Freqax remixeaza Animal X

  Animal X - Love Philosophy (FREQAX rmx) CLIP

Freqax sunt plini de suprize. Dupa ce i-am descoperit acum doua saptamani, si inca mai crosetam postul despre ei, iata ca ii gasesc astazi cu un excelent remix dubstep pentru Animal X. Piesa Love Philosophy e un single de pe noul album al animalelor fara Soparla, anuntata de Radio 21 in aprilie, chiar pe 1 daca nu ma insel. Uite ca atat Animal X cat si Freqax s-au miscat super repede si a aparut aceasta colaborare (sper ca e colaborare - o sa sap mai adanc si revin asupra subiectului).
Dupa mine e unul din cele mai fericite momente cand mainstreamul se intalneste cu undergroundul. Sunt un mare fan al remixurilor, de cele mai multe ori imi plac mai mult decat originalul, pentru ca intr-o lume in care exista nshpe mii de puncte de vedere asupra unui lucru e foarte fresh sa asculti o piesa in alta interpretare, vazuta din alta lume si din alt univers artistic. In plus, din intalnirea dintre mainstream si underground fiecare parte are enorm de castigat. Odata ca piesele de circulatie intra in atentia unui public pretentios, nisat si altfel destul de ermetic la ce se intampla in afara. Pe urma, undergroundul castiga in melodicitate si impact, iar stilurile lui greu de digerat pentru publicul larg ajung la suprafata si pot sa erupa brusc ca vulcanul din Islanda. Din energia care se degaja la intalnirea asta, mainstreamul ajunge sa inglobeze stiluri de productie pe care pana atunci le ignora, iar undergroundul scoate capul afara si isi arata forta si maturitatea.
Big up. Imi doresc sa se intample cat mai des chestia asta pe scena din Romania. E de mare efect.

Exorcist pentru blog

Ca idee: un post ca cel despre Freqax m-a bantuit vreo 2 saptamani si l-am scris intr-o noapte, de pe la 3 a.m. pana pe la 5 a.m.  Adica m-am trezit din somn si m-am dat jos din pat ca sa il scriu, ca venise momentul. A meritat; si e o chestie care merge de la sine cand ai cititori constanti cum se pare ca si am (thanx).

Acum. Imi trebuie un ajutor profesionist  ca sa nu mai fiu bantuit de subiecte care nu intereseaza pe cititorii mei. Un fel de exorcist de subiecte. Functioneaza asa: exorcistul citeste intrebarea din dreapta - de vizavi - se inarmeaza cu cel mai ascutit pointer de mouse din sistem, si il infige in subiectele care il intereseaza. Practic, cercetarile arata ca odata ce ai infipt un pointer intr-un subiect, subiectul ramane virtual in acel loc pentru totdeauna (exista si un forever al internetului, da). Subiectul nu se mai poate ascunde in html/urile altor bloguri sau site/uri. E captiv acolo unde a fost impuns cu pointerul. Treaba asta, dupa calculele mele, se face in 60 de secunde. E ca in film. In 60 de secunde the bad subjects are gone forever.

So. All the blog exorcists out there, take the allmighty pointer and chase the bad subjects around here... Let the boing bum chak.ro exorcism begin!

Whooaaa... daca Agent Smith ar fi ascultat muzica, sigur ar fi fost Freqax

  Freqax - Music box (Preview)

Citez direct din Agent Smith (Matrix) ca sa se inteleaga de ce: I'd like to share a revelation that I've had during my time here. It came to me when I tried to classify your species and I realized that you're not actually mammals. Every mammal on this planet instinctively develops a natural equilibrium with the surrounding environment but you humans do not. You move to an area and you multiply and multiply until every natural resource is consumed and the only way you can survive is to spread to another area. There is another organism on this planet that follows the same pattern. Do you know what it is? A virus. Human beings are a disease, a cancer of this planet. You're a plague and we are the cure.

Am primit un friend request pe facebook de la baietii astia care se cheama Freqax si am ascultat. Mi-am adus instant aminte de creaturile alea metalice care taiau navele lui Morpheus, Trinity & Co. Mi-am adus aminte de Agent Smith si de ura lui digitala pentru tot ce e specie umana si miroase si transpira si se dezvolta ca un virus. Mi-am adus aminte de Simon Reynolds si de societatea lui neprietenoasa post-rave si post-ecstasy.

