Back to love with Beacon's "For now" new album

"For Now is the second EP by Brooklyn duo Beacon, five songs that continue the band's exploration of the dark spaces under the surface of human relationships. As with the band's debut EP No Body, For Now is a record that conceals a great deal of depth beneath a melodic veneer—again, there's a stark contrast between Thomas Mullarney's honeyed vocals and the words he's singing, although this time the mood is perhaps less sinister and more reflective. And again, themes of fractured love are prominent, particularly the distinction between love and lust, and what happens when the former falls away, leaving only the latter to fester: as Mullarney sings on third track "Pulse", "It's a long walk from lust to love… And if I get caught, it's not my fault."

Chitari trecute prin Reason trecut prin Ableton Live: cum se poate canta live pe scena, explica St. Vincent

Apropos de live-act-uri, de sound si de ce se poate face din integrarea hard/soft, chiar si cu synthuri pe care unii le concediaza din start, ca Propellerhead Reason.  Trupa St. Vincent foloseste pe scena Ableton Live, o tona de rackuri in Propellerhead Reason si un regiment de pedale, care declanseaza tot felul de efecte care proceseaza sunetul de chitara (le inchid pe unele si le deschid pe altele). Asa cum sunt prezentate lucrurile, pare ca arsenalul tehnic al triggerelor MIDI (pedalele) ajuta la concentrarea asupra interpretarii, si nu asupra schimbarii pedalelor (muzica vs. tehnologie, ca sa parafrazez niste texte citite recent pe un pachet de Fred). (via CDM)

Evenimentele saptamanii: Four Tet, Rhadoo, Pearson Sound@ Atelierul de Productie - 22 sept; Beppe Loda@ Control - 21 sept.

Despre Younkarls, Hipdiebattery, Coughy, Sillyconductor + Rekabu @ Control

Coughy live @ Control, sept. 2012. Tweaking the feel good knobs

Concertul de lansare a albumului de debut scos de Coughy la Local Records se anunta ca un triplu examen: test de anduranta pentru public (5 nume in line up dintre care doua live-uri si trei dj seturi!), examen de sunet si de capacitate pentru Control si, bineinteles,  validare a noului material semnat de cei doi tipi cu placeri vinovate pentru electronica de la The Amsterdams. Nu mi-am pus nici o clipa problema ca albumul nu o sa fie bine primit sau ca Vlad si Ovidiu au vreo sansa sa dea chix. Asta nu doar pentru ca i-am mai vazut live la Control, sau ca au avut una dintre cele mai bune piese de pe compilatia Buzz!Ro 2011 de la Local Records, ci mai ales pentru ca, venind dintr-un background de trupa de rock sunt rodati in dialogul dintre ei si dintre sound-ul creat si public.Care public a fost la fel de dens si de divers ca o felie de tort cu texturi fluorescente ale carui straturi s-au consumat pe scena unul dupa altul in functie de artistii din spatele pupitrului. A parut ca oamenii prezenti au venit sa savureze numai cate una-doua sectiuni din afis: unii pentru ca la Control a fost hihglight-ul evenimentelor de sambata seara, unii pentru ca vroiau sa ii asculte/vada pe Coughy, altii pentru live-ul Hipdiebattery (HDB, pentru economia scrisului), iar altii pentru pentru seturile de dans din care au avut ce alege: de la Younkarls pana la Sillyconductor + Rekabu, Coughy si Hipdiebattery. Cap la cap si ureche langa ureche cred ca s-au plimbat prin cele trei spatii principale de la Control cam 800-1000 de oameni. Fara doar si poate, daca evenimentele muzicale dinauntru au fost crema evenimentelor de sambata, terasa spectaculoasa a Controlului a fost bomboana de pe crema: plina ochi de la inceput pana dupa concertul Coughy, adica ora 3 noaptea.

Avand in memoria auzului ecourile chillwave-like ale pieselor de pe album si gothronica idmista a lui HDB, deci un mind set pregatit sa exploreze texturi eterice mai degraba decat pulsatiile materiale ale basilor, seara a inceput neasteptat si foarte abrupt cu setul pus de Younkarls. Excelent, muzica de ora 4 a.m. pe care sa tot dansezi, nimic de zis. Atata doar ca era ora 10 p.m. si urmau alte chestii melodico-experimentale, mai meditative, mai personale, cel putin in partea cu live-urile. Publicul dinautru a avut parte de un amestec energetic de 4-to-the-floor in multiple instante de house, techno dubbish samd. Fara mila pentru live-ul HDB, dar a functionat ca o deschidere inteligenta (si cred ca involuntara) pentru acest eveniment care trebuia sa impace excitatia urbana de sambata seara cu asteptarile de concert.

Hipdiebattery a intrat tarziu, si fara nici un pasaj de trecere: de la basii galopanti si kick drumurile saltarete direct intr-o atmosfera de confesiune emotionala construita din spatii reverberante, delay-uri si vocea Ancai "Hipdiebattery" Stirbacu, pe care nu am ascultat-o live pana acum. Asa ca am fost ochi si urechi: canta si controleaza live diversi parametrii si sectiuni instrumentale din propriile piese, s-a prezentat pe scena cu o aluzie discreta la un outerworld techno-rave-ologic prin banda fluorescenta desprinsa oarecum din TRON, care a detronat vizual coronita de pe crestet. HDB creeaza o prezenta energica care reuseste cumva sa ancoreze publicul altfel lesne de pierdut intr-un abuz de delayuri si reverburi situate mai ales in plaja frecventelor medii si inalte, topite intr-un hiss penetrant de efectele folosite.

Am incercat sa descifrez ce canta/spune, ca un tiranozaur de versuri ce sint, dar mi-a fost imposibil. E un regret personal pe care il am si in cazul altor artisti care nu s-au decis inca daca vocea trebuie sa fie textura sonora sau gestanta de sensuri. Probabil ca a cantat in engleza, dar engleza mea nu ma ajuta la descifrarea tuturor nuantelor, iar mixajul nu a ajutat versurile sa se detaseze de voce. In timp ce puneam la cale o microteorie despre efectele reverbului tip catedrala si a delayurilor tip canion asupra unui club in contextul unei iesiri de sambata seara, schitand niste concluzii legate de raceala si sentimentul de ratacire pe care o da aceasta combinatie - pret platit pentru efectul de grandoare monumentala garantat - o rafala de basi si idm dansant au spulberat implicatiile incipientei teorii si au inceput sa miste lumea, inclusiv pe mine. La nivelul asta de energie s-a si terminat live-ul HDB, si recunosc ca mi-ar fi placut sa insiste mai mult in aceasta zona. Trecand de inceputul liniar si reverberant, de vocea din care nu am descifrat versurile si de apetenta pentru frecvente medii si inalte, a fost un live care a avut parca prea mult din extreme si prea putin timp sa se dezvolte asa cum mi-as fi dorit. A fost cu aplauze, e de urmarit, pentru ca are multe parti bune, dar parca a lasat o senzatie de insatietate: teasingul cu basi trebuia dezvoltat.

Intre HPD si Coughy a fost un intermezzo mai contrariant decat setul de deschidere pentru HDB: nici mai mult nici mai putin decat footwork. Surprise, surprise. Am incercat sa aflu a cui a fost alegerea, dar nu am reusit. Problema cu tortul de care pomeneam mai devreme s-a dovedit astfel cea mai greu de descifrat in toata economia evenimentului de sambata, aratandu-si adevarata si enigmatica structura. Layere-le care au unit act-urile au fost puse cu mana printr-un procedeu de colaj inexplicabil, dar de efect, cam ca toba aia care se auzea in Simfonia 94 a lui Haydn, Supriza. Visualurile made by Color Nurse au luminat brusc atmosfera destul de dark in care intrasem odata cu actul precedent.

In deschidere Coughy au inceput cu "Precambrian", piesa de pe Buzz!RO 2012, o deschidere excelenta ca si captatio benevolentiae. Ce a urmat a fost cumva previzibil pentru cineva care era familiarizat cu albumul Coughy. In cazul lor, avand in spate conceptul de muzica/piese nascute din intalnirea unor artisti in real time, e greu de spus ceva despre live-ul unei trupe care scoate un album facut din bucati de live-uri inregistrate. O trupa care are in spate exercitiul concertelor si obisnuinta repetitiilor si a jam session-uri, e putin probabil sa nu performeze bine mai ales la un eveniment de lansare. Cine a ascultat albumul a ascultat concertul, si viceversa; ideea de jam session si de improvizatie e destul de transparenta pe album si, in contextul unui live de 40-50 minute nu a fost schimbata fundamental. Au aparut mai multe pasaje de experiment psihedelic tinut sub control si balansat de melodicitatea fiecarei piese. Iar Coughy au stiut de fiecare data sa se opreasca, exact acolo unde dronele si delayurile incepeau sa imprastie pozitivismul vibrant din aer. Ca si pe album, cei doi au si pe scena atat un dezvoltat simt al duratei unui micro-eveniment muzical in cadrul unei piese, cat si un cronometru atent la ansamblu, asa ca stiu cand si cum sa se schimbe macazul fara sa devina prea insistenti sau prea diluati. Au fost bine primiti, aplaudati sincer si cu cu luminite in ochii participantilor. Ma astept sa ii vad pe line-up-ul unui viitor festival Pitchfork, daca acesta se va muta vreodata in Europa.

