More Diego Stocco, omul care face nisipul si copacii sa cante

Diego Stocco - Music From Sand from Diego Stocco on Vimeo.


Diego Stocco - Music From A Tree from Diego Stocco on Vimeo.

Artistul merita o vizita si multe like-uri pe conturile lui de vimeo si soundcloud.

Diego Stocco's Experibass, instrumentul hibrid folosit in soundtrackul filmului Sherlok Holmes

Diego Stocco - Experibass from Diego Stocco on Vimeo.

E un alt instrument DIY cu grif cvadruplu: vioara, violina, violoncel si double bass, amplificate prin corpul unui double-bass, made by Diego Stocco. Mai jos o suita-colaje din piese compuse la acelasi intrument.

  Diego Stocco "Experibass Suite" by DiegoStocco

Poze si detalii aici iar un articol complet despre colaborarea lui Diego Stocco cu Hans Zimmer pentru Sherlokul lui Guy Ritchie precum si alte soundtrackuri notabile aici.

Diego Stocco's Bassoforte

Diego Stocco - Bassoforte from Diego Stocco on Vimeo.

Un pian stricat pus la pastrare in gradina, din care s-a recuperat claviatura, dozele de la o chitara, gatul unei chitari bass, microfoane, un software pentru modelarea sunetului (Amplitube), capatul unui horn (?) folosit pentru rezonanta si percutie si un instrument mecanic electroacustic hibrid, facut de Diego Stacco: sound designer, sound art, inventator si muzician. Nu stiu care imi place mai mult: Bassoforte sau Experibass, instrumentul ale carui sunete se aud pe soundtrackul filmului Sherlock Holmes de Guy Ritchie, la care Diego Stocco a colaborat impreuna cu Hans Zimmer.  Sound exemplar obtinut nu din sinteza ci din electroacustica si inregistrari (via cdm).

Rokolectiv partial vazut din tuxedo

Nu am reusit sa ajung integral decat la seara de la MNAC a festivalului de anul asta. In rest am vazut doar performansul Rochite din seara a doua si live/ul facut de unul din membrii Turzi in seara a patra la Institutul Francez. Nu am scris pana acum pentru ca am lipsit de la o parte importanta  si mai ales pentru ca mi-a lipsit ceva ca sa inteleg putinul pe care l-am vazut si pe care nu am stiut de unde sa il apuc.

Pe scurt, ruptura a venit din faptul ca Rochite a fost un delir care a consumat aproape toate resursele participantilor, i-a umbrit pe toti ceilalti artisti, a strans cele mai multe commenturi si aprecieri si i-a stors pe multi de doza de petrecareala rezervata pentru cele trei zile de festival. Ceva agitatie la locul faptei a mai facut doar Dan Deacon. Altfel, asa cum au observat cei de la avec.ro, lumea a preferat sa stea la tigari si la taclale si sa comenteze obiectiv muzica din alt loc in care aceasta se producea. Sau sa declare festivalul incheiat dupa Rochite. De ce?

Daca e sa ma iau dupa reactiile reactiile pre si post eveniment, cel putin cele care apar in commenturi pe feeder.ro, sau pe freshgoodminimal.ro, festivalul Rokolectiv imparte lumea in doua: haters (in variante soft si hard) si lovers (moderati sau exaltati). La fel si liveul facut de Rochite. Ca de obicei, haterii sunt mai interesanti. Majoritatea discutiilor nu se poarta in jurul subiectului propriu zis al festivalului sau al artistului: cum e muzica, cum e locatia in raport cu muzica, cum e sound/ul, organizarea, cum au fost prestatia, drive-ul si inspiratia, cum s-au potrivit numele si stilurile din line/up, cat de ok a fost locatia respectiva pentru performansul produs in ea etc. Problema e cine vine, ce face si cum se imbraca la Rokolectiv, cum trebuie sau nu sa te distrezi la un festival, ce gusturi muzicale trebuie sa ai ca sa fii coerent ca festival, care e diferenta dintre festival, party, clubbing si post-clubbing etc. Peste cativa ani, cand Rokolectiv va ajunge o megachestie, sunt convins ca la TVR va exista o emisiune gen cea tinuta de Pruteanu si o sectiune a Academiei Romane specializata pe semantica si lingvistica de clubbing si festival care sa rezolve toate aceste chestiuni.

Dar pana sa se lamureasca lucrurile la nivelul ala, back in time, sa vedem ce referinte are festivalul. Editia care m-a impresionat cel mai tare a fost cea care s-a numit Playground, si i-a adunat in acelasi context pe Underground Resistance, pe Daedelus, Jean-Jaques Perrey, Planningtorock, Pantha du Prince, Mungolian Jet Set etc, in 2008. A ramas un benchmark pentru mine din mai multe motive. Cel mai important e ca aproape fiecare dintre performeri venea pe scena cu ceva in plus, o valoare vizuala adaugata ca mod de expresie care mergea mana in mana cu muzica. Mastile Planningtorock, proiectiile UR, contrastul dintre simplitatea minimala a monomului si lookul si beaturile baroce ale lui Daedelus, tripurile sonice ale celor de la Mungolian Jet Set cu caciulile lor etc.

Mi s-a parut atunci ca Rokolectiv aduce in Romania un soi de expresie multimedia (sunet si imagine DIY) noua, fresh si foarte personala si cumva greu de incadrat in vreun stil anume, sau fara racord la vreunul din trendurile anului. Adica nu s-a facut uz de lasere, tone de kW lumina din reflectoare, focuri de artificii, dansatoare sexy in custi sau libere si alte artificii tehnice care sa duca in overload procesorul nostru de senzatii, cum se intampla pe la concertele mari sau in cluburile unde lumea se duce ca sa se sparga. Muzicienii erau pusi discret intr-o lumina sensibila de proiectii si alte artefacte vizuale. Sinergie fericita care facea transparenta o filosofie personala a fiecaruia, un univers mai mult sau mai putin intim, un mesaj potrivit livrat intr-un context potrivit, fie ca era esoteric ca la Pantha du Prince, fie ca era social ca la Underground Resistance. Au fost si multe versuri care faceau si mai inteligibil si articulat demersul artistului. Muzica electronica devenea purtatoare a unui alt tip de mesaj decat cel care se regaseste in muzica mainstream, electronica sau nu.

Inapoi la zilele astea de criza, am avut privilegiul si nesansa sa vad laivul Rochite imbracat in tuxedo. Nu ca ar fi fost mai cool, ci ca veneam direct de la o nunta (ce sa zic, si din respect pentru munca artistului). Asa ca am stat deoparte, si, blocat intr-un costum prea formal pentru un eveniment informal, am observat ce se intampla acolo si mi-am facut o lista de intrebari si de notite mentale, ca orice om in tuxedo. Dansul meu a fost cerebral, printre idei si semne de intrebare la care am gasit doar acum raspunsul. Deci.

Un comentator malitios pe feeder facea paralela intre masti, extaze, Rochite si deadmau5, si uite ca tocmai un articol despre deadmau5 aparut in The Guardian in data de 28 aprilie (la patru zile dupa festival - ce coincidenta!) a facut lumina, cel putin pentru mine. Teza articolului e ca in industria de entertainment s-a produs o mutatie  datorata social media, al carei reprezentant ar putea fi tocmai deadmau5. Ca azi sistemul de distribuire, procurare si promovare care se auto-perpetueaza e un model de business invechit pentru muzica, iar oamenii isi doresc sa formeze comunitati in care sa se regasesasca impreuna intr-un mod extatic si safe chiar daca noile tehnologii tind sa ii separe. Muzica devine doar o parte din show, o mica parte, ceea ce conteaza fiind capacitatea de a creea o prezenta fizica spectaculara si nereproductibila care sa fie cel putin egala cu minunile tehnice pe care le vedem desfasurandu-se in spirale infinite inauntrul ecranelor calculatoarelor, display-urilor consolelor de jocuri si televizoarelor. Ca a fi DJ/artist astazi inseamna sa fii un fel de tehnician de divertisment manipulator care are o aplecare speciala pentru a intelege nevoile de distractie ale unei audiente rasfatate, mobile si in permanenta conectate, care stie exact cum sa ofere publicului distractia, momentele escapiste si extravaganta dupa care acesta tanjeste in vremuri tulburi.