Am vazut cu ochii mintii ca daca ar exista niste fierastraie digitale in underground care sa muste ritmic si atonal din coloanele care sprijina valorile societatii asteia, atunci sigur Freqax, adica C9H13NO3 (asta e simbolul chimic pentru adrenalina) si WEIRDO, ar lucra la ele in schimburi de dimineata pana seara. Si am avut si o revelatie cum ca de fapt punk-ul si atitudinea asta anti-establishment din rap care pana la urma ajunge succes comercial sunt instrumente de dresat si de tinut in cusca niste tineri (tineri-tineri, sau batrani-tineri, sau tineri-batrani, whatever) care altfel ar cadea in extreme si mai grave (pentru sanatatea lor). Punk-ul, cu toata energia aia a lui haotica s-a mutat in studiouri si se desfasoara minutios pe trackurile din Digital Audio Workstation-urile cu care Freqax si altii ca ei programeaza sadic si masochistic beaturi care sa inghita energia, refuzul, angoasa si tot terorismul sonic ce bantuie prin underground, prin comunitatile de pe net, prin cluburi obscure, intrand pe frecventa paranoiei care ne inconjoara, pe care o evitam si care vibreaza in spatele fiecarei teorii conspirationiste, a fiecarui tur de scrutin nefrecventat decat de pensionari, in spatele fiecarei tepe de care mai auzim, nedreptati pe care o traim, neputinte pe care o inghitim in sec.

Acolo unde rap-ul a capitulat si a sfarsit in lamentari obosite despre romanisme sau americanisme presarate cu melodii catchy pentru mase, acolo unde punk-ul a esuat intr-o zdranganeala energica sa se proiecteze in viitor (vezi Sex Pistols; ca daca tot au murit ii putem vorbi de rau), acolo unde rockul filosofeaza retoric si abstract situat aproape complet in afara lumii digitalizate 2.0, uite ca vine drum and bass-ul, cu variantele lui hardcore darkstep si techstep, si preia fara multe cuvinte toata angoasa, violenta si anomia din lumea asta mica in care traim. Si niste baieti ca Freqax programeaza la sange cu furie si cu forta niste beaturi in care sa ne proiectam personalitatea aia pe care ne e teama sa o etalam. (Da, muzica pe care alegi sa o asculti face si chestia asta; nu sta marturie doar pentru valorile la care aderi, ci, daca sari gardul in tabara cealalta, domnule si doamna Hyde, exprima si valorile si partea aia din tine de care ti-e frica; nu o zice autorul, o zic niste sociologi respectabili).

Nu mai ajunge sa iei o chitara bass cu care sa nu ai prea multe taine sau sa te bati cu tipi din public, doar asa, ca e cool si neasteptat. Modelul Neo e mai frecventabil si mai cautat. Trebuie sa stii sa faci synhturile sa scrasneasca automatizat, sa asezi fiecare gand negativ intr-un beat pe un track si halucinatia lumii asteia in efectele de pe langa, sa programezi la sange toata paranoia si la sfarsit sa zambesti, cum zambeste Dexter cand iese din casa. (Apropo de Dexter, baieti, daca va insurati si va lasati burta, vorbesc cu urmasii vostrii sonici sa va castreze de grasime, cu propriile voastre beaturi firefight).

Altfel, Freqax au semnat pentru piesa The Ax cu o casa de discuri din afara, si nu de oriunde, ci dintr-o tara care stie ce e aia extrema: Africa de Sud. Mai au un ep semnat cu PRSPCT Recordings din Rotterdam pentru piesele World in a Box si The Witch. Sunt de 6 luni pe soundcloud. Sunt de ascultat. Ei si toti ceilalti teroristi sonici care vin din urma. Lumea nu e facuta din cluburi cool si post-cool, tentativele de reintroducere a dragalaseniei in lume sunt mici pastile de opium (pentru elite de data asta), progresul e vrajeala, advertisingul e spoiala si in general traim intr-un intuneric care e luminat aleator dupa cum se aprind beculetele de audienta din media. Inchei cu un citat din The Chronicles of Riddick, ca sa ne amintim ca muzica asta electronica a inceput ca o celebrare a viitorului tehnologic si a Singularitatii si a sfarsit in extrema post-apocaliptica: In normal times evil would be fought by good, but in these times, well, it should be fought by another kind of evil.

