainstreamul a rezonat la ceea ce stia deja ca vinde si a inglobat ceea ce el este deja: o mare Miorita mediatica, care penduleaza intre furie si resemnare. Intr-un an de criza, mai predispusi la fatalism decat in oricare din ultimii 20 de ani, servim o doza buna de inghitit in sec rapait si ritmat si strans din dinti la nivel national.

I said no, this is not fair/ Everybody is talking and I really don’t care/ Why, is the world so mean/ I hope is just a dream/ I said no, life’s not fair/ I, I, I can change the world / Change the world, world.  (Puya, Change)

De ce muzica ne face sa vibram?

The human body is about 70 percent water, and sound travels through water about four time faster than through air. Combine these concepts with the quantum physics featured in the acclaimed What the #$*! do we (K)now? and the conclusion is humans aren't solid at all - we're walking, vibrating, bodies of water. (Laura Lallone, Musical Puppetry. Manipulating notes and emotion, Moving Pictures Magazine, Volume 3, Issue X, Special Edition)

Si o traducere aproximativa, ca daca nu e in romana nu se pune: Corpul uman e aproape 70% apa, iar sunetul calatoreste prin apa de patru ori mai repede decat prin aer. Daca e sa combinam aceste concepte cu fizica cuantica ilustrata in celebrul What the #$*! do we know? ajungem la concluzia ca oamenii nu sunt deloc niste chestii solide - suntem corpuri de apa care merg si vibreaza.

De unde si recomandarea de a bea minim doi litri de apa pe zi. Ca sa fim si mai permeabili la toata muzica in care ne scaldam zilnic; ma refer aici la broadstreamul care se revarsa de pe marile posturi de radio. Problema e ca nu stim care e efectul vibratiilor in diferitele benzi de frecventa. Suntem niste saci de apa umblatori si vibranti, dar mai ales suntem si poligon de tragere si incercare pentru tot arsenalul sonic din jur. Se poate face educatie prin vibratie interna? O, da.

Serge And Modcan Jam

Apropo de cat de sexy poate fi un performance electronic, asta nu e sexy deloc. Dar mi se face pielea gaina cand vad beculetele si matzaraia melodica de acolo.

Explicatia: "Lead is 1 VCO through Serge Bandpass filter controlled by the touch plate (TKB) with filter, vibrato, and release triggering set up Other analog sequencers (including a Milton) control basslines, other melodies, and percussion. All of this is done live on these monster analog modular synths, no overdubs. 28 VCOs in this patch. I used enough banana cables to choke a horse. The room got very warm."

(Partial tradus: un Voltage Controlled Oscilator trecut print filtrul bandpass al sintetizatorului Serge, controlat de un TKB cu filtru, vibrato etc.
Totul facut live, fara overdubs. In acest patch sunt 28 VCO. Cablurile folosite sunt suficiente ca sa spanzuri un cal.)

Astept sa vad asta si la Rokolectiv, MNAC, ARK sau whatever.