Pe un fundal de techno disfunctional, c'est a dire Andy Stott (o alta iesire brusca din contextul sonor precedent, adica un intermezzo contrariant asa cum a fost mai devreme footworkul),  Color Nurse si-a stins proiectorul, baietii dinainte au luat sculele cu ei au plecat non-Macurile si sculele live, iar pe scena au venit Macurile subversive ale lui Sillyconductor+Rekabu. Poate a fost cu talc, pentru ca specialitatea S+R este sa faca reconfigureze un context (de clubbing pe tipar occidental) si sa il recompuna ironic din piese care altfel sunt disfunctionale pentru contextul respectiv. Prima data cand am scris despre ei, in contextul raposatului Circus din Carpati, am crezut ca e doar o alegere exotica pentru seara respectiva. Acum cred ca deocamdata e una dintre putinele modalitati viabile de distanta critica si detasata fata de un imperialism technoid inexpugnabil. Iar asta se traduce prin selectia si includerea in seturile lor a tot felul de piese din zonele non-occidentale, care mai de care mai orientale si mai buricoase, spre disperarea multor puristi. Spatiul nostru acustic a pendulat, ca si cel intelectual, intre Orient si Occident, si nu s-a gasit inca o solutie care sa le integreze pe amandoua.
Trebuie sa recunosc din seturile lor ca si Orientul si coloniile muzicale ale vestului au forta lor si stau in picioare si functioneaza daca sunt primite/privite prin acest filtru.

In fond nu putem decat sa ne luam peste picior ca suntem un popor cu populatie rurala de peste 50%, cu o penetrare a manelelor si a muzicii populare de cel putin 80% si ca ne chinuim in fel si chip sa ajungem din urma o civilizatie urbana a culturii de club care are trilioane de nume si piese si ramificatii sociale in care s-a dezvoltat. Sa ne luam peste picior si sa dansam pe seama asta, fara sa punem neaparat botul si urechea purista doar la clasamentele din DJ Mag, Resident Advisor, FACT Mag  si Pitchfork. Dar publicul nostru pare ca nu e pregatit pentru aceste citate culturale ironice si autoironice si aproape cu ocazia fiecarui set se creeaza cate un mic scandal legat de faptul ca selectia include piese foarte apropiate de manele, daca nu chiar manele de-a binelea. E o ipocrizie cam dubioasa, daca stai sa te gandesti ca la fiecare nunta romaneasca se asculta o populara sau o manea si lumea danseaza in hore corecte politic care includ si hipsteri, si rapperi si rockeri, si pe mamaie si pe tataie. Si sigur aia care pleaca din sala injurand se angreneaza cand e ocazia la o astfel de hora, si nu pleaca injurand pe nasu' mare. In fine, am stat pret de 7-8 piese cu parere de rau ca setul nu va fi inregistrat, si am auzit niste chestii pe care nu ma puteam hotari daca se le ascult cazut pe spate sau sa ma las antrenat complet de ele. Ritmuri de hip hop, breakuri si basi sintetici distorsionati pe fiecare beat, laolalta cu acorduri orientale, ce sa zic, au sunat bine pentru urechile mele. Nu si pentru ale altora care s-au scandalizat (impiedicat) de o alegere pe care au interpretat-o la modul literal: adica DJ-ul pune doar muzica care ii place. O sa dau din casa si voi spune ca subversivitatea lui Sillyconductor + Rekabu merge mai departe. Am auzit ca ar scrie chestii rusinoase pe masini sau pe biciclete prafuite, asa ca ar trebui sa ne gandim de doua ori inainte sa ne ridicam glasul impotriva lor. O sa ne gasim masina pe care un deget criminal a dezgropat de sub praf adevarul freudiano-jungian despre destinul muzical romanesc: "Villalobos + manele = love" si o sa ne facem de ras in tot blocul/caminul studentesc.

Din fericire nu au plecat prea multi si am auzit ca petrecerea a durat pana pe la 8 a.m. Deci evenimentul a iesit bine si a avut savori din cele mai diverse, ca o adevarata experienta de micro-festival multi-cultural in care ne intalnim cu propriile noastre impersonari (de la goth la idm, chillwave si shoegaze pana la orientalisme mai apropiate sau mai indepartate) pe care nu reusim sa le integram in totalitate dar langa care putem sta la o petrecere toata noaptea.

LATER EDIT: Cate ceva despre sunet, ca sa nu lasam subintelesurile sa bruieze riviuul. Inteleg ca HDB (mai si) improvizeaza, si nu e un act in cadrul caruia sa existe o abordare constanta a vocii: unele piese au nevoie de un mixaj care sa ajute textura si trademark-ul, altele au nevoie de un mixaj care sa evidentieze vocea. Cu vocea insa a fost o problema, atat la Coughy, pe alocuri, cat mai ales la HDB. Asta din doua motive: in primul rand din cauza sursei, in al doilea din cauza mixajului de la pupitru. Probabil ca o discutie prealabila intre artist si inginerul de sunet l-ar fi ghidat pe acesta din urma in proces (de ex. sa stie cand vocea trebuie sa fie layer si cand trebuie sa fie element individual). Oricum, era un lucru dificil de facut cata vreme exista reverb si delay in cantitati industriale. Probabil ca soundcheck-ul pentru Coughy, care foloseste alt tip de procesare pentru voce, desi din aceeasi familie, nu avea cum sa se potriveasca pentru toata seara. All in all, si la Coughy au fost momente cand vocea s-a pierdut si a trebuit sa o caut printre frecvente pana sa o dibuiesc. Sistemul de sunet de acum este 10 clase peste vechiul Control, fara indoiala; ar mai ramane de facut ceva mai mult fine tunning pe materialul care iese din laptop/scule si ceva mai putin fine tunning on the spot din partea sunetistului care sa isi arate/perfectioneze/evidentieze arta.

Evenimentele saptamanii: lansare LP debut Coughy@Control, Origami Sound@Atelier Mecanic, Idjut Boys@Control

Saptamana trecuta s-a facut o incalzire lejera cu evenimentul dedicat aniversarii lui John Cage si cu De.Kolectiv-ul germanofil de la MNAC. Primul foarte nisat si experimental prin organizare, al doilea incercand sa impace considerentele estetice cu socializarea de weekend (ma iau dupa relatari; n-am ajuns pentru ca imi displace MNAC-ul, iar numele nu erau chiar atat de magnetice pentru a ma scoate din casa in miez de noapte ca sa ma las controlat de politisti si radiografiat de aparatul de la intrare. Plus ca treaba cu legendele si pionierii muzicii electronice mi se pare ca deja cere alt spatiu si alta manifestare decat ofera acum atat MNAC-ul cat si Rokolectivul).
Abia saptamana asta weekend-ul vine cu niste evenimente de luat in seama si provocari in premiera, pe care o sa incerc sa le prezint separat, riscand o ordonare subiectiva.

1. Coughy @ Control - 15 septembrie

E o premiera din mai multe motive, cine va asculta albumul va intelege de ce. O sa spun deocamdata doar ca duo-ul de la Coughy vine cu ceva ce lipsea complet din zona electronicii romanesti, pana acum: fuziunea dintre indie si electronica, care se probeaza live, cu chitara si voce procesate, combinate cu drums & computer programming. Este ceea ce se cheama proper live, adica o relatie care se stabileste pe scena, in fata publicului, la nivel interpretativ, instrumental si muzical, si care vine cumva turnat pe directia promovata de Control, care inseamna indie si electronica, accentul fiind pus pe impactul scenic. Am fost la un live anul trecut, tot in Control, si in ciuda sonorizarii si mixajului de atunci care nu a ajutat deloc vocalul, am ramas foarte placut impresionat. Iar albumul... azi dimineata m-am trezit fredonand o bucata din el. Deci da, e cu melodii si da, o sa mi scriu despre asta deci ma opresc aici pentru moment. Cu o singura mentiune, ca provocarea va fi maxima pentru inginerul de sunet, care va trebuie sa aiba grija sa puna in evidenta toate nuantele materialului audio si sa o faca sa sune bine in noul Control. Pentru public va fi o provocare sa treaca printr-un line-up de festival, care ii aduna la un loc pe Hipdiebattery (live), Rekabu + Sillyconductor (DJ Set), Younkarls (DJ Set), Hipdiebattery + Coughy (DJ Set). Oganizatorii nu s-au zgarcit.