Faithless, please go home

 I watch the rhythm slide right up your dress... It's not over, I'm not going home till I can take you with me... Outside the club there's a line of taxi I want you climax to me on the backseat I need your company to relax me In your black dress you never look less than sexy

 Not going home, nu mai e o noutate ca Faithless a comis-o din nou cu extrasul asta animat si o sa ajunga in topurile cele mai mainstream. De remarcat domnisoara din cusca, si tenta sexy a versurilor. Faithless erotic rezista eroic pe baricadele aceluiasi tip de structura care i-au consacrat incepand cu Insomnia. Intro cu refren, talk talk talk, pauza, build up, ceva synth sound cu reverb, trucuri de programare pe alocuri.
Totusi, explicatia cu nesomnul putea veni mai devreme; nu era cine stie ce filosofie ca sa lasi asa publicul in suspans timp de cativa ani. Ca de obicei, era vorba de o fata. Devine cam repetitiv, chiar si pentru muzica asta repetitiva. Acum ca am inteles, poate cineva sa cheme taxiul ca Faithless sa se duca acasa?! Merge si taxiul cu climax din versuri. Please, get out of clubs and go home.

Rap romanesc mainstream pe culmile resemnarii: Guess Who si Puya

Presa de muzica romaneasca a ratat momentul nasterii unui mutant national in mainstream: Miorita rap. Am cautat sa vad daca cineva zice ceva mai mult despre aceste doua piese - Locul potrivit (Guess Who) si Undeva in Balcani (Puya) - care au intrat direct pe primele locuri din topurile romanesti.

Nu am gasit nimic, asa ca povestea Mioritei 2010 a devenit subiectul acestui nou eseu boing bum chak.ro

Rapul made in RO s-a maturizat si odata cu maturizarea a capatat un discurs fatalist si s-a resemnat. Gata cu versurile de cartier care ilustrau lupte intre baietasii din spatele blocurilor. Era o realitate a unei varste, varsta cand scoteai nasul intr-o lume libera si ti-o furai de la golanii si infractorii mai mari si nu aveai nici o sansa sa iesi din saracie si sa iti depasesti conditia decat fictiv si simbolic, aderand la versurile, muzica si stilul unora care descriau lucrurile astea dar le si depasisera.

Acum putina teorie despre rap, si nu doar pentru cei care evita sistematic zona asta. E  bine de stiut ca rapul nu se schimba odata cu instrumentele folosite, oricat de magic ar parea beatul batut pe mpc, ci odata cu ce spun artistii din cultura hip hop. Muzica rap e prin excelenta o povestire ritmata a unei realitati obscure, si a unei forme de antreprenoriat si reusite sociale diferita de ceea ce se intelege in mod obisnuit prin cariera. E o muzica care se naste in saracie, o depaseste, dar nu o uita niciodata. 

Darul unui raper nu e capacitatea de a face beaturi ci de a rapai. El trebuie sa aibe flow, sa rimeze intr-un mod unic povestea lui. Versurile au mereu o dialectica care penduleaza intre a reusi (makin it) si a ramane loial valorilor din care a plecat (keepin' it real). Reusita e ilustrata in clipuri prin simboluri - uneori ostentative - ale succesului social (bani, masini, aur, haine, femei). Loialitatea e ilustrata de versurile si tematica aleasa: opozitie, critica fata de sistem, fata de modalitatile consacrate de a reusi, discriminare etc. 

Pentru ca genul asta, ca si drum'n'bass, e genul care ramane cel mai conectat la si critic fata de realitatea sociala. Si face asta mai ales prin versuri si rapaiala. E un gen cu picioarele pe pamant si cu ochii in patru pe strada, la televizor, la ce se intampla, la familiile vecine din bloc, la viata de cartier, la societate. E o platforma intreaga care se poate numi pe scurt "keepin' it real".

Acum ca am incheiat cu teoria, "keepin' it reelu" asta face o chestie foarte tare in mainstreamul nostru romanesc. Foloseste in anul 2010 o tema muzicala compusa cu 40 de ani in urma si care prezinta sperantele puse de vechea generatie in anul 2000: Pionierii, de Horia Moculescu. Si inchide usa in nas  sperantelor de atunci cu o mare cheie melancolica, de care Alecsandri, inventatorul Mioritei, ar fi mandru.

Ca si generatia care a prins comunismul, generatia libera din '89 (din care face parte si Guess Who) a sperat intr-un viitor bun. A invatat probabil de la Puya si Parazitii (Guess Who juca  cu Cheloo CS) ca viata pe aici nu e ca in cantecele patriotice si ca viitorul nu o sa fie chiar roz. Si, dupa 20 de ani, trage concluzia: nu ne-am nascut in locul potrivit. Si ce? Nu-i nimic, e o generatie consolata si dresata de mica sa nu mai spere, si care ajunsa la maturitate da un semn si o mostra despre intelegerea sensului astuia fatalist al vietii din Romania.