Or, se stie sau nu, sustinatorii si nucleul dur al fanilor Rokolectiv sunt prieteni, dincolo de preferintele muzicale. Bucurestiul e o scena mica pentru orice fel de muzica, cu atat mai mult pentru ceva care e la intersectia dintre muzica si entertainment si nu cade sub jurisdictia stricta a unui gen sau altul. Ei bine, la laivul Rochite tocmai acesti oameni si-au manifestat in modul cel mai extatic bucuria de a intalni in premiera talentul unui om cu care merg la shopping si la beri. Cum ar fi ca unul din prietenii din grupul tau sa apara deodata intr-o postura cu totul noua, sa il vezi sau oficiind in haine de preot Shinto? Efectul dramatic e instant, mai ales ca stii ca e o gluma in spate. Surpriza Rochite a venit in primul rand din masca. Pe omul din spate toata lumea il stia, fara acel aer ancestral pe care i-l dadea masca.  Si, sub lumina rosie, frecventa a pasiunii si a nebuniei, a senzualului prin excelenta (vezi cartierul rosu), intri intr-un dialog instant cu emotii si trairi carora, oricat de hipster si de civilizat ai fi, le descoperi forta primara nealterata.

Din tuxedo/ul meu, privind la dezlantuirea de fluieraturi, maini ridicate, poale puse in cap si alte semne ale extazului, ma gandeam ca uite, ai crezut ca vii sa asculti muzica si cand colo era vorba despre altceva. Muzica in cadrul unui performance e, vrei-nu vrei, un mix de senzatii si de energii din care cea mai importanta parte ii revine publicului. Oamenii de acolo, reactia lor, dialogul cu scena si cu artistul, feedbackul creeaza ceva ce nu se intampla cand stai asezat in fata boxelor si asculti la rece, tu cu creierul tau si cu tine, piesele unui album. Acasa in singuratatea difuzoarelor o faci singur, de la chakrele superioare in sus, la festival, in multimea si intunericul rosu in care iti pierzi putin identitatea, o faci de la stomac in jos.

Nu mai conta ca sunetul nu era la inaltimea dedicatiei pe care omul din spatele proiectului Rochite a pus-o in materialul realizat pentru Rokolectiv. Toata partea vocala, cele 6 microfoane care fragmentau si reuneau o voce procesata in ceva mai mult, au fost ocultate de masca. S-a auzit prost, dar nu asta conta. Instrumentele si toata tehnologia pe care s-a construit proiectul, ingenioasa si experimentala, mix bizar de analog si digital, nu s-au mai vazut. Cum nu s-au vazut nici marginile lumii copilariei pe care o abordeaza muzica asta care nu se stie ce e: inocenta pandita din umbra de bau-baul din poveste.

Era doar o aparitie stranie, un monstru jucaus, fara nici o referinta directa sau critica la adresa vreunei alte forme de spiritualitate. Hardcore si sex total. Toata lumea a dansat, toata lumea a tipat si s-a bucurat ca si cum in mijlocul unui grup de prieteni si cunoscuti de pe facebook si din putinele locuri de intalnire ale Bucurestiului a coborat zeul asteptat care si-a organizat singur parada. Un zeu nepretentios, caci nu a cerut nici un fel de adeziune, nu a dat nici legi, ba as zice ca a dat legile muzicii peste cap cu umor. Si pe care multi au fost gata sa il urmeze. Cum zice ghelme intr-un autointerviu visceral, entuziast si emotionant aici  "smuls si aruncat intr-o lume supranaturala a emotiilor ancestrale" (de) "muzica de adunare si incolonare pentru o expeditie de o ora in noi insine ghidati de omul cu masca si ciucure in corn"(...) "la un moment dat eram convins ca totul o sa culmineze cu matei care desface mixerul sau la ce dracu canta el acolo si o ia incet pe calea rahovei in jos. si noi o sa ne luam dupa el, tropaind si dand din cap in urma lui, spre consternarea tiganilor florari de vizavi. eu m-as fi dus, eram atat de transfigurat incat as fi mers oriunde dupa el atunci. si nu cred ca as fi fost singurul". Eu cred ca e unul dintre viitori zei low profile ai facebook-ului.

Teza mea despre frenezia provocata de acest live Rochite este ca el e succesul unei comunitati care se vede reprezentata si incantata pe scena de chiar unul din membrii ei. E un succes 2.0. Tocmai aceasta coeziune invizibila pentru alte grupuri este si cea care atrage critici negative la adresa festivalului. Cand simti ca exista un ceva care are o structura interioara la care nu ai acces fie incerci sa intelegi, fie urasti instant, pentru ca iti ameninta imaginea ta despre tine. Se stie ca alegerea muzicii pe care o asculti are si un rol sociologic: te integreaza, vorbeste despre gradul tau de aderenta la valorile lumii, despre conformitatea cu ele sau respingerea lor, despre fricile tale si imaginea ideala pe care incerci sa o proiectezi.

La Rokolectiv, un grup de oameni reuniti mai putin de o spiritualitate comuna, cat de o cautare constanta a unei identitati definitorii, se gaseste fata in fata cu cineva care corporalizeaza aceasta cautare pentru ceva nedefinit. E un grup de oameni care si-a rupt capul in Web-ul de alta data si in alte cluburi, aflat la o varsta in care cautarea de sens e mai importanta decat goana dupa senzatii psihedelice. Nu sunt oamenii pe care dropdread.ro ii anunta ca inainte de vacanta va avea loc o intalnire cu promotorii unui sound extrem care descarca energiile si angoasele unei alte varste. Nu sunt nici cei prezenti cu miile in evenimentele din Kristal sau la The Mission. Faptul ca Dan Deacon e anuntat ca un promotor de ritualuri pagane for your right to party iar Rochite e vazut ca un deschizator de usi catre acel ceva ancestral din noi e simptomatic pentru publicul Rokolectiv. Cum simptomatica e si cautarea de feedback personal si plin de sens de a carei absenta se plange autoarea unui review despre festival publicat de veioza arte: (DJ Sprinkles) "se tripeaza singur nu ridica privirea (...)  e misto ce pune daca ar ridica privirea ar face contact cu oamenii care danseaza in fatza lui si energiile s-ar intalni ar pune practic pentru oameni si ar avea sens ca suntem toti in aceeasi incapere."

In epoca web 2.0 in care viata noastra intima s-a socializat si fiecare are acces la toate celelalte lucruri care il definesc, emotioneaza si misca pe cel caruia i-ai dat add as friend, un val aruncat peste chipul lui, o masca pe care si-o pune, face si mai transparenta ceea ce un teolog numea taina fiintei. Ascunzi ca sa arati ceea ce de fapt nu se poate vedea. De-asta iamamiwhoami apare in clipuri mascata in mandragora, de-asta deadmau5 are soarecele pe cap, de-asta Burial sta doi ani pana da primul interviu, de-asta Daft Punk canta doar cu masti pe cap etc. Si, in aceasta lume in care totul e la vedere, vine cineva ca Rochite care face invers: ascunde si oculteaza tehnologia, umanul, demersul artistic, nu isi pune piesele pe soundcloud, nu apare pe myspace, nu da interviuri. Creeaza un show pe care nu poti sa il iei acasa si iti da ceva doar in intalnirea cu el, ceva ce nici macar nu e regizat de acasa. Acolo, in creuzetul de la The Ark sau din spatele monomului, pe o scena goala, la MNAC, cum a facut Daedelus.

De-asta zic ca festivalul Rokolectiv e un festival 2.0 in care socializarea in mediul si prin intermediul muzicii e mai importanta decat muzica in sine. Socializare inseamna punere in valoare a persoanei in cauza, lucru care nu se intampla la un festival care aduna mase. Acolo muzica vorbeste direct ascultatorului aflat in multime care nu isi comunica starile unui grup. Feedbackul lui e mai putin important. La Rokolectiv e exact invers. De-asta se strang oamenii pe scari si stau la bar in timp ce artistii performeaza.

Poate ca o directie mai clara a festivalului, care sa accentueze si sa puna in scena aceste doua nevoi (cea de socializare si cea de extaz safe) ar fi o directie mai buna pentru viitoarele editii. Pentru ca judecand dupa frenezia pe care am vazut-o la Daedelus, la Rochite si la Dan Deacon, se cauta in acest festival ruptura de orice beat si sound care se poate incadra intr-un gen promovat in cluburile cautate din Bucuresti. E tricky si putin cam dezolant sa astepti si sa tanjesti dupa oamenii care umplu Fabrica si The Silver Church si Martin ca sa ingroase randurile la Rokolectiv, dar poate ca e prea devreme. Pe facebook sunt comunitati intregi de friends, nascuti dupa '89 care nu sunt prieteni cu festivalul Rokolectiv. Dar daca in timpul anului nu intri intr-un dialog si cu ei, macar la nivel implicit, prezentand mai clar fundatia teoretica a festivalului, e greu de crezut ca o sa ii ai ca oaspeti la viitoarele editii. Permeabilitatea grupurilor in aceste cazuri e invers proportionala cu gradul lor de coeziune.