Facebook event.


2. Origami Sound @ Atelier Mecanic - 14 septembrie

Origami Sound, cu cele trei sublabeluri Origami Sound, Dark Clover si Farver si doua duzini de nume, e de departe cel mai coerent colectiv de artisti (cu nucleu romanesc) care promoveaza un anumit gen de muzica electronica la un nivel care, ca si viziune si strategie, e cu cativa ani lumina inaintea a ce se intampla pe scena romaneasca (compusa in general din individualitati care incearca sa isi gaseasca o modalitate de integrare in peisaj, urmand canalele si modalitatatile clasice: experiementat, facut track, trimis track, pus muzica, asteptat). Soundul Origami e unul atasat de zona low-end a bass-ului sintetic, pe care ma feresc sa o etichetez acum, dar cred ca vine in siajul post-dubstep, post-wonky, post-Burial - dark si melodic, energeticc si tenebros in acelasi timp. In boxele din dormitor creeaza o atmosfera incarcata cu o melancolie din afara acestei lumi, iar in club suna like the next bass mutant music.

  Origami Sound White Night #2 [Live Recording, Excerpt] by herne

E cel mai interesant colectiv din simplul motiv ca a reusit sa creeze un spatiu real si virtual in care artistii care impartasesc aceeasi viziune si aceleasi afinitati pentru un stil se intalnesc, creeaza si interactioneaza si la un alt nivel decat cel artistic. Iar omul care e catalizatorul acestuia, c'est a dire Herne, nu vine din zona de productie sau DJ-ing, nici macar dintr-una de marketing, ci dintr-o serie de cautari de muzici pe seama carora a vrut sa stabileasca relatii personale cu creatorii acestora. Totul creat in jurul conceptului de rinsing, adica de promovare pe canale de marketing si pe scena de electronica, rezidentiate, case de discuri si distributie nu doar a unui sound ci a unui grup de artisti.

Herne explica:

"Colective similare cu al nostru exista peste tot in lume cam pentru orice gen de muzica electronica, apropiate in terms of quality de ce facem si vrem sa facem noi ar fi exemple ca Pelican Fly (Belgia), Club Cheval (Franta) sau Leisure System (Germania) care au rezidentiate lunare/bilunare intr-una sau mai multe locatii, un fan-base activ si dedicat care in timp evolueaza intr-un 'anturaj mai mare' literally creat si conectat de/prin muzica. Rinsingul ar fi la baza procesul de exposure al unei anumite melodii (more or less underground) pana cand devine un slagar in constiinta colectiva - felul in care m-am referit eu la acest rinsing este mai mult la nivel meta unde nu ma concentrez atat pe o melodie cat pe o intreaga serie de stiluri si genuri pentru care nu exista un punct de referinta in bagajul de cunostinte muzicale al publicului din Romania si care, prin procesul asta de 'repetitie' aplicat sub niste circumstante controlate cu strictete (sonorizare cat mai buna, volum mare, atmosfera intima, lume multa intr-un loc mic, intuneric) vor ajunge in mod ideal noi standarde de calitate in perceptia celor care participa si sunt deschisi catre nou. Ma feresc mult de termeni ca 'forward thinking' sau 'future' pentru ca all of the above sunt in standardele mele o forma de normalitate, nu idealuri spre care ar trebui sa ravnesc/ravnim."

Pentru crew-ul implicat in evenimentul de vineri seara (Liar, Herne, Arapaima) va fi o provocare sa aplice toate aceste lucruri intr-un context cum e Atelier Mecanic, care e in primul rand un bar, apoi un loc situat intr-o zona destul de pestrita si cu un public eclectic (adesea chefliu), un spatiu deschis si destul de cozy pe care vor trebui sa isi muleze beaturile sincopate, bassul sintetic si sonoritatile pline de reverberatii profunde pentru a cadra cu spatiul deschis al Atelierului.

Facebook event.

3. Idjut Boys @ Control - 14 septembrie

Idjut Boys sunt niste legende vechi de cand lumea clubbingului, o combinatie de house, disco si dub-techno, discipoli ai lui DJ Harvey, care vin probabil pentru a treia sau a patra oara in Bucuresti. Party-urile Camera Sambo sunt chestii in care distractia e luata foarte in serios ("Dan Tyler and Conrad McDonnell, aka Idjut Boys, are an English duo whose dub-heavy house tracks incorporate their playful sense of humor. With titles like "Frogs Arrrse" and Life: The Shoeing You Deserve, its clear that Tyler and McDonnell keep the pressure and often seriousness of the hectic music industry in perspective."), iar line-up-ul, cu Bogman, Khidja si Camil e unul dedicat special adultilor, oamenilor cu apucaturi serioase si urechi cu pedigree.

Provocarea e ca tot feelingul de incapare intunecata, scena intima si transpirata se va muta pe multii metri patrati din Control, iar soundul si seturile celor care vor pune muzica vor trebui sa umple golurile si sa faca aerul la fel de dens si cald.




Facebook event.

Cate ceva despre Matthew Dear, expresia personala in muzica electronica si tentatia directiilor moarte (de vii ce sunt). Geneza albumului Beams

Matthew Dear este vrajitorul din spatele unei abordari ale muzicii electronice care facea prin 2003 sa fuzioneze minimalul si muzica pop. De fapt, structuri pop (vers, strofa etc.) individualizate printr-un mod foarte personal de productie. Mai bine zis, Matthew Dear face parte din acea categorie pe care Paul Breazu, vorbind in Dilema despre Gold Panda, a denumit-o inspirat artisti reprezantand un gen muzical: "Dacă greblaţi Internetul în acest moment, încercînd să găsiţi o ramă ataşabilă muzicii artistului englez Gold Panda, vă veţi îneca într-o confuzie fără fund. Reviste, site-uri, blog-uri, reţele sociale, forumuri, simpli useri se întrec în a lipi o etichetă sau alta cîntecelor produse de tipul ăsta ciudat: post-dubstep, glo-fi, post-hip-hop, minimal electronic, IDM, electronica, psychedelic house etc." 

Cam la fel stau lucrurile si cu Matthew Dear. Dincolo de trackurile create speciale pentru dancefloor si scoase la Spectral Sound (apropos, Put your hands up 4 Detroit a lui Fedde le Grand sampleaza o voce de pe piesa cu aceeasi nume semnata de Audion aka Matthew Dear), artistul producator texan relocat in Detroit (de unde fascinatia spre chitari, look cowboy si techno) evolueaza muzical in sensul unui artist care are cautari legate de expresia personala. Black City, albumul precedent al lui, este o distopie a unui New York care nu doarme niciodata, permanent conectat si consumator de resurse, "a composite, an imaginary metropolis peopled by desperate cases, lovelorn souls, and amoral motives. Like most literary Gothams, Black City is a place to love and hate, as seedy as a nightclub’s back room and as seductive as the promise of power."

Odata cu lansarea noului album, Beams, la sfarsitul lui august 2012, Matthew Dear dezvaluie in clipul de mai sus cate ceva din laboratorul propriu de creatie, in care include organicul inregistrat din mediul ambiant cu productia automatizata din muzica electronica. (Parte mai larga a campaniei de promovare care include interviuri, making off-uri ale albumului cum e cel de mai sus, sau al copertii albumului, toate acestea glosand pe tema expresiei artistice ca modalitate coeziva a unei personalitati/vieti fracturate). Rezultatul e unul foarte personal.

  Matthew Dear - Beams by ghostly

Dar nu scriu pentru ca vreau sa fac o recenzie unui album care mi-a placut (precedentul mult mai dark a fost mai pe gustul meu), insa apreciez maniera personala de a vorbi despre viata prin muzica. Apreciez foarte mult faptul ca desi s-a lansat ca producator solo, Dear merge in turnee cu o trupa, canta, scrie versuri si e constient de faptul ca muzica electronica e o doar o calatorie in mintea cuiva. Iesirea pe scena in cazul lui e chiar iesirea din universul inchis al studioului in care un singur om monologheaza creativ pe diferite teme si obsesii. Dear o face recunoscand multitudinea personalitatilor care coexista in el intr-un moment, incercand sa uneasca ceea ce de fapt e separat, prin versuri si muzica. Ca si Gold Panda, ca si Four Tet in albumele dinaintea lui Pink, Dear intruchipeaza o stralucita directie moarta a muzicii electronice: pariul meu este ca abordarea lor atat de personala nu va lasa multi urmasi. E greu sa te pui in pielea altcuiva si sa ramai autentic, in ciuda faptului ca piesa cea mai rock de pe tot albumul (Earthworms) contine un vers pacificator: It's alright to be someone else.