E aici de fapt un atasament pro si o reactie contra fata de media romaneasca care a promovat un model al negativismului la adresa Romaniei: pe de o parte prin prezentarea zilnica de nasoleli romanesti, pe de alta parte prin diferite personalitati care isi injura conditia de romani. Tematica rapului de acum e o critica globala a sistemului romanesc (Parazitii fac de mult chestia asta), in fond tot un romanism mainstream de succes. Parte integranta din a fi roman dupa 1989 e sa iti plangi conditia si sa critici romanismele. Daca o faci la modul melodic, well, cu atat mai bine.

Sunt constient de ce zici, yo. Sunt constient si de faptul ca refrenul resemnarii (iata de ce Miorita a inceput sa cante rap) sustine o pozitie care nu se incadreaza in tiparele transcendente nici ale locului astuia si nici de aiurea. In religiile monoteiste aparitia unui suflet pe pamant nu e o intamplare sau o greseala; locul si contextul sunt intotdeauna cele mai potrivite pentru mantuire. In religiile care cred in reincarnare, nasterea intr-un anumit spatiu e o consecinta a actiunilor din vietile anterioare. Alte religii, care sustin ca sufletul exista inaintea intruparii, zic ca ne alegem dinainte locul si momentul potrivit pentru a ne naste pe pamant.  Miorita rap sustine ca generatia asta noua care canta e o generatie de oameni buni si ok, doar ca undeva s-au incurcat lucrurile, si in loc sa fim in SUA sau UK suntem in Romania, tara care ne ocupa tot timpul. Si in care peste 80% din populatie e ortodoxa. Si care mai si face ore de religie in scoala, degeaba.

Puya lasa deoparte descrierile luptelor dintre baietasi si rafuielile cu colegii de breasla si ataca si el frontal sistemele romanesti care sustin coruptia si se sustin reciproc: cel politic si cel media. Mai mult decat atat, versurile descriu si combat romanismele (e numele albumului), dar refrenul din Undeva in Balcani, ca si cel din Change (alta piesa intrata in topuri), e o intrebare retorica. Cu retorica nu dai o directie noua pentru lupta de clasa si nici nu mobilizezi energii, ci pui lumea pe ganduri. Mai ales daca vocea care canta pe refren e o voce feminina (Change). Intr-o cultura masculina cum e a noastra e greu de crezut ca vocea asta va mobiliza pe cineva. Nici macar pe adolescentii carora li se adreseaza. Cel mult o sa le intareasca stereotipurile prin care se autoevalueaza ca romani, si vor pleca mai repede din tara. Sau, printr-un pervers efect de bumerang vor alege calea succesului pe care il combate Puya.

E adevarat ca in versurile de pe celelalte piese, cele care nu au intrat in top, Puya - desi mai melodios ca niciodata prin colaborarea cu George Hora si Kamelia - e mai caustic ca oricand. Dar daca doar piesele despre care scriu au intrat in top, inseamna ca ele sunt impinse in fata, poate chiar de sistemul cu care Puya se bate in vorbe. Mainstreamul a rezonat la ceea ce stia deja ca vinde si a inglobat ceea ce el este deja: o mare Miorita mediatica, care penduleaza intre furie si resemnare. Intr-un an de criza, mai predispusi la fatalism decat in oricare din ultimii 20 de ani, servim o doza buna de inghitit in sec rapait si ritmat si strans din dinti la nivel national.

I said no, this is not fair/ Everybody is talking and I really don’t care/ Why, is the world so mean/ I hope is just a dream/ I said no, life’s not fair/ I, I, I can change the world / Change the world, world.  (Puya, Change)

De ce muzica ne face sa vibram?

The human body is about 70 percent water, and sound travels through water about four time faster than through air. Combine these concepts with the quantum physics featured in the acclaimed What the #$*! do we (K)now? and the conclusion is humans aren't solid at all - we're walking, vibrating, bodies of water. (Laura Lallone, Musical Puppetry. Manipulating notes and emotion, Moving Pictures Magazine, Volume 3, Issue X, Special Edition)

Si o traducere aproximativa, ca daca nu e in romana nu se pune: Corpul uman e aproape 70% apa, iar sunetul calatoreste prin apa de patru ori mai repede decat prin aer. Daca e sa combinam aceste concepte cu fizica cuantica ilustrata in celebrul What the #$*! do we know? ajungem la concluzia ca oamenii nu sunt deloc niste chestii solide - suntem corpuri de apa care merg si vibreaza.