Ca sa inchei aceasta pseudocronica, daca la Rochite am stat de o parte in tuxedo-ul meu, la Dan Deacon am intrat in zona, casual. E singurul care m-a miscat bine. Invers decat la Rochite,  tehnologia pe fata, recuzita ironica, autoironie muzicala si de entertainment bine pusa la punct. Omul a venit in mijlocul oamenilor, a vorbit cu ei si a creat grupuri adhoc dincolo de preferintele si prietentii de pe fb ai fiecaruia. Restul trupelor prezente in seara de duminica au fost trupe care isi vedeau, ca si DJ Sprinkles, de treaba lor in tripul lor, mai bine sau mai prost pus la punct. Mount Kimbie mi-au dat impresia ca repeta neconvingator pe scena pentru un viitor festival. Nu am rezonat nici la psihedelia electronica Turzi. Sonorizarea nu i-a ajutat pe nici unul, soundcheckul parca era facut doar pentru Dan Deacon. Orchestra de iepurasi e o gluma, prea cerebrala ca sa o pui la inceputul ultimei seri a festivalului, care trebuia sa se incheie cu Dan Deacon. Locul ei era in The Ark, in subsol, unde trebuia sa mearga in loop. Luni seara am fost surprins de soundul si performansul tipului de la Turzi,  in the good old sense of a live listening. Fara tuxedo, fara mobilizari de energii ancestrale, fara circ, fara scari pe care toata lumea fumeaza, fara toalete, coafuri si alte chestii care se poarta in w/e. Doar urechi si muzica. Sound bun, atmosfera relaxata, public cuminte si foarte ascultator.

As zice ca la Rokolectiv e de gasit cate ceva pentru fiecare tip de ascultator. Si extaz, si rupt capul, si semne de intrebare, si perplexitati, si plictiseala, sound bun si sound prost. Dar clar trebuie alta stare decat cea pe care o imbraca cei care merg in cluburi, sau la festivaluri mari. Si ca daca ajungi acolo - si e bine sa o faci! - surpriza o sa vina de unde te astepti mai putin. Ca un ou Kinder in care gasesti o amuleta azteca sau o statueta dacica autentica care iti zambeste din spatele unei masti cu fata de om.

This is bass music: unedited live set la 4 platane by Amon Tobin

Da, e Amon Tobin - nu mai e la moda, stiu - dar acum uitam de beaturile de pe albumele lui elitiste si vechi pe care nu le mai asculta nimeni, si facem plugin la 4 (patru) platane cu toate scaritele, ciocanelele, urechile externe si interne, si sinapsele pe care le (mai) avem la dispozitie.
Amon Tobin nu prea isi inregistreaza seturile, iar asta e unul dintre putinele inregistrate si bineinteles merita ascultat. As always the set focuses on building new arrangements from combinations of existing material. D'n'B, halfstep, dubstep, flip hop and nextflap all rendered meaningless in the pursuit of heavy, bass-driven music. Get ready for a serious head trip. Asa isi prezinta Amon setul inregistrat live la 4 platane in august 2009, Seattle. Setul contine un preview al piesei "Sweden" de pe noul album Two fingers la care Amon lucra in acea perioada. E vorba de bass music, nu te lasa pacalit/a de inceputul mixului. Enjoy.

Van Graph K Fe 5 Year Anniversary: marketing alternativ pentru muzica electronica timisoreana

 

Revolutia a inceput la Timisoara si tot de acolo vine un concept cool de promovare a muzicii locale si a unui loc de party si intalniri: anume o compilatie de muzica electronica si alternative timsoreana produsa nu de o casa de discuri, ci de un bar si de un post de radio local. Lansata in ultima saptamana a lunii mai, nu e Buddha Bar - nici n-as vrea sa fie - dar respira un aer fresh si pozitiv de ambient, jazz, soul, drum&bass, experimental electronica, deep house, si ceva alternative. Piesele sunt semnate de crema muzicala din zona, incepand cu B.A.U., Makunouchi Bento, Leizaboy, Injektah, Persona si altii.

Van Graph K Fe e, desigur, o cafenea selecta din Timisoara unde se intampla concerte, iar mixul e produs in colaborare cu Anonim TM, organizatie locala care promoveaza muzica underground si emite de pe postul cu acelasi nume. Compilatia se descarca liber de pe net si se distribuie in forma fizica in Van Graph K Fe. E o modalitate de marketing pro domo muzical si relaxat, in lipsa unor case de discuri care sa promoveze artisti locali sau in lispa unor fonduri pentru traditionalele campanii de print si spoturi de festival. Van Graph K Fe se expune prin muzica gazduita acolo. A facut-o si The Office in Bucuresti, daca imi amintesc bine, dar parca nu erau doar producatori locali, ci o selectie din muzica pusa in club. Insa in compilatia asta parca lipseste o parte din indarjirea din Capitala, unde producatorii isi arata skillurile pe un anume stil de muzica si sunt putin permeabili la ce e in afara. 

Piesele jazzy aduc cu compilatia Mushroom Jazz a lui Mark Farina, solare, pozitive, jucause si foarte... jazzy. Cele alternative, mmm..., nu prea isi gasesc locul in mix, dar asa a vrut producatorul, pentru ca nu se promoveaza un stil, ci un loc si o atmosfera. Poate ca soundul pe alocuri nu e tocmai cel de nisa, sincronizat cu se intampla pe afara, nici minimal nici post-dubstep, d'n'b-ul e de inspiratie ltj bukemiana, aka atmospheric drum&bass, dar per total ramai cu senzatia ca ai trecut printr-un taram sonic relaxat, calm, jucaus, linistitor, laid-back, distractiv, primavaratic si usor sofisticat. 

Sa fie un semn ca artistii de acolo compun mai mult ziua si au ferestrele spre est si soare in casa toata ziua? Sau ca e mai putina paranoia in flora inspirationala din oras? Oricum ar fi, nu prea exista un termen de comparatie cu se face in Bucuresti, unde sound-ul e in general mai dark, mai dens, mai ambitios, cerebral, intens si vibrant - pe alocuri chiar clinic si maniacal. Alt oras, alta atmosfera. 

Dar asta e o chestiune de gusturi si de perceptii, si dincolo de toata vorbaria e o initiativa de urmat si in Bucuresti si alte orase. Face bine muzicii si mai ales cluburilor in care se produc artistii locali. Ma gandesc la toate party-urile din Control, Fabrica, The Silver Church, Traian 42, Post-Cochet, Expirat si The Other Side, terasa MNAC si alte locuri unde se produc constant artisti locali care inca raman destul de necunoscuti publicului. Ce compilatii s-ar fi lansat din fostul WEB, nici nu vreau sa ma gandesc... E un inceput pentru toate.

Si acum, playlistul si muzica.

 

  Van Graph KFÉ, 5 Year Anniversary by dudu/anonimTM

Ninja Tune XX free anniversary mix: Coldcut meets The Orb

  Coldcut Meets The Orb by boingbumchak
Imi plac artistii, casele de discuri, producatorii sau orice alte entitati care dau lucruri la liber, fara sa se vada in asta o strategie tare de marketing (adica o promovare mai soft si for the fun of it). Fie ca li se pare ca suna amuzant, desi nu sunt in faza finala (cum au facut Major Lazer si La Roux cu Lazerproof), fie ca e o ocazie speciala in care e frumos sa dea ceva ce are deja valoare istorica, desi nu mai e pe val.
Ninja Tune implineste 20 de ani de beaturi si face acest lucru. Pentru sase zile (au mai ramas doar doua!) de la adresa asta se poate descarca un mix facut de Alex Patterson si Thomas Fehlmann (a.k.a. The Orb - trupa care a dat ambient maselor) in studioul lui Coldcut in 1991. Asta inainte sa isi lanseze albumul The Orb's Adventure Beyond the Ultraworld, album care urca pe locul 29 in UK Chart si era descris ca avand un sound unic pentru anul respectiv.
Despre mixul pus la liber, Coldcut spune ca a fost dat pe spate de ce faceau cei doi tineri DJ (domnii respectabili din poza): anume o combinatie desteapta, ciudata si artsy de monologuri/dialoguri din filme, emisiuni de radio etc, colaje sonore, arii din opere, beaturi, paduri, chitari, synthuri etc. mare parte din ele facute live in studio, de un om care alerga intre deckuri pornindu-le si oprindu-le.
Alte vremuri. Era distractiv.
Era?! Este inca.