"When all is said and done, the central tension in Matthew Dear's Beams— musical mischief vs. lyrical maturity—may not be a tension at all. After all, growing up involves learning to integrate all of one's disparate selves. "I’m about 4 to 5 different people at any given time," Dear says. "By allowing all of those different personalities to exist… the most pure and direct self can come through in the music. [The songs] may still be cryptic, and full of contradictions—but in my opinion, that is pure, unadulterated thought in musical form. They are direct lines to the center. In other words, Beams."

Noul CONTROL takes over vechiul Berlin Club

Sambata Sonora prezinta: John Cage in 19 locatii si 30 de minute. Cu ocazia implinirii a 100 de ani de la nasterea compozitorului.

In zonele cele mai rarefiate ale meditatiei asupra muzicii electronice nu se mai vorbeste nici despre beaturi, nici despre diverse procedee de sinteza, integrarea analog-digital sau orice altceva tine de productia bruta, ci de lucruri complet desprinse de realitatea transpirata a scenei de dans: mai intai de repetitie si minimalism, apoi de indeterminare si in sfarsit, despre tacere. Blandele statui ale lui Stockhausen, Reich si Cage vegheaza neinteresat mai putin asupra outputului/rezultatului exterior al celui ce mediteaza cit, foarte putin probabil, asupra procesului meditatiei in sine. Poate putini mai sunt cei care nu stiu ca muzica electronica nu ar fi aratat asa cum arata acum fara influenta uriasa venita din zona muzicii (electronice si experimentale) culte, a sound art-ului si muzicii concrete ai carei creatori sunt figurile pomenite mai sus, reprezentantii cei mai fecunzi ai avangardei clasice.

Pe 5 septembrie se implinesc 100 de ani de la nasterea lui John Cage. Si 150 de ani de la nasterea lui Debussy. Ocazie cu care ar trebui sa ne bucuram de un festival omagial organizat de reprezentantii muzicii culte, chiar cu sprijinul ambasadei. Nu o face Conservatorul, nici Ateneul, ci altcineva, evident cu alte resurse. Pentru ca, asa cum am citit recent, "who gives a shit about Debussy"? Sau Cage? De obicei, centenarele si aniversarile sunt prilejuri de bucurie pentru cerberii care intocmesc liste de festivaluri care atrag mase de oameni iubitori de Beethoven, Mozart sau Bach. Dar, citez:

"John Cage, like Debussy, is not one of them. Cage was an already weird composer of random ambient sounds before he discovered Zen Buddhism in the 1950s and got even stranger, at times jettisoning instruments and music altogether; his influence is felt more in the noise-rock and anti-art scenes than modern classical."

Personal nu m-am aventurat niciodata cu adevarat in zona procesual-experimentala a muzicii, inteleg de la prieteni ca este fascinanta pentru cei care o practica si sunt imersati in acest gen de cautare (cum ar fi Sillyconductor cu a lui "Ventichitara"), si se adreseaza unui grup destul de inchis si ezoteric. Mai devreme sau mai tarziu, inovatiile sonice ajung si in zona de larg consum, acolo unde e localizat si subsemnatul, si unde, cu lenea caracteristica consumatorului de rand, astept sa vina toate goodiesurile patentate industrial.

Insa, pentru putinii si valorosii care fac des incursiuni in zona in care se respira un grad de abstractizare putin accesibil muritorilor din randurile fanilor muzicii electronice, Sambata Sonora - bastionul promovarii experimentale din Bucuresti - organizeaza pe 5 septembrie un festival ale carui resorturi intelectuale non-intentionale sunt erudit si pe larg explicate in pagina evenimentului si pe blogul de promovare:

"Pentru anarhia sa meticuloasă, l-am invitat să ne vorbească despre tehnica compoziţională care aduce cel mai bine cu o comunitate ideală prin acest party surpriză, o formă alternativă de festival, la care chiar dacă vine costumat în fantomă, ştie că nici ceilalţi muzicieni şi artiştii invitaţi nu se vor întâlni între ei, “real frogs in an imaginary pond”, căutând să (re)creeze acea simultaneitate complexă a intenţiilor necorelate despre care tot el ne vorbeşte. “My favourite music is the music i haven't yet heard.”

Sambata Sonora duce la extrem indicatiile Maestrului si fragmenteaza festivalul intr-o suita de 19 evenimente desfasurate simultan in 19 locatii diferite din Bucuresti pe parcursul a 30 de minute. In mod evident, organizatorii sunt intr-o relatie destul de intima cel putin cu fantoma maestrului, a carui prezenta este garantata in toate locatiile. Nu stiu cine va simti energiile omogene ale maestrului, dar e cert ca festivalul omagial de maine il va sparge pe Cage in 19 poliedre sonoro-electro-acustice iar participantii vor avea o viziune fragmentata despre ce a insemnat si inseamna John Cage. Pentru a incorpora o experienta totala, ma voi retrage intr-o camera in care voi incerca sa ma clonez in 18 instante care sa participe simultan la toate evenimentele propuse, pentru ca, asa cum s-a vazut, sufar de o boala viziunii integratoare si totalizatoare (ceea ce ma plaseaza, e clar, in afara gratiilor maestrului).

Pentru cei care doresc sa experimenteze concret, carnal si ironic mostenirea cageiana,  citez de pe pagina evenimentului Nacht der Shlager Post-Cage, "duo-ul Sillyconductor/Rekabu, care nu crede atit in vinyl digging, cit in vinyl excavating, a scos la suprafata din laboratoarele nepretentioase ale celor doi DJ corespondenti peste 400 de viniluri murdare de mustar, doldora de slagare europene ale incestuosilor ani '80. Pe scurt, veti putea audia si dansa pe multiple chezasii austro-germane ale bunei-dispozitii produse de interpreti care credeau ca ii pot invata pe balcanici ce inseamna bautul à la longue. Aceasta sarbatoare a recoltei de kitsch va fi garnisita de un meniu septemberfestian pe masura: varza murata, wursti, bere si celebra piine, pretentiosii avind la dispozitie si alte tipuri de alcool mai evazat pentru o petrecere care l-ar fi facut si pe John Cage sa ajunga acasa in 4 labe si 33 de secunde". Toate minunatiile astea la Palatul Bragadiru, din pacate fara tort, prajituri si bomboane.

Mai sunt de notat doua lucruri. In primul rand, in toata concretetea spatiului danubiano-pontic mai exista un singur loc care omagiaza aceasta data. E vorba de Timisoara, care a creat un festival mai conventional, in care se va interpreta si celebra 4'33". Cei de acolo au facut si un blog, care se cheama Centenarul John Cage, si unde pot fi gasite mai multe informatii bibliografice despre maestru.

In al doilea rand, in Bucuresti, intr-un document intitulat "Lista beneficiarilor de finantari nerambursabile la aria Artele Vizuale si Noile Media, dupa etapa a II-a de concurs" publicat pe o pagina a Administratiei Fondului Cultural National, proiectul "CENTENAR JOHN CAGE. Fenomenul Black Mountaigne College - John Cage și arta sa" a fost respins totalizand un modest punctaj 74.33. A castigat printre altele, proiectul "Explorarea timpului, o iluzie a realității" propus de Asociatia Cetatenilor Europei de Est (65453 lei). Pun un bookmark la acest eveniment, si ma duc orice ar fi, desi nu mi-e clar de ce trebuia sa fie un proiect, cand e vorba de o realitate cotidiana ubicua in Romania.

E clar ca in fondul cultural national nu a intrat inca John Cage.  Noroc cu subversiunile tip Sambata Sonora. Nu m-as mira ca John Cage sa fie privit ca si creator de arta reactionara, in inertia interpretativa a Primului Critic al Tarii executat in 89.

Rave America: Noua fata a rave-ului dincolo de ocean.

Cum a cucerit rave-ul America? Raspunsul lung il da Simon Reynolds, ca de obicei in stilul sau caracteristic ultradocumentat si polemic, aici: How rave music conquered America (via The Guardian). E un articol la care se poate rumega in deschiderea sesiunii de toamna-iarna a evenimentelor EDM bucurestene, care va fi inaugurata pe 7-8 septembrie la MNAC cu De.Kolectiv.

Raspunsul scurt este ca, in tara in care rockul si country-ul au fost intotdeauna la putere, banii au inceput sa curga si dinspre scena de electronica datorita unor organizatori care isi propun sa creeze pentru fani un spatiu de imersiune totala intr-un show multisenzorial multiorgasmatic, intr-un festival mass market.