De unde si recomandarea de a bea minim doi litri de apa pe zi. Ca sa fim si mai permeabili la toata muzica in care ne scaldam zilnic; ma refer aici la broadstreamul care se revarsa de pe marile posturi de radio. Problema e ca nu stim care e efectul vibratiilor in diferitele benzi de frecventa. Suntem niste saci de apa umblatori si vibranti, dar mai ales suntem si poligon de tragere si incercare pentru tot arsenalul sonic din jur. Se poate face educatie prin vibratie interna? O, da.

Serge And Modcan Jam

Apropo de cat de sexy poate fi un performance electronic, asta nu e sexy deloc. Dar mi se face pielea gaina cand vad beculetele si matzaraia melodica de acolo.

Explicatia: "Lead is 1 VCO through Serge Bandpass filter controlled by the touch plate (TKB) with filter, vibrato, and release triggering set up Other analog sequencers (including a Milton) control basslines, other melodies, and percussion. All of this is done live on these monster analog modular synths, no overdubs. 28 VCOs in this patch. I used enough banana cables to choke a horse. The room got very warm."

(Partial tradus: un Voltage Controlled Oscilator trecut print filtrul bandpass al sintetizatorului Serge, controlat de un TKB cu filtru, vibrato etc.
Totul facut live, fara overdubs. In acest patch sunt 28 VCO. Cablurile folosite sunt suficiente ca sa spanzuri un cal.)

Astept sa vad asta si la Rokolectiv, MNAC, ARK sau whatever.

Monome + Arcade Stick

Mu for Lemur, touch controler complet integrat pentru Ableton si Max for Live

Colorflex for Reaktor by Twisted Tools

Matrix Sequencer cu 256 celule, 3 sequencere a cate 8 zone colorate care pot fi gandite ca trackuri si folosite liber si simultan, mod de editare grafica multilayer avansata, functii cut/copy/paste/select//randomize/shift avansate,  vine la pachet cu sampler, synth, mixer, efecte, biblioteca de sample. Inca un pas inainte in sinteza audio-vizuala care odata si odata tot va face o mica revolutie in sequencing si implicit in muzica electronica (cum a facut-o deja monome-ul, care a trecut partial neobservat).

Cantece de balena non-electroacustice (nu ca ar exista pe undeva unele electroacustice)

(E o regula a bloggingului ca daca nu dai linkul direct nimeni nu sapa mai departe.)
Asa ca pentru cine nu are timp sa caute prin cele 157 de linkuri postate aici, iata unde s-au ascuns balenele intre titlurile de la AGP. E singurul album de muzica de avangarda de la AGP care contine sunete organizate create de animale non-umane, insa seamana bine cu o productie de sinteza electronica. Impresionant. Inregistrarile sunt realizate in 1970, de Roger Payne. Fisierele sunt in format FLAC, pentru care trebuie un player special: VLC sau Songbird. Producatorii recomanda ca materialul sa fie ascultat in casti, pentru a reduce efectul zgomotului de fond al oceanului si a-l percepe asa cum e el de fapt: parte naturala din lumea balenelor.

Kraut 2010 a.k.a. varza pe val(uri)

Anul trecut BBC 4 a facut un documentar  dramatico-elogios, aproape cosmic, despre cautarile artistilor germani de dupa razboi care au dus la un tip de muzica experimentala, psihedelica si progresiva pe care presa britanica l-a poreclit ironic Krautrock (kraut=varza). Documentarul se numea Rebirth of Germany si prezenta trupe ca Neu, Can, Amon Dull, Faust, Guru Guru, Organisation (devenita mai tarziu Kraftwerk) s.a, artisti care vroiau sa faca un rock din care sa extraga radacinile blues americane.  Atunci englezii nu i-au luat in serios.

Fresh Good Minimal a postat la inceputul lunii martie un link cu o mare compilatie de Kraut. Music for your brain vol. 1-3 1968-80. Postarea are un aer fresh, cu legaturi subterane invizibile intre minimalul comercial si experimentul teuton de dupa razboi, e atat de fresh ca Ich weiß nicht, was soll es bedeuten / Daß ich so traurig bin... - Ma intreb ce-ar putea sa insemne/ Mahnirea din sufletul meu/ E-o veche poveste, pesemne, / Ce-mi staruie-n minte mereu (cum spune poetul pre-minimalist H. Heine.) In 2010, FGM ia krautul in serios dupa ce a epuizat minimalul (un rebranding/o repozitionare n-ar strica). De pe varfurile muzicii electronice, FGM arata spre psihedelia cosmica germana.