If Benga goes tropical, the post-dubstep London dance scene goes carioca funk

Nu stiu daca infuzia asta de tropical brazilian flavor in care se scalda mai nou scena de dans din Londra a inceput cu M.I.A. si Bamboo Banga. Am mai auzit-o acum doua luni la un producator din Wales: Doc Daneeka intr-un remix facut pentru Sekta si intr-un podcast pentru XLR8R. Suna  asa:

Sekta feat. Spoek Mathambo - Peterpan (Doc Daneeka remix)

Si mai nou o aud la Benga pe ultimul EP aparut la Tempa. Intr-un video clip dark si funny, o animatie cu o scurta poveste despre o clap factory, o fabrica dintr-o societate de consum care ne smulge literal aplauzele. (Facut in tonuri de rosu si negru, e exact cealalta fata a Fabricii de fericire de la Coca-Cola. Sau e o critica a sistemului media cu spectacole, seriale de comedie show/uri cu aplaudaci si rasete din off). Loox like diz:



Benga, da? In 2008 lansa impreuna cu Coki piesa Night, care avea sa fie hitul consacrat al dubstepului (peste 2 500 000 vizualizari pe youtube), si poate una din putinele piese de dubstep pe care poti face karaoke. Cine ar fi zis ca dubstepul o sa culeaga ceva de la Rio?

Totusi tropical este ultimul buzzword pe scena dance din Londra. FACT il considera mai bun decat tot ce e postdubstep. Doc Daneeka il numeste basement house. E saltaret si sincopat ca toate ritmurile tropicale care vin direct din Brazilia, si mai e si sexos, adica are exact ce lipseste tuturor genurilor de drum'n'bass si mai ales dubstepului, pe care lumea se intreaba inca cum se poate dansa. Ritmul vine din Carioca Funk aka Baile Funk aka Favela funk, Rio funk. Desi vine din Miami Bass, un ritm consacrat in State, in Rio de Janeiro funk nu trimite la un stil de muzica, ci la un party. Si nu are nimic de a face cu funk made in US. E un crossover interesant intre ritmuri si scene atat de diferite si indepartate ca si cultura.  In sfarsit, electro-latino basement house baile funk.

Pam Pam Pam /pam-pam/ Pam Pam Pam
Cum ziceau veteranii de la NSK: trebuie sa dansam.
Pam Pam Pam /pam-pam/ Pam Pam Pam
Trebuie sa dansam si dubstep, si drum'n'bass. Trebuie sa dansam tot. Daca tot ne indreptam spre sfarsitul lumii in 2012 macar sa o facem cat mai saltaret si voios.
Pam Pam Pam /pam-pam/ Pam Pam Pam

Si atentie cu mainile alea in aer. Sa nu se piarda in fabrica de smuls aplauze.

iamamiwhoami = mandragora

Nu se stie cine, ce, de unde si cum e imamiwhoami. Unii zic ca ar fi Goldfrapp, altii Jonna Lee, sau Karin Dreijer Andersson.  Ar lucra cu Claes Bjorklund si nu cu Trent Reznor. E remixata de Tara Bush. Toate piesele se numesc minimal si nonreferential asa: n, u1, u 2, o, b; pe langa cele care sunt niste lungi siruri de cifre ("5.4.21.3.1.20.9.15.14.1.12"). Are un site (neoficial?) care se cheama iamamiwhoami si un youtube channel cu acelasi nume. S-a lansat viral pe youtube, e inca un proiect anonim. Are si cont pe FB. Muzica e o combinatie de electronica, alternative si experimentala, cu distorsiuni puternice si  stranii pe voce in fiecare piesa. Imaginile din clipuri par a fi din universul lui Lynch dupa Mulholland Drive si Inland Empire. Clipurile sunt regizate de Viktor Kumlin, care a colaborat cu Jonna Lee. Personajul care apare in fiecare din ele ar fi o mandragora, un demon feminin jumatate planta, jumatate om. Cand e scoasa din pamant, mandragora se spune ca scoate un sunet care te poate ucide, de-asta mandragora era legata de un caine care fugea pana cand oamenii erau in siguranta. De-asta apare si cainele in clip. Numele canteceleor au o semnificatie, chiar cele formate din cifre, daca sunt transpuse in literele alfabetului spun, in ordine cronologica dupa cum au fost lansate: "Educational", "I am", "It's me", "Mandragora", "Officinarum", "Welcome Home". Informatiile sunt luate de pe Wikipedia. Campanie sau nu, viziune artistica unica sau efort de marketing concentrat online e sigur ca o sa fie un succes. Are peste 4500 de prieteni pe FB. Suna foarte bine.

Balam Acab - See birds

  Balam Acab - See Birds by boingbumchak

Pe producator il cheama Alec Koone, are 18 ani, si e originar din Ithaca, NY. A inceput un proiect de noise/drone cu cativa ani in urma, acum e student in muzica la Ithaca College, si face o combinatie de dubstep, UK bass music, ambient gloom cu vocaluri proprii, obsedante si fantomatice.

Freeware softsynth blog

Pentru baietiile si fete care sunt into music: un blog pe tumblr cu vreo 20 de soft synthuri gratuite: http://softsynth.tumblr.com. Daca erai in cautarea unui synth Hahaha CS01, sau Hahaha CS33 (facute dupa Yamaha, da), Minimogue, Taurus sau Cynthia sau un VL1 (facut dupa Casio VL-Tone) merita sa intri pe el. (Via xlr8r.com).

Major Lazer & La Roux: free download pentru un album cu Jamaican flavor

 

Hai ca saptamana asta am fost intr-un trip cu La Roux: am dat de piesele ei in fiecare zi si suna superbine, mai ales in remixurile dubstep si d'n'b.  Inchei tripul cu un link la un album de data asta, o colectie de remixuri speciale, dubplate-uri si alte chestii. E un mixtape facut de Major Lazer braintrust (Diplo & Switch) in timp ce lucrau in Jamaica la un album nou. Au adunat toate lucrurile pe acest material pe care s-au gandit ca nu mai e nevoie sa il mai platim, asa ca l-au pus pe site-ul asta for free: http://maddecent.bandcamp.com/releases (asta se intampla pe la sfarsitul lunii martie). L-am gasit postat de cineva pe fb, l-am dat jos si am facut o infuzie cu aer de Jamaica si energie a La Roux, paduri, delayuri, bitches, rap, beaturi, some fat bass and so on. Lazer, frate.

Top 10 dubstep mainstream hit remix

Un top pe care l-am facut nu dupa vanzari ci dupa vizualizarile de pe youtube. Cred ca e mai relevant pentru generatia sharing decat nr. de cd-uri vandute. Unele dintre remixuri sunt neoficiale si sunt folosite ca modalitati de promovare a celor care le-au realizat (cele ale lui Chrispy si NumberNin6). Altele au fost disponibile doar pentru download. Cert e ca La Roux a colaborat sistematic cu artisti de dubstep (Nero si Skream). Ca si Imogen Heap (cu Rusko si Roksonix). In general artistii din UK sunt mult mai conectati cu scena de dubstep, si nu e de mirare, pentru ca Anglia e tara de origine a genului. E o legatura intre popularitatea piesei originale si remix, dar a contat si pasul facut de producatori pentru colaborarea cu artistii si producatorii de dubstep. E totusi un pas facut pe un trend descendent, pentru ca am intrat deja intr-o era post-dubstep. (Am citit ca Britney Spears colaboreaza deja cu Rusko pentru niste piese de pe urmatorul album. No comment.)

1. La Roux - In For The Kill (Skream Let's Get Ravey Remix) - UK (2009)



In For The Kill, piesa synthpop a trupei La Roux, a fost pentru 2 luni nr. 2 in UK Singles Chart in 2009, are peste 4 480 000 vizualizari pe youtube si niste versuri care merita ascultate. Asa cum declara autoarea, cantecul e despre a spune cuiva cum te simti fara sa te intereseze ce raspuns primesti inapoi si fara sa astepti sa afli daca ceilalti te vor sau nu. Unii critici au afirmat ca remixul facut de Skream impinge piesa originala intr-un teritoriu nou si captivant.