Numele festivalului este Electric Daisy Carnival (EDC) si e ceea ce (poate) si-ar dori The Mission si Sunwaves, adica o chestie cam de 10 ori mai mare. Cu mentiunea ca prestatia unui headliner de la EDC e de 15 mil. dolari (Skrillex) sau 1 mil. dolari (Deadmau5). Rave-ul american s-a transformat dintr-o experienta intima DIY centrata pe muzica intr-un un show extravagant si bombastic care reuneste 300.000 de participanti, asa cum a fost la EDC Las Vegas in 2011( vezi clipurile de mai sus). Un show in care headlinerii apasa pe butonul de play si inghit energia participantilor pe paine, bonus vampiric la onorariul cu multe zerouri.



"We provide Wonderland. You don't need drugs," insists Rotella. He talks up the "experience" aspect of Electric Daisy Carnival, from its dazzling barrage of state-of-the-art lighting to its dance troupes whose costumes are pitched midway between harlequin and hooker. "It's about giving people that fantasy; that storybook experience. I want to create celebrations. EDC is like New Year's Eve; like Mardi Gras." Rotella says he has got no interest in becoming a concert promoter, putting on events where big name performers are the main draw. "You can see the big DJs in clubs any time. We're doing 'destination festivals'."  

Practic, s-a facut un rebranding de la rave - devenit cuvant tabu - la festival, si au fost scoase din ecuatie toate referintele la substante ilegale printr-un PR coerent. Asa ca festivalurile americane de acum arata ca un gigantic circ multimedia, cu costume de carnaval, proiectii pe instalatii in care imaginile se succed una dupa alta pre-programat si sincron cu beaturile. Electromecanica pura pentru tavalit simturile adolescentilor parca mai flamanzi ca niciodata dupa un gang bang multimedia tip hollywoodian. (Imi permit o digresiune si trag concluzia ca o generatie crescuta cu PSP, WiFi, cinema 3D, iPhone, iPad si augmented reality nu mai reactioneaza la stimulentele old skool, analogice si imperfecte. De unde si succesul lui Skrillex, cel mai punk producer al muzicii electronice).

Ma abtin sa fac comparatii cu festivalurile de la noi, cu proiectiile off beat, aparatele care nu pornesc, soundul se aude bine rar, prezenta scenica DIY etc. Fata americana a festivalurilor electronice nu putea fi decat larger than life. Despre partea europeana vorbim alta data.

Read the rest of the article here: How rave music conquered America.

Lungimea conteaza: despre timp, structura si perceptie in muzica electronica de dans (via LWE)

Intre cele mai banale si raspandite clisee despre muzica electronica de dans (EDM) este cel legat de monotonia beat-urilor. Daca nu e zgomot, e o muzica in care nu se intampla nimic. Peiorativ, pentru multi EDM e doar bumtsy-bumtsy, muzica pentru drogati sau un mix infernal de bass si drum kick pe care Vita de Vie il infiera in piesa "Basul si cu toba mare".

Un eseu publicat pe blogul Little White Earbuds face o analiza detaliata a modului in care se asculta si se produce EDM, argumentand ca, spre deosebire de orice alt gen de muzica contemporana, aceasta presupune o altfel de experienta auditiva, a carei principala caracteristica e lungimea: de la cea a trackurilor obisnuite, duble fata de orice cantec cu structura pop, la seturile obisnuite de 4-5 ore si pana la seturile gigant de 10-12 sau chiar mai multe ore.

To Watch: Some great Ninja Tune video animations.

Artist links.


Artist links..


More. And more.


Artist links.

d s pee

Interviews: David Lynch (via. Pitchfork)

Cine nu a vazut Eraserhead, primul lung metraj al lui David Lynch, e bine sa o faca. Atat ca acompaniament plin de umor negru pentru vremurile de pronuntat dishedonism pe care le traim, cat si pentru a asculta cu alta ureche modul in care era conceput DIY un soundtrack inovator si original, atat ca stil cat si ca metoda. Pentru cei care cauta o textura si o semnatura sonica diferita de cea a preseturilor si bancilor de sunete comerciale, interviul cu Lynch publicat de Pitchfork poate fi o sursa de trickuri, tipsuri si mai ales de inspiratie. Se vede bine ca Lynch a avut o relatie lunga cu muzica si sunetul, mult inainte de albumul Crazy Clown Town din 2011.



(...) For all its visual prowess and humor, the most powerful single aspect of Eraserhead may be its sound. Working with legendary sound designer Alan Splet, who would collaborate with Lynch until his death in 2004, the drones, creaks, hisses, and furnace blasts of the film's world are brought completely to life through sound alone. Eraserhead's soundtrack is being reissued on vinyl by Sacred Bones this week, and the label is screening a 35mm print of the film in San Francisco this Thursday, August 16, as well. (...)

Read the rest of the interview here.

Erkin Koray - Cemalim (Autsaid3r acid floor re-edit)

Piesa originala la care am facut acest re-edit este din 1974 si are la baza un vechi cantec popular turcesc, despre Cemal, un fel de erou local din zona Capadociei. E o interpretare senzationala, asa cum a conceput-o Erkin Koray, o figura culta a rockului turcesc psihedelic anatolian al anilor '70. Mai multe detalii despre cantec aici, si mai multe despre Koray aici.

Cemalim-ul lui Koray este absolut superb, combinatie de ritmuri motorice de kraut, teme orientale si chitari spaniole. L-am descoperit in cautarile despre alte muzici decat cele occidentale si mi s-a parut perfect pentru o reinterpretare. Re-editul e discret, ceva kick drum multi-layer, loop-uri de percutie procesate,  cateva linii de synth care aduc a 303 si mai multe efecte automatizate pe tot trackul, in asa fel incat sa ii dea un aer mai contemporan, atingand cat mai putin frumusetea originalului.

DUMINICA SURDA|MUZICA PENTRU FESTIVALURI IMPROBABILE

m-am intors in folderele trecute unde am redescoperit cateva piese mai vechi, semi-experimentale si semi-terminate facute sub numele de autsaid3r, ranforsat de formula-concept e.r.m.s. (electronic rock monster shit). le-am pus mai sus cu tot cu descrierea de mai jos, facuta mai ales pentru cei care sunt into music production.
piesele astea au cam toate ceva mai special legat de felul cum au fost concepute. sunt lungi si inglobeaza mai multe teme, ca un fel de minielectrosinfoniete (de unde si numele setului).

piesa testundoi este rezultatul procesarii unei  inregistrari a banalului "testundoi", waveul a fost incarcat in samplerul din Ableton si programat pentru a obtine cel mai lung sunet cu cele mai mai lungi variatii (care nu se repeta) facut vreodata de autor. ce se aude e o singura nota care evolueaza pe parcursul mai multor minute, conform setarilor facute. aceasta nota monstruoasa a fost asezata pe o structura technoida, singura pretabila sa il sustina: asa a iesit piesa fake analogue youngman dream. e fake pentru ca nu e nimic analog intr-un calculator.
piesa black mo reverse e compusa din sample intoarse pe dos/reverse dupa o piesa autsaid3r, care suna ca un fel de glitch pop, adica asta. piesa cu shamisen este o combinatie de shamisen traditional japonez, procesat, careia i-am facut un mash-up cu o piesa de electronica culta (joseph riedl) procesata si ea. rezultatul a fost combinat cu percutie de dub si drum&bass, la o viteza mai mare decat cea la care a fost inregistrata + o linie de bass de dubstep, cu multe efecte pe master. piesa forest of amphetaminic percussion e o jucarie inventata de o un robot-drona, un fel de cutiuta muzicala bazata pe bass de dubstep sudat din mai multe sample si tratat ca un sunet de chitara. drum programming-ul e rigid, mecanic si supradopat cu amfetamina si se bazeaza exclusiv pe sample preexistente. de-asta o ia razna la un moment dat.

autsaid3r dixit : "mass open air karaoke in piata sf. anton. buzuruki live @ shaormeria greceasca. e(x)-wedding djs. piano beer. pisi house gigs. ubicuitous hiphop. nationwide brostep. manele ringtones. etnobotanics. popcorn parades. gojira seeds everywhere. folk samples over mass produced sounds: highly unprobable e.r.m.s. (electronic rock monster sh!t) festivals.
still loving dirty guitars, distorted trashy medium frequencies and stone deaf bass. josef riedl is sodomized by a pitchdown shamisen in some erratic hedonistic cults."

p.s. am stat si m-am mai gandit ca vaca de la fulga: chiar daca sintem pe internetul asta mare, tot mici si cu influente minuscule ramanem. tipul asta de cultura a entertainmentului electronic evoleaza in general cu salturi mici, si rar cu unele mari. am banuiala ca ultimele vin din intersectia dintre lucrurile facute (piese, festivaluri, concerte si genuri noi) si ecoul interior al acestora in subiectii experimentelor sonore. si nici macar din acestea, mai ales intr-o tara si o scena ca a noastra, fracturata la tot pasul de imposibila convietuire a ruralului cu urbanul, si a fortelor care trag in directii diferite (est-vest), fara ca cineva sa fi ajuns inca (din punctul meu de vedere) la o formula echilibrata si notabila. tot ce postam si publicam virtual, de la recenzii pana la teorii facebuciste, sint doar niste lupe subiective care deformeaza temporar stari si contexte de moment. nu e nimic obiectiv in ele. nu sunt vocea unei coletivitati care este "cumparata", adica se exprima in cadrul unor relatii comerciale. nici macar page rankul nu spune adevarul despre impactul in offline. cine are urechi... sa citeasca si sa auda.