La sfarsitul lunii martie, in The Guardian, Jon Savage, un oarecare autor titrat si premiat pentru o istorie a punkului made in UK, spune ca, "chiar daca e vechi de 30 de ani, krautrock-ul, muzica experimentala a Germaniei anilor '70, are inca o prospetime pe care a 6-a generatie de trupe indie britanice nu o pot egala". E de inteles pentru un intim al fenomenului sa fie in sevraj dupa energia bruta a acestuia, chiar si dupa a sasea generatie. Insa tot articolul e plin de reverenta. Si la inceputul lunii aprilie acelasi oficios face o scurta prezentare a compilatiei Deutsche Elektronische Musik, care va aparea in curand. (Asta e marketing). Una peste alta, The Guardian ia krautul in serios, de data asta privind dinspre versantul rockului.

Asadar, obscuritatea krautului si elogierea unui fenomen care a fost cult pentru unii putini e o chestie in care mainstreamul BBC/The Guardian si nisa FGM se intalnesc. Nu e doar o eroare de sincronizare. Nu e ca scena electronica e in impas inspirational si a ajuns sa isi inghita coada ca sarpele cosmic. NIci ca genurile muzicii electronice de dans au inceput sa se restranga unul cate unul: de house ne-am acrit pana peste cap, minimalu' a crapat de mult, unul din promotorii dubstepului spunea ca e ceva prea rece si gri in el, trance/ul s-a dus naibii cu populismul lui, goa incearca un Rebirth la Targu Jiu, se zvoneste ca drum'n'bassul a murit, lounge/ul si buddha bar au ajuns coloane sonore pentru filme porno. E ca fiecare dintre genuri ar vrea sa isi depaseasca granitele: rockul sa fie minimal, iar house/ul sa aiba ceva indie sau alternativ in el, gothicul sa fie funk si goa ceva brit pop.

Adevarul e ca ne-am cam plictisit de clubbing si soundul asta fara cohones care sa se reclame dintr-o filiera intelectuala cu cohones, asa cum se reclamau detroitistii din Alvin Toffler cu sintagma lui "techno rebels". Se face muzica de consum usor, fara prea multa filosofie, de catre producatori fara fetze si fara discurs accesibil in media (cine s-ar obosi sa citeasca ce vor si ce gandesc artistii electronici? - se stie doar: ceva notorietate, sa semneze cu un label,  si sa castige niste banuti; nu mai sunt pretentii revolutionare in muzica, nu stiu daca se observa. Mai e cate un Villalobos care sustine ca muzica de dance si politica nu ar trebui sa se excluda, ca partiurile sint de fapt o atitudine politica. Dar numai el intelege ce zice). Dupa cum si rockul a obosit sa fie purtatorul unui mesaj coerent si rational, si a unei structuri care sa stea spate in spate cu muzica pop.

DJ/ii sunt obositi de atata glob-trottereala, Norman Cook e surd de o ureche, Ibiza a devenit o insula pentru pensionari. Si daca mai ai rabdare sa asculti piesele care faceau deliciul topurilor o sa vezi cat sint de obosite. Oboseala asta nu se vede in public pentru ca luminile sunt stinse, se poarta ochelari iar noaptea in club devine o pastila foarte superenergetica. Publicul e neatent la muzica pentru ca e preocupat sa se faca varza. E mult tam-tam in jur, e si ceva agitatie hormonala la mijloc, si asta da impresia ca fenomenul EDM e pe val, cand de fapt el e tinut in viata artificial de sponsori si de curentul care trece prin amplificatoare.

Tehnologia nu a evoluat asa de mult in ultimii ani. Se fac multe combinatii intre lucruri care nu trebuiau sa se combine dpdv sonic si se experimenteaza la greu, dar scena si-a atins limitele cumva si din cauza instrumentelor. Chiar daca sintetizatoarele s-au expandat si au devenit mai puternice, principiile au ramas aceleasi. La fel e si cu softurile. Vremea revolutiei e pa, deocamdata. Nu ne mai miram aproape de nici un sunet. E timpul pentru hibridizare, acum ca digitalul poate fi integrat mai bine cu analogul, si o sa vedem multi mutanti experimentali. Scena EDM se misca cu oboseala din cauza automatizarilor si mecanicii predictibile date tocmai de perfectionarea skilurilor de productie. A ajuns sa fie ingreunata de regulile si restrictiile propriilor genuri. Are nevoie de niste aer fresh, si cum acesta nu vine din tehnologia actuala, ca intotdeauna, cauta inspiratie intr-un moment obscur care sa poate fi exploatat.