2. Florence & The Machine - Rabbit Heart (Slof Man&Elkat Dubstep Remix) - UK (2009)



Piesa originala, nr. 12 in UK singles chart in iunie 2009, cu peste 3 025 000 de vizualizari pe youtube, devenita fenomen internet (cu nenumarate preluari si parodieri). 'This is the gift/It comes with a price/ Who is the lamb/And who is the knife?' Florence: The rabbit heart is a reference to fear. I'm so afraid of what's about to happen. Of being in the spotlight. Remixul dubstep are peste 1 018 000 vizualizari.


3. Rihanna - Rude Boy (Chrispy Dubstep Remix) - US/UK (2010)



Un remix neoficial facut din plictiseala intr-un moment de blocaj inspirational, dupa cum spune autorul englez, care a reusit totusi sa adune peste 1 015 000 de vizualizari pe youtube. Impresionant, dar nu la fel de impresionant ca recordul piesei originale: peste 63 000 000 vizualizari si una din cele mai bine vandute piese no 1 din Billboard Hot 100.


4. Dizee Rascal - Bonkers (Doorly Dubstep Remix) - UK (2009)



Piesa originala a fost nr. 1 in UK Dance Chart, cu peste 6 730 000 vizualizari pe youtube. A avut parte de multe remixuri, cel al lui Doorly a fost vizualizat de peste 980 000 de ori.


5 Imogen Heap - Hide & Seek (Roksonix Dubstep Remix) - UK (2005/2009)



Piesa a fost nr. 125 in UK Dance Singles Chart, si a fost remixata si de Rusko. Varianta dubstep are peste 948 000 de vizualizari. Surprinzator, un clip facut de un utilizator youtube care nu are decat versurile piesei a ajuns la peste 5 000 000 de vizualizari.


6. The Streets - Blinded by the light (Nero Dubstep Remix) - UK



Peste 828 000 vizualizari.


7. The Prodigy - Breathe (NumberNin6 Dubstep Remix) - UK/US (1996/2008)



NumberNin6, fost producer de trance de pe East Coast in SUA, s-a impus pe scena dubstep cu remixul sau pentru piesa Breathe a trupei The Prodigy. Remixul a fost inclus in traklisturile unor nume ca Skream, Rusko, Stench, Plastician, Bassnectar si auzit la BBC Radio 1. Breathe are peste 6 500 000 de vizualizari pe youtube, iar remixul peste 795 000.


8. La Roux - Bulletproof (Foamo Dubstep Remix) - UK (2009)



Remixul e neoficial, single/lul oficial din UK/US ca si cel digital contine un remix drum&bass al lui Zinc. 6 980 000 de vizualizari pentru original, peste 734 000 pentru remix.


9. La Roux - I'm Not Your Toy (Nero Dubstep Remix) - UK (2009)



Nr. 27 in UK singles chart, cu 1 596 000 de vizualizari pentru original si peste 779 000 pentru remix.


10. Lady GaGa - Just Dance (Chrispy Dubstep Remix) - neoficial - US/UK (2009)



Peste 112 350 000 vizualizari pentru original, doar 695 000 pentru remix. Ga. Ga-Ga.

Freqax remixeaza Animal X

  Animal X - Love Philosophy (FREQAX rmx) CLIP

Freqax sunt plini de suprize. Dupa ce i-am descoperit acum doua saptamani, si inca mai crosetam postul despre ei, iata ca ii gasesc astazi cu un excelent remix dubstep pentru Animal X. Piesa Love Philosophy e un single de pe noul album al animalelor fara Soparla, anuntata de Radio 21 in aprilie, chiar pe 1 daca nu ma insel. Uite ca atat Animal X cat si Freqax s-au miscat super repede si a aparut aceasta colaborare (sper ca e colaborare - o sa sap mai adanc si revin asupra subiectului).
Dupa mine e unul din cele mai fericite momente cand mainstreamul se intalneste cu undergroundul. Sunt un mare fan al remixurilor, de cele mai multe ori imi plac mai mult decat originalul, pentru ca intr-o lume in care exista nshpe mii de puncte de vedere asupra unui lucru e foarte fresh sa asculti o piesa in alta interpretare, vazuta din alta lume si din alt univers artistic. In plus, din intalnirea dintre mainstream si underground fiecare parte are enorm de castigat. Odata ca piesele de circulatie intra in atentia unui public pretentios, nisat si altfel destul de ermetic la ce se intampla in afara. Pe urma, undergroundul castiga in melodicitate si impact, iar stilurile lui greu de digerat pentru publicul larg ajung la suprafata si pot sa erupa brusc ca vulcanul din Islanda. Din energia care se degaja la intalnirea asta, mainstreamul ajunge sa inglobeze stiluri de productie pe care pana atunci le ignora, iar undergroundul scoate capul afara si isi arata forta si maturitatea.
Big up. Imi doresc sa se intample cat mai des chestia asta pe scena din Romania. E de mare efect.

Exorcist pentru blog

Ca idee: un post ca cel despre Freqax m-a bantuit vreo 2 saptamani si l-am scris intr-o noapte, de pe la 3 a.m. pana pe la 5 a.m.  Adica m-am trezit din somn si m-am dat jos din pat ca sa il scriu, ca venise momentul. A meritat; si e o chestie care merge de la sine cand ai cititori constanti cum se pare ca si am (thanx).

Acum. Imi trebuie un ajutor profesionist  ca sa nu mai fiu bantuit de subiecte care nu intereseaza pe cititorii mei. Un fel de exorcist de subiecte. Functioneaza asa: exorcistul citeste intrebarea din dreapta - de vizavi - se inarmeaza cu cel mai ascutit pointer de mouse din sistem, si il infige in subiectele care il intereseaza. Practic, cercetarile arata ca odata ce ai infipt un pointer intr-un subiect, subiectul ramane virtual in acel loc pentru totdeauna (exista si un forever al internetului, da). Subiectul nu se mai poate ascunde in html/urile altor bloguri sau site/uri. E captiv acolo unde a fost impuns cu pointerul. Treaba asta, dupa calculele mele, se face in 60 de secunde. E ca in film. In 60 de secunde the bad subjects are gone forever.

So. All the blog exorcists out there, take the allmighty pointer and chase the bad subjects around here... Let the boing bum chak.ro exorcism begin!

Whooaaa... daca Agent Smith ar fi ascultat muzica, sigur ar fi fost Freqax

  Freqax - Music box (Preview)

Citez direct din Agent Smith (Matrix) ca sa se inteleaga de ce: I'd like to share a revelation that I've had during my time here. It came to me when I tried to classify your species and I realized that you're not actually mammals. Every mammal on this planet instinctively develops a natural equilibrium with the surrounding environment but you humans do not. You move to an area and you multiply and multiply until every natural resource is consumed and the only way you can survive is to spread to another area. There is another organism on this planet that follows the same pattern. Do you know what it is? A virus. Human beings are a disease, a cancer of this planet. You're a plague and we are the cure.

Am primit un friend request pe facebook de la baietii astia care se cheama Freqax si am ascultat. Mi-am adus instant aminte de creaturile alea metalice care taiau navele lui Morpheus, Trinity & Co. Mi-am adus aminte de Agent Smith si de ura lui digitala pentru tot ce e specie umana si miroase si transpira si se dezvolta ca un virus. Mi-am adus aminte de Simon Reynolds si de societatea lui neprietenoasa post-rave si post-ecstasy.

Am vazut cu ochii mintii ca daca ar exista niste fierastraie digitale in underground care sa muste ritmic si atonal din coloanele care sprijina valorile societatii asteia, atunci sigur Freqax, adica C9H13NO3 (asta e simbolul chimic pentru adrenalina) si WEIRDO, ar lucra la ele in schimburi de dimineata pana seara. Si am avut si o revelatie cum ca de fapt punk-ul si atitudinea asta anti-establishment din rap care pana la urma ajunge succes comercial sunt instrumente de dresat si de tinut in cusca niste tineri (tineri-tineri, sau batrani-tineri, sau tineri-batrani, whatever) care altfel ar cadea in extreme si mai grave (pentru sanatatea lor). Punk-ul, cu toata energia aia a lui haotica s-a mutat in studiouri si se desfasoara minutios pe trackurile din Digital Audio Workstation-urile cu care Freqax si altii ca ei programeaza sadic si masochistic beaturi care sa inghita energia, refuzul, angoasa si tot terorismul sonic ce bantuie prin underground, prin comunitatile de pe net, prin cluburi obscure, intrand pe frecventa paranoiei care ne inconjoara, pe care o evitam si care vibreaza in spatele fiecarei teorii conspirationiste, a fiecarui tur de scrutin nefrecventat decat de pensionari, in spatele fiecarei tepe de care mai auzim, nedreptati pe care o traim, neputinte pe care o inghitim in sec.