Compilatia Electroblogro - The Future. Viitorul nu arata bine deloc

Buna-proasta, presa specializata are un atu pe care nu il apreciezi decat in absentia: nu prea citesti articole scrise de persoane care in mod evident nu stiu sa scrie. Te intalnesti rar cu fraze chinuite, acorduri facute prost, idei care nu ajung la cititor din cauza ca aparatul sintactic si gramatic e defect, directia e proasta iar substanta gandurilor e bruiata de ambalajul prost in care aceasta e exprimata.

Daca scena de mainstream din Romania are parte de un tratament lingvistic corect, chiar daca de multe ori lipsit de substanta (din cauza ca reflectia critica dauneaza actului comercial), scena de underoground profesionist si semi-profesionist, nu. Asta pentru ca singurul care scrie despre electronica e electroblog ro, blogul harnic in activitatea de social media dar lenes la capitolul reflectie autocritica si mai ales corectura.

Mare parte din articolele si comunicatele scrise de electroblogro sufera de aceste neajunsuri: sunt defecte intr-un suficient de strident incat sa faca sa sune prost si cele cateva piese cu adevarat interesante pe care blogul le-a scos din harduri mai mult sau mai putin obscure.

Sa scrii prost si sa emiti stangaci propriile idei inseamna sa iti faci un deserviciu personal, care poate fi compensat prin alte demersuri (bunaoara, Vanghelie nu vorbeste bine, dar e un animal politic abil si isi cunoaste bine electoratul - cel de conditie intelectuala modesta din sectorul 6, pardon 5). Sa scrii prost despre muzica altora inseamna sa faci un deserviciu de imagine celor pe care ii aduci in atentia publicului (fapt compensat partial de frenezia aparitiei in social media).

Una e sa faci greseli de ortografie (viteza publicarii pe blog e scuza), alta e o recenzie impiedicata facuta unui album bun pe care il poate face sa sune derizoriu: amatorismul scriitorului se extinde nefericit asupra muncii artistului. (Un top ale celor mai stridente erori semantice si sintactice, pentru care l-as fi lasat pe electroblog corijent la romana, se poate citi la sfarsitul acestui articol). O problema si mai mare e cand nu stapanesti mijloacele marketingului de muzica electronica si incepi sa promovezi in regie proprie artisti pe care ii incadrezi gresit folosind concepte de marketing depasite.

De la titlu pana la prezentare vizuala si continut compilatia Electroblogro - The Future are un iz de demers DIY facut fara atentie la coerenta detaliilor si a mesajului transmis. Singura scuza e completa izolare in autosuficienta a cuiva care nu se uita la ce se intampla afara si crede ca a descoperit centrul viitorului in Romania, tara unde, nu-i asa, au aparut pentru prima data locuitorii de pe Terra (LOL). "The Future" e un exemplu clasic de esec purtand marca amatorismului din mai multe puncte de vedere.

1. Conceptul de viitor din titlu - The Future - e o eticheta de marketing depasita demult si tocita de abuz. Astfel, daca in 1979 The Rockets lansau albumul "Sound of the future", in 1991 aparea The Future Sound of London (FSOL), trupa care a facut istorie si si-a adjudecat toata imagistica viitorului urban atasata conceptului si rezultata din combinatia de ambient, industrial, hip-hop, electro si electronica definitorii pentru o generatie intreaga. Cine isi mai aduce aminte extrasul pe single "We have explosive"?

In 1995 Compost Records a lansat compilatia The Future Sound of Jazz, ajunsa in 2012 la editia cu numarul ...12! In  1996 aveam: The Future sound of Paris si The Future Sound of Zurich  (6 volume), iar in 1997 The Future sound of Budapest (4 volume).
In 2001, la o distanta de 10 ani de Papua New Guineea, care a consacrat FSOL, aveam si noi FSOG, The Future Sound of Gutza (Future Groove/Adrian Budritzan si Dru Klein). Distanta asta de zece ani e un decalaj de care voi vorbi cu alta ocazie. In 2009, The Future Sound of Russia. In 2010, Future Bass. S.a.m.d.

Asemeni pastorilor pomeniti mai sus, marketerii din industria soundului electronic iau foarte in serios ideea de viitor si o anunta cu fiorul si siguranta celui care a descoperit (pentru a 15-a oara) America. Generatiile mai noi nu se iau in serios, cel putin nu la modul in care isi comunica creatia, e parte din joc sa fii autoironic: asa ca in 2011 avem un colectiv de promoteri si DJ care se autointituleaza The Futere Sound of Bucharest.

Destul cu viitorul. Cineva isi inchipuie la un moment dat ca toata muzica o sa sune de acum inainte intr-un anume fel si ca treaba asta trebuie numita viitor. Asa ca, de fiecare data cand se face o fuziune de genuri, sau apare un hibrid pentru care inca nu exista nume, i se pune in coada din lipsa de inspiratie eticheta "future". Asta si dintr-un impuls megaloman si in absenta a ceva mai bun. Ceva mai bun care ar inseamna si ceva mai specific - cate un nume pentru fiecare astfel de noua specie: microhouse, chillwave, wonky, footwork, 2 step, garage, speed garage, etc.

2. La nivel vizual coperta compilatiei "The Future" intra in aceeasi paradigma saptezecista: marca viitorului o reprezinta extraterestrii cu capete si ochi mari.  Hai, frate! De la H.G. Wells si Kurzweil incoace, omenirea asteapta fie momentul Singularitatii fie revelatia belicoasa martienilor (sau cea passnica din E.T.), doua forme hibride de transcendenta rezolvata la modul tehnologic: daca pentru unii Dumnezeu a murit, atunci oamenii L-au inlocuit cu depasirea conditiei umane prin tehnologie (The Singularity) sau cu civilizatiile extraterestre.

"The Future" inseamna in acest caz o eticheta care incearca sa impinga mai departe un mit recent, speranta evolutiei rasei umane pe seama progresului tehnologic, asteptandu-se acel moment in care hibridizarea dintre om si masina ar duce la aparitia unei noi specii mai puternice, mai rezistente la boli, mai capabila intelectual, un fel de om augmentat la puterea x: mitul androidului, strans legat de conceptia creatoare de religii UFO conform careia oamenii sunt produsul de laborator al unei civilizatii superioare, care a venit demult si (poate) se va intoarce vreodata. Plauzibil insa discutabil.

A existat o perioada in istoria EDM, depasita si ea, in care numele formatiilor, titlurile pieselor si ale albumelor abundau in trimiteri la civilizatii extraterestre, la rase superioare, galaxii, pleiadieni etc: momentul s-a numit Goa Trance/ psychedelic trance. Cine are rabdare poate sa faca research pe numele albumelor lansate la Sub Terranean Records. Goa trance este singura ramura "mistica" a muzicii electronice de dans, sora viscerala a muzicii de meditatie, derivata mai tarziu in hedonisticul lounge.

3. In mod previzibil, la nivel de continut, nici una din cele doua modalitati de interpretare a viitorului (din titlu si din vizual) nu sta in picioare, si nu e sustinuta coerent de piesele de pe album. Nici una dintre piese nu face referire nici la ideea de fiinte supraevoluate prin tehnologie, nici la ideea de martieni. Si nici nu prezinta un sound hibrid atat de revolutionar incat sa merite atributul "future". As zice ca dimpotriva, piesele inseamna de multe ori o intoarcere in trecut sau o ancorare artificiala in traditionale.

Dar despre continut, intr-o postare viitoare. Pana atunci am un mare semn de intrebare pentru artistii si partenerii acestui blog: oare de dragul promovarii prin orice mijloace si a gasirii de continut de orice fel merita sa te asociezi oricum si cu oricine?

Entuziasmul e de apreciat, dar atunci cand entuziasmului ii lipseste suportul critic si o minima abilitate in a exprima concepte si in a scrie bine in limba romana, viitorul nu suna deloc bine. Ii deplang de pe acum pe cei care vor scrie la modul serios, cu aparat critic, despre istoria muzicii electronice in Romania, si in absenta a ceva mai bun, vor avea titlu obligatoriu in bibliografie "Enciclopedia muzicii electronice" in varianta electroblog. Ma tem ca e o padure de erori si de exprimari pe langa acolo, daca doar intr-un comunicat apar atatea.