Asa ca nisa si mainstreamul au ales sa dezgroape krautul, la egala distanta de rock si de electronic, structura si antistructura. Rockul viseaza sa fie o blonda superba, minimalul viseaza sa ajunga o bruneta carliontata. Rockul vrea sa isi regaseasca energia de altadata, electronica e nostalgica dupa momentul unic si irepetabil in care a adus pe lume revolutia unui nou sound.

Rockerii si electronistii pot sa faca pace acum. Sa iasa din schemele consumeriste, mainstream, hi(p)steristice etc. Sa ia o pauza, sa faca o salata de kraut pentru revitaminizare, si sa vada unde va ajunge tehnologia daca trecem cu bine de 2012. Viata merge inainte, chiar daca privim spre viitor prin oglinda retrovizoare a trecutului, dupa cum a spus marele filozof bulgar Stancio Stanchev sau Marshall McLuhan, nu mai stiu. E o mare varza in capul meu.

Ishkur's Guide to Electronic Music

 

Un ghid introductiv si complet despre genurile muzicii electronice, scris lejer si cu umor, bun pentru exemple, sample, legaturi intre genuri si istorie accesibila.

Sekuensaa

 
Sekuensaa from Sensaa on Vimeo.

E aici un pas inainte spre o noua tehnologie in care audio/ul sa fie manipulat vizual (si in cel mai eye candy mod cu putinta)?. Sequensaa e un sintetizator interactiv, cu o suprafata multitouch si markatori sensibili la pozitie si orientare, unii actionand ca trigger de sequencer, altii ca instrumente solo (gen kaosspad) si altii care adauga layere diferite de instrumente si sunete pentru improvizatie. Un instrument similar cu reactable, dar mai simplu de folosit.

Colectie de muzica electroacustica si experimentala din sec. 20

 

De sapat aici: http://www.avantgardeproject.org/

Sunt 157 de titluri, de la lucrari din Berlinul anilor 20, Pierre Henry, John Cage, Schoenberg, Berg, Stockhausen pana la balene, Ulpiu Vlad, Horatiu Radulescu etc in format FLAC. Exista si un site romanesc partizan, unde sunt aceleasi titluri in format mp3:http://agp.433.ro/

Euphorie, a live performance

EUPHORIE / P.Burst / 02.10 from 1024 on Vimeo.

1024 architecture is a company created by Pier SCHNEIDER and François WUNSCHEL, both co-founders of the EXYZT collective.
1024 architecture focuses on the interaction between body, space, sound, visual, low-tech and hi-tech, art and architecture…

musique concrete facuta cu platane

Works For Turntable from Stephen Cornford on Vimeo.

Da, si e fara DJ. Acum ca DJingul s-a reorientat spre cd si mp3 iar vinilul a devenit o raritate in prioritatile de cumparat, au ramas multe platane nefolosite. In multe case e un pick-up neutilizat caruia i se poate da ceva de facut. Ceva nou, suprinzator si frumos, ca orice e muzica concreta.

ohm studio. together sounds better

Ohm Studio e un software pentru generatia de muzicieni 2.0: integreaza un Digital Audio Workstation/Sequencer, o platforma de colaborare web si o comunitate dedicata muzicii. E descris de autori ca o aplicatie colaborativa real-time. Pe scurt tu faci un groove, un bass si o linie melodica, cauti un vocalist caruia ii spui cam ce ai vrea sa cante, el iti canta, inregistreaza. Pare simplu si fun si superficial. Dar cine stie.

We Are Nothing

Stiam piesa asta experimentala de 2:24 de pe albumul "Loud" al lui Timo Maas din 2002, vocal Leon Alexander. Am reascultat versurile. Versurile mai jos, dark, nihiliste, si metafizice after party se completeaza exxxxtrem de bine cu apocalipsa sonica a piesei. All we need to do now? is cheat death. Cred ca e printre putinele referinte la moarte in muzica electronica, si in felul asta asumat. E bine.

I'm a believer. 
Well, that's not really true.

I'm more of a make-believer.

But it sort of adds up to the same thing.

Here in the lap of the Gods, neither party holds a universal truth, and our hopes are like litter in the open road for everybody to drive through.

Teetering on the swath, my physical limitations dwarf just by the wonder of living.