Acolo unde rap-ul a capitulat si a sfarsit in lamentari obosite despre romanisme sau americanisme presarate cu melodii catchy pentru mase, acolo unde punk-ul a esuat intr-o zdranganeala energica sa se proiecteze in viitor (vezi Sex Pistols; ca daca tot au murit ii putem vorbi de rau), acolo unde rockul filosofeaza retoric si abstract situat aproape complet in afara lumii digitalizate 2.0, uite ca vine drum and bass-ul, cu variantele lui hardcore darkstep si techstep, si preia fara multe cuvinte toata angoasa, violenta si anomia din lumea asta mica in care traim. Si niste baieti ca Freqax programeaza la sange cu furie si cu forta niste beaturi in care sa ne proiectam personalitatea aia pe care ne e teama sa o etalam. (Da, muzica pe care alegi sa o asculti face si chestia asta; nu sta marturie doar pentru valorile la care aderi, ci, daca sari gardul in tabara cealalta, domnule si doamna Hyde, exprima si valorile si partea aia din tine de care ti-e frica; nu o zice autorul, o zic niste sociologi respectabili).

Nu mai ajunge sa iei o chitara bass cu care sa nu ai prea multe taine sau sa te bati cu tipi din public, doar asa, ca e cool si neasteptat. Modelul Neo e mai frecventabil si mai cautat. Trebuie sa stii sa faci synhturile sa scrasneasca automatizat, sa asezi fiecare gand negativ intr-un beat pe un track si halucinatia lumii asteia in efectele de pe langa, sa programezi la sange toata paranoia si la sfarsit sa zambesti, cum zambeste Dexter cand iese din casa. (Apropo de Dexter, baieti, daca va insurati si va lasati burta, vorbesc cu urmasii vostrii sonici sa va castreze de grasime, cu propriile voastre beaturi firefight).

Altfel, Freqax au semnat pentru piesa The Ax cu o casa de discuri din afara, si nu de oriunde, ci dintr-o tara care stie ce e aia extrema: Africa de Sud. Mai au un ep semnat cu PRSPCT Recordings din Rotterdam pentru piesele World in a Box si The Witch. Sunt de 6 luni pe soundcloud. Sunt de ascultat. Ei si toti ceilalti teroristi sonici care vin din urma. Lumea nu e facuta din cluburi cool si post-cool, tentativele de reintroducere a dragalaseniei in lume sunt mici pastile de opium (pentru elite de data asta), progresul e vrajeala, advertisingul e spoiala si in general traim intr-un intuneric care e luminat aleator dupa cum se aprind beculetele de audienta din media. Inchei cu un citat din The Chronicles of Riddick, ca sa ne amintim ca muzica asta electronica a inceput ca o celebrare a viitorului tehnologic si a Singularitatii si a sfarsit in extrema post-apocaliptica: In normal times evil would be fought by good, but in these times, well, it should be fought by another kind of evil.

Faithless, please go home

 I watch the rhythm slide right up your dress... It's not over, I'm not going home till I can take you with me... Outside the club there's a line of taxi I want you climax to me on the backseat I need your company to relax me In your black dress you never look less than sexy

 Not going home, nu mai e o noutate ca Faithless a comis-o din nou cu extrasul asta animat si o sa ajunga in topurile cele mai mainstream. De remarcat domnisoara din cusca, si tenta sexy a versurilor. Faithless erotic rezista eroic pe baricadele aceluiasi tip de structura care i-au consacrat incepand cu Insomnia. Intro cu refren, talk talk talk, pauza, build up, ceva synth sound cu reverb, trucuri de programare pe alocuri.
Totusi, explicatia cu nesomnul putea veni mai devreme; nu era cine stie ce filosofie ca sa lasi asa publicul in suspans timp de cativa ani. Ca de obicei, era vorba de o fata. Devine cam repetitiv, chiar si pentru muzica asta repetitiva. Acum ca am inteles, poate cineva sa cheme taxiul ca Faithless sa se duca acasa?! Merge si taxiul cu climax din versuri. Please, get out of clubs and go home.

Rap romanesc mainstream pe culmile resemnarii: Guess Who si Puya

Presa de muzica romaneasca a ratat momentul nasterii unui mutant national in mainstream: Miorita rap. Am cautat sa vad daca cineva zice ceva mai mult despre aceste doua piese - Locul potrivit (Guess Who) si Undeva in Balcani (Puya) - care au intrat direct pe primele locuri din topurile romanesti.

Nu am gasit nimic, asa ca povestea Mioritei 2010 a devenit subiectul acestui nou eseu boing bum chak.ro

Rapul made in RO s-a maturizat si odata cu maturizarea a capatat un discurs fatalist si s-a resemnat. Gata cu versurile de cartier care ilustrau lupte intre baietasii din spatele blocurilor. Era o realitate a unei varste, varsta cand scoteai nasul intr-o lume libera si ti-o furai de la golanii si infractorii mai mari si nu aveai nici o sansa sa iesi din saracie si sa iti depasesti conditia decat fictiv si simbolic, aderand la versurile, muzica si stilul unora care descriau lucrurile astea dar le si depasisera.

Acum putina teorie despre rap, si nu doar pentru cei care evita sistematic zona asta. E  bine de stiut ca rapul nu se schimba odata cu instrumentele folosite, oricat de magic ar parea beatul batut pe mpc, ci odata cu ce spun artistii din cultura hip hop. Muzica rap e prin excelenta o povestire ritmata a unei realitati obscure, si a unei forme de antreprenoriat si reusite sociale diferita de ceea ce se intelege in mod obisnuit prin cariera. E o muzica care se naste in saracie, o depaseste, dar nu o uita niciodata. 

Darul unui raper nu e capacitatea de a face beaturi ci de a rapai. El trebuie sa aibe flow, sa rimeze intr-un mod unic povestea lui. Versurile au mereu o dialectica care penduleaza intre a reusi (makin it) si a ramane loial valorilor din care a plecat (keepin' it real). Reusita e ilustrata in clipuri prin simboluri - uneori ostentative - ale succesului social (bani, masini, aur, haine, femei). Loialitatea e ilustrata de versurile si tematica aleasa: opozitie, critica fata de sistem, fata de modalitatile consacrate de a reusi, discriminare etc. 

Pentru ca genul asta, ca si drum'n'bass, e genul care ramane cel mai conectat la si critic fata de realitatea sociala. Si face asta mai ales prin versuri si rapaiala. E un gen cu picioarele pe pamant si cu ochii in patru pe strada, la televizor, la ce se intampla, la familiile vecine din bloc, la viata de cartier, la societate. E o platforma intreaga care se poate numi pe scurt "keepin' it real".

Acum ca am incheiat cu teoria, "keepin' it reelu" asta face o chestie foarte tare in mainstreamul nostru romanesc. Foloseste in anul 2010 o tema muzicala compusa cu 40 de ani in urma si care prezinta sperantele puse de vechea generatie in anul 2000: Pionierii, de Horia Moculescu. Si inchide usa in nas  sperantelor de atunci cu o mare cheie melancolica, de care Alecsandri, inventatorul Mioritei, ar fi mandru.

Ca si generatia care a prins comunismul, generatia libera din '89 (din care face parte si Guess Who) a sperat intr-un viitor bun. A invatat probabil de la Puya si Parazitii (Guess Who juca  cu Cheloo CS) ca viata pe aici nu e ca in cantecele patriotice si ca viitorul nu o sa fie chiar roz. Si, dupa 20 de ani, trage concluzia: nu ne-am nascut in locul potrivit. Si ce? Nu-i nimic, e o generatie consolata si dresata de mica sa nu mai spere, si care ajunsa la maturitate da un semn si o mostra despre intelegerea sensului astuia fatalist al vietii din Romania.