Imi pare rau si pentru cei carora li se servesc mostre de erori pompoase cu titlul de "adevaratele valori", respectiv publicul care nu a fost expus pana acum fenomenului muzicii electronice. Se pare sunt victime colaterale ale functionarii nereglementate ale social media. In lipsa controlului exercitat de  ceea ce se cheama gatekeeperii din presa traditionala, cei care hotarasc ce si cum intra in fluxul informational generat de ziare, pe bloguri, facebook si twitter sunt lansate informatii care au pretentia de a fi profesionale, fiind de fapt niste balarii.

Marele avantaj al promovarii social media e si marele dezavantaj, cel care dezamorseaza toate aceste erori: social media creeaza o lume care pare functionala si de anvergura, dar efectele in offline sunt mici si de cele mai multe ori chiar neglijabile. O mie de like-uri pe Facebook nu inseamna de fapt mai putin de 100 de oameni prezenti si sub 10 angajati in a aduce o schimbare in realitate.

E doar o lume mica si virtuala, un second life care pune sub lupa fenomene la nivel micro (cateva sute de persoane implicate la nivel virtual) si da aparenta a ceva de amploare sociala mult mai mare. Social media (blog + facebook + twitter) dovedeste ca se poate crea continut pe seama entuziasmului, dar un continut de calitate indoielnica, precum filmele de serie B. Scena de electronica underground nu isi gaseste un ambasador bun in astfel de initiative, si prin urmare toata lumea are de suferit: de la public pana la promoteri si artisti.

Topul erorilor
Hai sa vedem cum stam cu sintaxa si cu semantica din comunicatele marca electroblog ro.

 "Am plăcerea să vă prezint cea de-a doua compilaţie lansată sub sigla ElectroBlog Ro, numită "The Future", un site care a promovat de-a lungul timpului adevăratele valori ale muzicii electronice româneşti." La cum e scris, "The Future" apare ca fiind un site care a promovat si nu Electroblogro...

- ar fi trebuit sa sune asa: "Am plăcerea să vă prezint compilatia The Future, cea de-a doua lansata sub sigla ElectroBlog Ro, un site care a promovat de-a lungul timpului adevăratele valori ale muzicii electronice româneşti."

- formularea "in ce priveste stilul muzical, observ cu bucurie ca lumea se (re)indreapta tot mai mult spre organic, acustic, sintetizatoare, spre instrumente hardware" e o sinteza de erori de apreciere si de perceptie: de cand exista muzica electronica ingredientele sunt in proportii diferite sunetele naturale si cele de sinteza. Lumea producatorilor romani de muzica electronica face ce face toata lumea producatorilor acestui gen de muzica, dintoteauna. Nu se indreapta spre nimic nou, doar atentia lui electroblogro a fost frapata de aceasta descoperire (pentru a 16-a oara, a Americii).
 
Si, in sfarsit, o formulare din putul gandirii:
"Putem spune ca evolutia spre un nivel mai sus, sau fenomenul de maturizare muzicala este realizata spre aceasta directie, iar scena romaneasca este tot mai matura."

-"lumea" de care vorbeste electroblog ro, cea care foloseste tot mai mult instrumente acustice, e reprezentata pe compilatie de 5 artisti din 20
- iar lumea care foloseste exclusiv instrumente hardware (adica fara a avea centrul studioului reprezentat de un software) este in proportie de 1/20, respectiv proiectul Casetofoane
- in rest, ca sa parafrazez concluzia deliranta a autorului compilatiei, "despre sensurile evolutiei spre directia spre un nivel mai sus, sau fenomenul de maturizare muzicala realizat de scena romaneasca e vorba clar despre faptul ca e matura".

Primul meu set cu public. In deschiderea Sunday Scoop - Sezonul 4

Alex B - Sunday Scoop - 27.05.201

Clark - Iradelphic Sessions 1 - As The Circle Closes

Control Day Out 2, cu Wild Beass, Woodkid, The Shoes, O.Children - PROGRAM si detalii acces

A mai ramas putin pana la gigul in care avem ocazia sa vedem mult live indie electronics in formule generoase: The Shoes cu doi bateristi, Woodkid cu 7 muzicieni (dintre care vreo trei percutionisti, plus suflatori si altii), O.Children si Wild Beast.

Ceva trendy si urban. Povesti despre clubbing intr-un mare-Trainspotting 2.0-fel romanesc

Lumea e impartita intre aia care stau in spatele netului si cunosc realitatea, si aia care stau in spatele realitatii si inventeaza netul.

Ceva trendy si urban face parte din a doua categorie. E un blog pe care l-am redescoperit azi, plin de povestiri urbane despre consumatorii de clubbing si fenomene asociate, care o ard pe tot felul de substante.
E atat de minimal si expeditiv in stil, si atat de cinematic, de parca autorul ar fi varsat un text de scenariu BD care isi asteapta ilustratorul (Milosz, this one is for you: it could be the next hardcomics, if you manage to find a Sorina or Sinboy, you name it, to draw. Or maybe not).

Povestirile si relatarile despre universul interior al (foarte) tinerilor consumatori de clubbing, internet 2.0 (de la filesharing la hi5), precum si despre dramele subculturale si tripurile fantastice ale acestora sunt la fel de des intalnite pe net si afara lui cum sint mamutii skinhead in troleibuz, dar ce face Speis aici e mimesis de mare clasa, poate cu zece clase peste sarcasmul lui Vlad Warmer scuipat peste clubosfera.

Nu  stiu daca autorul - pe nume Speis (aparent un tip din Ferentari) - e un antropolog deghizat in clubber, care studiaza realitatea nocturna undercover, sau daca e un clubber cu talent scriitoricesc pierdut in fata boxelor. Nu stiu nici daca e in tripuri ketaminice sau e doar intr-un anturaj din care se inspira la greu; sper sa reuseasca sa mai posteze (nu a mai facut-o din noiembrie anul trecut), si daca a ajuns la dezintoxicare sa isi gaseasca un ilustrator care sa puna pe hartie povestile lui.

E savuros. Nu ma mai lungesc, redau mai jos ultima povestire (Marcel si drujbele porcine), si recomand Calistrat si hipsterii netrebnici (partea I si partea a II-a). E material de studiu pentru oricine viseaza la o teza de doctorat pe tema imaginarului clubberului de rand din mileniul tri. Where's your head at?

Marcel și drujbele porcine (partea I)

<<De data aceasta, intrarea nu și-a mai făcut-o flashy ca ultima dată, a ales să fie mai discret. A luat-o pe jos prin parc, căci s-a gândit că o plimbare prin natură nu are cum să-i facă decât bine. I se părea ciudat că la ora aia, era totuși trecut de 11, erau atât de mulți copii neînsoțiți. Dar nu era treaba lui, în curând se va distra ca în vremurile bune. La intrarea în arene era o coadă imensă. Se aşeză la capătul ei şi îşi aşteptă răbdător rândul. Era foarte entuziasmat. Scoase din buzunarul de la spate pachetul de Parliament şi îşi aprinse o ţigară. În jurul lui nişte băieţi jucau leapşa, iar puţin mai în spate câteva fete jucau şotron. Se uită un pic ciudat la ei, dar nu băgă de seamă. Urma să-i vină rândul. În spatele lui doi tineri, unul cu o șapcă pe al cărei cozoroc scria ”swag” iar celălalt la cămașă și cardigan aveau un fel de discuție despre căcat și pișat, dar n-a înțeles foarte bine despre ce era vorba. Într-un fel era mai bine, căci părea foarte scârboasă. Asemenea oameni n-ar trebui lăsați liberi in societate, se gândi el.

Plăti brățara și în sfârșit intră la arene, pregătit de party. Era multă lume în jur, câteva fete leșinate pe la intrare, dar era ok, asta însemna ca petrecerea e frumoasă, hardcore, cum îi place lui. Își cumpărase un pill de care a auzit că e bombă, bun rău. Trebuia să-l ia cât mai urgent. Dar înainte, se duse până la toaletă să se verifice un pic în oglindă, să vadă dacă mai avea același swag. Își luă mersul de boss și intră lejer în baie. Acolo, însă nu-i veni să-și creadă ochilor ce se întâmplă. Un tânăr cu o mască de gaze pe față lovea cu un târnăcop o chiuvetă. I se făcu frică și a vrut să părăsească cât mai repede locul, dar totuși îl rodea curiozitatea.

”Men, de ce dai cu târnăcopul în chiuvetă?” îl întrebă Marcel de la o distanță considerabilă.

”Boss taci, că vine dropul. Are you ready for the ruffneck bass?” și cu încă o lovitură de târnăcop distruse chiuveta.