Brought on for no real reason other than just the wonder of life.

And now, being what I want to be catches up so fast with me.

I have to make up better and newer possibilities just to keep up with myself.

And now, nothing is a problem.

My mouth is dry from the heat, endless possible futures and the sweet promise of tomorrow is quenching my thirst.

All we need to do now ? is cheat death, for as long as we can.

So that when the day finally comes, we can pull a clean sheet from our pockets and write down all that we have achieved, all that we have seen, to make sure we have left nothing behind.

We are nothing.

We are nothing.

We are nothing.

Other than that then we give away for free and we are nothing but the sum of our parts.

Si daca ar exista un campionat de techno pe natiuni...

...cum ar arata echipele? 

Asa. 

(Urmeaza un exercitiu plin de causticitate si stereotipuri in care orice asemanare cu realitatea nu e chiar intamplatoare):

- techno-ul german va fi, ca intotdeauna, disciplinat, fanatic, extremist (si decadent pe alocuri - dar numai pentru publicul german); in rest, nemtii ar continua razboiul de independenta fata de anglo-saxoni pe care l-au inceput in muzica prin kraftwerk si krautrock. si mai ales lupta de a scapa de un trecut distructiv cu care nu s-au impacat si pe care l-au ingropat, se pare, adanc in referintele lor. No funk, no past, but German and spatial. industrial si agresiv, matematic, rece si calculat, si in special nationalist - ca de-asta minimalul e un gen care are la baza un soft facut in Germania - daca nu chiar doua: Ableton Live si synthurile de la NI.

- si in techno francezii o sa fie metaforici, poetici si ironici, sportul national fiind citatul intelectual, pastisa asumata cu adaos de umor fin. Ratiunea lor critica, distilata si speculativa, filtrul suprem cu care se impun in cultura, o sa fie mereu deasupra modelelor citate. Nu conteaza originalul, conteaza interpretarea. Oricum, francezii viseaza inca la naratiuni totale si complete asupra oricarui fenomen cultural, de-asta o sa gasesti in techno-ul lor toate referintele posibile. Revolutia franceza continua si ea, cum poate, separand puterile curentelor muzicale consacrate si deconstruind si ghilotinand tot ce se poate.

- spaniolii si italienii o sa faca ce au facut dintotdeauna, ca niste (semi)insulari ce sint: comert cu chestiile care li se pare ca o sa vinda cel mai bine. Si, certo, cu ceva muzicalitate tipic italiana, daca se poate. Techno gondolier si marinaresc. Marco Polo techno.

- englezii, singuri pe lume, cu respectul lor pentru ratiune si luarea in serios a comandamentului de a nu jigni inteligenta aproapelui, intependenti fata de oricine si orice, o sa isi continue explorarile abisale pe care le-a inceput Shakespeare in literatura, si o sa dea in muzica echivalentul crimelor din Macbeth, dar si romantismul idealist din Romeo si Julieta: intre dubstep si fragile indie hits care incep, fie si in subtext, cu "imagine all the...".

- cat despre echipa SUA.... se stie: o natiune construita pe asteptari milenariste, si concrete and pragmatic living. Fantasme si puritanism. Techno e cea mai buna metoda de eliberare de sub constrangerile religioase, un spatiu non-carnal care insa nu e invadat de rationalismul dogmatic prescriptiv si nici de interdictii (whoaaa... cum a sunat asta!). Sau infuzia de funk, de jazz si de blues, intr-o muzica mecanica, care tocmai asta face: subliniaza si potenteaza mecanica pasiunii carnale de orice fel. This is the special case of house. Un fel de cold techno care scapa de presiunea prescriptiva puritanista, refugiindu-se in mecanica industriala. Sau un hot techno care isi asuma nonsalant carnalitatea si foloseste masinile ca sa o exprime cat mai bine.

- in sfarsit, techno/ul romanesc ar fi un techno care mimeaza adeziunea la unul/oricare din momentele culturale prin care trec tarile puternic industrializate (by the way, no techno is possible [tru end ril] autsaid o societate puternic industrializata, sau postindustrializata). un techno care poate sa fie dubstep, house, minimal or whatever, dar e fara platforma. de fapt e pe o platforma, da' platforma asta e trasa de un curent de alte provenientze decat cele din marea neagra si muntii carpati.

asa ca technoRo va fi o clona estica, sponsorizata de Brifcor. (cu mici exceptii).

(aici techno = electronic dance music, orice tine de muzica electronica cu beat.)