E aici de fapt un atasament pro si o reactie contra fata de media romaneasca care a promovat un model al negativismului la adresa Romaniei: pe de o parte prin prezentarea zilnica de nasoleli romanesti, pe de alta parte prin diferite personalitati care isi injura conditia de romani. Tematica rapului de acum e o critica globala a sistemului romanesc (Parazitii fac de mult chestia asta), in fond tot un romanism mainstream de succes. Parte integranta din a fi roman dupa 1989 e sa iti plangi conditia si sa critici romanismele. Daca o faci la modul melodic, well, cu atat mai bine.

Sunt constient de ce zici, yo. Sunt constient si de faptul ca refrenul resemnarii (iata de ce Miorita a inceput sa cante rap) sustine o pozitie care nu se incadreaza in tiparele transcendente nici ale locului astuia si nici de aiurea. In religiile monoteiste aparitia unui suflet pe pamant nu e o intamplare sau o greseala; locul si contextul sunt intotdeauna cele mai potrivite pentru mantuire. In religiile care cred in reincarnare, nasterea intr-un anumit spatiu e o consecinta a actiunilor din vietile anterioare. Alte religii, care sustin ca sufletul exista inaintea intruparii, zic ca ne alegem dinainte locul si momentul potrivit pentru a ne naste pe pamant.  Miorita rap sustine ca generatia asta noua care canta e o generatie de oameni buni si ok, doar ca undeva s-au incurcat lucrurile, si in loc sa fim in SUA sau UK suntem in Romania, tara care ne ocupa tot timpul. Si in care peste 80% din populatie e ortodoxa. Si care mai si face ore de religie in scoala, degeaba.

Puya lasa deoparte descrierile luptelor dintre baietasi si rafuielile cu colegii de breasla si ataca si el frontal sistemele romanesti care sustin coruptia si se sustin reciproc: cel politic si cel media. Mai mult decat atat, versurile descriu si combat romanismele (e numele albumului), dar refrenul din Undeva in Balcani, ca si cel din Change (alta piesa intrata in topuri), e o intrebare retorica. Cu retorica nu dai o directie noua pentru lupta de clasa si nici nu mobilizezi energii, ci pui lumea pe ganduri. Mai ales daca vocea care canta pe refren e o voce feminina (Change). Intr-o cultura masculina cum e a noastra e greu de crezut ca vocea asta va mobiliza pe cineva. Nici macar pe adolescentii carora li se adreseaza. Cel mult o sa le intareasca stereotipurile prin care se autoevalueaza ca romani, si vor pleca mai repede din tara. Sau, printr-un pervers efect de bumerang vor alege calea succesului pe care il combate Puya.

E adevarat ca in versurile de pe celelalte piese, cele care nu au intrat in top, Puya - desi mai melodios ca niciodata prin colaborarea cu George Hora si Kamelia - e mai caustic ca oricand. Dar daca doar piesele despre care scriu au intrat in top, inseamna ca ele sunt impinse in fata, poate chiar de sistemul cu care Puya se bate in vorbe. Mainstreamul a rezonat la ceea ce stia deja ca vinde si a inglobat ceea ce el este deja: o mare Miorita mediatica, care penduleaza intre furie si resemnare. Intr-un an de criza, mai predispusi la fatalism decat in oricare din ultimii 20 de ani, servim o doza buna de inghitit in sec rapait si ritmat si strans din dinti la nivel national.

I said no, this is not fair/ Everybody is talking and I really don’t care/ Why, is the world so mean/ I hope is just a dream/ I said no, life’s not fair/ I, I, I can change the world / Change the world, world.  (Puya, Change)

De ce muzica ne face sa vibram?

The human body is about 70 percent water, and sound travels through water about four time faster than through air. Combine these concepts with the quantum physics featured in the acclaimed What the #$*! do we (K)now? and the conclusion is humans aren't solid at all - we're walking, vibrating, bodies of water. (Laura Lallone, Musical Puppetry. Manipulating notes and emotion, Moving Pictures Magazine, Volume 3, Issue X, Special Edition)

Si o traducere aproximativa, ca daca nu e in romana nu se pune: Corpul uman e aproape 70% apa, iar sunetul calatoreste prin apa de patru ori mai repede decat prin aer. Daca e sa combinam aceste concepte cu fizica cuantica ilustrata in celebrul What the #$*! do we know? ajungem la concluzia ca oamenii nu sunt deloc niste chestii solide - suntem corpuri de apa care merg si vibreaza.

De unde si recomandarea de a bea minim doi litri de apa pe zi. Ca sa fim si mai permeabili la toata muzica in care ne scaldam zilnic; ma refer aici la broadstreamul care se revarsa de pe marile posturi de radio. Problema e ca nu stim care e efectul vibratiilor in diferitele benzi de frecventa. Suntem niste saci de apa umblatori si vibranti, dar mai ales suntem si poligon de tragere si incercare pentru tot arsenalul sonic din jur. Se poate face educatie prin vibratie interna? O, da.

Serge And Modcan Jam

Apropo de cat de sexy poate fi un performance electronic, asta nu e sexy deloc. Dar mi se face pielea gaina cand vad beculetele si matzaraia melodica de acolo.

Explicatia: "Lead is 1 VCO through Serge Bandpass filter controlled by the touch plate (TKB) with filter, vibrato, and release triggering set up Other analog sequencers (including a Milton) control basslines, other melodies, and percussion. All of this is done live on these monster analog modular synths, no overdubs. 28 VCOs in this patch. I used enough banana cables to choke a horse. The room got very warm."

(Partial tradus: un Voltage Controlled Oscilator trecut print filtrul bandpass al sintetizatorului Serge, controlat de un TKB cu filtru, vibrato etc.
Totul facut live, fara overdubs. In acest patch sunt 28 VCO. Cablurile folosite sunt suficiente ca sa spanzuri un cal.)

Astept sa vad asta si la Rokolectiv, MNAC, ARK sau whatever.

Monome + Arcade Stick

Mu for Lemur, touch controler complet integrat pentru Ableton si Max for Live

Colorflex for Reaktor by Twisted Tools

Matrix Sequencer cu 256 celule, 3 sequencere a cate 8 zone colorate care pot fi gandite ca trackuri si folosite liber si simultan, mod de editare grafica multilayer avansata, functii cut/copy/paste/select//randomize/shift avansate,  vine la pachet cu sampler, synth, mixer, efecte, biblioteca de sample. Inca un pas inainte in sinteza audio-vizuala care odata si odata tot va face o mica revolutie in sequencing si implicit in muzica electronica (cum a facut-o deja monome-ul, care a trecut partial neobservat).

Cantece de balena non-electroacustice (nu ca ar exista pe undeva unele electroacustice)

(E o regula a bloggingului ca daca nu dai linkul direct nimeni nu sapa mai departe.)
Asa ca pentru cine nu are timp sa caute prin cele 157 de linkuri postate aici, iata unde s-au ascuns balenele intre titlurile de la AGP. E singurul album de muzica de avangarda de la AGP care contine sunete organizate create de animale non-umane, insa seamana bine cu o productie de sinteza electronica. Impresionant. Inregistrarile sunt realizate in 1970, de Roger Payne. Fisierele sunt in format FLAC, pentru care trebuie un player special: VLC sau Songbird. Producatorii recomanda ca materialul sa fie ascultat in casti, pentru a reduce efectul zgomotului de fond al oceanului si a-l percepe asa cum e el de fapt: parte naturala din lumea balenelor.

Kraut 2010 a.k.a. varza pe val(uri)

Anul trecut BBC 4 a facut un documentar  dramatico-elogios, aproape cosmic, despre cautarile artistilor germani de dupa razboi care au dus la un tip de muzica experimentala, psihedelica si progresiva pe care presa britanica l-a poreclit ironic Krautrock (kraut=varza). Documentarul se numea Rebirth of Germany si prezenta trupe ca Neu, Can, Amon Dull, Faust, Guru Guru, Organisation (devenita mai tarziu Kraftwerk) s.a, artisti care vroiau sa faca un rock din care sa extraga radacinile blues americane.  Atunci englezii nu i-au luat in serios.