Marcel ieși stupefiat din toaletă, înghiți pillul repede și se duse să danseze, poate își va mai reveni puțin. Muzica era cu mult diferită față de când a fost el ultima oară. Acum parcă cineva tăia un porc cu o drujbă, dar totuși lumea dansa. Nu că lumea n-ar fi diferită. Se aștepta ca pe asemenea muzică hardcore să vada numai puștani la hanorace, tatuați, rași în cap, cu rasta, cu creste dar nu. Toți erau îmbrăcați la 4 ace, băieții la pantofiori, cămașă, cravată, sacou, fetele pe tocuri, fustițe scurte. Se simțea ca într-un club de fițe, totuși muzica era demonică rău. Era convins că se făceau exorcizări pe piesele ăstea sau că deținuții erau torturați pe ele. Dar asta e până la urmă, vremurile se schimbă, muzica se schimbă, oamenii se schimbă. Dacă tot e aici și are la bord un pill, de ce să nu se distreze? Așa că se duse până la bar, comandă niște vodka și se puse pe dans.

Pillul strașnic își făcu efectul. Era bubuit bine. Combinat cu atâta alcool, de-abia se mai putea ține pe picioare, așa că ieși puțin din cort ca să se așeze pe un scaun ceva, să fumeze o țigară și să-și revină. Își scoase pachetul și constată cu stupoare că era gol, nu mai avea nicio țigară. Trebuia să facă ceva, trebuia să se calmeze. Ce noroc că lângă el se afla o doamnă trecută bine de 40 de ani, dar elegant îmbracată, ce îi ținea capul copilului ei în poală.

”Mă scuzați că vă deranjez, dar aveți cumva o țigară?„

”Scuze puișor, dar nu fumez. Totuși, cred că are fiul meu. Cătălin, mamă, ai și tu o țigară pentru nenea?”

”Uhm...Da...” spuse Cătălin cu bale la gură. Scose de la spatele blugilor pachetul de țigări fără să se ridice.

Marcel îl luă frumos, scoase o țigară și o aprinse.

”Mulțumesc, uitați aici pachetul, că văd că fiul dumneavoastră se simte cam rău. Dar ce a pățit?”

”Aaaa...nimic grav. A luat niște ketamină deși știa că e năzdrăvană rău și uite, că acum s-a gherlit. Nu-i așa Cătăline, mamă, năzdrăvană rău ketamina aia, ți-a zis și tati să nu mai iei că îți strici toată petrecerea. Uite, acum a intrat headlinerul și îi pierzi setul. Data viitoare să iei și tu pill ca nenea sau magic ceva să ai energie.”

”Să aveți grijă de el, doamnă. Sunt mulți nebuni aici, nu știi niciodată peste cine dai. Mulțumesc încă o dată pentru țigări și petrecere plăcută în continuare.”

”Cătăline mamă, salută-l pe nenea. Uite ce cumsecade e.”

”S...Salut fra...”

De-abia după ce a intrat în cort, și-a dat seama Marcel de cele văzute. O mamă era cu fiul ei la arene, fiu care era pe ketamină iar aceasta avea grijă de el. Mai mult de atât, l-a sfătuit să bage pill sau magic, și de unde știa ea, că el era pe pill, oare era atât de evident? Până la urmă, era totuși mort. Oh doamne, ce deveniseră arenele ăstea?>>

Brasov Underground - dare de seama despre scena brasoveana de electronica

Am primit un comentariu extins la postarea cu multumiri pentru cititorii din tara, de la un Anonim, "artist care o arde mai mult prin dormitor", dupa cum se descrie, dar care altfel e foarte conectat la ce se intampla.

The Shoes, Woodkid si moartea hipsterilor. Vineri, 1 iunie, la Control Day Out 2.

Daca va intrebati ce s-a mai intamplat cu Donnie Darko (actorul Jake Gyllenhaal), ei bine, iata.

Interviu Monolake: despre albumul Ghost, resampling, 96kHz si productia in Ableton

Unul dintre motivele pentru care exista boing bum-chak se numeste Monolake.

Pentru Oltenia (Dolj, Gorj, Valcea) cu drag. Dar si pentru Cluj, Brasov si Timisoara

Google Analytics imi spune ca dupa Bucuresti, cei mai multi cititori ai acestui blog sunt din Craiova si Targu Jiu. Wow! Urmatoarele cele mai importante orase sint Cluj, Brasov, Timisoara si Ramnicu Valcea.  Multumesc tuturor, sint realmente impresionat si onorat!

Pentru Craiova am o explicatie: pe langa faptul ca acolo se organizeaza (din nou) Romanian Music Awards, editia a 10-a si exista o fantana muzicala dupa cu se vede si din poza, Craiova este orasul din care se trage Candlestickmaker.  Dar Targu Jiu?! Sunt foarte curios cum e scena de electronica din orasul in care se afla Coloana Infinitului! Timisoara a fost intotdeauna o capitala a muzicii (electronice) pentru Vestul Romaniei, scena electronica de drum&bass a avut si are un avanpost in TMBase.

Despre celelalte nu stiu prea multe, asa ca: va multumesc si va rog, dragi cititori din Targu Jiu, Craiova, Ramnicu Valcea, Cluj, Brasov si Timisoara sa imi trimiteti orice linkuri aveti despre scena de muzica electronica de la voi. Sunt curios ce trupe exista (vreau nume), ce evenimente, cluburi, ce muzica (electronica) se asculta si mai ales cum se asculta ;). Multumesc inca odata si sa ne auzim cu bine!

Concert eveniment > New Pop Order > Porcelain Raft @ Control, vineri, 4 mai 2012

Porcelain Raft - Strange Weekends face parte din categoria acelor albume synth-pop contemplative si decorporalizate, globale si totusi foarte personale, cu destule cautari si experimentari in zona texturilor dar cu suficiente carlige melodice si de structura incat sa poata fi considerate pseudo-hituri (pentru un eventual Radio Guerilla by Night). Marele merit al albumului este ca inventarul sonic al pieselor este suficient de bland, si suficient de prietenos cu copiii (copiii mici si foarte mici), astfel incat sa poata fi ascultat ca soundtrack al unei dupa-amieze sau seri petrecute in gradina din spatele blocului, ori in livingul in care cativa micuti sub 4 ani isi debordeaza energia in jocuri pline de imaginatie.

Avec.ro - Ce s-a intamplat cu blogurile romanesti de muzica electronica (V)

In penultima parte a anchetei despre bloggingul romanesc de muzica electronica, cu un raspuns sintetic si o perspectiva detasata, raspunde mai jos Florin O. (@ avec.ro si Control).

Cu un public de aproximativ 350 unici pe luna, avec.ro s-a remarcat fata de celelalte bloguri in primul rand pentru ca a avut parte de o lansare programatica, anuntata in saptamanalul Dilema prin 2010 (ceea ce l-a pozitionat din start ca un demers serios ce aspira la ocuparea locului gol al scriiturii intelectuale/elitiste despre muzica), si in al doilea rand pentru ca a fost singurul care a regizat o astfel de lansare. Nu se pune faptul ca in spatele lui este un om care se ocupa cu succes de un club axat pe indie/electronica, pentru ca avec.ro nu a fost folosit ca platforma de promovare a acestuia (desi e o carte de vizita aparte). Florin ne spune de ce.

Montgomery Clunk: Mondegreen EP. Un review before the launch.

Nu stiu daca experientele suprarealiste de care vorbeste comunicatul de lansare sau pur si simplu dorinta de a experimenta lucruri noi l-au facut pe Monty Clunk sa iasa din zona de confort wonky in care se afla si care l-a consacrat, dar EP-ul care se lanseaza pe 16 aprilie la Error Broadcast sub forma de vinil de 12" deschide niste usite noi pentru zone noi.

Warmer Climes: Ce s-a intamplat cu blogurile romanesti de muzica electronica (IV)

Vlad S. de la Warmer Climes a raspuns si el anchetei legate de blogingul romanesc pe zona muzicii electronice, intr-un mod transant care dezvaluie o viziune directa si radicala despre bloguri, promoteri si organizatori de evenimente, miniscena de electronica romaneasca  si artistii care evo/invo-lueaza pe ea.

INTERVIU: Montgomery Clunk, Coughy si Andu Simion despre Buzz.RO! 2011

Am avut ideea (careia i-am acordat putine sanse de reusita) sa ii rog pe artistii care semneaza pe Local Records - Buzz.RO 2011 sa vorbeasca despre piesele de pe compilatie, cele care le-au atras atentia in mod deosebit, intr-un fel mai aplicat si mai atent decat o facem noi in conversatiile de rutina. Intreprindere riscanta din mai multe motive care graviteaza in jurul ideii de protejare a sensibilitatii si orgoliilor artistice ale fiecaruia, cum e si firesc.