Fresh Good Minimal a postat la inceputul lunii martie un link cu o mare compilatie de Kraut. Music for your brain vol. 1-3 1968-80. Postarea are un aer fresh, cu legaturi subterane invizibile intre minimalul comercial si experimentul teuton de dupa razboi, e atat de fresh ca Ich weiß nicht, was soll es bedeuten / Daß ich so traurig bin... - Ma intreb ce-ar putea sa insemne/ Mahnirea din sufletul meu/ E-o veche poveste, pesemne, / Ce-mi staruie-n minte mereu (cum spune poetul pre-minimalist H. Heine.) In 2010, FGM ia krautul in serios dupa ce a epuizat minimalul (un rebranding/o repozitionare n-ar strica). De pe varfurile muzicii electronice, FGM arata spre psihedelia cosmica germana.

La sfarsitul lunii martie, in The Guardian, Jon Savage, un oarecare autor titrat si premiat pentru o istorie a punkului made in UK, spune ca, "chiar daca e vechi de 30 de ani, krautrock-ul, muzica experimentala a Germaniei anilor '70, are inca o prospetime pe care a 6-a generatie de trupe indie britanice nu o pot egala". E de inteles pentru un intim al fenomenului sa fie in sevraj dupa energia bruta a acestuia, chiar si dupa a sasea generatie. Insa tot articolul e plin de reverenta. Si la inceputul lunii aprilie acelasi oficios face o scurta prezentare a compilatiei Deutsche Elektronische Musik, care va aparea in curand. (Asta e marketing). Una peste alta, The Guardian ia krautul in serios, de data asta privind dinspre versantul rockului.

Asadar, obscuritatea krautului si elogierea unui fenomen care a fost cult pentru unii putini e o chestie in care mainstreamul BBC/The Guardian si nisa FGM se intalnesc. Nu e doar o eroare de sincronizare. Nu e ca scena electronica e in impas inspirational si a ajuns sa isi inghita coada ca sarpele cosmic. NIci ca genurile muzicii electronice de dans au inceput sa se restranga unul cate unul: de house ne-am acrit pana peste cap, minimalu' a crapat de mult, unul din promotorii dubstepului spunea ca e ceva prea rece si gri in el, trance/ul s-a dus naibii cu populismul lui, goa incearca un Rebirth la Targu Jiu, se zvoneste ca drum'n'bassul a murit, lounge/ul si buddha bar au ajuns coloane sonore pentru filme porno. E ca fiecare dintre genuri ar vrea sa isi depaseasca granitele: rockul sa fie minimal, iar house/ul sa aiba ceva indie sau alternativ in el, gothicul sa fie funk si goa ceva brit pop.

Adevarul e ca ne-am cam plictisit de clubbing si soundul asta fara cohones care sa se reclame dintr-o filiera intelectuala cu cohones, asa cum se reclamau detroitistii din Alvin Toffler cu sintagma lui "techno rebels". Se face muzica de consum usor, fara prea multa filosofie, de catre producatori fara fetze si fara discurs accesibil in media (cine s-ar obosi sa citeasca ce vor si ce gandesc artistii electronici? - se stie doar: ceva notorietate, sa semneze cu un label,  si sa castige niste banuti; nu mai sunt pretentii revolutionare in muzica, nu stiu daca se observa. Mai e cate un Villalobos care sustine ca muzica de dance si politica nu ar trebui sa se excluda, ca partiurile sint de fapt o atitudine politica. Dar numai el intelege ce zice). Dupa cum si rockul a obosit sa fie purtatorul unui mesaj coerent si rational, si a unei structuri care sa stea spate in spate cu muzica pop.

DJ/ii sunt obositi de atata glob-trottereala, Norman Cook e surd de o ureche, Ibiza a devenit o insula pentru pensionari. Si daca mai ai rabdare sa asculti piesele care faceau deliciul topurilor o sa vezi cat sint de obosite. Oboseala asta nu se vede in public pentru ca luminile sunt stinse, se poarta ochelari iar noaptea in club devine o pastila foarte superenergetica. Publicul e neatent la muzica pentru ca e preocupat sa se faca varza. E mult tam-tam in jur, e si ceva agitatie hormonala la mijloc, si asta da impresia ca fenomenul EDM e pe val, cand de fapt el e tinut in viata artificial de sponsori si de curentul care trece prin amplificatoare.

Tehnologia nu a evoluat asa de mult in ultimii ani. Se fac multe combinatii intre lucruri care nu trebuiau sa se combine dpdv sonic si se experimenteaza la greu, dar scena si-a atins limitele cumva si din cauza instrumentelor. Chiar daca sintetizatoarele s-au expandat si au devenit mai puternice, principiile au ramas aceleasi. La fel e si cu softurile. Vremea revolutiei e pa, deocamdata. Nu ne mai miram aproape de nici un sunet. E timpul pentru hibridizare, acum ca digitalul poate fi integrat mai bine cu analogul, si o sa vedem multi mutanti experimentali. Scena EDM se misca cu oboseala din cauza automatizarilor si mecanicii predictibile date tocmai de perfectionarea skilurilor de productie. A ajuns sa fie ingreunata de regulile si restrictiile propriilor genuri. Are nevoie de niste aer fresh, si cum acesta nu vine din tehnologia actuala, ca intotdeauna, cauta inspiratie intr-un moment obscur care sa poate fi exploatat.

Asa ca nisa si mainstreamul au ales sa dezgroape krautul, la egala distanta de rock si de electronic, structura si antistructura. Rockul viseaza sa fie o blonda superba, minimalul viseaza sa ajunga o bruneta carliontata. Rockul vrea sa isi regaseasca energia de altadata, electronica e nostalgica dupa momentul unic si irepetabil in care a adus pe lume revolutia unui nou sound.

Rockerii si electronistii pot sa faca pace acum. Sa iasa din schemele consumeriste, mainstream, hi(p)steristice etc. Sa ia o pauza, sa faca o salata de kraut pentru revitaminizare, si sa vada unde va ajunge tehnologia daca trecem cu bine de 2012. Viata merge inainte, chiar daca privim spre viitor prin oglinda retrovizoare a trecutului, dupa cum a spus marele filozof bulgar Stancio Stanchev sau Marshall McLuhan, nu mai stiu. E o mare varza in capul meu.

Ishkur's Guide to Electronic Music

 

Un ghid introductiv si complet despre genurile muzicii electronice, scris lejer si cu umor, bun pentru exemple, sample, legaturi intre genuri si istorie accesibila.

Sekuensaa

 
Sekuensaa from Sensaa on Vimeo.

E aici un pas inainte spre o noua tehnologie in care audio/ul sa fie manipulat vizual (si in cel mai eye candy mod cu putinta)?. Sequensaa e un sintetizator interactiv, cu o suprafata multitouch si markatori sensibili la pozitie si orientare, unii actionand ca trigger de sequencer, altii ca instrumente solo (gen kaosspad) si altii care adauga layere diferite de instrumente si sunete pentru improvizatie. Un instrument similar cu reactable, dar mai simplu de folosit.

Colectie de muzica electroacustica si experimentala din sec. 20

 

De sapat aici: http://www.avantgardeproject.org/

Sunt 157 de titluri, de la lucrari din Berlinul anilor 20, Pierre Henry, John Cage, Schoenberg, Berg, Stockhausen pana la balene, Ulpiu Vlad, Horatiu Radulescu etc in format FLAC. Exista si un site romanesc partizan, unde sunt aceleasi titluri in format mp3:http://agp.433.ro/

Euphorie, a live performance

EUPHORIE / P.Burst / 02.10 from 1024 on Vimeo.

1024 architecture is a company created by Pier SCHNEIDER and François WUNSCHEL, both co-founders of the EXYZT collective.
1024 architecture focuses on the interaction between body, space, sound, visual, low-tech and hi-tech, art and architecture…

musique concrete facuta cu platane

Works For Turntable from Stephen Cornford on Vimeo.

Da, si e fara DJ. Acum ca DJingul s-a reorientat spre cd si mp3 iar vinilul a devenit o raritate in prioritatile de cumparat, au ramas multe platane nefolosite. In multe case e un pick-up neutilizat caruia i se poate da ceva de facut. Ceva nou, suprinzator si frumos, ca orice e muzica concreta.

ohm studio. together sounds better

Ohm Studio e un software pentru generatia de muzicieni 2.0: integreaza un Digital Audio Workstation/Sequencer, o platforma de colaborare web si o comunitate dedicata muzicii. E descris de autori ca o aplicatie colaborativa real-time. Pe scurt tu faci un groove, un bass si o linie melodica, cauti un vocalist caruia ii spui cam ce ai vrea sa cante, el iti canta, inregistreaza. Pare simplu si fun si superficial. Dar cine stie.